Florina Presadă: Din opoziție nu ai cum să arăți ce ai făcut. Mai ales că PSD-iștii îți fură și legile 

Eram, prin 2012, pe treptele Parlamentului, o mână de activiști de prin diverse ONG-uri, așteptam să fim lăsați să intrăm în plen, unde plănuiam să protestăm de la balcoane la adresa votului uninominal și a altor porcării pe care le mai făceau aleșii vremii. Atunci am cunoscut-o pe Florina Presadă, oengistă la vremea aia, una foarte implicată în multiplele încercări ale societății civile de a democratiza accesul oamenilor noi în politică.

Ne-am mai văzut de câteva ori prin diverse acțiuni civice, apoi ea a făcut marele pas spre politică, în 2016. A devenit senatoare de București din partea celui mai nou partid al țării, înființat de Nicușor Dan cu numai trei oameni, o facilitate legislativă la care contribuise și oengista Florina Presadă.

Ultima data când era să bem o bere împreună a fost în noaptea Ordonanței 13, când am lăsat sticlele pe masă și ne-am precipitat din Centrul istoric direct în Piața Victoriei. Apoi ne-am mai intersectat de două ori pe la congresele USR, că pe vremea aia încă eram și eu o susținătoare a partidului. Între timp mie mi-a trecut, dar ei nu.

Azi Florina Presadă candidează pentru un nou mandat de senator. O recomandă activitatea din primul: 122 de inițiative legislative, 633 de luări de cuvânt în plen, câteva zeci de întrebări și interpelări. Al doilea cel mai activ senator din Parlament, o prezență tenace, cu un discurs articulat, pasionat dar civilizat.

Are și o mulțime de fani pe Facebook, dovadă numeroasele indignări recente la ideea că tocmai ea nu prinde un loc eligibil pe listele USR-PLUS. Valul de simpatie de pe Facebook nu s-a potrivit însă cu votul din partid. Florina Presadă figurează pe locul șase pe lista partidului pentru Senat la București, ceea ce îi zboară practic cam orice șansă la al doilea mandat (doar dacă, printr-o minune, USR-PLUS ar lua spre 40% din voturi în București).

Interviul ăsta s-a născut dintr-o discuție online (norocul meu, că la câteva zile după, ea a ieșit pozitivă la Covid 19), și e un fel de tablou al ultimilor patru ani din viața ei și a noastră. Deși e lung, vă ia cam 20 de minute să-l parcurgeți, eu zic că e interesant, dacă vreți să aflați cum merg lucrurile în Parlament, care sunt mecanismele prin care aleșii se fură între ei, cam ce a vrut Florina să facă în primul mandat și ce a reușit, ce ar fi vrut în al doilea mandat și care e treaba cu USR, partidul ăla minune de care ne-am îndrăgostit mulți în 2016, dar ne-a trecut între timp, că se știe că dragostea nu durează mai mult de trei ani, nici măcar în politică.

Nu cred că Florina va ieși rău din această mică înfrângere cu iz de nedreptate, pentru că, așa cum veți vedea din interviu, este o femeie suficient de puternică și deșteaptă încât să aibă un viitor. Chiar dacă nu în Senatul României.

Eu nu reclam încălcarea regulilor în USR, ci pervertirea lor

Ai produs ceva rumoare cu candidatura ta, zilele astea. O grămadă de oameni au sărit în capul echipei Barna-Năsui-Voiculescu, din cauza poziției tale pe un loc neeligibil pe lista pentru Senat. S-ar zice că ești senatoarea inimilor, cum era pe vremuri Diana – prințesa inimilor, după ce rămăsese fără titlu nobiliar 🙂 

Sună bine asta, da. Mi-ai adus aminte de Brăiloiu (senator PSD), care m-a înjurat în plen, când le împărțeam „Ferma animalelor”,  șoptindu-mi la ureche înjurătura, dar folosind și apelativul „prințeso”. După episodul ăsta am simțit tot așa un val de simpatie la adresa mea, la care nu mă așteptam. Am văzut inclusiv bărbați în Piața Victoriei purtând pancarte cu „Și eu sunt prințesă”.

 

Față de acum 4 ani s-a mai schimbat percepția susținătorilor voștri față de voi, nu?

Da, s-a schimbat. Nu știu dacă am fost întotdeauna la înălțimea așteptărilor, au fost și gafe, dar și momente când membrii USR au ieșit public să reclame lucruri din interiorul partidului, și pe subiectul ăsta nu sunt toți de acord că a fost bine.

Păi abuzurile din partid sunt problema, nu ieșirile publice despre ele, nu?

Exact. Am făcut asta pentru că partidul ăsta nu ne aparține. Alegătorii trebuie să știe ce se întâmplă în USR tocmai ca să nu devină un partid de baroni. E și o chestie de credibilitate: cum putem să spunem că vom conduce România cu onestitate, competență, transparență, dacă nu facem asta în propriul partid?

Realist, la câte locuri sperați în Senat?

În 2016, USR a obținut un al patrulea mandat la redistribuire, cu 25%. Cred că tot pe acolo vom fi. Vom avea, la limită, cinci mandate la București, dar cum ne ducem în alegeri ca alianță, e nevoie să trecem de un prag electoral mai mare, de 8%.

Deci locul tău 6 de pe lista USR-PLUS nu e eligibil?

Nu prea.

Cum de ai ajuns acolo? De ce nu ești în grațiile polilor de putere din partid?

Nu am fost întotdeauna de acord cu ce fac oamenii ăștia din conducere, am ieșit public să contest anumite decizii ale lui Dan Barna. Am cerut transparență Biroului Național, am vrut să văd anumite contracte făcute de anumite filiale cu anumite persoane. Iar Dan Barna mi-a zis: ia-ți o zi liberă și du-te la secretariat. Adică stai și caută tu acolo printre bibliorafturi.

Claudiu Năsui a girat faptul că nu mai puteam să postez pe un grup intern, unde luam apărarea unor colegi care cereau mai multă transparență în biroul municipal. Am fost critică și am luat poziții împotriva unor decizii, indiferent de numele celor care luau acele decizii. Era clar că nu voi fi susținută de această echipă formată din Năsui și Voiculescu la București. Mi se pare trist în primul rând pentru că ar fi trebuit să existe o competiție internă corectă, delegații ar fi trebuit să aleagă cu capul lor, nu pentru că li s-a dat o listă și au urmat niște directive orbește.

Te afli, totuși, într-o postură ingrată. Comparativ cu Vlad Teohari de la Diaspora, a cărui candidatură a fost anulată de conducerea partidului pentru că semnase o scrisoare de protest, tu te afli pe liste, dar pe loc neeligibil. El măcar se poate „răcori” în instanță, dar tu nu ai ce să zici, pentru că văd tot mai multe voci din partid care pretind că ăsta e rezultatul votului colegilor tăi, adică nu ai fost considerată suficient de bună de către colegi, nu a avut nimeni ceva cu tine. Tu cum răspunzi?

