Măsurarea României în era geo-spațială

Cât durează să-ți unești două parcele pe care le stăpânești tu singur în curtea ta: un an jumate, doi topografi, trei greșeli ale Oficiului de Cadastru Călărași, două reclamații și vreo 2.500 de lei. Și România vrea să termine cadastrul general în 2023.

Puțin peste 40% din teritoriul României este măsurat și cadastrat, în anul de grație 2021, la șase ani de la demararea unui ambițios plan de cadastrare națională, cu bani europeni, care-și propune ca până în 2023 să definitiveze măsurarea țărișoarei astfel încât să se știe cine, ce teren are și de unde până unde. La case situația e ceva mai bună – 92% grad de cadastrare – dar asta datorită mobilității mai mari pe piață în privința vânzării/cumpărării caselor, ceea ce i-a forțat pe proprietari să-și facă cadastru înainte de a înstrăina respectivul imobil. La terenuri agricole avem 57% cadastrare în categoria celor subvenționate de APIA. Datele sunt extrase din raportul de activitate al Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară ANCPI pe 2019, combinat cu ceva mai realista statistică publicată la finalul lunii ianuarie 2021 de aceeași instituție, pe site-ul propriu (sursa)

Sintetic, cifrele sunt astea:

Dacă e să ne luăm după declarațiile șefilor ANCPI, din ultimii ani, pare de neînțeles de ce nu vor românii și primăriile să dea buzna la banii gratis oferiți de instituție ca să-și măsoare și intabuleze proprietățile. Sunt sute de milioane de lei cu care statul, prin ANCPI, finanțează an de an această operațiune și totuși cadastrarea națională avansează greoi, deși e drept că în ultimii doi ani pare că a făcut niște progrese notabile. Împărțeala terenurilor și ingineriile funciare trebuie că s-or fi finalizat deja prin majoritatea localităților, așa că e ciudat că deși există legi care îi obligă să facă cadastrul localității, ba încă primesc și bani pentru asta, jumătate dintre primarii din cele peste 3000 de UAT-uri nici măcar nu l-au început. Bunăoară, nici Bucureștiul nu stă mai bine la asta, primarul Nicușor Dan anunțând zilele trecute că a avut o întâlnire cu șeful ANCPI și că se va concentra și pe finalizarea cadastrului în Capitală. Ce pretenții să mai avem de la comunele mai mici?

Cât despre persoanele fizice, acolo e cu totul altă situație. Având cifrele macro, o să vă povestesc în cele ce urmează pățania mea în domeniu, ca să înțelegeți cum stăm și la nivel micro.

Cât durează să găsești un cadastrist cu prețuri corecte

Unul dintre cei trei-patru arhitecți cu care am încercat, în ultimii doi ani, să proiectăm casa de la moșie a insistat că va fi nevoie să alipim cele două terenuri din care se compune moșia, în fapt două parcele relativ egale, dreptunghiulare, lipite și înconjurate de același gard. Așa le-am cumpărat de la fostul proprietar care m-a asigurat, atunci când am făcut tranzacția, că acel cadastru pe care-l posedă pentru cele două parcele e bun și valabil. La fel mi-a confirmat și notarul, la care am făcut actele, că e „în regulă”, așa că am luat de bun extrasul de carte funciară atașat la dosar.

S-a dovedit că era și nu prea adevărat, un an mai târziu când am purces la alipirea parcelelor. Mai exact cu ocazia asta am aflat că acel cadastru era „vechi” și că acum lucrăm cu coordonate GPS într-un sistem nou, numit ETERRA, deci vechile cadastre trase cu tuș pe hârtie în anii 90 trebuie musai actualizate în noul sistem geo-spațial.

OK, veți zice, ce mare lucru? Că doar și vechiul cadastru are niște coordonate, nu a fost trasat de cineva din burtă. Așadar, bagi coordonatele alea în calculator și iaca actualizarea. Probabil așa ar fi într-o altă dimensiune decât asta românească, unde lucrurile nu sunt nici simple, nici mai ales ieftine.

De bună credință și convinsă că treaba este doar o formalitate am început să caut un cadastrist pe Internet. Există site-uri pe care trimiți datele și ei îți trimit ofertă sau ți le pasează unui cadastrist zonal. Am făcut și asta, fără să primesc vreo ofertă, apoi m-am apucat să sun pe la diverși găsiți pe alte site-uri.

