Prezenta scriere e un fel de reacție la ceea ce a povestit proprietara blogului și gazda acestor rânduri, acum ceva vreme, despre aventurile ei cu ANAF. Demersul asta este dorința mea de a spune la cât mai mulți cum e viața pe la alții. Nu e nicaieri perfect. Peste tot e multă birocrație, mulți bugetari cu salarii relativ mari și cu avantaje sociale și mai mari, ca sindicatele celor ce sunt platiți din bugetul de stat sunt cele mai puternice și cele mai vocale. Astăzi am să va scriu despre impozit. Ce e cu el, cum se plătește și ce se întâmplă dacă ai de primit, dar și dacă ai de dat.
- de Cristel
Traiesc de vreo 16 ani in Canada, provincia Quebec. Fiind provincie francofona, e mai cu moț și dacă celelalte provincii au semnat o înțelegere cu guvernul federal și fac o singură declarație de impozit, aici producem anual doua, una pentru provincie, alta pentru federal. Si ceilalti tot doua impozite platesc, dar intra intr-o singura declaratie.
Anul calendaristic se termina la 31 decembrie. Declaratia de impozit trebuie depusa până la 30 aprilie, ora 24. Daca 30 aprile este sâmbătă sau duminică, termenul se decaleaza corespunzător.
Dacă depui declarația de impozit mai târziu și ai bani de primit, nu e nici o problema, declarația va fi prelucrată in ordinea sosirii și tot așa vei avea și banii, adică avantaj bugetul, că ține banii mai mult și nu-ți plătește nimic ca dobândă, in timp ce el s-a folosit de ei. Dacă o depui mai târziu și ai de plătit, atunci e cu probleme, ca pe lingă plată vei fi sancționat și că ai depus declarația in intârziere.
Tu esti cel responsabil sa depuna declaratia de impozit.
Angajatorul este obligat ca până la 1 februarie sa-ți dea formularele pentru impozit. Aici au un nume generic, dupa numărul formularului, T4. Ele sunt doua unul pentru declaratia de impozit provinciala si altul pentru cea federala. Ele contin: datele tale personale plus CNP-ul canadian ce se cheama Numar de Asigurare Sociala, deci și noi suntem numerotați. In el se gaseste suma totala cistigata in anul precedent, ca si retinerile la sursa (impozit, sindicat daca e cazul, pensie, somaj, asigurare de sanatate privata, daca e cazul, fond de pensii privat, daca e cazul).
Daca ai lucrat timp partial in mai multe locuri fiecare angajator iti inmineaza aceste formulare.
Alaturi de acestea mai adaugi cheltuielile din timpul anului cu medicamente, daca e cazul, transport in comun. Daca stai cu chirie proprietarul trebuie sa-ti dea si el un formular cu cit ai platit chirie. Daca ai facut depuneri in contul unei pensii private banca iti trimite si ea un formular pentru asta.
Daca ai copii, cheltuielile pe care le-ai facut cu ei (medicale, activitati extrascolare, serviciul de garda-tinere la scoala/gradinita peste orarul normal). Aceleasi hirtii si pentru celalalt membru adult al familiei. Situatia se complica daca ai copii mari care au inceput sa lucreze sau merg la colegiu sau universitate ca apar taxe scolare, venitul lor de unde au lucrat…
Cateva variante de depunere:
- Mergi si cauti formularele pe hirtie impreuna cu metodologia de completare (sunt 2 cartulici de vreo 50 de pagin format A4 –formularele si instructiunile. Si purcezi la treaba sa completezi singur.
- Cumperi un soft (nu e prea scump 20-30$ pentru 2-4 persoane) si cu ajutorul lui completezi declaratia si o trimiti.
- Apelezi la un profesionist.
In Canada impozitul este pe transe de venit ce se modifica anual in sus datorita inflatiei, dar si uneori datorita vrerii politicienilor, cind simt totusi ca s-a sarit calul si povara fiscala e prea mare. Sunt patru clase sau grupe de venit. Cind treci de la o grupa la alta ti se ia impozitul cuvenit grupei mai mici, iar ceea ce depasesti ti se ia impozit pentru grupa superioara.
Eu am aplicat mereu varianta 3. Meandrele concretului (cu ghilimelele de rigoare) ale acestei chestii ce se cheama declaratie de venit sau impozit probeaza ca in fiecare an exista schimbari in materie de reduceri de impozit. Reducerile de impozit sunt de doua feluri : reduceri de venit, adica din ceea ce ai realizat in anul trecut scazi niste cheltuieli si suma din care ti se calculeaza e mai mica, sau uneori treci intr-o clasa de impozit inferioara. (Aici intra ceea ce depui tu in fondul privat de pensii.)
