Articolele despre cum am reușit să fac primul racord la rețeaua de electricitate pe o stradă virgină din punctul ăsta de vedere, la moșie, sunt dintre cele mai accesate de pe blog, așa că am zis să fac și un update după doi ani, la momentul „despăgubirilor” primite pentru investiția personală, făcută în locul statului și a firmei private care exploatează acum rețeaua inițiată de mine. Momentul pare și mai potrivit în contextul numeroaselor știri apărute zilele astea, despre cum companiile sunt asaltate de cereri de racordare de la cetățenii însetați de curent și gaze, pe fondul schimbării legislației, care obligă companiile să facă racorduri și extinderi de rețele pe banii lor. Pe banii lor, dar pe care și-i vor recupera din tarif, ulterior, de la noi toți.
O scurtă recapitulare: la momentul 2018, după ce am cumpărat terenul de la moșie, am făcut cerere la E-Distribuție Dobrogea ca să mă racordeze la electricitate, de la stâlpul care era în capătul străzii, la vreo 30-50 de m de proprietatea mea. Peripețiile acelei cereri, despre care v-am povestit, s-au derulat după ce avusesem o tentativă de a face rețeaua pe toată strada, împreună cu vecinii din aval. Nu ne-am înțeles la bani, pentru că nu voiau/aveau toți să contribuie cu circa 1000 de euro doar pentru rețeaua publică, așa că eu fiind favorizată de poziția apropiată față de stâlpul de pe strada vecină am depus cerere să mă branșez pe cont propriu. N-a fost ușor, de fapt trebuie să admit că în final totul s-a petrecut mai degrabă ca urmare a faptului că am scris pe blog, deși legea era de partea mea și n-ar fi trebuit să mi se facă o favoare.
Dollo, întâiul electrificator al străzii sale
Am plătit în final cam 3.900 de RON pentru acest branșament stradal (care a presupus cumpărarea unui stâlp și a cablului care s-au constituit într-un început de rețea publică), plus încă 3.150 de RON de la stâlpul cumpărat de mine până la tabloul electric din curte. Tipul de la firma care a venit să monteze stâlpul și să-mi facă branșamentul a și zis că de la stâlpul ăla se va electrifica întreaga stradă, care aștepta deja fără curent de mai bine de zece ani.
Ca întâiul electrificator al străzii, așadar, urma să fiu despăgubită de vecinii care s-ar fi legat și ei la stâlpul meu. Legea (mai exact ordinul ANRE) spune că fiecare consumator care se lega după mine la stâlpul cumpărat de mine ar fi trebuit să-mi plătească o despăgubire astfel încât în final să recuperez o bună parte din suma aia de 4000 de RON, adică s-o suport împreună cu vecinii. Oricum, odată instalat, stâlpul de fapt a intrat în proprietatea companiei de distribuție, nu mai era al meu, dar chiar și așa am rămas atașată emoțional de el, mai ales că firma care l-a montat n-a făcut-o temeinic, așa încât s-a înclinat la câteva săptămâni după inaugurare. Au urmat mai multe mesaje către E-Distribuție, să trimită pe cineva să îndrepte stâlpul, și diverse discuții cu un vecin care-mi tot atrăgea atenția că „stâlpul meu” o să-i cadă pe magazie.
E-Distribuție nu a trimis pe nimeni (drept e că nici stâlpul nu a căzut), dar nici vecinii nu s-au înghesuit să se lege la el. Unii se obișnuiseră cu generatoare, alții încă nu-și terminaseră casele, așa că abia în toamna lui 2020 s-a legat următoarea vecină la stâlpul meu, cumpărându-și și ea un stâlp al ei, al doilea de pe stradă. Cu ocazia asta, a montării celui de-la doilea stâlp, s-a îndreptat și primul. Rețeaua prindea contur. Vecina era așa de entuziasmată, că a cumpărat chiar și o lampă de iluminat pentru el, după ce obținuse aprobarea primarului, care-i promisese că dacă ea pune lampa, primăria plătește curentul consumat de bec. Deși eu sunt mai degrabă o admiratoare a stelelor în noapte, decât a iluminatului public, am zis să cumpăr și eu o lampă pentru stâlpul meu, să nu rămân mai prejos în întrecerea asta stradală a lampadarelor. Ca un făcut, n-am găsit una similară în timp util, a venit iarna și a rămas așa.