Pe scurt mi s-a cerut așa: 1.000 de lei actualizarea fiecărei parcele, plus altă mie de lei alipirea. În total 3.000 de lei plus taxele aferente legale (adică taxe ANCPI și taxe notariale). Ba unul dintre cei cu care am vorbit zicea chiar că ar mai trebui altă mie de lei cadastru pe noul teren astfel obținut, de parcă l-ar fi făcut de la zero, dar hai că-mi face o reducere la 3.600 de lei tot pachetul. Am întrebat de ce nu se face actualizarea asta la tot terenul, dat fiind că de fapt el este un tot, doar că are o linie trasă pe mijloc care îl desparte în două parcele? Sau dacă tot faci actualizare la fiecare parcelă în parte, de ce mai ceri 1000 de lei și pentru alipire, când deja ai cele două dreptunghiuri pe care le alături pe computer? Adică în ce constă alipirea aia, că deja ai măsurat, ai cordonatele GPS, ai parcelele desenate de la actualizări, ce le mai faci de încă o mie?

Mi s-a răspuns că dacă sunt așa deșteaptă de ce nu le fac eu?

În fine, am primit cam același gen de „oferte” de la vreo trei cadastriști, unii chiar recomandați. Un altul mi-a fost recomandat de o prietenă cu cuvintele: e foarte drăguț și de treabă, sigur te ajută. A durat câteva săptămâni ca să ajung cu el la următorul dialog, pe whatsapp, după ce vorbisem la telefon înainte:

08.07.2019 dollo: Buna ziua, ați apucat să vă uitați pe ce v-am trimis?

08.07.2019 cadastrist drăgutz: seen

09.07.2019 dollo: Bună ziua! Îmi puteți face alipirea și actualizarea de cadastru?

09.07.2019 cadastrist drăgutz: Sigur ca da, va sun putin mai tarziu si stabilim!

11.07.2019 dollo: Buna dimineața! Vă rog să nu mă uitați și pe mine cu oferta aceea…

13.07.2019 dollo: Aveti timp și pentru mine sau … să nu mai insist? 🙂

15.07.2019 cadastrist drăgutz: Costul lucrarii dvs este de 2780+Taxe

15.07.2019 cadastrist drăgutz: Astept confirmarea!

15.07.2019 dollo: Buna ziua, mulțumesc. Cu taxe cât ar fi? Puteti detalia?

16.07.2019 cadastrist drăgutz: 180Taxele OCPICL

16.07.2019 dollo: Dar cat costa mai exact actualizarea cadastrului? Sau alipirea? Aș vrea o defalcare a prețului făcut de dvs.

Nu mi-a mai răspuns, dar când am vorbit în cele din urmă la telefon mi-a zis că ăsta e prețul, nu trebuie să-mi bat eu capul cu cât e aia, cât e aia, take it or leave it, cum se zice în cadastru.

Pentru că m-am tot încăpățânat să cred că e ceva putred în ofertele ăstora, am continuat să caut oameni mai drăguți decât drăgutz-ul. Cineva mi-a recomandat un alt cadastrist de omenie, cu care am vorbit la telefon și omul mi-a confirmat că într-adevăr ofertele ălora reprezintă de-a dreptul jecmăneală, dar că el nu lucrează pe zona Călărași, deci din păcate nu mă poate ajuta.

În numai câteva luni, încercând să caut un cadastrist normal la cap, am aflat două lucruri importante: că cererea e mult mai mare decât oferta și cadastriștii sunt puțini și foarte ocupați, de aici prețurile nesimțite și neseriozitatea. Tu ai nevoie de ei, nu ei de tine. Agravant în cazul meu era că cine ar fi vrut să mă ajute la un preț corect trebuia să aibă de-a face cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași. Unii au spus că se feresc pentru că e un soi de zonă de protecție, în care nu lucrează decât cadastriștii agreați, deși nu există nicio lege în sensul ăsta. Alții au zis că e vorba strict de instituția OCPI Călărași, cu care se lucrează greoi și preferă să câștige banii mai ușor în alte județe.