S-a vorbit mult despre acest sistem de vot de la București. Precizez că e un sistem cu delegați prevăzut în statutul USR, și a mai fost folosit, dar nu așa cum a fost folosit acum. De data aceasta, la București, delegații care au compus Conferința Municipală și care la rândul lor au ales candidații la Parlament au fost aleși înainte de a se cunoaște candidații înscriși în cursa internă pentru Parlament. În mod normal, candidații care vor să fie delegați se duc în fața colegilor și le spun – vreau să fiu delegat și, ca delegat, voi vota pentru X,Y sau Z. Acum nu s-a întâmplat acest lucru. Au fost aleși delegații susținuți de Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu așa cum apar ei pe site-ul www.castigambucurestiul.ro, cu câteva zile înainte chiar de a se cunoaște lista candidaților pentru Parlament. Au fost aleși și de către membrii USR și de către membrii PLUS, spunându-se membrilor că doar acești delegați vor fi în stare să aleagă corect candidații la Parlament.

Cei de la Plus au tot spus că au vrut să se respecte votul dat de filiala Plus privind candidații Plus. Dar ei au ales de fapt și candidații USR la Parlament, nu numai pe cei ai Plus. Și dacă te uiți la cum s-a votat, vezi că a existat un tipar. Este ceea ce membrii USR numesc „autobuz”, adică un număr de oameni care votează o listă. E și vina acestui sistem cu delegați, pentru că încurajează acest tip de organizare, pe tabere și liste. Eu și alți colegi am cerut schimbări și vot universal în discuțiile despre regulile pentru desemnarea candidaților la Parlament, cum a fost în cazul alegerilor europarlamentare, celebrul Festival al Democrației. Apoi, e vorba despre sistemul de numărare a voturilor, prevăzut în regulament, despre cum au votat acești delegați, vot care nu permitea o ordonare pe bune a candidaților în funcție de voturile obținute, presupunând că aș fi avut voturi pentru a ocupa o poziție mai sus pe listă.

Tot sistemul a fost gândit și folosit astfel încât în urma votului să rezulte o listă de oameni agreați de conducerea filialei și a partidului pe locurile eligibile. Eu nu reclam încălcarea regulilor, ci pervertirea lor. Ceea ce s-a întâmplat a fost un simulacru de democrație, în urma căruia pe locuri eligibile au ajuns oameni loiali puterii sau care au negociat cu actuala putere. E trist că s-a ajuns aici, că nu a existat o competiție corectă.

Se întâmplă în USR chestii pe care PSD le face în Parlament și nu numai. Și atunci cum îi poți asigura pe alegători că odată veniți la putere, USR nu va face la fel ca PSD?

Cred că presiunea poate să vină și de la alegători, electoratul poate să ceară niște schimbări în USR. Vreau ca din ce în ce mai mulți alegători să-i transmită lui Barna și Năsui și Voiculescu și oricine ar ajunge la conducerea acestui partid că nu au primit un cec în alb de la alegători. Eu chiar cred că încă putem schimba lucrurile.

Cred că supraestimezi electoratul. El va vota ce i se pune pe buletinul de vot sau, dacă nu-i place ce vede acolo, va sta acasă.

Așa cum s-a întâmplat la sectorul 3, unde am avut cea mai mică prezență la vot din București. Și sunt convinsă că nu s-ar fi întâmplat asta dacă Ana Ciceală ar fi fost candidatul Alianței.

Atunci am fost dezamăgită, mi-am dat seama că țara nu are nevoie de mine. Acum, nici partidul…

Noi ne cunoaștem de multă vreme, dar nu ne cunoaștem cu adevărat, nu știu multe lucruri despre tine, așa că te-aș ruga să dai și ceva din casă 🙂

Am preferat să fiu mai discretă cu viața mea privată, chiar și când eram în ONG, pentru că am considerat că nu viața mea privată e interesantă pentru public, ci ceea ce fac. Iar de când am intrat în politică, mi-am protejat familia mai mult. Mai ales de când mi s-a transmis că unii parlamentari PSD se interesau de viața mea privată pe la colegi.

Dar nici din CV-ul tău nu aflăm prea multe. De exemplu am văzut că ai avut doar două locuri de muncă înainte de Senat: la Consiliul Concurenței și la CeRe?

Am mai avut și altele, nu știu de ce au rămas numai astea acolo. Eu am lucrat de când mă știu, când eram în liceu am lucrat la Radio România Actualități, în timpul facultății am făcut traduceri ca să mă întrețin. Am terminat Școala Centrală, secția bilingv franceză-engleză. Am primit un atestat de limbă franceză, pe lângă diploma de bac, la terminarea liceului. Am fost la un concurs de filosofie în limba franceză, am luat locul doi pe țară.

De ce ai ales ONG-ismul și nu presa?

M-am dus la Științe politice, era o facultate nou înființată la noi, în anii 90.  Mi-am zis că după aia pot să fac mai multe lucruri decât cu jurnalismul și mi se părea interesant ca idee că studiezi într-o facultate înrudită cu un institut de științe politice din Franța. Era ceva complet nou pentru anii 90 să studiezi lucrurile astea din perspectivă occidentală. Abia învățam ce înseamnă liberalismul.

Am fost și secretară la Liceul francez Anna de Noailles. Am stat un an la Bruges, cu o bursă PHARE. Apoi m-am întors și mi-am căutat un loc de muncă în administrație, pentru că la plecarea din țară semnasem un angajament că ne întoarcem în țară și că cinci ani prestăm pentru poporul român în administrația publică. Era în perioada de preaderare și credeam că era loc și pentru mine la Ministerul Integrării, unde în 2003 era ministră Hildegard Puwak. Și de la minister ni s-a recomandat să ne ducem prin țară să ne oferim serviciile, poate are cineva nevoie de noi.

Dar, am întrebat, nu există un plan? Guvernul României formează niște specialiști cu banii ăștia PHARE, nu are un plan ca să folosească acești oameni? Și eram mulți. Pentru mine a fost o mare dezmăgire, că mi-am dat seama că țara nu are nevoie de mine.

Se întâmplă cam la fel acum, când partidul alege să nu se folosească de priceperea acumulată de tine în cei patru ani de mandat, nu?

Acum că spui asta, da, cele două situații se aseamănă. Dar, așa cum mi-am găsit drumul atunci, sunt convinsă că așa se va întâmpla și acum.

La Consiliul Concurenței cum ai ajuns să lucrezi?

Am dat interviu și am fost selectată să lucrez cu consilierul de preaderare pentru închiderea capitolului Concurență. A durat ceva mai mult de un an și am lucrat pe ceea ce se cheamă regulatory impact assessment. Încercam o evaluare ex ante a reglementărilor, pentru a vedea ce impact au asupra concurenței. Mi se părea fascinant, am citit mult, îmi imaginam cum o să își pună problema un legiuitor dacă reglementarea pe care o va face el va avea impact asupra unei piețe sau a alteia…

Asta la nivel filosofic, că în realitate bănuiesc că ți-ai dat seama că nu se întâmplă așa?

Da, dar eu atunci, venită de la Bruges, după toate experiențele mele neplăcute cu administrația din România, mi-am zis că, uite, sub presiune, România va adopta acest instrument și o să-l folosească.

De asta am fost atât de supărată când am văzut că după toate autoritățile administrative autonome pe care PSD a reușit să le colonizeze – ANRE, ANCOM – a venit și rândul Consiliului Concurenței, când au ajuns modificările PSD la Legea concurenței la Senat, în 2017. Și am simțit că moare ceva în mine. Pentru că știu exact cum ne-am chinuit să păstrăm această autoritate independentă, profesionistă, să o construim parte din acea rețea de autorități de concurență de la nivel european. Știam că se încalcă astfel niște directive.

Am fost nevoită în Senat să apăr instituții împotriva voinței conducătorilor lor

Deci legătura ta cu administrația e mai veche decât lupta asta de câțiva ani din Senat?

