Borgen

Oamenilor dezamăgiți de politică le-ar prinde bine să vadă filmul ăsta pentru că au ocazia să înțeleagă ce greu e de găsit și apărat binele într-o lume polarizată, chiar și atunci când politicienii au cele mai bune intenții.

Borgen este un serial danez din 2010-2013, o dramă politică minunată, elixir pentru ochi plânși de alegător tăbăcit prin multe dezamăgiri electorale. Eu l-am descoperit abia săptămâna trecută, și de atunci mă tot culc la orele mici ale dimineții, după ce rezolv împreună cu Brigitte Nyborg, minunata ministrează a Danemarcei, problemele dilematice ale țărițoarei ei și ale omenirii pe alocuri 🙂 Am zis să vă fac și vouă un bine și să vă povestesc de asta, că tare multă bucurie mi-a adus mie filmul ăsta. Și nu se cade să mergeți duminică la vot cu sufletul așa pustiit de lipsa de alternative de la noi. Măcar să vă mângâiați în gând cu ideea că într-o altă dimensiune, fie ea și cinematografică, poate exista o astfel de lume politică precum în Borgen.

Înainte să închideți articolul și să vă vedeți de viață, cu gândul că nu vă mai trebuie o dramă politică fictivă, câtă vreme o trăiți zilnic pe asta a noastră din spațiul carpato-daciano-pontic, vă mai spun că ceva la fel de deștept, realist și nediluat, pe durata celor trei sezoane, ca Borgen, eu una n-am mai văzut, deși am fost atrasă și de West Wing și de House of Cards, la vremea lor. Dar vă zic, seria asta m-a ținut cu ochii cârpiți lipiți de ecran câte patru-cinci episoade la rând, de nici la toaletă nu-mi venea să mă duc de dragul lor.

Borgen este denumirea neoficială a Palatului Parlamentului danez, unde are sediul și Guvernul, adică un soi de castel al puterii. Scenariul urmărește puterea politică, dar și a patra putere, presa, în goana lor după rating și voturi.

Brigitte Nyborg este lidera unui partid de centru din Danemarca, Partidul moderaților, care devine în mod neașteptat, chiar și pentru ea, prima femeie premier a țării cu 5 milioane de locuitori. Se întâmplă asta după ce, în ultima dezbatere a campaniei, principalii candidați la funcția supremă și-au dat la gioale unul altuia și au pierdut amândoi voturi decisive. Bătălia era pe funcția de premier, pentru că, așa cum probabil știe și doamna Udrea, Danemarca e monarhie. La alegeri, partidul care reușește să obțină majoritate face guvernul. Singur sau cu aliați din alte partide.

Brigitte e o femeie de 35-40, deșteaptă, empatică, cu o etică aparent dăunătoare în politică, cu o căsnicie tip Ikea perfectă, soț care-și sacrifică cariera ca să crească cei doi copii blonzi, cât timp femeia se dedică politicii. Pe lângă ea se învârte specialistul ei de PR, Kasper Juul, care are o relație on/off cu o jurnalistă, prezentatoare vedetă de jurnal la TV1, Katrine Fønsmark, tipă ambițioasă și profesionistă, genul care trece cu orice risc peste ce-i spune șeful în cască, pentru că miroase unde e rost de sânge de știre.

În jurul acestora trei gravitează toată crema politico-jurnalistică și afaceristică a Danemarcei, politicieni de toate culorile și tipologii întâlnite peste tot în lume. Au inclusiv un soi de Vadim mai urât, președinte al unui partid de extremă dreapta, intitulat al Libertății, care are și o afacere cu porci în particular, sau un alunecos cinic gen Gușă, care se transformă în ziarist de scandal după ce eșuează politic să ajungă premier.

Deși te aștepți la încă un serial cinic și eventual sângeros despre politică, putere și decadență, danezii au reușit să cucerească lumea cu serialul ăsta care arată că politica se poate face și altfel. Cu inteligență, umor și conținut de calitate. Filmul a fost difuzat în peste 70 de țări și după un asemenea succes a ajuns azi în grila Netflix, care a anunțat că urmează seria a patra în 2022.

În primele două serii Brigitte formează guvernul și reușește să rămână la guvernare aproape patru ani. Se rodează bine în funcție, îi place tot mai mult și se vede că se și pricepe la asta, dar pierde treptat câte ceva din idealismul pe care-l avea înainte, precum și paradisul de acasă, pentru că nicio funcție publică nu îți lasă și răgazul unei vieți personale normale. Bărbatul se simte neglijat, copiii dezvoltă tot felul de anxietăți. Femeia se vede presată între funcție, putere, ambiția de a face lucrurile profesionist, și datoria de mamă și soție. Iar adversarii politici, presa sau opinia publică nu prea-i lasă de ales.

A treia serie e consacrată perioadei de după mandat, când colindă lumea ca femeie de afaceri de succes, are un iubit sexy, aparent viața ei personală pare împlinită, dar o mănâncă în fund să intre din nou în politică, face alt partid și ajunge din nou la guvernare.