Al doilea fel sunt creditele de impozit. Ai dreptul la niste cheltuieli anuale personale. Suma e destul de mare. Dar ea nu se scade din venit, ci se calculeaza un 15% din ea (este pragul minim de impozit). Mai sunt si alte cheltuieli ce intra aici, dupa cum sunt cheltuieli care pentru federal sunt din categoria reducerii venitului, dar provincial sunt la categoria cheltuieli ce intra la creditul de impozit. Acest credit de impozit total se scade din impozitul ce trebuie sa-l platesti. (De regula angajatorul iti opreste cam 25% direct la sursa) Asa ca la final, daca ceea ce ai platit ca impozit este mai mare decit creditul de impozit la care ai dreptul vei avea un retur de impozit.
Mai este ceva important. Aici impozitele se fac in general pe familie. De ce? Anumite credite de impozit sunt transferabile intre soti. Un profesionist al impozitelor stie foarte bine acest lucru si-ti optimizeaza declaratiile de impozit astfel incit returul de impozit sa fie maxim. Sigur, nu mai fac de mult acest lucru de mina, ci cu programe de calcul destul de sofisticate care pot sugera solutii legale de optimizare.
Alocația copiilor, în funcție de venitul familiei
O data cu declaratia de impozit se stabileste daca ai dreptul sau nu la un retur de taxe. Si tot in baza declaratiilor de impozit din anul precedent se stabileste dreptul la alocatie si suma pentru copiii minori ce ii ai.
Asta imi aminteste o poveste a unui cunoscut care a ajuns in Canada cu doi copii in 27 decembrie. Si-au facut formele de intrare si in baza unor declaratii de venit realizat in tara de origine li s-a stabilit si alocatia pentru copii. Numai ca in iulie urmator aceasta n-a mai fost platita. Intrebind ei in stinga si-n dreapta, au primit raspunsul ca intrucit nu au facut declaratia de impozit/venit pentru anul precedent, n-a mai fost baza de calcul si deci aceasta s-a oprit. In cele 4-5 zile din anul trecut nu lucrasera, nu aveau venit, dar declaratia trebuia facuta. Au facut-o, au primit alocatia chiar si din urma…
Eu am patit ceva similar. Cind am aplicat pentru alocatie am aplicat (din nestiinta) numai pentru cea federala. Pina cind, dupa citeva luni bune, intr-o discutie, mi s-a explicat ca este si alocatie la nivel provincial. Am facut aplicatia si pentru provincial si am primit banii de la data de cind am intrat in Canada. Trebuie subliniat faptul ca alocatiile pentru copii sunt in functie de venitul familiei, ca de la o suma in sus nu se mai primeste alocatie.
Statul îți mulțumește că ți-ai plătit impozitul
O data declaratiile terminate se trimit la guvern (federal si provincial). In general contabilul iti da un rezumat al declaratiei pe care il consulti si stii la ce sa te astepti. In functie de data cind trimiti declaratiile primesti banii mai repede sau mai tirziu, conform principiului primul venit, primul servit. Daca o trimiti devreme (martie, debut de aprilie) scrisoarea de confirmare si banii in cont intra extrem de repede. Daca o trimiti in ultimele zile sau in 30 aprilie cam astepti 4-6 saptamini.
In ultimii ani s-a dus o campanie sa optezi pentru virament direct. Trimiti un cec anulat si ei vireaza banii in cont.
Dupa un timp, asa cum am mai spus mai sus, primesti acasa la intervale diferite doua plicuri, unul de la federal unul de la provincial in care se incepe politicos cu multumiri ca mi-am facut datoria de cetatean si am platit impozitul, urmat de 2-3 pagini in care este rezumatul declaratiei de impozit, suma ce o am de primit/platit, ca si suma (daca am dreptul la ea) ce o voi primi ca retur de TVA. La data cind primesc plicul deja banii sunt in cont.
Ei au dreptul sa faca verificari pina la 7 ani in urma si de aceea hirtiile in baza carora ti-ai facut declaratia de impozit trebuie tinute in dosar minim 7 ani. E bine un dosar pentru fiecare an.
De asemenea, tu ai dreptul sa faci rectificari in declaratia de impozit pina la 10 ani in urma. Este o imagine generala.
Daca ai de platit, trebuie sa platesti suma intreaga fara penalizare pina la o data. Sau poti suna si face o intelegere sa platesti in transe egale. Daca se intimpla ca unul din soti are de primit si celalalt de platit, se face diferenta dintre ele si se primeste sau plateste ce ramine.
De ce daca angajatorul a oprit la sursa sa mai platesti? Daca ai mai multe joburi cu timp partial si la fiecare tu cistigi cam 15-20.000 de dolari pe an, angajatorul opreste numai 15%. Dar cu 2-3 astfel de job-uri tu ajungi intr-o zona cu impozit de cca 25%. Sau si mai si, pentru cei ce lucreaza citeva ore pe saptamina sub apel*, angajatorul nu opreste nici un fel de impozit. Tu te multumesti ca primesti bani, nu verifici «fluturasul».