Am ținut foarte mult la tot ce se cheamă construcție instituțională pentru că știu cât de greu e să ai instituții puternice. Dacă noi reclamăm că nu primim ce trebuie pentru taxele pe care le plătim e pentru că statul nu e suficient de puternic. Instituțiile nu sunt respectate pentru că pe funcția publică ajung pile, de multe ori în poziții cheie.

În ăștia patru ani de Senat m-am văzut nevoită să apăr niște instituții aproape împotriva voinței conducătorilor lor, pentru că oamenii ăia, fiind numiți politic, nu voiau să se pună rău cu PSD-ul. Erau chemați la Comisia de Cod administrativ și tăceau. Eu sugerasem să îi invităm în ideea că vor spune că modificările propuse prin Codul Administrativ nu ajută cu nimic cetățenii, dimpotrivă. De la ANFP (Agenția Națională a Funcționarilor Publici), ANI (Agenția Națională de Integritate), până la  oameni din Ministerul Dezvoltării, care trebuia să apere funcția publică, tăceau sau dădeau din cap în acord cu PSD-ul. Îi întrebam: cum puteți susține așa ceva?

Oamenii cedează pentru că țin la avantajul personal. Tac, merg pe burtă, crezând că o să le fie lor bine, până când își dau seama că nici poziția lor nu e asigurată.

 

Și cu Codul ăsta cum a rămas?

A revenit într-o formă ușor îmbunătățită față de cea care trecuse în 2018, în bună parte pentru că presa a preluat un comunicat de-al meu, în care semnalam că din cauza modificărilor la funcția publică putem pierde cele 500 de milioane de euro de la POCA. Cei de la g4media.ro, care au urmărit subiectul, au cerut o poziție de la Comisia Europeană care a confirmat și a zis da, România pierde acești bani dacă scoate aceste protecții legale ale funcționarilor din Codul administrativ. Și asta i-a determinat pe parlamentarii PSD să elimine unele din modificările pe care le făcuseră. Au mai rămas niște portițe, dar nu e atât de grav pe cât putea să fie.

Dar lumea urăște funcționărimea și nu se uită la ce se întâmplă în Comisia de Cod administrativ. Din 2017, PSD a legalizat expresia „a semnat ca primarul”. Dacă primarul semnează ceva ilegal, problema nu mai e a lui, ci a funcționarului. Funcționarul răspunde. De aia își pun pe funcții oameni obedienți, pe care să pună presiune să semneze, probabil promițându-le diverse lucruri.

Foarte puțini oameni din mediul academic au luat poziție împotriva acelui Cod administrativ și asta ar trebui să ne dea de gândit. De ce așa de puțini?

Pentru că și mediul academic este cariat de plagiate și neprofesionalism?

Da, e foarte greu să găsești voci critice dispuse să ia o poziție publică care să contravină puterii. Unei puteri așa cum a fost PSD, care părea că a acaparat tot în 2017. Efectiv a fost un tăvălug. Un asalt asupra administrației și asupra tuturor funcțiilor publice.

Asaltul asupra administrației a reușit mai mult decât asaltul asupra justiției? Că n-am văzut pe nimeni ieșind în stradă pentru independența administrației.

Funcționarii din administrație nu au o imagine așa de bună, iar asta cu răspunderea administrativă inclusă în lege în 2017 de către PSD e și mai greu de înțeles de public.

Dar chichițele din justiție sunt mult mai greu de înțeles. Apoi cu un funcționar sictirit vii în contact mai des decât cu justiția, nu?

Da, dar în cazul Justiției e vorba de infractori, oamenii au simțit mai repede asaltul asupra justiției decât în administrația publică. Justiția a fost asociată cu dosarele marilor corupți și acolo nedreptatea era evidentă.

Da, oamenii reacționează la mize mari.

Da, e și greu de explicat de ce trebuie să fie independente instituțiile astea, mai ales autoritățile administrative autonome – AEP, ANRE, ANCOM, Consiliul Concurenței. PSD a schimbat din 2017 încoace legile de funcționare la mai toate aceste autorități, tocmai ca să poată pune acolo oamenii lor mai puțin competenți. Pe lângă că au schimbat toate aceste legi de funcționare, au pus și în Codul administrativ un articol care zice că toate numirile la vârful acestor autorități se fac de către Parlament. Au gândit în logica în care vor fi la putere veșnic. Că au majoritate. În viitorul mandat, cu o nouă majoritate parlamentară, ori schimbăm legea, ori, sper eu să se numească niște oameni competenți acolo.

Dragă, dar ție nu-ți ajung banii de senator, să-ți iei și tu o geantă mai de Doamne ajută?!

De ce ai intrat în politică? Nu erai mai liniștită ca oengistă?

Ba eram mai liniștită. Dar nu mă simțeam reprezentată de niciun partid și niciun parlamentar. Societatea noastră s-a schimbat, sunt oameni care vor să vadă în Parlament anumite teme și luări de poziție pe care parlamentarii de până acum nu le-au livrat. Din lipsă de curaj. Iar USR trebuia să fie suficient de curajos ca abordare, astfel încât și oameni ca mine să aibă pe ce să pună ștampila. Așa că am făcut pasul ăsta în 2016, după o lungă perioadă de gândire.

Ai dat bani, ai făcut compromisuri ca să ajungi atunci pe listă?

Nici, nici. A fost o competiție internă în USR,  și până la urmă am ajuns pe locul trei la Senat în București.

Cum s-a schimbat viața ta după ce ai devenit senator? În afară de salariul care ți s-a triplat…

Ha, ha, da, dar să știi că nu trăiesc altfel de acești bani. Și nici nu am candidat pentru bani, că mai am discuții cu șoferi de taxi care, când află că sunt senator, îmi zic: aa, toți politicienii fură, și tu o să ajungi să furi, dacă nu ai furat încă.

Deci tot în apartamentul meu de două camere luat cu credit stau, tot la magazinul din colț mă duc să cumpăr țigări și halva, tot la Obor fac piața (recunosc, mănânc mici când ajung în Piața Obor), mă îmbrac relativ la fel. Nu eram nici înainte campioană la coafat și modă. Chiar mi-a zis cineva la Senat, în primul an, pentru că purtam niște pantofi normali, nu erau pantofi de marcă, aveam aceeași geantă, „dragă, dar ție nu-ți ajung banii de senator, nu-ți iei și tu o geantă mai de Doamne ajută?”…

Și ai cedat presiunii, ți-ai cumpărat pantofi și genți?

Nu. Mi-am cumpărat mai multe sacouri, că nu aveam. În rest, îmi ajut familia cu bani, mai fac donații. Mi-am cumpărat doar un Logan vechi, cu care am mers prin țară în campania „Fără penali”, și care după un an de folosire intensă a murit, ne-a lăsat în drum, pe la intrarea în București, în iarna lui 2018, chiar înainte de Revelion.

Am văzut că ai păstrat în toate declarațiile de avere acel overdraft pe care îl aveai în 2017, nu l-ai acoperit.

Așa e, nu am pus mai nimic de-o parte, chiar mă gândeam la asta…

Deci nu s-a schimbat nimic în viața ta în ăștia patru ani?

M-am simțit mult mai responsabilă, poate și îngrădită un pic. Mi-am dat seama că trebuie să am foarte mare grijă când vorbesc, pentru că oamenii nu mă văd doar pe mine, Florina Presadă, ci un demnitar și un reprezentant al USR. A fost mult timp greu, pentru că USR nu avea poziții definite pe o groază de subiecte.