Două loturi, varianta OCPI Călărași: sunt în aceeași curte, dar diferă localitatea

Până la urmă cineva din zonă mi-a recomandat-o pe doamna S., cadastristă veche din Fundulea, sun-o și nu vei regreta. Zis și făcut, am sunat-o, i-am arătat actele, mi-a făcut oferta: 900 de lei actualizare și alipire + taxe. Boom! La finele lui iulie 2019 am completat contractul, în curte la moșie și, nefericita de mine, i-am și plătit anticipat întreaga sumă, integral. O asemenea ofertă se prinde bine de picioare și nu i se dă drumul. Doamna venise în aceeași zi și cu soțul, cadastrist și el, cu un aparat de măsurat, au măsurat terenul existent în interiorul gardului și a promis că „lucrarea” va fi gata într-o lună, maxim două, în funcție de cum se mișcă Oficiul de Cadastru Călărași, că știți, e perioadă de concedii, mai depinde și la ce funcționar pică lucrarea etc.

Ne-am despărțit cu încredere și speranță.

N-am bătut-o la cap deloc, considerând că atunci când va fi gata lucrarea o să mă caute ea. Pe la finele lui septembrie 2019, văzând că nu primesc vești de la ea, am sunat-o. A răspuns abia prin octombrie, când mi-a zis că, ce să vezi, s-a schimbat sistemul și nu o mai lasă să alipească direct cele două loturi, apoi să le actualizeze, ci trebuie să le actualizeze separat și apoi să le alipească. Deci îi mai datorez încă 900 de lei x 2, dar că o să-mi facă o reducere.

M-am enervat și am scris un email la ANCPI, am povestit toată tărășenia și am întrebat dacă e adevărat că s-a schimbat ceva în sistem sau doamna S. vrea doar să mă jecmănească de bani, la fel ca și colegii ei care însă fuseseră mai cinstiți în cazul ăsta și ceruseră banii de trei ori de la bun început. În noiembrie 2019 am primit un răspuns ambiguu de la ANCPI, în care nu mă lămureau dacă doamna S. minte au ba, în schimb mă anunțau că au demarat procedura de actualizare a cadastrelor mele vechi, din oficiu, la OCPI Călărași, și deci doamna S. ar fi avut de acum sarcina doar să le alipească.

Nu mult a durat să mă sune doamna S. însăși și să-mi spună că e foarte supărată pe mine, că am făcut reclamație și că „cineva” de la Călărași i-a spus și asta nu a fost bine deloc pentru speța mea, că o să văd eu, că ar fi fost mai bine s-o las pe ea să rezolve lucrurile…. Dar, în fine, acum vom aștepta actualizarea coordonatelor și gata.

Prima greșeală. Actualizarea s-a făcut, dar greșit. Cel puțin așa mi-a spus doamna S. La finele lunii noiembrie situația actualizată arăta că o parcelă era situată în sat și cealaltă în comună, prin urmare OCPI Călărași a refuzat cererea de alipire a doamnei S., pe motiv că cele două loturi nu sunt situate în aceeași localitate.

A doua greșeală. Apoi doamna S. a mai făcut o cerere, arătând că s-a produs o eroare materială și că cele două loturi nu numai că sunt în aceeași localitate, dar chiar și în aceeași curte! A mai durat o lună ca să se îndrepte erorile materiale făcute de angajații OCPI Călărași și la finele lui 2019 aveam în sfârșit o propunere de alipire, dar care nu ținea cont de măsurătorile doamnei S. bazate pe situația reală din teren. În viziunea „actualizată” a OCPI ambele parcele erau mutate cu doi metri în lateral, distanțate față de un vecin cu care am gard comun și intrând astfel cu doi metri pe un alt teren învecinat. Doamna S. mi-a zis că nu avem ce face decât să acceptăm soluția propusă de OCPI, că ei s-ar fi uitat prin coordonatele vechi existente în sistem și le-au actualizat, și că aia e, trebuie mutatul gardul peste vecinul.

Eu am zis să facem iar o reclamație, ca să arătăm că situația pe teren e alta și să-și corecteze eroarea. Ea m-a implorat să nu mai fac încă o reclamație, că de fapt am stricat totul cu aia veche, că uite acum ce a ieșit, și că s-o las așa cum e. Părea ca și când îi supărasem pe zeii de la Călărași și acum trebuia să tac și să înghit ce îmi oferă ei. Mi se părea absurd.