(*Ce înseamnă să lucrezi „sub apel” – Exista companii (cele ce fac inventare, sali pentru receptii si evenimente, chiar activitati medicale) care lucreaza cu un nucleu foarte mic de oameni norma intreaga, dar pentru multe altele au un nucleu de oameni pe care ii cheama cind au nevoie. Le dau telefon, mail sau mesaj text. Cu obligatia acestora din urma de a raspunde. Acesta este lucrul sub apel. Sau la nevoie. Este o modalitate pentru destui de a avea un al doilea job pentru sfirsituri de saptamina, dar si ceva de lucru in perioadele cind esti somer si legea te lasă sau te lăsa, nu mai stiu acum, sa lucrezi dar cu conditia de a nu depasi un maximum de 150-180 $/ saptamina.)
Si companiile mari si mici isi fac declaratii de impozit. Termenul pentru ele este 30 iunie. Daca o persoana are propria lui companie (sunt multi in situatia asta) el ca persoana trebuie sa-si faca declaratia de venit pina la 30 aprilie, iar pe cea a companiei pina la 30 iunie. Cu alte cuvinte el trebuie sa-si ia un salariu din propria companie.
Despre grupe de impozit, cit este impozitul, ce cheltuieli intra la reducerea venitului, ce cheltuieli intra la credit de impozit si altele, informatiile sunt pe site-urile guvernului provincial si federal.
Dupa cum vedeti contactul cu autoritatea este minim sau inexistent, noi avem responsabilitatea noastra si prin intermediul celor specializati in impozite este o lupta pentru a minimiza impozitul platit de noi.
Exista cursuri pentru a deveni specialist in impozite. Nu necesita nici o conditie de studii preliminare si nu sunt organizate de stat. Si sunt pe nivele, ca una e pentru contribuabili, alta pentru companii. Dar am auzit povesti cum ca din mari companii ce sunt specializate in declaratii de impozite statul a recrutat specialisti pentru a detecta pe cei ce fraudeaza.
Dollo întreabă: Ce se întâmplă dacă fiscul canadian greșește, ca ăsta românesc, că doar oameni sunt și acolo?
Fiscul Canadian nu face decit sa verifice ce ai declarat TU. Daca este corect, si in general este corect ceea ce completeaza contabilul ca softurile sunt bune si nu dau erori, platesti ce ai de platit sau primesti ce ai de primit. Exista in general (am observat in hirtiile mele) o diferenta ce citiva dolari (maxim 40-50) intre hirtiile contabilului si cele venite de la guvern. Diferenta este atit in plus cit si in minus. Declaratia se face in baza hirtiilor tale. Daca intre timp ai mai gasit hirtii care sa te ajute in diminuarea impozitului se poate face tot de tine/contabil o rectificare. Pina la 10 ani inapoi.
De multe ori fiscul face verificari prin sondaje si cer hirtiile justificative. Inainte faceai copii si le atasai si le trimiteai acum nu, esti crezut pe cuvint, dar ai obligatia sa le pastrezi 7 ani (recomandabil 10). Se iau cind apar cheltuieli prea mari la copii (activitati extrascolare), donatii (exista o lista nationala unde poti face donatii)… Ei nu gresesc, ei verifica si constata ca tu ai gresit. Daca e greseala e una, daca e repetata si frauda e alta. Deci NOI, CONTRIBUABILII suntem cei responsabili.
Exista ceva esential diferit intre Romania si tarile spre care priviti. Aici suntem crezuti pe cuvint si nu trebuie sa dovedim ca n-am mintit. Ceea ce nu e cazul acolo. Acolo sunt infractor prin definitie si trebuie sa demonstrez ca nu sunt.
Sigur ca exista frauda. Sigur ca guvernul stie de ea, dar o accepta pina la un nivel fiindca stie ca acei bani ramin in Canada. Daca iti vine un meserias acasa si face ceva, o reparatie minora sau chiar una importanta, daca ii platesti cash nu platesti taxele (TVA, care cumulat e 15%). Nici el nu declara lucrarea facuta in declaratia de venit. Tu nu platesti taxe, el nu plateste impozit. Si evident, nu-ti da factura. Ambii cistiga, statul pierde. Pe termen mediu si lung totusi statul nu pierde, ca banii aia sunt tot aici in economia canadiana. Dar cind frauda depaseste o limita, atunci statul intervine.
Cum intervine statul în fraude?