Ce, acum are?

În timp s-au mai definit. Pentru ceilalți parlamentari, de la celelalte partide, era simplu, că le spunea partidul ce să spună, dar la USR, noi, parlamentarii, am construit aceste poziții.

Cum?

Le discutam la grupul parlamentar. Tocmai pentru că nu am avut o ideologie sau un program politic ca să ne dea o direcție, discutam la grup orice temă înainte de vot. Fiecare venea cu poziția lui și o argumenta. Eu am contribuit la jumătate dintre ele prin prisma faptului că sunt membră în două comisii parlamentare în care ajunge jumătate din legile care trec prin Parlament.

Și totuși s-a mai întâmplat și să votați legi aiurea.

Da, au fost și greșeli.

Cum s-au schimbat oamenii din jurul tău în timpul ăsta?

În ăștia patru ani am cunoscut niște oameni fenomenali, oamenii din Piața Victoriei, oamenii din USR, oameni care împărtășesc aceeași doză de idealism ca mine. E adevărat că au început și jocurile astea interne în partid, dar dincolo de astea, am cunoscut foarte mulți oameni extraordinari.

Întrebarea mea se referea la cum i-a schimbat funcția ta pe cei din jurul tău.

A, nu s-au schimbat oamenii pentru că nici eu nu m-am schimbat. Înainte de a fi senator sunt om, pe mine nu mă definește funcția asta. Au mai venit unii să facem diverse…, lobbiști, dar îi cam miroși pe ăștia. Apoi, oamenii care nu mă cunosc nici nu mă cred că sunt senator. Mi s-a întâmplat des să nu fiu crezută, când strângeam semnături pe stradă sau de vreun șofer de taxi. Într-o zi mă duceam la Senat și șoferul de taxi mi-a zis: „aaa, lucrați acolo? Să le transmiteți parlamentarilor că nu merge GPS-ul”.

Cum faci față agresivității de pe Facebook? E mai rea decât aia din parlament?

Nu e mai rea decât aia de pe stradă. Pe stradă întâlnești oameni foarte înrăiți, împotriva politicienilor, împotriva useriștilor, și acești oameni pot să devină agresivi fizic. Te împing, îți dau peste mână, urlă. E greu să faci munca asta de partid, mai ales că noi strângem semnături pe bune, împărțim pliante cu voluntari care fac asta după job-urile lor.

Pe Facebook există o mare doză de agresivitate și mi se pare că oricât de bine ți-ai alege cuvintele, tot va exista cineva care le va interpreta. Sau nu citesc tot sau nu înțeleg anumite lucruri. Atenția pe Facebook, ca și pe stradă de altfel, nu e atât de mare. Trebuie să devenim mai buni comunicatori, asta e clar. Dar e o chestie asumată, în politică nu poți să mulțumești pe toată lumea. Vei lua o poziție care va nemulțumi pe cineva. E inevitabil. Plus că te expui, nu mai ești în cercul tău de prieteni care îți spun ce bun ești.

Așadar, care ar fi un clasament al agresivității?

Pe Facebook rămâne frecvența agresivității, în stradă, intensitatea ei. În Parlament e violență verbală, urlete, strigăte, „chestor, scoate-o afară din sală…!”. Nu mă impresionează. Mă enervează că se face vacarm și nu mă mai aud. Pentru că eu vreau să fiu auzită, să spun lucruri. Asta e ce m-a motivat.

În Parlamentul României s-a putut discuta și normal, cu argumente, nu numai cu pumnul în masă

Povestește-mi o zi proastă la Senat

Ah, au fost multe. De regulă zilele proaste sunt când ești obosit și crezi că nu mai poți, dar chiar și atunci descoperi că mai poți puțin, pentru că ei împing și mai multe măgării pe ordinea de zi. De exemplu la Comisia de Cod administrativ, când primisem sute de amendamente, iar PSD-iștii mai aveau tupeul să le facă și pe loc. Și au pus unul în ultimele 15 minute, înainte să se ducă raportul la plen. Au luat-o pe ocolite, că ar fi primit un amendament, ce ar fi să ni-l asumăm… iar când au început să-l dicteze, era vorba despre pensiile speciale pentru primari. Eram sigură, îl așteptam. M-am răzvrătit, am zis că nu se poate, am fost singura care a votat împotrivă, ca de fiecare dată.

Și o zi bună?

Orice zi bună a fost o zi în care am putut avea o conversație cu argumente cu ceilalți membri ai comisiilor din care fac parte. Când am reușit să mai respingem unele inițiative. Au fost câteva victorii care nu contează retrospectiv pentru oameni, dar au fost niște victorii pentru umanitate, pentru decență, pentru raționalitate. Poate că subiectul nu era important, oricum dacă ceva avea miză pentru ei, pentru PSD, nu trecea, dar contează că în Parlamentul României s-a putut discuta și normal, cu argumente, nu numai cu pumnul în masă.

Au mai fost momente când am reușit să opresc măgării, când nu erau toți senatorii PSD în sală. Acum cu plenurile la distanță e trist, că e prezența aproape de sută la sută, prin telefon, și PSD are astfel mereu majoritate.

Relația cu colegii de comisii cum e?

În timp s-a îmbunătățit. Nu mă mai iau cu „fătucă”… La început era cu „hai domnișoară, lăsați-ne în pace cu prostiile”, acum am ajuns la discuții cu argumente. Dar pentru asta a trebuit să citesc, să tocesc mult. De multe ori intuiam că în anumite propuneri legislative se întâmplă o măgărie și trebuia să-mi construiesc argumentele. Pentru că dacă te luai după ce îți explicau ei, totul avea sens.

Te făceau din vorbe.

Da, dacă nu cunoșteai subiectul. Și trec peste faptul că de foarte multe ori eram singurul senator din comisie care avea întrebări. „A, a venit Presadă la ședință, iar o să stăm 3 ore”. Că ei terminau ședințele în 5 minute. E, și mi-am făcut temele conștiincios. Și am ajuns la momentul la care îmi zic: „da, așa e, doamna senator, dar noi suntem Parlament și putem face orice”. Au început să admită pe față că ceea ce fac e pentru că vor și pot, nu pentru că ar exista un interes public care să justifice legea respectivă.

În cât timp s-a produs schimbarea asta de „procedură”?

Cred că după primul an, după ce ne-am certat mult pe legea aia cu votul a două treimi dintre consilierii locali pentru deciziile de patrimoniu, cu Codul administrativ, cred că nu se așteptau să vin cu atâtea amendamente, să le susțin, să insist.

Mi-au zis că sunt mică și rea, cum o să trăiesc eu dacă sunt așa rea?

Cum e viața de femeie în Parlament? Și în opoziție.

Nu m-am simțit niciodată victimă pentru că sunt femeie, deși mi-a spus cineva chiar recent asta. Da, am fost ținta unor insulte, comentarii misogine, dar nu m-am simțit victimă. Au fost mai ales în primii ani, iar eu le-am făcut de fiecare dată publice, mai ales în plen, pentru că acolo e și presa și mi-am dat seama că plenul e aliatul meu, că acolo e un canal important de comunicare cu oamenii. Chiar dacă PSD-iștii nu iau în seamă ce zic, sau ce argumente aduc, te aud oamenii. Că ce se întâmplă în comisii nu prea ajunge la public decât dacă spunem noi, sau dacă sunt în discuție subiecte de mare interes, cum a fost noua lege a pensiilor.