Primăria te crede pe cuvânt, pentru că nu are topografi

A trecut 2019, a venit 2020, am mers la primărie ca să aflu care e părerea lor despre situația asta, dat fiind că terenul pe care urma să-l cotropesc pe o fâșie lată de doi metri și lungă de peste 60 era de fapt al primăriei. Primarul mi-a zis că aia e, dacă așa zice cadastrul așa facem, eu să chem cadastristul să-mi bată țărușii și să mut gardul. Că el nu are topograf la primărie și e silit să ia de bune cadastrele cu care îi vin oamenii care și le fac pe cont propriu. Că pe strada aia s-a mai plâns cineva că i-a ieșit cadastrul crăcănat față de limitele cumpărate și deci pesemne că la momentul parcelării și vânzării s-o fi greșit. De altfel primăria parcelase chiar în acel an un alt teren din zonă și-l împărțise tinerilor din comună. Cum o făcuse fără un topograf? La ruletă.

Dar de ce nu face primăria cadastru gratuit, așa cum zice ANCPI că trebuie? Păi de aia nu face, că n-are cadastrist și nici nu găsește, că doamna S. care fusese cadastristă la Fundulea tocmai se pensionase la finele lui 2019 și iaca rămâne zona fără cadastrist. Mă rog, ulterior soțul doamnei a devenit topograful primăriei Fundulea în locul ei, iar familia continuă să lucreze pe cont propriu așa cum mi-a făcut și mie „lucrarea” asta de excepție.

Între timp a venit pandemia și prin martie-aprilie 2020, când doamna S. m-a sunat în sfârșit ca să-mi zică că a ieșit alipirea (o primise prin poștă) și să facem cumva să îmi parvină actele, era deja interzis că ieși din casă pentru alte scopuri neesențiale, așa că au mai trecut câteva luni până în vară, când în sfârșit am văzut actele de alipire eliberate de OCPI Călărași. Se împlinea fix un an de la semnarea contractului cu doamna S. Mi-a dat actele și deși spusese inițial că vine să bată și țărușii pe noile coordonate, în cele din urmă, după alte insistențe, mi-a zis că nu mai vine.

A fost o relație dificilă, în care a trebuit să trag de ea permanent și chiar s-o ameninț cu justiția la un moment dat, când ea nu-mi răspundea la telefoane iar eu îmi pierdusem răbdarea. Oricum lucrurile s-au mișcat așa cum a vrut ea și nici în ziua de azi nu știu dacă a fost din cauză că i-am dat banii înainte, că am făcut reclamație la ANCPI sau pentru că așa lucrează ea, după o viață petrecută în sistem. Anul trecut în vară am cunoscut un veterinar din Fundulea care mi-a zis că familia S. îi greșise și lui un cadastru și că trage și acum de pe urma greșelilor făcute de ei, că sunt cum nu se poate mai nerecomandabili, dar că din păcate sunt singurii din zonă.

Din greșeală în greșeală până la cartografierea finală

Oricum, saga mea cu cadastrul nu s-a încheiat aici. Am reușit, printr-o minune, să găsesc alt cadastrist care să-mi bată țărușii pe noile coordonate, ca să pot finaliza treaba și să mut gardul, dacă toată lumea îmi spunea că altă soluție nu-i. Prin octombrie 2020 a intrat în viața mea doamna L. care spre deosebire de toată lumea până atunci a ținut să readucă terenul „în mințile lui” adică să oblige OCPI Călărași și accepte coordonatele corecte din teren și nu alea aiurea pe care le stabiliseră ei în actualizare. Preț: 700 de lei – bătut patru țăruși, repoziționare și taxe OCPI. Pe ea am tratat-o cu mai multă neîncredere decât merita, după pățania cu doamna S. așa că am plătit-o la final.

Și cred că până la final și-a blestemat ea zilele pentru că o angajasem 🙂 În primul rând că, după depunerea din nou a tuturor actelor necesare repoziționării lotului rezultat din alipire am aflat că, surpriză!, de fapt coordonatele nu erau actualizate și nici alipirea… alipită. Păi cum, nu îmi zisese mie ANCPI că OCPI Călărași a demarat actualizarea? Îmi zisese, dar OCPI Călărași nu îmi trimisese niciodată o dovadă că o și finalizase. Apoi alipirea nu e gata până când nu zice și un notar că e gata, or eu nu fusesem încă la notar tot sperând că voi da de capătul acestei greșeli de poziționare.