Un exemplu din constructii. Toti antreprenorii au un cont de companie in marile magazine pentru materiale de constructie. Ei cumpara cantitati mari, au reduceri importante, platesc cu carti de credit cu limite mari. Numai ca nu toate aceste materiale se regaseau apoi in lucrari declarate. Statul a inceput sa ceara magazinelor conturile antreprenorilor si sa-i ia la intrebari ce cei ce aveau diferente mari intre venituri si cheltuieli. (Se cumpara mult, dar in transe si nu declari toate aceste cheltuieli.) Eu am o lucrare mare la o scoala de exemplu sau sa construiesc o hala industriala, dar ma inteleg si cu doamna Dollores sa-i fac casa la mosie. Cumpar materiale de 600.000 de dolari cica pentru scoala, bag in cheltuieli justificative numai 500.000 cele pentru scoala plus venitul total de 800.000 de exemplu dar nu declar cheltuielile de 100.000 pe care le fac pentru doamna Dollores. Cu ea m-am inteles ca pretul casei va fi 175.000, inlcuzind materiale si mina de lucru. Doamna ma plateste cash. Eu nu declar acest venit de 75.000, ci voi plati impozit numai pentru cele 300.000 cistig declarat. Cerind sa verifice conturile antreprenorilor de la aceste magazine, fiscul va lua pe Stelica SRL si va intreba de ce am luat materiale de 600.000 si am declarat la cheltuieli numai 500.000? Iar asta nu in primul an, ci vor face o cautare pe timp de citiva ani.
Dar fac asta pentru mari companii. Pe cei mici ii lasa in general fiindca banii merg tot in economia de aici. In plus, e vorba de un raport cost beneficii. Cheltuiesc 10.000 de dolari in salarii, expertize si altele ca sa recuperez 2000 de la Dollores sau cheltuiesc 10.000 de dolari sa recuperez 100.000 de la Stelica SRL? Daca pica si Dollores, cu atit mai bine! Nu se pun nici cu marile concerne gen Microsoft, FB sau Apple, ca astia au si avocati extraordinari si bani cu nemiluita si in plus au pirghia ca se muta si se pierd mii de joburi care devin cheltuieli de somaj la nivel de stat.
Pentru cine vrea să studieze mai mult despre subiect, aici e site-ul ANAF-ul din Quebec iar aici ANAF-ul Canadei.
***
Dacă mai vrea vreun cititor de peste mări și țări să povestească cum funcționează ANAF-ul în țara lui, aștept și alte texte. Punem așa, mână de la mână, de niscai know-how pentru ai noștri de la finanțe, că poate nu știu și se jenează să întrebe 😉
poza e de aici
Ce ar putea să învețe guvernanții români de la cei din UK: venitul anual neimpozabil, așa-numita personal allowance, e 12.500 de lire pe an pentru anul fiscal 2020/2021. Asta înseamnă peste 1.000 de lire pe lună, cine obține mai puțin nu plătește deloc impozit pe venit.
Treapta următoare de impozitare e 20%, pentru venituri între 12.500 și 50.000 de lire pe an. Cine se încadrează aici plătește 20% , dar nu 20% din total venituri, ci doar din veniturile care depășesc 12.500 de lire pe an.
România e un adevărat far călăuzitor în materie de capitalism original pur și dur. Poți să ai 45 – 50 de ani, să fii simultan și pensionar de stat și angajat la stat, să cumulezi pensia cu salariul și să obții peste 100.000 de euro pe an, dar te încadrezi la aceeași cotă de impozitare cu unul care obține de 10 ori mai puțin.
Sistemul functioneaza similar si in Romania. La salariul brut se aplica o deducere personala, care variaza in functie de venit si numarul de persoane aflate in intretinere.
Din pacate, „deducere” este un cuvant prea complicat pentru alegatorul roman, asa ca politicienii au preferat sa trambiteze masuri populiste, gen cresterea salariului minim pe economie. Ca urmare, Dorel are salariul (minim) crescut, aceeasi putere de cumparare (pentru ca inflatia..), dar intre timp deducerea a devenit din ce in ce mai mica si se aplica doar impozitului pe venit, desi mare parte din brut se duce pe taxe de asigurari (sociale si sanatate). Asa ca Dorel se bucura si voteaza cu populistii, in timp ce povara lui fiscala a crescut.
Creșterea salariului minim pe economie e necesară în foarte multe zone din țară, unde piața muncii e disfuncțională. Asta însemnând cam peste tot în România, cu excepția marilor orașe. Am mai povestit despre satele aflate la 100 km de București, unde în 2016 oferta de muncă pe piața liberă era 700 de lei pe lună pentru femei și 1.200 pentru bărbați. Era vorba de sume nete, ”banii jos, ochii la ușă”, dar nici la țară nu se poate trăi cu asemenea sume, de asta e nevoie de creșterea salariului minim.