Jumătate dintre legile care trec prin Parlament au trecut prin comisiile mele și trebuia să iau cuvântul în plen ca să spun ce e cu legile alea și să contribui la pozițiile grupului nostru pe legile alea.

Atunci când competența se vede, chiar și dușmanul va admite că ești bună. Chiar dacă nu o să-ți treacă legile și amendamentele, dar dacă ți le fură, înseamnă că ceva ai făcut bine.

Ai încuraja alte femei să intre în politică?

Da, cu mențiunea că nu există solidaritate feminină în politică, doar solidarizare pe linii de partid sau grupuri de interese. E bine să știe asta înainte de a face pasul…

Nu te-a lovit depresia în primul an?

Nu, am fost și mai motivată. Eu sunt obișnuită cu genul ăsta de luptă, și din ONG. Toate se întâmplau de azi pe mâine. Primeai email azi că mâine intră în Comisie bugetul sau o lege. Și trebuia să stai noaptea ca să o citești și să faci amendamente.

Așa a fost tot timpul, toate se întâmplau foarte repede. Sau stai în comisii în ședințe maraton. La Comisia de Cod administrativ cred că au făcut intenționat, am luat o pauză după 5 ore. Nu știam ce să fac mai întâi, să mă duc la toaletă, să mănânc sau să fumez o țigară.

În Senat se lucra numai lunea și marțea. Dar am făcut scandal pentru că mi se suprapuneau comisiile și le-au mai decalat. Ei aveau sistemul ăsta prin care „își lăsau votul” la colegul. În felul ăsta nu se schimbau niciodată majoritățile. Și am zis: dar nu e posibil, o să ies la presă și o să spun că deși nu ați fost la comisie, vi s-a înregistrat votul. Și mi-au zis că sunt mică și rea, cum o să trăiesc eu dacă sunt așa rea?

Dar am reușit să-i fac să schimbe asta. Cel puțin cât sunt eu acolo, la mine, la Muncă și la Administrație, nu se mai face așa. S-a mai schimbat și ritmul de lucru, am început să primim comisiile joi-vineri…

Electrificarea a fost prima ta interpelare, în 2017. Care e povestea ei?

Mă preocupa la momentul respectiv sărăcia energetică, participasem la niște ateliere despre asta și era o temă care mă interesa mult, consumatorul vulnerabil. Când am ajuns în Senat am zis să continui și cu asta, deși mă interesau și vechile mele teme, de care nu am apucat, din păcate, să mă ocup pentru că toate resursele noastre s-au consumat pe legile justiției și administrației și pe tot ce mai venea de la guvern.

A fost un asalt care nu-ți dădea timp de altceva, am petrecut foarte mult timp studiind ce inițiative veneau de la guvern, trebuia să fii cu ochii în patru că nu știai pe unde mai răbufnește ceva. Au fost momente când ardeau mai multe focuri în același timp și nu știai ce să faci mai întâi, pe ce să comunici mai întâi. Au fost niște ani foarte complicați, ei sunt maeștri în a te păcăli, în a-ți explica că fac bine, trebuia să-ți construiești argumente de fiecare dată și lucrurile astea iau timp.

După această primă interpelare, la care oricum am primit răspunsuri prin care mă pasau de la un minister la altul, am cedat tema colegei Silvia Dinică, pentru că eu oricum aveam prea multe.

Cum se fură legile și amendamentele, pentru glorie

Pe site-ul Senatului scrie că ai fost printre inițiatorii a 122 de legi. Dar spune-mi ce lege a trecut din cele scrise de tine?

Niciuna. A trecut cea cu așezările informale, preluată de la Fundația Pact. Dar e destul de tehnică. Dă un cadru primăriilor ca să poată interveni în comunitățile unde oamenii nu au titluri de proprietate etc. Dar a trecut pentru că avea sprijinul PSD.

Aștept să treacă cea cu revenge porn, pornografia nonconsensuală. Dar de la un anumit moment încolo nu am mai avut această așteptare, să-mi treacă o lege…

După cât timp ai încetat să mai speri?

După primele șase luni. Mi-am dat seama că n-o să-mi treacă nimic vreodată. Am avut inițiative din astea: să scădem numărul de semnături pentru candidaturi la alegeri, să băgăm SIMPV la referendum, să impozităm corect contractele part time. Aici deja se schimbase majoritatea la Cameră și a trecut inițiativa PNL-ului, nu a mea.

La fel s-a întâmplat și cu violența domestică. Am depus inițiativa, am dat comunicat, după care vine inițiativa guvernului, care preluase din legea mea. Până și comunicatul lor semăna cu al meu. Și, normal, la comisie am depus amendamente la legea guvernului, că știam că aia va trece și nu a mea, deși a mea fusese prima și conținea prevederi similare. Ce era să fac, să nu o votez? Era o lege necesară. Am votat-o și legea mea a rămas fără obiect. Și tot așa.

Deci teoretic ți-au trecut mai multe legi, dar nu poartă numele tău.

Da. Sau amendamente pe care le-am depus eu, au fost respinse, dar reluate de PSD-iști. Sau copiază legea ta, a lor trece, dar a ta nu.

Fac asta ca să se împăuneze cu ea?

Da, evident. Și s-a întâmplat de nenumărate ori. Te obișnuiești. Nu am ieșit public să spun asta pentru că nu am vrut să par o plângăcioasă. Îți blochează legile sau amendamentele tale, le resping, dar le fac ei cu aceleași cuvinte. Uneori direct în comisie: „A, doamna Presadă, ne-ați trimis amendamente…” Le discutăm, le resping. Dar la final vine unul dintre ei și zice: „dar ideea nu e rea, formulăm acum pe loc un amendament”. Și e fix la fel ca al meu. Dar al lor trece.

Ei controlează și staff-ul comisiilor, și văd ce amendamente se depun și ți le iau direct. La legi nu există plagiat. Până la urmă te gândești că dacă sunt bune, bine că au trecut.

Dar după aia te întreabă alegătorii, la sfârșitul mandatului, tu ce ai făcut?

Așa e. Dar oamenii trebuie să știe că din opoziție nu ai cum să arăți ce ai făcut, mai ales că PSD-iștii fură.

Cine are datele, are și puterea. Și viceversa

Dacă vrei să ai o inițiativă legislativă și vrei să o fundamentezi, cum faci, de unde iei datele, pe ce te bazezi?

Ah, asta e o mare problemă, că nu ai date. Am făcut multe întrebări și interpelări, pentru că e un instrument de control parlamentar asupra guvernului, dar dincolo de asta mi-am dorit să aflu date ca să pot fundamenta inițiativele.

Dar la unele am rămas fără răspuns și la altele mă amețeau. Așa că am început să fac cereri pe Legea 544 (a informațiilor publice) ca să obțin date. Dar nici așa nu găsesc mare lucru. De exemplu nu se centralizează undeva ce nevoi există la nivel local pentru servicii sociale. Și atunci mă întreb cum îți fundamentezi tu, stat, politicile, bugetul?

Am vrut să văd impactul bugetar al acestui spor pentru condiții vătămătoare de muncă, celebrul spor de antenă. Am crezut că undeva la nivelul Ministerului de Finanțe există o centralizare a acestor sporuri. Vreau și eu să știu, când faci bugetul țării, măcar la nivel central, în câte instituții publice se încasează acest spor și în ce cuantum? Am făcut cereri de informații către toate ministerele, ca să-mi spună ce e în subordinea lor, și nu am aflat decât de la unele dintre ministere, nu au răspuns toate.