Primăria intervine fulgerător și punctează decisiv
În primăvara asta, minune! Primăria a făcut un efort și a montat stâlpi pe toată strada, până în capătul celălalt, a pus și lămpi de iluminat pe ei, iar majoritatea vecinilor deja s-au branșat la electricitate. Umblă vorba că ar băga și apă, canal și gaze, dar să nu exagerăm cu optimismul. Am fost bucuroasă de asemenea evoluție edilitară, și pentru că tot aveam de gând să cer aviz pentru construcția casei, la E-Distribuție, am zis să întreb și de despăgubirea mea. Că doar acum nu numai că se legase vecina la stâlpul meu, ba chiar primăria se legase cu toată rețeaua stradală la cei doi stâlpi ani noștri, deci firesc ar fi fost să ne despăgubească pe amândouă, nu?
Statul nu te despăgubește dacă n-ai mai avut răbdare și ai vrut neapărat curent
Domnul de la E-Distribuție s-a arătat mirat că nu fusesem deja despăgubită de vecină, mi-a zis „să depun eu o cerere”… dar mi-a mai zis și că mai departe nu mai despăgubește nimeni pe nimeni, pentru că primăria a făcut toată rețeaua și asta e. Dacă vreau, îmi zise domnul hâtru, pot să-mi iau stâlpul de pe stradă să mi-l pun undeva în… curte, cum s-ar zice 😉 Cică dacă n-am avut răbdare să facă primăria rețeaua și m-am grăbit, aia e! Și încă eu am beneficiat totuși doi ani de „rețeaua mea”, dar ce să mai zic de vecina, care cred că și-ar lua stâlpul de pe stradă și și l-ar băga în gât de ciudă că nu a mai așteptat câteva luni.
Dar n-am insistat cu asta, pentru că oricum când am făcut branșamentul nu am sperat la despăgubirile alea, ar fi fost desigur un bonus plăcut. Însă tot mi se pare o nedreptate că într-un astfel de caz, chiar dacă primăria a făcut restul de investiție, tot de stâlpul meu și de al vecinei s-a legat, deci firesc ar fi fost să ne restituie o parte din investițiile prin care am pus bazele rețelei publice.
Faceți dumneavoastră o cerere…
Am făcut totuși cererea aia pentru despăgubire, așa cum mi s-a recomandat. Alt detaliu absurd al poveștii, ca și la ANAF care-ți dă bani înapoi numai dacă-i ceri. Dar credeam că absurdul ține doar de stat, aici avem de-a face cu ditamai firma privată. De ce e nevoie ca tot tu să faci cerere să primești despăgubiri, e cineva care le-a refuzat vreodată? Eu de fapt tot așteptam să-mi scadă contravaloarea din facturi. Mă gândeam că așa cum a știut să intre în posesia stâlpului, compania va ști și când e cazul să-ți achite o parte din banii cheltuiți pentru asta, nu?
Greșit. A fost nevoie să scriu o cerere și să o însoțesc cu un extras de cont, ca să știe firma căreia îi plătesc deja de vreo doi ani facturi, lună de lună, în ce cont să-mi vireze banii. În fine, la puțin timp după ce am depus cererea, m-am trezit în cont cu partea de despăgubire plătită de vecina, în valoarea de 791 de lei și 29 de bani. Astfel se pare că s-au încheiat socotelile, altceva nu mai primesc. Rămâne că am contribuit cu vreo 3.000 de lei la propășirea electrică a micii comunități din care voi face și eu parte. Pentru propășirea economică și spirituală se jură alții, din timp în timp, la învestire.
Asta a fost experiența mea cu branșamentul plătit și despăgubirile parțiale obținute după doi ani. Ordinul ANRE conține o formulă matematică de calcul a sumelor, dar nu e clar dacă și de ce când rețeaua este extinsă de o autoritate, primul investitor nu mai primește despăgubiri.