În zonele sărace, statul e foarte adesea principalul angajator. Dacă învățătoarele și paznicul de la primărie ar fi plătiți după cum merge oferta de muncă în zonă, în cel mult câteva luni ar ajunge pus lacătul și pe ușa școlii și pe ușa primăriei. Tocmai pentru că oferta de muncă în zonă e oferta de pe o piață profund disfuncțională. Disfuncționalitatea asta e generată în primul rând de fiscalitatea aberantă, dar asta e deja altă discuție.
Ca opinie personală, salariul minim ar trebui să fie măcar vreo 800 de euro în RO, dar ăștia 800 de euro ar trebui să fie și neimpozabili. Însă și numărul angajaților la stat ar trebui să fie doar 25-30% din cel actual. Toate nemerniciile care se fac în România cu achizițiile pe bani publici și cu plățile salariale exorbitante pe bani publici, se fac tocmai pentru că sunt disponibili prea mulți bani publici.
Salariul minim in economia de piata este practic un prag sub care nu angajezi. Daca Dorel cu lopata poate produce de 200 de euro si salariul minim este de 800 de euro, cine e tampit sa il angajeze?… Statul, ca acolo nu-i pasa nimanui cum se cheltuie banul.
Daca vrei sa cresti salariile in mediul rural, o faci prin educatie si acces la infrastructura moderna.
@pehash – iar nu știi despre ce vorbești, dar emiți sentințe ca să-ți dai importanță.
Există în acele sate Dorei care nu ies pe poartă decât pentru 200 RON pe zi, bani în mână: mai un gard de fier forjat la o vilă, mai un acoperiș la altă vilă, mai o instalație de apă și canalizare la o a treia etc. Vilele sunt în orașul vecin, nu la ei în sat, dar merită deplasarea. Și lucrează zi-lumină pentru cei 200 RON pe zi, nu sunt interesați să-i apare Codul Muncii.
Numai că plata e pe zi de lucru, nu pe lună, iar statul nu vede nimic din plata asta. Crezi că la 200 de RON pe ziua de lucru, în condițiile în care are casă, mașină și grădină la el în sat, un Dorel ca ăsta e interesat de educația pe care vrei tu să i-o oferi ca să te simți important?
Pe de altă parte, există tot în acele sate Dorei cu IQ sub 65, incapabili să învețe să citească, precum și Dorei cu IQ sub 83, incapabili să înțeleagă un text scris, chiar dacă au învățat să citească. Muncesc și ăștia, dar e nevoie să le arate cineva ce au de făcut, nu pot citi o schiță sau un manual. Școala nu poate face un om cu IQ de 100 dintr-un unul cu IQ de 75, dar tu iarăși ai ocazia să te simți important, numindu-l analfabet funcțional pe cel cu IQ de 75. Deși, dacă tot ai IQ de peste 130 (așa pare din modul cum scrii) s-ar cuveni să înțelegi că IQ-ul e din naștere, depinde de părinții biologici, nu e meritul tău personal.
Un stat responsabil trebuie să aibă grijă de toți cetățenii lui, să le ofere tuturor ceva de făcut, chiar și analfabeților. Dacă acei analfabeți pot sta pe schele la Londra, bazându-se pe un șef de echipă care e singurul dintre ei capabil să comunice în engleză, ar trebui să poată sta pe schele și în România. Fără să le faci tu educație, dar și fără să aduci vietnamezi și sri-lankezi care să le ia locurile de muncă.
@Harald:
Stiu exact despre ce vorbesc.
1. Dorel care iese pe poarta pentru 200 ron – evaziune fiscala. Dorel isi fura singur caciula. Nu va avea pensie si satul lui va ramane ancorat in evul mediu, cu buda in fundul curtii. Noroc cu fondurile gratuite de la UE – pomana pentru Dorel, un cersetor european. Cu 4 clase la ff, el nu intelege. Ignorance is bliss..
2. Dorel cu IQ 75 – atat poate, atat primeste. Daca nu-i ajunge venitul, platim toti CAS ca sa-i ajutam pe cei care au nevoie. Daca obligi firmele sa plateasca de 3 ori mai mult decat poate face Dorel cu IQ 75, cine il va angaja? Tu?
3. Statul comunist iti da ceva de lucru, chiar daca tu nu stii sa muncesti, si muncesc altii sa repare dupa tine. Statul socialist iti baga in traista din taxele muncite de altii. Statul liberal-socialist iti ofera conditii optime de munca, dar nu-ti baga in traista. Statul capitalist ofera conditii optime intreprinzatorilor, care vor oferi la randul lor de munca altora si vor pastra profitul. Toate au avantaje si dezavantaje. Mai pune si tu mana pe o carte..
Extrem de interesant! Mulțumiri autorului și dnei Benezic.
@pehash: Câtă proastă-creștere, totuși… 🙂
Deducerea personală este o scădere a bazei de calcul pentru impozitul pe venit.