La finele lui noiembrie 2020 situația era cam așa: OCPI Călărași refuza să repoziționeze terenul alipit pe coordonatele corecte, refuza să accepte că de fapt ei greșiseră coordonatele, și îi cerea doamnei L. să facă câte o cerere de repoziționare pentru fiecare lot în parte, apoi să refacă alipirea. Deci s-o luăm de la capăt de unde începusem în iulie 2019, doar că acum cu doi metri mai harcana. Toate astea însă erau spuse pe vorbe, la telefon, doamna L. mi se plângea că nu primește nicio motivare scrisă de la ei, pe motiv că „sunt niște întârzieri în sistem”.

După discuții sterile purtate cu un inspector de la OCPI, altfel destul de amabil la telefon, am înțeles că am două variante de deblocare a situației:

1. să reluăm procesul de actualizare și alipire de la capăt, pe coordonatele corecte;

2. să merg cu alipirea asta greșită la notar, să o accept, apoi să fac o cerere de repoziționare a alipirii cu coorodnatele corecte.

De ce nu vor ei să accepte că greșeala li se datorează și s-o repare direct din sistem, ca să nu mai fac eu din nou alte și alte cereri? Pentru că nu se poate, sistemul nu-i lasă.

În decembrie 2020 am mers la notar, am mai plătit și acolo încă 600 de lei și am consfințit alipirea cu coordonatele greșite. Doamna L. a fost împotrivă, considerând că cineva ar trebui să-i reclame sau să-i dea în judecată pe oamenii care au greșit la OCPI Călărași și să-i oblige să facă lucrarea corect. Eu una eram sătulă, voiam doar să-mi văd naibii cadastrul corect, pe limitele cumpărate și care-mi aparțineau mie, nu altora. Doamna L. mi-a bătut obrazul, că de aia merg lucrurile cum merg pentru că nimeni nu vrea să ia taurul de coarne. Avea dreptate.

A treia greșeală. În 15 ianuarie 2021 a ieșit în sfârșit alipirea de la OCPI. Aia greșită, consfințită și de notar. Acum puteam să facem din nou cerere de repoziționare. Doamna L. a făcut-o și, o lună mai târziu am primit și rezultatul repoziționării. Greșit din nou. Desenul terenului era în continuare distanțat față de vecinul, cu cei doi metri buclucași, iar coorodonatele erau scrise corect pe o pagină și greșit pe alta. În sistem se vedea de asemenea că terenul continua să fie poziționat greșit, deși scriptic ei emiseseră un act în care ziceau că îl repoziționaseră. Câteva telefoane mai târziu, doamna L. a fost rugată de un inspector OCPI Călărași să facă tot ea o altă cerere prin care să solicite corectarea datelor greșite și să modifice ea însăși limitele trenului în sistem, ca să nu mai fie desenul ăla distanțat cu doi metri față de gardul vecinului. Vineri 12 februarie 2021 am primit extrasul de carte funciară cu toate datele corecte. A durat un an și șapte luni, m-a costat 900+700 lei + 600 de lei notarul + de vreo câteva ori câte 60 de lei (că le-am pierdut șirul), taxele de extrase și de alipire plătite cam de două ori de-a lungul acestui calvar. Repoziționarea a fost gratis. 

Ce facem noi când vrem să cumpărăm un teren

A meritat efortul și nervii? Dat fiind că în final am plătit doar 2.200 de lei, inclusiv taxele notariale, eu zic că da, deși dacă aș fi știut ce urmează nu m-aș fi mai anturat cu doamna S. în veci. Ce am învățat din asta? Am învățat despre importanța actualizării actelor la timp. Dacă ar fi să mai cumpăr vreun teren vreodată aș insista ca vânzătorul să-mi arate cadastrul actualizat. Asta se poate verifica de oricine în portalul ANCPI. Dacă parcela nu apare cu galben pe acel portal înseamnă că nu are cadastru sau că nu e actualizat.

Asta am aflat-o de la inspectorul OCPI Călărași care mi-a zis la telefon că am greșit când am cumpărat terenurile fără cadastru actualizat, că puteam să verific pe portalul lor. Ar fi trebuit să-mi spună asta notarul la care s-a făcut tranzacția, căruia i-am plătit niște bani inutil în acest fel. Pentru că iată, doi ani mai târziu am mai plătit unui alt notar alți 600 de lei. Pentru nimic, dacă mă întrebați pe mine, că nu a făcut decât să scrie câteva pagini în care a luat la cunoștință că eu mi-am unit cele două parcele și le-a înscris în cartea funciară. Dacă ne uităm la imaginea asta vedem că majoritatea oamenilor din sat nu au cadastrul făcut. Probabil și taxele astea îi descurajează pe oameni să-și facă cadastru, chiar dacă ANCPI zice că e gratis.