Învrăjbește consumatorii și vei face profit
În toamna anului trecut, când ANRE a dat ordinul ăla cu gratuitatea branșamentelor l-am salutat. Dacă ar fi existat când m-am apucat eu să-mi electrific strada n-ar fi trebuit să trec prin toate astea. Firesc era ca primăria și firma de electricitate să împartă povara extinderii rețelei, nu s-o plătesc eu, o venetică plictisită de București, care se vrea mutată la țară. Iar eu să zicem să mi-am permis să fac acea cheltuială, deși aș fi renunțat bucuros la ea, în fond cui îi prisosește o mie de euro? Însă pe strada aia locuiesc oameni care ani de zile au trăit la lumina lămpii. Și nu sunt nici în vârf de deal, izolați, nici nu s-au mutat acolo din vreo fiță. Sunt locuitori ai unui sat la 30 de km de București, în secolul 21, într-o țară UE. Unii încă au cal și căruță și le folosesc pentru deplasare. Unii sunt plecați la muncă în străinătate și în luna de concediu de peste vară mai pun niște cărămizi la casa la care probabil că visează să se întoarcă. Oamenii ăștia, puși în fața deciziei de a plăti 1000 de euro ca să-și tragă stâlpi pe stradă, plus încă 500 de euro să-și facă branșament în propria curte, au zis pas acum doi ani. Anul ăsta, când a fost „gratis”, s-au branșat rapid. Deci ceva o fi bun în regula asta nouă.
Cu toate astea văd că se prefigurează o abolire a acestei reguli, judecând după campania bine pregătită din ultima vreme. Sunt citați directorii marilor companii, care se plâng că le-a explodat numărul de cereri de racordare și că ce povară le-a plasat statul pe umeri. Iese și ministrul să zică că piața e blocată, că companiile nu mai fac față, și că ar trebui să ne gândim strategic la ce vom face. De ce nu s-o fi gândit strategic înainte, nu întreabă nimeni, mai ales că ordinul ăsta al ANRE e dat tot în mandatul liberal de acum, deci nu e „încă o moștenire populistă de la PSD”. Mesajul unic al acestei campanii este de fapt că aceste costuri ale gratuităților vor fi suportate de noi toți, în tarifele de electricitate și gaze, știindu-se că evident tot românul e sensibil la asta și degrabă sare la beregata celuilalt, care are tupeul să vrea și el ceva ce are toată lumea. Ceea ce se și vede în subsolul articolelor, unde se aliniază comentatorii indignați că unii vor gratuități pe banii noștri, că le place să se ducă să-și facă case pe câmp și să le plătim noi branșamentele, huo!
Ipocrizii politice și corporatiste
E o poziție egoistă, de orășean ajuns, care nu vede viața decât până la contorul lui de pe palier, în timp ce țara are mii de gospodării izolate care trăiesc încă la lampă sau se bucură, în ultimii ani, de niscai panouri fotovoltaice montate voluntar de un entuziast încăpățânat de la Free Miorița. Asta în timp ce companiile private, astea de mila cărora plâng comentatorii de oraș, raportează tot în presă profituri crescânde de la an la an. De exemplu profitul Electrica a crescut cu peste 80% în anul pandemiei, iar al Enel doar cu 9%. Ca să nu mai vorbim de sumele nesimțite plătite în consiliile de administrație ale companiilor gen Hidroelectrica, diverșilor politruci care sug de la statul ăsta sărac, care n-are bani să extindă rețele de utilități pentru toți cetățenii săi, în secolul 21.
Mi se pare o ipocrizie, și din partea ministrului și din partea companiilor, să te dai de ceasul morții (mediatic firește) că costurile cu branșarea tuturor românilor se vor reflecta în tarife, când tu, guvern, nu ai fost în stare de aproape juma de an să faci o liberalizare a pieței de energie care să nu jecmănească consumatorii. Păi în care tarife se vor reflecta investițiile astea necesare în orice societate normală la cap, în alea stabilite de niște companii private, cum vor ele, și aprobate de niște politruci puși în consilii de administrație sau în organisme „de control și reglementare” ale statului? Na, că m-am enervat, tovarăși!
Singurul punct în care pot fi de acord cu o declarație dată de directorul Engie, asaltat de cereri de branșare la gaze, este acela că probabil această nouă reglementare a luat pe nepregătite piața firmelor care execută branșamente și extinderi de rețele. Aici sunt convinsă că e o penurie de forță de muncă pregătită și că probabil și de asta le e greu să facă față valului de cereri. Am simțit și eu asta, în 2018, când am căutat și găsit cu greu firma Cătă Ștumf ca să-mi facă branșamentul. Și le-am luat la rând la telefon pe toate cele aflate pe lista ANRE din județ. Oricine a făcut o cât de mică investiție în orice în ultimii ani știe că e greu să găsești un meseriaș în aproape orice domeniu. Iar când numărul cererilor de branșare cunoaște un salt spectaculos în numai câteva luni de zile e de la sine înțeles că se produce un blocaj.
Dar asta nu este decât încă o consecință a lucrului bine făcut care guvernează această țară.