2300 salariu brut (minimul pe economie azi) – 1386 net (deducere personală 405).
Cresc minimul la 2350 – am netul 1413 (deducere personală 390).
2400 minim – net 1441 (deducere personală: 375).
2450 – 1469 (360).
2500 – 1497 (345).
Și tot așa. Și e valabil la toate tipurile de deduceri personale, nu doar la asta – care e pentru cineva care n-are nicio persoană în întreținere.
Da’ ce să zic, mai bine să-i ia patronu’ parfum la amantă decât să-și ia Dorel pâine – că ăsta face inflație. Plus că nici nu votează cu cine trebuie… (Ceea ce personal mă îndoiesc, fie vorba: cred că, dacă s-ar face o analiză serioasă a profilului votantului român, am râde de ne-am tăvăli când am vedea cum se repartizează Dorelu-n câmpul politic… Dar în fine, asta-i doar o presupunere a mea.)
@Vlad Slăvoiu – fii tu liniștit, că n-am nevoie să plătesc prost angajații ca să-i iau parfum la amantă. Dar tocmai pentru că România e plină de personaje ca tine, plătite de stat pentru muncă puțină, eu ajung să creez locuri de muncă în UK, nu în România. Așa că aici îi iau și pantofi, nu numai parfum. Ocazie cu care a învățat că prețul pantofilor de calitate, în lire, trebuie să fie de 3 cifre. Ceea ce în România nu știa 😛
Nu poți avea angajați buni dacă-i plătești prost, iar la momentul de față e foarte greu să mai găsești angajați buni în RO, oricine se pricepe la ceva concret preferă să plece din țară. Iar asta e tocmai vina statului, care face firma să cheltuie 225 – 240 de lei pentru fiecare 100 de lei pe care o primșete angajatul.
@Harald: Pentru 100 de lei dați angajatului său, fix 2 lei și 25 de bani plătește angajatorul către stat. În plus, el mai poate cheltui cu pregătirea profesionala, recrutarea, haine de lucru, facilități de hrană etc.
O oră de lucru în România anului 2019 costa, în medie, 7,5 €. În mare Britanie, tot în medie, 28 €.
Numărul angajaților la stat în România (funcționari și nefuncționari deopotrivă) e mai mic decât ar trebui, nu mai mare.
Nu cred că ai plecat din România din vina altora. Dacă e o vină acolo (ceea ce nu e neapărat să fie), vina e mai degrabă a celui care pleacă – mai cu seamă atunci când nu pleacă cu adevărat.
Nu creezi tu locuri de muncă, nimeni nu face asta: tu cumperi un bun de care te folosești (munca) pentru a obține un câștig. Ceea ce e foarte ok, dar nu trăi cu impresia că ești creatoru’ lu’ pește, că nu ești.
Ideile tale sunt de sorginte marxistă, complet decuplate de realitate. Angajează pe cine vrei tu, plătește-l, iar după aceea vezi dacă poți valorifica în vreun fel munca lui. Cu ocazia asta ai să descoperi că încă înainte ca angajatul să presteze prima oră de muncă, ai deja o mulțime de cheltuieli. Cu spațiul în care el o să-și desfășoare activitatea, cu utilitățile aferente spațiului respectiv, cu dotările aferente respectivului post de lucru, de la creion până la computer sau de la mătură până la strung și așa mai departe.
În realitate, lucrurile merg exact invers: mai întâi trebuie să poți oferi un produs sau un serviciu pe care clientul chiar să dea banii, fără să-l oblige nimeni. Abia după aceea trebuie să vezi de ce fel de angajați ai nevoie. Statul n-are problema asta, statul pune cetățenii să-și obțină tot felul de certificate și de avize, cetățenii cotizează la nesfârșit în favoarea statului, iar firmele cu-atât mai mult. De exemplu, dacă în RO trebuie să plătesc o firmă de consultanță ca să umble pe la Registrul Comerțului după tot felul de acte adiționale, în timp ce în UK acele acte adiționale nu există și nu e nevoie de ele, asta e strict vina statului român. Ai cărui funcționari sunt niște psihopați obsedați de control.
Când în România te poți trezi cu o amendă emisă ”din burtă” de ANAF, iar după ce te judeci 2 ani și obții câștig de cauză, ANAF îți emite o nouă amendă, pe aceeași speță, ca să-ți arate că rămâne cum vor ei, soluția chiar e să-ți desfășori actviitatea în altă țară.
Iar când la același ANAF, șpaga pentru o returnare de TVA ”pe nașpa” de 5 mil euro, e de 20%, în timp ce plângerile depuse la DNA chiar de oameni din cadrul instituției sunt îngropate timp de ani întregi și nu se mai aude nimic de ele, atunci e vina aceluiași ANAF și a aceluiași DNA.