Ce spune toată tevatura asta despre funcționarul român? Păi judecați singuri. Din același raport de activitate al ANCPI rezultă că salariul mediu brut în instituție a fost de 7.636 de lei în decembrie 2019. Aș zice că se greșește cam mult de banii ăștia.

Etichete: , , , , , , , ,

15 comentarii la “Măsurarea României în era geo-spațială” Subscribe

  1. Harald 15/02/2021 at 01:33 #

    Taică-meu avea o filozofie de viață care se potrivea ca o mănușă traiului din comunism: ”ce poți face azi, nu lăsa pe mâine. Lasă pe poimâine, că poate nu mai e nevoie”. Majoritatea oamenilor știu asta, de asta nu-și fac cadastrul.

    La OCPI, corupția e chiar mai mare decât în alte părți. e celebru cazul unei directoare pe care PNL-ul a pus-o din nou în funcție anul trecut, deși are o condamnare de 3 ani cu suspendare, pentru fapte săvârșite tocmai în exercitarea funcției respective. Inițiativa ”fără penali în funcții publice” se aplică doar când e vorba de oamenii PSD-ului. Ai PNL-ului sunt cu toți niște martiri, ei merită funcții publice chiar dacă au condamnări penale.

    Cât privește greșeala, e foarte probabil intenționată și se datorează tocmai conflictului cu doamna S. Am văzut astfel de cazuri prin instituții, o mulțime dintre funcționari sunt pur și simplu psihopați, iar vreo 30% dintre ei nici măcar n-ar trebui să umble liberi pe stradă.

    • Dollo 15/02/2021 at 10:15 #

      Păi da, lași pe poimâine când mori și nu te mai privește, dar dacă ții la urmașii tăi e mai civilizat să le lași lucrurile în ordine. Ca să nu mai zic că dacă vrei să vinzi la un moment dat merge treaba mai repede dacă ai actele în ordine decât dacă stai atunci să umbli după ele. Și dacă durază cum a durat la mine ai șanse să mori și să nu mai vinzi nimic 🙂

      • Harald 15/02/2021 at 12:25 #

        N-am susținut că nu trebuia făcut cadastrul, doar am explicat de ce atât de mulți oameni nu-l fac.

        Când vrei să vinzi, lucrurile merg mult mai repede la OCPI. Se ocupă agenția imobiliară de lucrurile astea, iar ei au toate relațiile necesare și știu exact cât să dea și cui. Foarte probabil, ”eroarea” din acte nu ar fi apărut deloc, iar dacă ar fi apărut s-ar fi corectat în 24 de ore.

        Majoritatea oamenilor de bună credință chiar nu-și pot imagina că în instituțiile publice lucrurile merg pe model sicilian sau calabrez, dar ele exact așa merg.

  2. Cri 15/02/2021 at 08:28 #

    Draga Dollo,
    Multumim pt articole. Esti vocea poporului, efectiv.
    Trecem prin situatii asemanatoare cu topografi si functionari atat de incompetenti incat credeam ca asa ceva doar mie mi se intampla :).
    Suntem intr-o lupta permanenta cu „sistemul” si e musai ca oamenii sistemului sa inteleaga o data ca noi contam, cetatenii. Dar zau, parca suntem dusmani. Ce-i invata oare la scolile/sedintele alea?
    Esti minunata ca scrii. Te salutam!

    • Dollo 15/02/2021 at 10:13 #

      În ce județ se desfășoară problema voastră?

      • Cri 15/02/2021 at 20:37 #

        In Bihor.
        Am schimbat 2 topografi neseriosi. Acum cautam pe al treilea. Anul si topograful :).
        Ocpi nu a gresit cu nimic, doar ca a permis inregistrarea cadastralului vecinului peste topograficul nostru. Si noi nu mai avem loc pe desene decat cu un minus de 300 mp.
        Asta e o problema, de ex., cu noile numere cadastrale. Incalca vechile numere topografice pe aici.
        In fine, baiuri sunt peste tot. Stii cum e – la toti ni-i greu 😉

        • Harald 16/02/2021 at 12:20 #

          În lumea civilizată, rolul birocrației e să reflecte în acte realitatea din teren. În România, actele creează realitatea 😛

  3. marian 15/02/2021 at 10:27 #

    Cred ca cel mai important lucru care ar trebui retinut: nu cumperi un teren fara sa il verifici din toate punctele de vedere, mai ales al documentatiei cadastrale. Verificarea asta ar insemna sa apelezi la serviciile unui topograf, gen doamna L., care pana la urma a solutionat problema. Numai bine.

  4. eu 15/02/2021 at 14:00 #

    Juridic vorbind, notarul nu avea ce sa-ti zica, exista carte funciara, el putea sa autentifice actul, nu exista niciun impediment. Masuratoarea cadastrala nu e o problema juridica, ci una tehnica. dar cu implicatii juridice conform reglementarilor functionaresti stupide de la noi. Exista avocati daca vrei sa fii corect consiliata.
    Legile si regulamentele din domeniu de la noi sunt un model de cretinism birocratic. Bineinteles ca functionarul roman functioneaza conform regulii „nu se poate” iar regulamentele in vigoare ii ofera cu prisosinta motive pentru „nu se poate”.
    Din pacate, dupa cum se anunta lucrurile, nu se va schimba nimic in viitorul previzibil. Si actualii baieti de la butoane ne anunta ce tari sunt ei, cati bani vor cheltui, se mai paruiesc intre ei ca unul a primit mai multi bani decat celalalt de praduit. Dar nimeni nu abordeaza problema principala: pana cand Statul Roman nu scapa de cretinismul birocratic extins si absolut care domneste oricati bani se vor cheltui efectul lor in viata oamenilor va fi zero.
    Bani de cheltuit au tot fost. Astazi traim in cea mai fascinanata epoca economica, cu bani superieftini, banii nu sunt nicio problema, daca chiar ai vreun proiect „real” de finantat. Nu banii sunt problema. Planul UE cu fondurile de relansare e o prostie a birocratiei de la Bruxelles care asa isi vede cu ochii visul de a putea impune direct raxe, caci in curand vor veni si consecintele, taxele. Reformarea urgenta a Statului Roman e problema, care in acest moment nu este nimic mai mult decat o putere de ocupatie a poporului roman.
    Si sa-ti mai spun un secret, programul de cadastru general este cel care scumpeste cadastristii. Pentru ca lucrarile platite de stat generos pentru acest cadastru general, absorb mare parte din forta de munca calificata in domeniu. Si sunt foarte eficiente ca bani, te duci in comuna cu o echipa faci masuratori vreo luna de zile, tragi planurile si ei un purcoi de bani. In schimb pentru tine pierde o zi cu masuratorile pentru o mie de lei, plus facut planuri, completat cereri, mers la OCPI. Iti dai seama ca numai cei mai nefericiti care nu au acces la sistemul asta de lucrari cu statul (macar ca subcontractori) se umilesc pentru o lucrare ca a ta.

    • Harald 15/02/2021 at 14:24 #

      Pentru o țară ca România, banii ăștia super-ieftini duc lucrurile în direcția Venezuelei.

      Limitarea naturală a accesului la bani (care în mod normal trebuie produși din ceva) e benefică pentru dezvoltarea societății, fiindcă vor avea bani doar oamenii capabili să producă bani, iar acei oameni vor investi banii în continuare, contribuind la dezvoltatea societății.

      Când la nivel european se practică de peste 10 ani quantitative easing, accesul la bani devine mult prea facil și pentru cei care nu știu decât să cheltuie bani, iar asta duce la sărăcirea generalizată a societății. Exemplul meu favorit e Marea Britanie, în urmă cu 120 de ani o liră era 5 dolari americani. În urmă cu 50 de ani o liră era 2,5 dolari americani, iar în curând lira sterlină are toate șansele să ajungă la paritate cu dolarul american.

      România pierde masiv locuitori, iar accesul facil la bani e metoda perfectă pentru a-i pierde și pe viitor.

      • Ștefan Brăgărea 15/02/2021 at 14:42 #

        @ Harald
        Cât se poate de corect. Sincer, expresia ”bani ieftini” mă calcă pe nervi.