Scenariul nu forțează, nu îngroașă nimic din ceea ce ar putea fi o foarte credibilă viață politică a oricărei democrații europene. Tratează cam toate subiectele de interes în societatea modernă, de la trimiterea soldaților pe fronturi externe, la imigranți și disensiunile pe care le provoacă în societate, la asistență medicală de stat versus privată, la educație și scăderea vârstei răspunderii penale la copii, la prostituție și trafic de persoane, la teme ecologice și agro-alimentare.

Brigitte are propriile convingeri progresiste despre lucrurile astea, însă se vede adesea confruntată cu părerile partenerilor de guvernare sau cu cerințele parlamentarilor din opoziție. Mi s-a părut foarte bun scenariul și pentru că tratează subiectele astea din cel puțin două unghiuri diferite, ca să te facă să înțelegi dilemele morale, etice, socio-economice cu care politicianul se confruntă în luarea unei decizii, și de ce chiar și atunci când el e convins că a făcut bine, cu toată buna credință, opinia publică poate fi de altă părere.

La fel de încercați sunt și ziariștii din film, care nu de puține ori sunt puși să aleagă între dreptul lor de a difuza o știre, reală, și binele sau răul pe care acea știre îl poate face societății. Sunt câteva situații în care ziariștii danezi s-au ridicat la înălțimea unor astfel de alegeri. Însă și în film vine peste presă tăvălugul goanei după bani și audiență, așa că epoca romantică a jurnalismului responsabil, de utilitate publică, începe să fileze ca o lampă PL500 dintr-un TV alb-negru.

Personajele sunt bine conturate și credibile, iar actorii sunt foarte buni, unii dintre ei deja celebri, au jucat prin alte seriale de succes pe care eu nu le-am văzut așa că nu le nominalizez. Nimic nu este în alb și negru, sunt multe tușe intermediare acolo în dezbaterea și negocierea asta politică, ce se duce în spatele ușii la care așteaptă presa. Este o tensiune permanentă care te ține în fața ecranului ore în șir, dar e și reconfortant în același timp să urmărești transformarea acestei femei, dintr-o tipă un pic timorată de neașteptatul succes, în femeia determinată și capabilă să negocieze pacea într-o țară africană, până la limita șantajului. Este la fel de satisfăcător să urmărești dilemele morale ce se nasc de o parte și de alta a microfonului și să te întrebi tu cum ai proceda în locul lor. Politicieni și jurnaliști sunt puși de fiecare dată să aleagă binele așa cum îl văd ei, dar care de cele mai multe ori, în urma dezbaterilor și negocierilor nu mai e identic cu cel cu care intraseră în politică sau în presă.

Serialul ăsta îți arată ceva ce știai deja – că tot ce vezi tu la știri despre politică e doar ceea ce vor ei să vezi – dar îți arată și ce nu știai – că uneori și binele se obține făcând un pic de rău sau abdicând un pic de la principii. Că politica nu e mănăstire de maici, ci mai degrabă casă de curve. De aia mi s-a părut interesant un episod din a treia serie, când poliția a eliberat niște (cum altfel!) românce exploatate sexual într-o casă din Copenhaga, iar politicienii și presa lor s-au simțit datori să „rezolve” fenomenul legiferând rapid ceva ce nu era cazul.

S-au coalizat în acel episod pudibonzii și feministele radicale, toți voiau neapărat să salveze lucrătoarele sexuale, trecându-le strada cu orice preț. Singurele pe care nu le întreba nimeni ce vor erau, evident, curvele. Noul partid al Brigittei ajunge să vorbească cu una dintre ele și să înțeleagă care ar fi de fapt nevoile breslei. Se pare că prostituția e fiscalizată în Danemarca, dar eventualii colaboratori ai fetelor ar fi incriminați dacă ar declara bani câștigați din această colaborare (gen contabilii fetelor sau recepționere care să le primească clienții etc), dacă acestea ar fi singurele lor venituri. Deci nu e o problemă dacă un contabil le ține fetelor, part time, socotelile, câtă vreme câștigurile lui nu sunt strict din prostituție.

Reprezentanta partidului care milita pentru incriminarea solicitării de servicii sexuale, pe model suedez, o acuză pe Brigitte la televizor că nu vede latura imorală a lucrurilor, dacă nu e de acord cu incriminarea clienților. Brigitte (care tocmai își întrebase fostul bărbat și iubitul dacă au fost la curve vreodată, și fusese șocată să afle răspunsurile) îi spune preopinentei sale că nici ea, ca femeie, nu agreează prostituția, însă consideră că moral e să ai o societate în care să accepți că alții gândesc diferit față de tine.