Costul orei de lucru ”în medie” e doar statistică bună să fie invocată de bugetari. Când în Marea Britanie camionul obține o viteză comercială de 70 km/h, iar în România obține o viteză comercială de doar 35 km/h, diferența se traduce în mai multe camioane și mai mulți șoferi angajați pentru a transporta aceeași cantitate de marfă. Indiferent ce înțelege bugetarul din costul orei de lucru ”în medie”.
”În medie”, un bugetar ca tine nu produce nimic util societății, ești plătit din taxele și impozitele suportate de oamenii direct productivi din RO. Așa că eu am decis să nu mai fac parte dintre ei. Simplu.
@Harald: Bugetarii produc lucruri foarte utile societății, iar ei sunt plătiți din munca lor. Distincția productiv/neproductiv suprapusă peste criteriul stat/privat este o tâmpenie.
@Vlad Slăvoiu – reformulare absolut necesară: unii dintre bugetari (nu toți) produc și lucruri foarte utile societății, iar ei sunt plătiți pentru munca lor, nu din munca lor.
Exemplu concret: dincolo de aspectele legale și morale ale problemei, un proxenet care duce fete ”la produs” în Spania sau Italia desfășoară o activitate productivă, pentru care clienții lui chiar plătesc fără să-i oblige nimeni. În timp ce un comisar de la Antifraudă care obține favoruri sexuale de la administratorele SRL-urilor controlate de el, e doar un bugetar cu comportament feudal care nu produce nimic util societății.
Domnule Slavoiu, judecati profund eronat. In Romania romanul este platit in lei si deci ora medie este de vreo 36-37 lei, in timp ce in Marea Britanie este platit in lire, deci plata medie e la 20 de lire pe ora. Adica romanul e mai bine platit in unitati monetare. Ca aveti o economie euroizata si inclusiv guvernul este mirlan si calculeaza accize in euro e problema romanilor. Sunt convins ca in Marea Britanie nimeni nu cere sa platesti altceva decit cistigi, iar in Romania aveti noroc ca s-a inventat EURO, ca altfel aveati imprumuturi bancare in pesetas, drahme, lire turcesti sau italienesti, guldeni si ce alte monede mai erau.
In timp ce in Europa bancile nationale tineau dobinzile de referinta la 1-2 sau sub 1%, in Romania, Benerel Vinarescu, nume de cod Manole, singurul sef de banca centrala din lume ce are si un SRL, tinea dobinda de referinta pe la 7%.
Nu comparati mere cu pere si ne spuneti ca sunt gutui, ca nu e asa. Ati vrea sa aveti salarii ca in vest, sa munciti ca in Romania, si sa aveti preturi ca in Romania. Nu se poate.
In vest nu veti vedea ca o companie mare sau mica sta cu anii in restructurare sau in insolventa, ci intra repede in faliment. Ca PROFITUL este motorul.
Povestea cu unitățile monetare folosite drept referință de diverse state e cât se poate de reală, dar aspectul ei, de fraudă organizată chiar de stat, e mai greu de înțeles de interlocutorul dvs.
Ca exemplu concret, în Marea Britanie ar fi fost absolut imposibil ca băncile să desfășoare ”afacerea” cu credite în franci elvețieni. Ca persoană fizică nu poți obține credite decât în sterling, iar o firmă trebuie să fie destul de mare și cu activități transnaționale, ca să poată obține credite în altă monedă.
Santander a avut o experiență foarte instructivă când a venit în UK: i s-a explicat că e treaba ei ce activități bancare desfășoară în Spania, dar în UK trebuie să se înregistreze ca entitate bancară separată de cea din Spania și să respecte integral reglementările din UK, net mai severe și mai în favoarea clientului decât reglementările din Spania.
@ Stelian: Eu pe de altă parte, Stelian, zic că judec profund corect. Iar comparațiile în euro nu le-am făcut eu, sunt comparații europene. Care folosesc, pentru uniformizare, aceeași monedă.
În sfârșit, românul o fi el mai bine plătit în „unități monetare”, dar e mai prost plătit în unități de mâncare… ceea ce are o oarecare importanță, aș zice că. :))
Altminteri, textul tău e într-adevăr foarte închegat.
Mai peste tot in lume cu un salariu de 2-3-4000 UM net traiesti destul de decent, adica platesti o ipoteca la o casa sau daca sunt asa de scumpe platesti o chirie, platesti ratele la o masina pe care ti-o poti permite, platesti utilitati, asigurari si mincare si un concediu. Mai ai si alte realizari poate, fiecare in functie de aspiratii. (Ma refer la chestii culturale, primele ce cad in caz de criza si probleme economice.)
Problema este ca ponderea diverselor cheltuieli din buget difera de la tara la tara, dar mincarea si benzina au ponderi uriase in Romania fata de alte tari.
