The Queen’s Gambit

Un film care-ți exploatează subtil fiecare clișeu și îți contrazice așteptările cu niște happy end sănătos, american. O delectare pentru ochi în zilele astea mohorâte.

În așteptarea celui de-al patrulea sezon din The Crown am dat click într-una din serile astea pe altă regină, a șahului. The Queen’s Gambit, cea mai recentă senzație a Netflix-ului, mi-a cam luat ochii și m-a ținut în priză două seri la rând, până când am dat gata cele șapte episoade.

Povestea unei fetițe precoce, care ajunge o mare jucătoare de șah în pofida startului nefericit în viață – sau poate tocmai de aceea – este de fapt produsul imaginației lui Walter Tevis, un scriitor american de care am auzit și eu cu ocazia asta. The Queen’s Gambit este al treilea roman al său ecranizat, din păcate el n-a trăit să le vadă pe toate, a murit la un an după ce a publicat The Queen’s Gambit, adică în 1985. Celelalte două cărți ecranizate sunt The Hustler (1961) și The color of money (1986).

Cum pe celelalte nu le-am văzut, o să vă povestesc ce mi-a plăcut la ăsta cu regina șahului. Elisabeth (Beth) Harmon rămâne orfană la 9 ani, când maică-sa intră cu mașina într-un camion. E plasată într-un orfelinat și de aici mă așteptam la ce e mai rău: agresivitate, bullying, copii abuzați de adulți, tot ce însoțește de regulă sistemul de „protecția copilului”. Dar nimic din toate astea nu se întâmplă, dimpotrivă.

În subsolul orfelinatului Beth îl cunoaște pe Mr Shaibel, omul de serviciu, de la care învață să joace șah. Omul constată că fata e un geniu și o recomandă clubului de șah de la liceul din localitate. Ajunge să joace un simultan cu 12 dintre cei mai buni jucători ai liceului, pe care-i bate măr, și de acolo lucrurile nu se mai opresc.

Dar calea ei spre campionii mondiali de șah e presărată cu pastile, alcool și o grămadă de anxietăți asociate. Cu pastilele începe chiar din orfelinat, unde li se dădeau calmante în mod oficial pe post de „vitamine”. Alcoolul îl descoperă în compania mamei adoptive, căreia numai asta îi mai dădea satisfacție în căsnicia ratată.

Ce mi se pare interesant e modul în care e construită povestea, nu știu dacă asta se datorează talentului scriitorului sau scenaristului. Posibil să fie o întâlnire fericită între o carte bună și o echipă care a știut s-o pună în valoare. Autorii, deci, se folosesc de aproape fiecare așteptare clișeu a spectatorului, se joacă puțin cu ea, o exploatează și apoi o contrazic cu un final fericit. De parcă s-ar încăpățâna să vadă ceva pozitiv în fiecare situație din care, în mod normal, nu poate ieși nimic bun. Beth e înfiată de un cuplu care are ceva neliniștitor încă din primele clipe. Te gândești automat că vor urma niște abuzuri, dar lucrurile alunecă într-o situație la care nu te-ai fi gândit și cu care poți să rezonezi.

Filmul recrează în culori pastel anii 60 și America lor, ba chiar și o fărâmă din Paris. Rusia e grandioasă și întunecată, cu o tușă de neașteptată umanitate în final. Actorii sunt bine aleși și mai ales Anya Taylor-Joy care o întruchipează pe șahista minune face un rol bun. Bineînțeles că e multă fantezie în toată povestea, deși înțeleg că partidele de șah jucate în film sunt reale, unul dintre consultanții filmului fiind chiar Gary Kasparov. Adică partidele alea chiar au avut loc în istoria șahului, iar actorii au fost nevoiți să învețe mutările ca să fie cât mai realiste scenele. Se pare că filmul a reușit astfel să-i entuziasmeze inclusiv pe șahiștii din lumea reală. Nu e lucru puțin asta, pentru un film comercial totuși. Nu m-aș mira să stârnească și  vreun val de pasiune șahistă în rândul tineretului, ceea ce n-ar fi rău.

Nu în ultimul rând, filmul are și câteva mesaje, că nu e doar suferință și happy end degeaba așa. În fapt pare a fi făcut după un punctaj progresist destul de clar: eroina este feministă, cea mai bună prietenă a ei e de culoare, se îndrăgostește de un gay care-i devine și el un soi de înger păzitor la momentul crucial și le dă cu flit unor habotnici americani care voiau s-o facă portdrapelul lor creștin în Rusia comunistă. Toate astea sunt punctate subtil, însă, fără militantisme sau ca eroina să facă mare paradă din asta, pur și simplu sunt acolo.

Mesajul principal și mai profund, însă, ar fi că familia nu înseamnă neapărat relația de rudenie, de sânge, ci poți să ți-o alegi și singur, în pofida proverbului și a soartei. Beth Harmon găsește în șah refugiul salvator într-o lume indiferentă, care o sperie, dar ajunge să creadă că succesul din șah se datorează pastilelor și alcoolului, care o fac să gândească „limpede”. În jurul ei sunt oameni care o ajută de-a lungul acestui drum, de la accidentul care o aduce la orfelinat, până la triumful din ultimul episod, dar este ea cea care are nevoie să cadă până în fundul gropii propriilor frici ca să poată să-i vadă pe acești oameni care-i sunt alături. Iar rezultatul acestui proces de devenire, de depășire a tuturor obstacolelor a fost transformat într-un film care-ți bucură ochiul și nu în ultimul rând inima. Și avem nevoie de așa ceva în viețile noastre.

Etichete: , ,

7 comentarii la “The Queen’s Gambit” Subscribe

  1. Stefan Bragarea 31/10/2020 at 12:50 #

    Mulțumesc frumos! Voi viziona.

  2. Eros Carol 01/11/2020 at 18:26 #

    L-am văzut pe nerăsuflate! Chiar merită, timpul nu e pierdut.

  3. Stefan Ioana 05/11/2020 at 20:23 #

    Parca Shaibel era numele „janitor-ului”…filmul este bun, intr-adevar…

    • Dollo 05/11/2020 at 20:44 #

      Așa-i, am corectat, mulțumesc

  4. GR 06/11/2020 at 14:14 #

    Excelent filmul, cred ca cel mai bun film pe care l-am văzut in acest an.

  5. Grizon 06/11/2020 at 21:02 #

    Am avut impresia ca mama ei a provocat accidentul. Revine obsesiv scena in care ii spune sa inchida ochii. Conduc de 33 de ani, am avut cateva accidente, unul urâțel, si va asigur ca atunci cand tragi de volan si lovesti cu picioarele in pedale ca sa iti scapi viata nu ai timp sa-i spui nimanui sa inchida ochii. Doar daca stii dinainte ca vine moartea si nu vrei ca fetita ta sa o priveasca in față.
    Mi-a placut sahul in tinerete, regret mult ca i-a scazut popularitatea de cand campionii mondiali au inceput sa manance bataie de la I.A., mi-a placut si filmul desi… e cam pentru fete.

    • Dollo 06/11/2020 at 21:09 #

      Da, da, mama a provocat accidentul clar.
      E pentru fete, dar cred că ce e frumos și băieților le place 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.