Cum se fac bugetele în țara asta? Mai ales dacă dorim să oprim risipa. Tu primești niște nevoi de la nivel local, dar ar trebui să te uiți și tu pe nevoile alea, în amănunt. Și mi se pare incredibil că nu se întâmplă asta, că nu controlează nimeni. Mi se pare că noi asta trebuie să facem, să vedem pe unde se duc banii, că e clar că sunt câteva surse de risipă. Și nu sunt în asistența socială, cum se vehiculează, ci sunt tot felul de sporuri. Dar nu le știm și mă întreb dacă chiar vrem să nu le știm, nu ne interesează?

Uite un proiect de lege, să obligați guvernul să evalueze impactul legilor date.

Da, sunt tentată să zic că ar fi bine, dar mi-e teamă că va fi încă o lege în care se vor acoperi cu hârtii, fără ceva real în spate, cum se întâmplă de multe ori. La noi există foarte multe legi în condițiile în care în anumite domenii se pot face lucruri chiar în lipsa unor reglementări. Ce te împiedică să faci evaluare, de ce trebuie să mai dăm o lege pentru asta? Ce te împiedică să rezolvi situația oamenilor fără buletin din comunitatea ta, pe tine, autoritate locală? Nu te împiedică nimic să rezolvi problemele astea, nu ai nevoie de lege.

Mie mi se pare trist că trebuie să dăm legi ca să se rezolve lucruri, când lucrurile ar putea fi făcute pentru că avem nevoie ca problemele alea să fie rezolvate. Și e trist că prin parlament trec 500-700 de legi anual, dar nu toate respectă cerințele de tehnică legislativă, foarte multe sunt prost scrise, și avem o inflație de reglementări, dar de fapt nu avem informații ca să facem niște legi bune.

M-am lovit foarte mult de lipsa datelor la partea de fundamentare a legilor. Eu nu am avut inițiative de genul să se mărească indemnizația, alocația, pentru că deși e foarte ușor de scris în lege, eu nu știu sursa de finanțare sau impactul bugetar.

Și PSD cum a fundamentat mărirea pensiilor și alocațiilor?

Astea au venit de la guvern, PSD a făcut asta având acces la date din executiv. De exemplu, era Teodorovici ministrul finanțelor, dar venea în continuare cu multe proiecte ca senator. Și în comisiile de specialitate din Parlament vine și guvernul ca să prezinte un punct de vedere al guvernului, dacă susține sau nu o inițiativă legislativă sau alta din partea parlamentarilor. Și discutam în Comisia de muncă un proiect de-al lui Teodorovici. Și vine o tipă de la MF, că susține inițiativa domnului Teodorovici. Și începe să dea date. Și zic: foarte interesant că dumneavoastră aveți date și domnul senator le are, pentru că eu dacă fac acum o propunere legislativă, eu nu am datele astea. Nu cumva ați scris dumneavoastră, funcționar public în MF, propunerea senatorului Teodorovici?

 

Atunci a zis că nu mai răspunde la nicio întrebare. De fapt așa se întâmplă. Cei care ajung în poziții executive au și acces la date și pot face propuneri legislative bune, pentru că altfel tu, ca parlamentar, mai ales parlamentar al opoziției, nu ai acces la date, nu poți să-ți fundamentezi bine inițiativele.

Deci datele există, dar nu le dau oricui?

Da, sau trebuie culese și integrate, că știi că dacă trimiți o solicitare pe baza Legii 544/2001 ți se spune că nu au datele. Deși e o cerință constituțională să spui impactul bugetar, nu-l primești. Am scris la MF să-mi spună și mie, la o inițiativă de-ale mele, să estimeze impactul bugetar, și nu am primit niciodată răspuns.

Sau le trimit scanate într-un format din care abia înțelegi ceva.

Nu vrei să știi de câte ori am stat să transcriu datele dintr-un scan care nu mergea ocerizat. Îți mai dau exemplu o interpelare la actualul guvern, în luna mai, despre examenul de titularizare – și am primit răspunsul în septembrie când  începuse deja școala și titularizarea trecuse demult.

Nu am putut acum, dar la un moment dat o să se poată

Și în condițiile astea, de ce mai voiai al doilea mandat?

Voiam un al doilea mandat cu o altă majoritate pentru că eu voiam să-mi treacă proiectele mele, să nu mi le mai fure. Am văzut multe legi schimbate în rău în legislatura asta și aș fi vrut să le reparăm. Să reducem influența factorului politic în administrație.

Voiam să deschid o dezbatere despre Academia Română, de exemplu. Sunt zeci de institute de cercetare la Academie, pe care nu le controlează nimeni. Dăm bani la Academie și gata. Avem și institute utile: Institutul Astronomic, Institutul de arheologie, nu putem să le judecăm pe toate la fel, dar e nevoie de o discuție despre asta. Ce fac toate institutele astea, ce face Institutul pentru Economie Mondială sau Centrul Român de Economie Comparată şi Consens?

La fel cum trebuie să vorbim de sporul de antenă. Voiam să identificăm zonele astea prin care se întâmplă risipa și hoția. Astea erau două direcții de acțiune pentru mine, să luăm banii care se duc în găurile astea negre și să-i punem în zone unde chiar e nevoie. Eu dacă mă duc acum și cer centre respiro pentru persoane cu dizabilități, mi se spune că nu sunt bani. OK, știu, a mai dat și pandemia peste noi și ne împrumutăm. O să ni se dea niște miliarde de la UE. O să ni se ceară niște reforme, unde le facem? Cum?

Asta voiam. În ăștia patru ani am rezistat, nu știu cât s-a văzut, că a fost un război al comunicării. Dar riscam să ajungem ca Polonia. Mi se pare extraordinar că am reușit să nu călcăm cu totul în picioare statul de drept. Dar în rest trebuie să reparăm în continuare ce s-a stricat.

Și de unde știm că partidele astea reformatoare nu o să cedeze și ele tentației, în mandatul următor, de a beneficia de ce a făcut PSD, și să-și pună oamenii lor, mai ales că legile sunt gata schimbate pentru asta?

Tocmai de aia as fi vrut să fiu acolo pentru că nu am făcut compromisuri și voiam să mă lupt pentru asta. Poate reușeam să aduc alături de mine mai mulți oameni din mediul academic, care poate ar fi îndrăznit să vorbească mai mult.

Să oprim risipa, să facem Codul ăla electoral. În ăștia patru ani au modificat fiecare lege electorală, în funcție de conjunctură și de interesul de moment. Uite, dacă era ceva ce trebuia să facem era Codul electoral, nu Codul administrativ. AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) a fost politizată și asta, dar dacă vorbești cu nivelul tehnic o să-ți zică: da, e bine să avem aceleași reguli în timpul procesului de votare la fiecare tip de scrutin. Sunt foarte multe lucruri pentru care eu am luptat și înainte de a fi în Parlament, și în timpul mandatului, dar nu am reușit, pentru că asta e, nu am putut, dar la un moment dat o să se poată.

Copilul optimist de sub brad…

Nu sunt optimistă, dar nu mă descurajez, pentru că de la un moment dat încolo nu am mai avut așteptări. Am zis că se poate întâmpla tot ce e mai rău.