In Romania Institutul National de statistica ar trebui sa se cheme de minciuni, sau cei angajati acolo ar trebui pusi sa traiasca un an cu salariul mediu din Romania. Si tot cu salariul mediu sa traiasca si parlamentarii timp de un an. Asa poate ar intelege cite ceva.
In Romania exista produse mai scumpe decit in vest si nu ma refer la teoria mea cu UM ci efectiv, mai scumpe decit in vest cind le treci in EURO.
De ce?
O explicatie excelenta este in articolul precedent al posesoarei blogului in care se arata cum pretul la energie creste foarte mult datorita taxelor inventate ba de stat ba de cel ce vinde final energia electrica.
Iar energia electrica cam este un monopol relativ natural mai peste tot in lume. Nu stiu atitia distribuitori de gaze si energie electrica pe metrul patrat ca in Romania.
Dar cred ca putem fi de acord ca in multe puncte nu suntem de acord.
In mare cam asa e. Idea de baza e ca orice venit se raporteaza si cam pentru orice venit exista un formular. Ai avut venituri din salarii se raporteaza pe un formular T4(aici gasiti cum arata unul https://www.canada.ca/en/revenue-agency/services/forms-publications/forms/t4.html ), ai venituri din dobanzi si dividende se raporteaza pe un formular T5 ( vezi https://www.canada.ca/en/revenue-agency/services/forms-publications/forms/t5.html ).Tu vei primii o copie si fiscul (Revenue Canada) alta. Cand iti faci taxele completezi anexele de la formularul principal de taxe folosind toate aceste formulare primite si din anexe vor rezulta niste sume ce se trec in formularul principal, care se aduna si se scad cu alte sume si rezulta o suma ce poate fi negativa (primesti bani inapoi) sau pozitiva (mai ai de dat bani). Sunt si aplicatii gratis sau contra cost de facut taxele care usureaza mult munca. Mai nou poti sa vezi in contul tau online de la fisc ce formulare de taxe a primit fiscul si le poti importa automat in aplicatia ta de taxe. Daca ai venituri numai din salarii si eventual dobanzi treaba e relativ usoara. Lucrurile se complica atunci cand esti contractor (poti sa deduci fel de fel cheltuieli), ai venituri din investitii, chirii, venituri din strainatate sau venituri mai mult sau mai putin exotice.
Cat despre control exista 2 trepte: in prima ti se pot cere sa mai completezi niste hartii (cum a scris si autorul) sau chiar ti se trimite ca mai ai de platit o suma de bani. Mie mi s-a intamplat sa uit sa adug niste dobanzi care erau pe un formular elecronic (pdf) si la cateva luni dupa ce am facut taxele mi-au trimis o scrisoare ca mai am de platit o suma. M-am uitat cu atentie de unde vine suma si am platit diferenta. Daca ti se intampla sa gresesti mai des sau sunt suspiciuni la adresa ta te poti trezii ca esti auditat. O sa fii luat la bani marunti, toate cheltuielile verificate si examinate (unele pot fi respinse ca ineligibile) si poti ajunge sa platesti mii sau chiar zeci de mii de dolari taxe plus penalizari. Acum cativa ani au fost oameni care si-au redus taxele prin donatii artificiale. Schema era cam asa: cumparau angro anumite obiecte (de ex carti) iar cei carora le donau ziceau ca donatiile ar fi fost de multe ori mai mari decat suma efectiv cheltuita (cartile erau socotite la pret de retail).
Cat despre locatii ale fiscului, asa cum am mai scris intr-un comentariu la articolul de la ANAF, ele nu exista. Se merge pe principiul te cauta fiscul daca e nevoie (la telefon, scrisori, te viziteaza daca esti business in special). Tu daca ai o contestatie de facut incepi cu telefonul si daca nu ajungi la niciun rezultat o faci online sau trimiti un fax (am facut si eu una acum multi ani si mi-au dat dreptate). Daca n-ajungi la niciun rezultat te poti duce la tribunal, dar daca-ti iei avocat te poti astepta la un cost de 6 cifre. Tatal lui Bouchard a pierdut un proces cu niste cheltuieli ce le-a avut cu fi-sa pe care a incercat sa si le deduca si nu i-au fost recunoscute(detalii la https://www.theglobeandmail.com/report-on-business/industry-news/the-law-page/behind-the-bouchard-familys-double-fault-in-tax-court/article19500417/ )
înainte de EURO, erau dolarul american si marca germana la putere; deci in nici un caz nu ai fi văzut împrumuturi in monedele menționate…
Preturile in Ro sunt precum in Vest sau chiar mai mari la mâncare si toate bunurile de consum; mai scăzute sunt doar impozitele pe proprietate, costurile cu utilitățile si chiriile. Multi muncesc in RO mai mult si mai bine decât in Vest si sunt plătiți mult mai puțin!!!