Anne Lister, o progresistă conservatoare cuceritoare

Poreclită Gentleman Jack, Anne Lister a fost o prezență cultivată, spirituală, neobișnuită, care-ți făcea curte și chiar livra orgasme fără consecințe sociale sau de altă natură. Era tot ce-și putea dori o femeie de la un bărbat la 1800 și totuși povestea ei e mult mai profundă decât atât.

Anul ăsta a fost slab la clubul de carte. N-am avut revelații și asta s-a văzut din câte recenzii am ales să scriu până acum. Viața începe să cearnă lucrurile de la un moment dat, când înțelegi că e prea scurtă ca s-o irosești scriind că nu te-a emoționat ceva. Sau când dai banii pe o carte lăudată și care ți se pare o prostie, dar alegi să nu-ți spui părerea, căci n-are rost să strici corola de minuni a unora.

Dar am avut totuși o revelație anul ăsta și deși mai sunt câteva luni până la final nu cred să mai apară ceva care s-o detroneze. Am văzut întâmplător cele două sezoane (16 episoade) făcute de BBC, cu titlul  Gentleman Jack.  Este dramatizarea poveștii Annei Lister, o femeie ciudată pentru vremea ei – de fapt cred că ar fi și azi privită la fel – considerată prima lesbiană modernă pentru că și-a trăit viața sexuală destul de la vedere, o cuceritoare și de oameni și de locuri, o autodidactă, un spirit liber și avangardist, în ciuda conservatorismului care i-a guvernat totuși existența. S-ar putea să dați ochii peste cap și să ziceți pas când auziți de lesbiene, căci și eu am avut senzația că se pune lgbtq acum în toate, precum nicio masă fără pește pe vremuri. Totuși nu e cazul aici, căci Anne Lister a fost lesbiană la 1800, înainte ca asta să fie parte a vreunui curent de trezire „sexomarxistă”, iar povestea ei e interesantă pentru mai mult decât sexualitatea ei.

Mi-a plăcut atât de mult filmul – actrița Suranne Jones face un rol excelent, iar scenariul e bine scris – încât bineînțeles am căutat și cărțile care au stat la baza lui, așa că asta am citit eu lunile astea. