Am citit azi un interviu interesant, cu un profesor, despre necesitatea existenței unui cod etic după care medicii să facă „mai ușor” o triere a bolnavilor de Covid, în momentul depășirii capacităților existente de cazare/tratare. Deși asta e o amenințare de la începutul pandemiei deasupra capetelor noastre, în România abia acum pare că începe să-și arate colții. La Timișoara cică ar fi murit deja niște oamenii care n-au mai apucat loc la ATI și e foarte probabil ca asta să se repete de acum încolo și prin alte spitale. E nevoie de un astfel de cod pe de-o parte pentru a lua de pe umerii medicilor decizia asta de viață și de moarte (deși ei sunt până la urmă cei mai pregătiți să o ia, dintotdeauna), dar și pentru a asigura o transparență a procesului de triere, pentru public.
În interviul respectiv este și un link către o analiză comparativă a mai multor astfel de coduri etice adoptate de diverse țări, care au depășit faza evidenței bolnavilor ținută din pix (care pare că nouă ne ocupă tot timpul) și s-au apucat să-și facă și coduri etice pentru alegerea supraviețuitorilor. E interesant de văzut în analiza aia cât de curajoase au putut să fie diverse societăți în punerea pe hârtie a acestor principii.
Fără îndoială că e greu să te imaginezi în locul unui medic pus să aleagă între doi sau mai mulți bolnavi, dar e la fel de greu să pui pe hârtie niște reguli în sensul ăsta și să ți le asumi, ca societate. Vă imaginați care ar fi partidul/guvernul ăla dispus la noi să-și asume o astfel de politică? Adică, da, stimați tovarăși, statul nu poate să ne salveze pe toți, atâta s-a putut după câteva mii de ani de evoluție a omenirii, trebuie să admitem asta, ca atare e nevoie de un sistem clar de alegere a supraviețuitorilor. La noi politicienii nu au curaj să desființeze nenorocitele alea de locuri de parcare de reședință de doi lei, cum ar putea ei să aibă curajul asumării publice a faptului că în caz de balotaj la poarta spitalului vor primi tratament cu prioritate cei tineri, fără comorbidități?
Sigur, în unele țări codul ăsta nu e o politică adoptată, cum înțeleg că e în Canada, ci rămâne doar o recomandare la latitudinea corpului medical. Dar simplul fapt că o astfel de recomandare există e o declarație suficient de puternică.
În analiza aia sunt enumerate tot felul de variante și mi se pare destul de vizibil faptul că niciunei societăți nu i-a fost ușor să tranșeze lucrurile într-o direcție sau alta. Se baleiază între salvarea cât mai multor vieți, fără disciminare pe orice criteriu, salvarea cât mai multor ani (a tinerilor) sau a cât mai multor ani de calitate (cine are mai multe șanse să ducă o viață independentă și îndelungată, odată scăpat de Covid) și tragerea la sorți a câștigătorilor în caz de balotaj. S-a discutat și dacă e acceptabil ca personalul medical infectat să beneficieze de tratament preferențial, pe raționamentul că dacă sunt puși pe picioare ei se vor putea întoarce mai repede la lucru, ca să salveze la rândul lor pe alții. Dar la fel de bine s-ar putea pune problema salvării altor categorii de meserii utile. Nu îmi vine în cap acum altă categorie de oameni la fel de utili ca medicii și asistentele într-o pandemie, dar cu siguranță există, că doar societatea are și alte nevoi pe lângă sănătate.
Firește, toate țările au înfipt înainte de orice considerație principiul nondiscriminării, pentru că în fond toate viețile sunt egale și merită salvate. Dacă am avea suficiente resurse pentru asta…
Cred că noi nu suntem în „pericol” să fim puși să gândim un astfel de cod etic pentru că, așa cum citeam deunăzi prin presă, la noi încă nu s-a descoperit beneficiul unui google sheet în care toate spitalele din România să noteze zilnic disponibilitățile și nevoile, deci clar codul ăsta etic e o tichie de mărgăritar. Deși, la cum se petrec lucrurile la noi nu m-aș mira nici să avem cod etic în lipsa săpunului și a apei calde 😉 Dar nu, chiar nu cred că avem mințile alea luminate care să gândească și să aibă curajul asumării acestui gen de recomandare. Va pica măgăreața pe bietul medic din prima linie și aia e. Când îl va lăsa și pe ăla psihicul, ghinion!
Dar, de dragul argumentației, m-am gândit cum ar fi să putem dezbate o astfel de temă în societate? Eu aș vedea și o altă utilitate acestui cod, pe lângă că ar fi o procedură transparentă care ar elimina falsele temeri cum că bogații/piloșii beneficiază de un pat la ATI așa cum a beneficiat Arșinel de transplant, peste rând. Dar dincolo de transparență cred că discuția deschisă despre adoptarea unui astfel de cod ar avea și un rol educativ pentru cei care încă nu cred în boală sau nu consideră necesare măsurile de protecție. Ar avea un efect mai mare poate decât măsurile de coerciție, care se vede că nu funcționează.
Faptul că știi că în caz de boală nu ai șanse să fii ales de medic în marea loterie a vieții s-ar putea să te facă mai conștiincios cu spălatul pe mâini/purtarea măștii/distanțarea. Sau nu, cine știe, nu la toți se activează ambiția în fața amenințărilor.
Apoi, de ce nu, eu una m-am gândit la propria utilitate în eventualitatea că aș candida la un loc pentru viață. Dacă nu mă înșel în anumite țări există și varianta opțiunii pacientului. Între mine și un om mai deștept, care ar putea să inventeze ceva sau să aibă un impact benefic asupra omenirii, dacă e salvat, consider că el ar fi mai îndreptățit la patul și la ventilatorul ăla decât mine, deși poate eu aș fi mai sănătoasă și mai tânără. Întotdeauna m-am gândit că dacă m-aș număra printre supraviețuitorii unei calamități și omenirea ar depinde de priceperile mele teoretice/tehnice/practice, am fi pierduți, pentru că toți anii mei de școală nu m-au învățat să pot reproduce măcar niște invenții esențiale pentru omenire, darmite să fac altele. Dar asta e o discuție teoretică, pentru că atunci când ajung pe patul de spital nu prea mai există posibilitatea evaluării utilității inteligenței pacientului, ci altele vor fi criteriile.
Admit și că eu, care sunt cu drepturile omului, alea, alea, mă mai gândesc uneori că oamenii nu merită să trăiască cu prețul sacrificării atâtor animale, de exemplu, dar asta e altă discuție.
Revenind la covidul nostru, aș fi curioasă ce părere aveți despre dezbaterea acestui cod etic, care e viziunea voastră pe acest subiect, dacă ar fi să alegeți pe cine ați salva, ce criterii ați avea în vedere? Dacă vi s-ar oferi ocazia să optați, ați ceda locul cuiva la ATI (și dacă da, cui? 🙂 ) sau preferați să aleagă altul pentru voi?
1. punctaj maxim pentru tema abordata la care fiecare din noi a reflectat pe masura ce se epuizeaza locurili…
2. asigurarea medical si valoarea ei conteaza ? eu cred ca da din moment ce unui om care a contribuit la functionarea sistemului medical asa cum e el ( cu bune si rele) nu ii poti refuza asistenta de baza salvand pe unul mai tanar si cu mai putine comorbiditati dar care nu are asigurare medicala;
3. evident ca virusul nu iarta si ii plac aglomeratiile si starurile dar legea trebuie respectata mai ales acum cand suntem dupa Colectiv si dupa penali versus suspectii de serviciu.
4. este un subiect de masterat in psihologie care nu poate fi tratat decat in nota optimista chiar daca esti fumator sau lejer ponderal
In nevolnicia lor, politicienii au luat totusi o hotarare: Covid, Covid uber alles. Si am acceptat cu totii, tacit, ca simpla prezenta in nas a unui virus iti deschide (ca pe vremuri cartusul de Kent) usile oricarui spital. Aceleasi usi trantite in nasul pacientilor cu boli mult mai serioase.
Daca aveti cateva minute, v-as propune un mic exercitiu de imaginatie: sunteti medic (deh, nimeni nu-i perfect) si diagnosticati o pacienta cu embolie pulmonara masiva (pentru cei neinitiati, un fel de pregustare a acelui loc cu verdeata, de unde a fugit toata durerea si intristarea). Ce ati spune daca ati afla ca aceeasi pacienta, cu cateva ore inainte, trecuse printr-un serviciu de urgente, de unde a fost trimisa acasa pentru „obraznicia” de a nu avea SARS-CoV-2 in nas? Nimeni nu s-a sinchisit sa ia in calcul posibilitatea ca cineva s-ar putea sufoca si din alte cauze decat Covid.
Un alt lucru care mi se pare ca e luat „at face value” si asupra caruia e mai prudent sa nu ai „pareri”: ATI-ul ca loc absolut de selectie a supravietuitorilor. De ce are toata lumea impresia ca intrarea pe o usa pe care scrie ATI este din start o garantie a supravietuirii?
Daca dam la o parte hemoragiile masive si inca cateva urgente in care interventia rapida in ATI poate face diferenta intre viata si moarte, in marea majoritate a cazurilor e de preferat sa tii pacientul cat mai departe de aceasta sectie (asa cum, ca internist, porunca suprema este sa nu scapi niciodata pacientul pe mainile chirurgului).
Mai ales cand avem de-a face cu o boala fara tratament specific. Cred ca nu s-a discutat suficient in spatiul public despre ce se poate face in mod real in spital pentru pacientii cu Covid. Pentru ca suntem intre prieteni, am sa va fac o marturisire: daca as face o forma de Covid care, dupa criteriile actuale, ar necesita spitalizare, as refuza internarea.
1.niciunul dintre medicamentele folosite in prezent nu are dovezi clare de eficienta
2.daca va ganditi ca „ventilatorul salveaza vieti” probabil ca va uitati prea mult la stiri. Ventilatie invaziva este solutia la care orice medic (inclusiv ATI) se gandeste cu inima stansa. Este grevata de atatea complicatii incat daca nu-ti selectezi bine pacientii (si chiar si-atunci) faci practic eutanasie activa (vezi cazul profesorului din Tg Mures care a scapat de Covid pentru a muri de pneumonie de ventilator). Si nu tine doar de varsta sau comorbiditati; pur si simplu, daca ai doi tineri ventilati, unul poate sa scape iar celalalt sa faca complicatii fatale post extubare.
In concluzie, cred ca sondajul porneste de la o premisa gresita. Exista o foarte mare probabilitate ca cei care-si fac covidul acasa sa aiba mai multe sanse de supravietuire decat cei care bat la usa ATI-ului. O mica analogie pentru lamurire: sigur ati trait experienta jetului slab de la robinet; v-ati fi gandit, dupa n manevre de crestere a presiunii, ca problema este aeratorul colmatat de nisip? Asa si aici: avem un filtru colmatat de boala (membrana alveolo-capilara) prin care fortam oxigen cu presiune mare. Atata vreme cat filtrul e infundat, orice fortare a lui e inutila. Din pacate, nu-l putem curata atat de simplu ca pe cel de la chiuveta.
Am sa inchei cu un fragment din celebra „rugaciune” a lui Robert Hutchinson, dupa parerea mea deasupra juramantului lui Hippocrat: ” …from making the cure of the disease more grievous than the endurance of the same,
Good Lord, deliver us”.
excelent comentariu. păcat că e doar un comentariu in subsolul unui blog (pe care-l apreciez tare, dar nu are un auditoriu prea numeros).
Mulțumesc! În privința audienței, eu zic să ne consolăm cu vorba strămoșească: we few, we happy few, we band of brothers…
Da, e de discutat și de acapararea resurselor/atenției în anul ăsta, de către covid, în detrimentul altor boli de care se moare la fel de mult sau poate mai mult. Însă am zis să nu complicăm lucrurile mai mult decât sunt 🙂 Înțeleg și că sunteți „de meserie” și pentru prima dată înțeleg un pic mai bine chestia cu filtrul de aer înfundat. Asta ar explica numeroasele morți de la noi de la ATI, totuși cum se face că pe același principiu nu mor la fel de mulți în ATI-urile altor țări?
A existat inițial și în vest un entusiasm al ventilației invazive până când și-au dat seama că ceva nu e în regulă; mortalitatea, în loc să scadă, creștea. Au existat de altfel recomandări (neoficiale) de a mai tempera avantul intubării.
N-aș putea spune de ce noi am rămas fixati in atotputernicia ventilatorului. Poate că e sindromul ” Sfânta Paraschiva”: fiecare comunitate trebuie să aibă ceva care s-o scoata in evidenta in fata celorlalti. Asa cum atunci când spui Iași, primul lucru care îți vine in minte e pelerinajul cu pricina, asa când spui ATI, primul lucru la care te gândesti este pacientul conectat la tot soiul de mașinării. Fără ele ma tem ca nu s-ar mai vorbi astazi despre „luptatorii din prima linie” (vezi scena din Monty Python: the machine that goes piiing).
Comentariul dumneavoastra intra pe terenul imensei probleme: autoritatile nu au facut nimic real pentru ajutarea populatiei.
Da, ATI e doar o ultima reduta in lupta pentru viata oamenilor, important e ce faci pentru ca oamenii sa nu ajunga acolo.
Interdictiile de circulatie, inchiderile de restaurante, scoli, mastile au rolul lor, dar care e discutabil, si in orice caz foarte limitat.
Asa cum a avertizat toata lumea, virusul se comporta ca orice viroza de sezon rece, adica se raspandeste masiv pe fundalul sezonului rece. Orice am face.
In aceste conditii problemele la care autoritatile erau chemate sa raspunda erau:
– cine asigura asistenta medicala oamenilor imediat ce acestia suspecteaza o problema cu caile respiratorii, S-au gandit abia in ceasul al 12 lea sa mute responsabilitatea la medicii de familie, dar care in mod real nu pot asigura asistenta.
– testare pentru toti cei care au simptome, oamenii s-au mai dus pe spezele lor sa se testeze, dar cati isi permit in Romania sa plateasca testele pentru o familie de 4 persoane de exemplu. E un salariu minim. Deci o mare parte din populatie nu are acces la testare, desi poate constientizeaza ca e o situatie suspecta.
– daca sunt stabilit cu probleme, cum am acces rapid la medicamente antivirale, antiinflamatoare? Nu se stie in acest moment
– daca medicul de familie e diligent si chiar imi prescrie rapid medicamentele care sunt probate cu unanumit efect in tratatment, le voi gasi in farmaci? Probabil ca nu, daca ne uitam la scandalul vaccinului antigripal. Dupa ce ne-a somat pe toti guvernul sa ne facem vaccinul realitatea e ca acesta nu se gaseste.
– S-au facut stocuri de medicamente?
– S-au luat masuri pentru a se evita specula in cazul in care se pune presiune pe aceste stocuri?
Desigur nu ati auzit nimic despre actiunile guvernului legat de aceste aspecte, care in mod real ar fi putut sa faca diferenta pentru populatie.
Totul este un circ mediatic din seria „fa-te ca lucrezi”.
Realitatea e ca Statul Roman este DEGEABA.
Tot ce se face, se face cu scopul de a prosti multimea pentru ca aceasta sa nu-si dea seama de acest adevar. Fiecare roman e pe cont propriu.
Intr-o discutie si mai larga, COVID 19 e testul in care se vede falimentul statului providenta dus la extremele sale populiste in toata lumea „civilizata”. Romania e doar cazul extrem unde populatia plateste absolut inutil taxe si impozite pentru imbogatirea unei gasti.
Perfect de acord, cu o singura mentiune: nici antiviralele curente nici, cu atat mai putin, antiinflamatoarele, nu fac parte din tratamentul Covid 19. Cei care pretind ca s-au vindecat dupa tot soiul de cocteiluri antibiotice/antivirale cad in vechea capcana a lui „post hoc ergo propter hoc” (dupa, deci din cauza). Este, de altfel, ce se intampla cu virozele obisnuite: stai doua-trei zile cu febra si dureri de cap, ti se face lehamite si pui mana pe antibiotic; dupa care, „ca prin minune”, febra si durerea dispar. Asadar, kudos pentru antibiotic, chiar daca, fara antibiotic, evolutia a ar fi fost exact aceeasi.
Nu o sa intru intr-o polemica despre ce actiune au antiviralele si aniinflamatoarele steroidiene, te las pe tine sa te documnentezi, dar eu as vrea sa le am disponibile chiar daca, poate, nu sunt eficiente.
Chiar si antibiotice as vrea sa am disponibile, pentru ca inflamatiile de natura virala ajung foarte des sa fie insotite de infectii bacteriene care agraveaza starea bolnavului. Sloganul cu „nu luati antibiotice, ca nu are sens, ca e viroza”, contine destul adevar, dar trebuie sa il cititi cu multe note de subsol.
Cand e vorba de un virus care iti poate pune sistemul imunitar la pamant, imi asum efectele secundare ale administrarii de antibiotice pentru a preveni orice complicatii.
Nu mă lasă inima să vă contrazic. E ca și cum aș încerca să conving un copil că nu există Moș Crăciun.
Înțeleg totuși că Remdesivirul a fost demonstrat că reduce durata medie a bolii cu câteva zile (puține), motiv pentru care „se dă”.
Mai trist mi se pare însă că, cumva, nu avem capacitatea de a face studii clinice pe scară largă, nici măcar pentru medicamentele disponibile și aprobate deja. Să luăm, de pildă, Isoprinosine, pe care l-am luat pentru Covid. Este vorba despre un soi de imunomodulator nespecific cu un oarecare efect antiviral din anii 70, nu prea eficient în gripe și răceli comune, peste care însă s-a așternut uitarea din cauza faptului că bolile virale mai grave au căpătat tratamente specifice mai eficiente. Mie mi l-a prescris medicul de familie înainte de diagnosticul de covid, iar infecționiștii de la spital n-au avut o opinie fermă despre el, așa că l-am continuat. Habar n-am dacă m-a ajutat sau nu, că n-a studiat nimeni. Un ceh zicea în primăvară că, ținând cont că face bine la rujeolă, trebuie încercat și la covid. Niște egipteni se lăudau tot pe atunci că se apucă de două studii pe care să le finalizeze astă toamnâ. S-a așternut liniștea, n-au publicat nimic.
În condițiile în care avem boala asta complet nouă și care nu seamănă cu nimic din istorie, care se răspândește ca un incendiu de vegetație, noi ne concentrăm doar pe dezvoltarea de medicamente noi și specifice (Remdesivir, vaccinuri), și nu facem niciun efort coordonat de a evalua arsenalul farmacologic existent, pentru care avem deja profiluri de siguranță stabilite deja.
În formularul de consimțământ informat mi-am exprimat acordul să fiu inclus în studii. Am avut până acum 500000 de bolnavi în România, deci cinci sute de mii de posibilități de eșantionare statistică a tratamentelor vechi. Câte studii au ieșit din ele? Ce substanțe s-au testat și s-a constatat că nu sunt de ajutor?
Mi se pare o problemă faptul că, la nivel de specie, restrângem cercetarea doar la marile laboratoare comerciale al căror interes este preponderent să dezvolte produse noi, patentabile, și ignorăm potențialul curativ al substanțelor vechi.
La altele, poate trebuie verificat daca unele dintre motive nu merita puse in tabloul principal
Care anume? Acel „Other” din sondaj este de fapt o invitație să completeze fiecare cu criteriile pe care le vede principale
Da, bogatii supravietuiesc pentru ca sunt bogati. Hai, sa terminam cu ipocrizia corectitudinii politice. Covidul a scos la iveala si a marcat aceaste lucruri ca nimic altceva. Una e sa petreci carantina intr-o vila cu un hectar de padure, si alta intr-un apartament nenorocit.
Sistemul medical egalitarist, care, teoretic, este pentru toti, este o prostie. Tratamentul medical (ala pe bune, nu mizeria din Romania) e scump. Cine isi permite asigurari de sanatate bine, cine nu … soarta nefericita.
Sistemul actual e facut in asa fel incat Arsinel, caruia nu cred ca ii plange nimeni de mila, cu o spaga si-a aranjat transplant, si tratamanetul post operator pe banii mei si ai tai.
Sistemele acestea egalitariste duc de fapt la situatia in care cei bogati isi asigura avantaje pe spezele celor mai saraci.
E o chestie studiata peste tot in lume, si oricate controale administrativ vei pune, nu vei reusi sa combati fenomenul.
„Hai, sa terminam cu ipocrizia corectitudinii politice. ”
Da. Hai! Subiectul NU are nimic de-a face cu corectitudinea politică. Deci hai să terminăm pentru început cu folosirea ei (pro/contra, nu contează) in orice dezbatere. A se scuti.
Și dacă tot am terminat, hai să vedem despre ce e vorba: despre ce criteriu alege FIECARE dintre noi, in mod IPOTETIC. Deci alegerea implică o judecată intr-un plan MORAL. Realitatea unui client, pardon, pacient servit peste rând este sau poate fi un argument de ordin moral pentru opțiunea noastră? Cum? Dacă luăm in considerare criteriul taxării îl transformăm pe doctor -cel ce ar trebui să aplice in principiu aceste criterii de selecție- in agent fiscal. Nici nu contează dimensiunea contribuției sau corectitudinea sistemului, ci ceea ce implică o asemenea opțiune pentru omul desemnat să acționeze sub impactul momentului. Este moral să-l pui pe doctor să citească dosare fiscale cu muribundul lângă el? Este moral ca doctorul să decidă in baza unei mite ce ar scurcircuita acest proces birocratic?