Filmul e foarte, foarte bun pe atât de multe paliere încât mă tem că nu sunt capabilă să-i scriu o recenzie care să-i facă cinste. Cred că oamenilor dezamăgiți de politică le-ar prinde bine să-l vadă pentru că au ocazia să înțeleagă ce greu e de găsit și apărat binele într-o lume atât de diversă și polarizată, chiar și atunci când politicienii au cele mai bune intenții. Când își face un nou partid, Brigitte reușește în scurt timp să adune în jurul ei mulți oameni cu tot atâtea idei despre binele comun din Danemarca. După o vreme de efervescență a ideilor, se uită pe panoul pe care fiecare își scrisese idealurile pentru partid și găsește acolo cele mai antagonice păreri. Le spune cinstit tuturor că partidul nu poate să susțină toate ideile alea nedemocratice, așa că mare parte dintre acei oameni pleacă dezamăgiți.

Ei vor găsi ce caută, la un moment dat, în alte partide sau alți politicieni care le vor cânta în strună. Pe care îi vor vota și trimite în parlament sau în guvern. Oameni cu care mai apoi centriștii, moderații precum Brigitte vor trebui să coabiteze, să negocieze și legifereze așa încât în cele din urmă cât mai multă lume să fie mulțumită. Asta este până la urmă politica. Nu e prentru oricine și nu e deloc așa de ușor cum o vedem noi ăștia de pe margine. De aia nu oricine poate fi un om politic cu adevărat.

Din păcate toate astea se petrec într-un serial. Cel mai bun serial politic pe care l-am văzut eu. Realitatea e diferită și ea ne așteaptă duminica asta la urne.

Etichete: , , , , ,

7 comentarii la “Borgen” Subscribe

  1. Ștefan Brăgărea 05/12/2020 at 16:52 #

    Doamnă Benezic
    Îmi pare bine că de data asta rezonăm în opinii (la cărți nu ne iese întotdeauna). Borgen este indiscutabil un serial foarte bun, chiar dacă uneori tușele sunt mai groase. Și un serial cu și despre o femeie fără sirop inutil…înseamnă luciditate.
    Feminist fiind, un alt serial, cu o temă asemănătoare este ”Madam Secretary” – ambele cu o concluzie comună: odată ajunse la putere, personajele devin cu mult mai puțin simpatice.

    În ceea ce privește votul de duminică, nici o problemă: Știu de mult timp că voi vota PLUS, în mare măsură datorită stimei pentru dl Cioloș.
    Un alt personaj care m-a cucerit de ceva vreme este dl Valeriu Nicolae.

    • Dollo 05/12/2020 at 23:26 #

      Păi aveți ocazia să-l și votați pe VN 🙂

  2. Monix 05/12/2020 at 22:39 #

    Minunat serial, l am văzut în vara aceasta tot așa, câte 3 4 episoade pe seara, de mă duceam cu ochii cârpiți la munca a doua zi. Am citit că este atât de realist făcut, încât prin ministrul danez care era atunci , culmea, tot o femeie, a renunțat să l urmărească tocmai pentru a nu i influenta propriile decizii! Vazandu l mi am dat seama că suntem la ani lumina distanta de Danemarca și celelalte țări occidentale în ceea ce privește cultura politică, nivelul politic și comportamentul celor ce se vor politicieni la noi. Același lucru poate fi spus și despre alegători, noi cei care mergem (?!?) la vot sa ne alegem reprezentanții. Poate că acest serial ar tb difuzat de tv national, sa vadă tot poporul cam cum e politica pe la alții. Mi ați dat și o veste buna… Nu știam că urmează un sezon 4. De abia îl aștept! Dar până atunci, mâine la vot, căci în stampila noastră stă puterea politicienilor!

    • Dollo 05/12/2020 at 23:27 #

      Da, seria 4 cred că se datorează Netflix. Sper să fie scrisă de aceeași echipă, totuși.

  3. Mihaita 06/12/2020 at 05:57 #

    Bun serialul. Au facut si francezii ceva asemanator – Spin. Les hommes de l’ombre. E de urmarit.

  4. Mihai 07/12/2020 at 19:12 #

    L-am vazut si eu acum cativa ani si mi-a placut foarte mult. Dupa ce vezi un astfel de film iti dai seama de ce distanta dintre ei si noi se mareste pe zi ce trece.

  5. Grigore Remi Cristian 09/12/2020 at 10:25 #

    Serialul danez este foarte bun ca multe alte filme sau seriale produse de nordici. Este plin de lectii pentru oricine este interesat de sociologie politica, si in general de politica. Vom gasi destule asemanari intre noi si ei dar si foarte multe deosebiri multe dintre deosebiri venind din balastul comunist care s-a insurubat in mintea multor generatii de la noi, fenomen observabil chiar si la generatiile care nu au trait in comunism dar au preluat din mentalitatea parintilor. Ce cred este ca avem exemplul unei societati functionale unde politicul are in primul rind o ideologie clara si ca obiectiv binele public pe cita vreme multi dintre cei intrati in politica noastra urmaresc doar binele personal sau de gasca insa asta poate are legatura cu gradul de educatie in general si nu numai educatia formala ci si cei sapte ani de acasa!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.