Deci alegătorul Florina din 2016 ar vota-o din nou pe Florina Presadă din 2020?

M-aș vota. În primul rând pentru că am fost un senator curajos. Mi-am asumat niște bătălii știind chiar că le voi pierde. Și știu că am fost o voce pentru mulți oameni mai puțin vizibili.

Dacă gândești în termeni de realizări, doar PSD ar merita reales

O cititoare de-a mea zicea să te întreb ce ai făcut așa de valoros pentru nația română în primul mandat, încât să meriți votată din nou?

Mi-e greu să răspund. Ce înseamnă valoros? E ușor să vii să spui „am dublat alocațiile”, dar faci asta doar dacă ai puterea de a face asta. Dacă gândești așa, doar PSD ar merita reales. Chestiunea reprezentării politice devine importantă. Sunt oameni care vor altceva decât discursuri răsuflate despre națiunea română și care marșează pe temele astea de fals patriotism. Trebuie să vorbim despre problemele cu care se confruntă societatea acum. Există tot felul de infracțiuni comise online, nu vorbim despre ele, nu avem cadru legal. Despre violența domestică s-a vorbit mai mult acum pentru că am fost mai mulți parlamentari care am vorbit despre asta. Eu am fost singurul politician femeie care s-a alăturat mișcării #meetoo în 2017. E nevoie și de parlamentari care să gândească pentru societatea de acum și cred că USR a făcut asta și pentru că eram și eu acolo.

Păi hai să vorbim și de problemele de azi. Un alt cititor te întreabă dacă ești de acord cu finanțarea de către stat a construcțiilor de biserici și catedrale? Și dacă ești de acord ca activitățile economice ale cultelor să nu fie impozitate?

Eu știu că sunt impozitate, dar și că se dau bani de la buget, de multe ori discreționar, pentru aceste construcții. La nivel personal știu ce aș zice, dar e o întrebare delicată pentru un politician. Lucrurile astea trebuie să fie discutate cu calm în momentul ăsta în societatea românească: dacă și cum mai finanțăm cultele? Deși mi-e teamă de direcțiile pe care o să le ia o asemenea discuție, cu un PSD și PNL care au mai instrumentalizat și altă dată credința românilor, un subiect foarte sensibil. Totuși, societatea s-a schimbat, nu mai suntem în secolul 19, trebuie ca societatea să decidă dacă și cum mai trebuie să finanțeze construcția de biserici.

Dacă finanțezi stadioane pentru microbiști, de ce să nu finanțezi și bisericile, alt fel de „stadioane”?

Tocmai, dacă societatea românească spune că are nevoie de biserici, atunci e firesc ca parte din finanțarea lor să vină de la bugetul la care contribuie acea parte din societate. Atâta timp cât nu suferă cineva în urma acestei decizii.

Eu nu zic să nu se finanțeze. Ar fi interesant să avem această discuție, pentru că într-adevăr, Biserica nu mai are același rol pe care l-a avut când s-a format statul național unitar român. Să vedem: ce rol mai are Biserica în statul român sau în societatea românească azi? Biserica are și multe proiecte sociale în zone în care statul nu există și unde nici ong-urile nu ajung, pentru că nu au aceleași resurse.

O altă întrebare din societatea de azi: ești de acord ca poporul să dețină arme pentru a se apăra de politicieni?

Nu vreau ca poporul să dețină arme deloc. Să se apere de politicieni? Ca să se apere de mine e ușor, nu am decât 160 cm și 45 de kg.

Altă întrebare: ce părere ai despre pedepsele cu suspendare date pedofililor și ce măsuri ai lua pentru stoparea, inclusiv prin închisoare cu executare, a violului, incestului, forțarea la prostituție?

E greu să discuți asta pentru că nu vrei să influențezi justiția, dar într-adevăr am asistat în ultimii ani la situații grave, când fapte grave s-au prescris, sau s-au dat pedepse cu suspendare pentru viol, iar asta ține de educația magistraților, care vin și ei din cultura asta a noastră, care blamează victima, care spune că femeia și-a cerut-o etc.

Uite eu aici cred că societatea a luat-o înainte. Cred în independența justiției, însă cred că au nevoie și judecătorii și procurorii de educație.

Avem niște obligații în sensul ăsta asumate prin Convenția de la Istanbul și va fi greu să le respectăm mai ales de când, prin lege, Parlamentul a scos din universități și din școli „teoria de gen”, că ni se pare nouă că pervertește copiii. Nu. E vorba despre un tip de gândire care duce la o discriminare sistematică, și care se schimbă numai prin educație.

Pe lângă diverse modificări pe care le putem face la Codul penal și de procedură penală, trebuie să vorbim și despre educația magistraților.

Ce mănâncă un senator și ce are în geantă

Un cititor întreabă dacă mai sunt prețurile alea mișto la restaurantul parlamentului.

Da, dar mâncarea e nasoală. Am trecut de două ori pe acolo dar nu mi-am luat nici o ciorbă. E îndoielnică. Mie îmi place foarte mult ciorba, îmi place să gătesc când am timp. Am avut o perioadă la începutul mandatului când am trăit cu covrigei și sărățele, luate de la bufetul de la P1. Sau cu ciocolată. Intrasem într-un cerc vicios pentru că nu mâncam. Eu de fapt nu mănânc în timpul zilei.

Care este averea ta ascunsă, nu aia din declarație – întreabă cineva. Iar eu te provoc să spui ce e cu plicurile alea de la tine din geantă? 🙂

Ha, ha, da, umblu mereu cu niște plicuri de hârtie în geantă, în care adun semințe de plante de pe unde mă duc. Îmi place grădinăritul de ghiveci, dar nu apuc să o fac prea des.

Nu am altă avere decât ce scrie în declarație.

Atunci cum te-a îmbogățit spiritual mandatul ăsta?

A fost life changing, mi-a schimbat viața, într-adevăr, un mandat formator. Am ieșit din zona mea de confort în foarte multe momente, am aflat lucruri despre mine. Am descoperit că-mi place zona asta de constituționalitate. Când vreau să scriu o lege, stau și mă uit dacă există decizii ale CCR pe subiectul ăsta și-mi place să citesc ca să văd cum au interpretat ei legile. Pe administrație am găsit multe. Ai zice că toți parlamentarii fac asta, că nu e nimic extraordinar, dar mă uimește să văd cât de mulți nu o fac, cât de mulți vin cu fundamentări slabe, cu expuneri de motive foarte slabe.

De exemplu la noua Lege a pensiilor am reușit să îndreptăm două aspecte importante, după ce am depus – împreună cu PNL, dar amendamentele au fost făcute de mine – sesizare la CCR, iar Curtea ne-a dat dreptate. Și anume că nu poate să depindă calitatea de asigurat de faptul că ai toate contribuțiile datorate și plătite. Contribuțiile sunt plătite de angajator. Și mulți oameni s-au trezit că angajatorii nu le–au plătit asigurările. Și al doilea: în noua lege a pensiilor, exista un stagiu minim de cotizare ca să beneficiezi de pensia de invaliditate. Venise așa de la Ministerul Muncii, de la Olguța Vasilescu. Și aici am reușit să modificăm.

Cum obții feedback de la alegători?

Eu comunic mult și pe legile care vin la Comisii, am discuții cu ONG-urile sau persoanele interesate. La fel, dacă vreau să elaborez un proiect legislativ, culeg opinii de la cei interesați, instituții și organizații deopotrivă.