Soluția dată „pe surse” e să se revină la plata branșamentelor, acolo unde oamenii își permit, și restituirea cheltuielilor în cinci ani. Adică cum era înainte, când primăriile ridicau din umeri, companiile la fel, și-și permiteau doar unii să se branșeze. Iar dacă ai noroc ca mine, ca după doi ani să vină primăria după tine să lungească rețeaua, adio bani, că ți se va zice că n-ai avut răbdare. Până la urmă, chiar așa, unde ne grăbim atâta să avem curent și apă și gaze și canal și tot felul de fițe din astea de confort? Viața bucolică n-a omorât pe nimeni. Dimpotrivă.
Saga mea de până acum cu electricitatea la moșie:
ENEL nu vrea să te branșeze legal, dar acceptă rețelele ilegale
Va urma, că abia mă apuc de casă vara asta, și nici nu vreți să știți cât de greu am găsit o firmă care să proiecteze instalația electrică a casei.
Nu stiu de ce te intrebi de ce e nevoie de cerere pentru despagubire sau recuperarea diferentelor de taxe de la ANAF, cand raspunsul e destul de evident: ca sa micsoreze sumele pe care trebuie sa le plateasca – cat timp despagubirea se plateste pe baza de „opt-in”, vor fi intotdeauna oameni care nu isi vor bate capul sa isi recupereze banii. Deci, mai multi bani pt. ANAF, E-Distributie si cine o mai fi.
Statul, si in special statul roman, nu are neaparat rolul de a proteja sau ajuta cetatenii, cat de a proteja si favoriza o patura de birocrati. Pentru mine cel putin, cand privesc lucrurile prin aceasta lentila, multe lucruri incep sa aiba sens.
@Dl Radu
Cât se poate de corect.
Birocrația a devenit aberantă; în special la Stat; prezintă avantajul că a creat o mulțime de locuri de muncă bine plătite pentru plimbători de hârtii cu pile
Din toata povestea asta, cel mai interesant aspect mi se pare partea cu stalpii in secolul 21, cand restul lumii plateste ca sa ingroape firele si sa scape de stalpi.
Inteleg ca individual e greu sa justifici costul aditional pentru un cablu ingropat, dar e trist ca pe voinicii de la primarie nu-i duce capul sa sape o singura data si sa rezolve toata infrastructura – apa, canal, gaz, electricitate, internet etc.
De plătit plătește cine are bani. Cine n-are bani pune doar stâlpii și chiar și așa doar după 12 ani.
De ce n-are primăria bani, deși la Ciugud, Alba, s-a pornit din același punct în 2005, asta e altă discuție.
Păi primăria a pus în final stâlpii pentru iluminat, nu ca să se branșeze oamenii. Branșamentele au fost așa, un efect colateral, dacă tot au apărut stâlpii pe stradă…
Unde ai mai vazut tu stalpi pentru iluminat care arata asa? Fix pe dos – sunt stalpi de curent pe care s-au pus si corpuri de iluminat.
https://en.wikipedia.org/wiki/Street_light
Ha, ha, păi așa stâlpi nu am văzut nici la București, darmite la noi în sat :))
Si eu am trecut de doua ori prin povestea cu bransamentele. Intr-un loc a trebuit sa fac extindere la conducta de gaz iar in alt loc am bagat canalizare pe o strada cu 38 de case din care 35 au contribuit cu bani – tot 1000 de euro ne-a costat si pe noi.
Ce inteleg eu ca spune ministrul energiei e ca nu banii sunt problema. Regiile de utilitati ii au sau pot face rost de ei scumpind tarifiele. Aici e un razboi intre firme private care sunt autorizate sa faca bransamente si regiile insele. Regiile nu au suficient personal ca sa faca toate bransamentele care le sunt cerute dar nici nu sunt oneste sa recunoasca asta.
Iesirea din impas? Regiile sa plateasca bransamentele cerute de populatie din banii proprii dar sa contracteze firmele private autorizate pt a le face. Pt ca astfel de firme sunt din plin si fac de la proiectare pana la executie.
Nu sunt așa sigură că există multe firme, pe partea electrică eu m-am lovit de o penurie de firme care să facă și proiectare și execuție. Dar poate că a fost vorba de o lucrare mică și toți or visa investiții majore. Sau o fi și zona de vină. Cert e că nu am găsit așa o abundență de forță de muncă disponibilă și profesionistă pe partea asta.
Buna Dimineata
ANRE se lauda cu un “registru” al lor
https://portal.anre.ro/PublicLists/AutorizatiiElectricieniAutorizati