      • eu 15/02/2021 at 15:02 #

        Ca pe termen lung politica banilor ieftini duce in neantul economic, sunt de acord, eu doar observam ca in contextul actual a te lauda ca ai obtinut nu stiu ce finantare este o doar o gluma. 30 de miliarde valoreaza pentru societate exact cat bucatica de hartie pe care e scrisa suma daca nu sunt investiti in proiecte care produc valoare in mod real.
        In trecut exista rolul statului de agregator de capitaluri (la un anumit nivel pentru proiecte foarte mari era imposibil sa construiesti finantarea pe caile obisnuite de finantare (sa zicem era o situatie de esec al pietei, unde rolul statului era justificat). Astazi se poate finanata orice, numai convinge ca ai ceva sustenabil de finantat.
        Problema e ca banii ieftini sunt tinuti asa tocmai prin actiunea statelor care astfel finanteaza ieftin marea praduiala (si nu e vorba doar de noi, e general valabil, noi suntem doar un exemplu de dat la scoala). Când se va rupe lantul pacalelilor (ca se va rupe la un moment dat) se va da vina pe speculantii nenoriciti, dusmani ai popoarelor, guvernele ne vor plange de mila si vor veni sa ne ”salveze”.
        Si uite asa o gasca de incompetenti patentati vor ramane la butoane o lunga perioada de timp.

        • Harald 15/02/2021 at 16:57 #

          Banii ieftini sunt doar o față a monedei. Cealaltă față a monedei e fiscalitatea ruinătoare, care îi lasă fără bani tocmai pe cei capabili să producă bani reali, pe care i-ar putea reinvesti în activități economice reale.

          Amenzile aberante sunt o altă problemă în România, chiar citeam zilele trecute despre un oier de prin Satu-Mare, amendat cu 20.000 de RON fiindcă prin decembrie lucrase la el vreo 9 zile un cioban fără acte.

          Ciobanul respectiv nu avea efectiv acte, zicea că sunt rămase pe undeva prin Covasna, așa că după acele 9 zile a și plecat, fiindcă nu putea fi angajat. Cum să faci contract de muncă unuia care nu are niciun act? Ei, cam după o lună, prin ianuarie, două bivolițe de la ITM (de peste 1 chintal bucata) au venit cu jandarmii la ferma oierului, i-au răscolit două ore toată gospodăria, căutând eventuali angajați ascunși și l-au amendat cu 20.000 RON, spunându-i că are și obligația să-l angajeze retroactiv pe acel cioban fără acte. Cum poți să angajezi pe cineva fără acte, pe care nici nu știi unde l-ai putea găsi?

          Cu asta se ocupă statul român, cu trimis jandarmii la percheziții ilegale, împreună cu inspectorii ITM, asta în condițiile în care există pe la stâne unii ciobani care n-au avut niciodată măcar certificat de naștere! Într-o lume de oameni normali, dacă cei de la ordinea publică au timp de astfel de acțiuni, n-ar fi mai simplu să le facă acte de identitate ciobanilor pe care-i găsesc, tocmai profitând de faptul că acei ciobani vor mai sta la stână ca să fie plătiți și ulterior angajați?

    • marian 15/02/2021 at 14:55 #

      Exista avocati care masoara terenuri? Nu prea cred.
      Referitor la programul de cadastru general, acolo lucrarile sunt „platite generos” cu preturi incepand de la 60 de lei pe imobil, de aceea nu se inghesuie lumea sa le faca. si plata e facuta mai la sfarsit asa, dupa ce te chinui sa pui cap la cap toate problemele cu titlurile de proprietate din comuna, dupa 6 luni -1 an depinde cat de mare e sectorul pe care lucrezi. Da, firmele mari absorb mare parte din forta de munca calificata in domeniu pentru cadastru general. dar se gasesc inca destule lucrari si pentru cei mici, care isi cunosc meseria.

      • eu 15/02/2021 at 15:14 #

        Stiu foarte bine cat se chinuie firmele la cadastru general, sunt facute lucrarile cum da Cel de Sus din creion, dupa care se umple instanta de litigii. Dar e bine, uite asa mananca si avocatii o paine, toata lumea traieste. Zica-se suntem un stat cu taxe realtiv mici, insa nimeni nu pune la socoteala cat costa incompetenta generalizata a Statului. De fapt te costa foarte mult sa traiesti in Romania.
        Un avocat nu masoara el, dar ti-ar fi spus ce inseamna o alipire, daca asta ai de gand sa faci.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…