De obicei comunic pe pagina mea de Facebook. Acolo am povestit ce se întâmplă în comisii. Multe știri au plecat de pe pagina aia.

Am văzut una, că îți dai demisia în ultima săptămână de mandat ca să nu beneficiezi de pensia specială.

Da, nu știu de ce a devenit asta o știre abia acum, pentru că am zis asta de când am candidat în 2016.

Răspund la telefon, numărul meu e la liber pe Facebook, nu mi l-am schimbat, nu am luat cartelă de la Senat, nu îmi decontez abonamentul din suma forfetară.

Și mă consult de obicei cu oamenii înainte de a face ceva, nu după. Mă duc către diverse organizații sau grupuri profesionale. După aia stau și citesc, pentru că fiecare grup din ăsta are interesele lui, iar tu trebuie să discerni.

 

>

 

Eu nu am făcut niciun compromis, nici în partid, nici în afara partidului, probabil de asta sunt în situația de acum

Îți place mai mult politica decât oengismul?

Da, pentru că e altceva decât oengismul și chiar decât ce credeam eu că e când m-am dus acolo. În continuare sunt atașată de subiecte mai aride, cu care am venit din societatea civilă. Lumea avea așteptări de la mine să fiu mai activă pe protecție socială, dar aici PSD a fost destul de activ. Însă am fost forțată să intru în zona de administrație pentru că au venit foarte multe inițiative nocive, de politizare a administrației. Și agenda publică a fost saturată de acțiunile PSD. E foarte greu să pui subiecte pe agenda publică în condițiile astea.

Ce nu mai crezi acum, față de acum patru ani?

E trist, dar multe țin de experiența mea de partid decât de cea de senator.

Te-a dezamăgit mai mult partidul decât Senatul?

Da.

Ai face ceva diferit?

Poate că da… Am colegi care și-au trecut multe inițiative pentru că nu au scos un cuvânt nasol despre PSD. Nu și i-au antagonizat. Și au negociat ca să le treacă niște legi. Poate nu era nici tema așa importantă, nu era o miză să zicem. Dar eu fiind atât de vocală în plen și în comisii, nu mi-a trecut nimeni niciun amendament. Bine, au trecut câteva, dar nimic extraordinar. Aș vrea să se vadă că sunt un om cu care se poate discuta. Nu am refuzat să votez o lege pentru că venea de la un partid anume. Dacă o propunere e bună, o votez indiferent de partidul care a inițiat-o.

Bine, eu zic acum, și îmi imaginez, dar nu știu dacă aș fi făcut diferit până la urmă. Poate că aș încerca mai mult un consens pe anumite subiecte? Uite, legea  cu revenge porn a trecut de Senat, și acum e blocată la Cameră. Nu știu dacă  va trece de Nicușor Halici, președintele Comisiei Juridice, cu care m-am certat în Comisia de Cod Administrativ, dar și pentru că susținem lucruri total diferite când vine vorba despre educație și drepturile românilor.

Poate aș vorbi mai mult cu ei așa, individual. Sunt oameni cu care am o relație ok, politicoși, dar ei sunt acolo ca să voteze ce spune partidul. Relația bună e doar pe hol.

Eu nu am făcut niciun compromis, nici în partid, nici în afara partidului, probabil de asta sunt în situația de acum.

Deci te-ai răzgândit, nu ai fi făcut nimic diferit?

Cred că aș fi comunicat mai mult pe anumite teme, asta aș fi făcut diferit.

Și cred că ar fi trebuit să petrec mai mult timp în partid. Or eu am petrecut foarte mult timp citind și făcând amendamente. E o activitate grea și mâncătoare de timp, care nu se vede decât dacă nu e făcută. Sigur că amendamentele mele nu trec, dar nu e ușor să le faci, trebuie să te gândești bine cum le formulezi, pentru că dacă nu ar exista sau ar fi prost scrise, ar zice oamenii că noi, useriștii, suntem niște amatori. E foarte multă muncă, în cazul meu, care nu se vede, dar pe care dacă nu o făceam, ar fi știut toată lumea.

Eu m-am simțit datoare să fac asta pe fiecare lege de interes pentru USR. Pe OUG 114 eu am avut amendamente, chiar dacă nu era la comisiile mele. Mi-a luat opt ore doar ca să citesc legea, cu creionul în mână, pentru amendamentele alea. Cred că am fost fraieră, că nu a remarcat nimeni „uite, Presadă a făcut 30 de amendamente la OUG 114”.

A fost o muncă pe care am făcut-o ca să arăt că USR e un partid de profesioniști. Am văzut multe inițiative prost scrise de la colegii mei, dar ceea ce am făcut eu, am vrut să fie bine făcut. Nu zic că sunt perfecte, că nimic nu e perfect.

Trebuie să spun și că în munca asta m-au ajutat enorm cei trei consilieri ai mei, pe care i-am găsit greu. E foarte greu să-ți găsești consilieri buni. Alexandra Chiru, șefa de cabinet, aș zice memoria mea instituțională, pentru care eu nu sunt suficient de lăudăroasă 🙂 Mai am un jurist foarte bun: Eugen Moldoveanu. Sunt foarte mândră că lucrează cu mine, stăpânește foarte bine chestiunile astea de tehnică legislativă. Și Oana Negru e al treilea consilier, de asemenea jurist, care a ajutat mult pe partea de documentare pe anumite subiecte.

Nu vreau să rup voturi de la USR-PLUS, ci să facem lucruri împreună

Crezi că ai fi votată ca independent?

Nu cred că vreau să fiu senator cu orice preț și cred că e foarte greu ca independent. Ai nevoie de foarte multe semnături, și foarte multe voturi, e o birocrație aferentă infernală, și birocrația cere resurse. Nu am resursele necesare. Oricine o face mi se pare că e erou. Eu voiam să lucrez, cum ziceam, cu o nouă majoritate, să am cu cine să discut. Poate că în alt context ar fi fost posibil, dar așa… ar fi șanse mici de izbândă, de votat poate m-or vota niște oameni, dar eu nu vreau să rup voturi de la USR-PLUS, ci să facem lucruri împreună.

Și o ultimă întrebare, ca în chestionarele alea de evaluare corporatiste: unde te vezi peste patru ani?

Nu am idee, sunt deschisă pentru viitor, nu am nicio proiecție în momentul ăsta, tocmai pentru că nu e nimic decis. Nu am făcut demersuri în vreo direcție sau alta, nu știu ce voi face din ianuarie încolo, mai am câteva luni de mandat și voi profita de ele, căci mai am încă niște inițiative legislative pe care vreau să le depun.

Dacă aș fi avut încă un mandat de senator – multe lucruri trebuia să conlucreze pentru ca lucrul ăsta să se întâmple, plecând de la obținerea unui loc eligibil pe listă până la obținerea unui scor electoral care să-mi permită să intru – ar fi fost ultima dată. Mi se par suficiente două mandate.

Poate că și după al doilea mandat, dacă ar fi să-l obții, o să speri într-o majoritate favorabilă?

Probabil, dar poate voi dori să fac asta dintr-o altă poziție, nu de parlamentar.

Prim ministru, președinte?

(zâmbește enigmatic)

Să-i transmitem astfel domnului Barna o veste bună 🙂

Etichete: alegeri, alegeri parlamentare, candidat, codul administrativ, Florina Presadă, parlament, PSD, senat, slider, USR, USR-PLUS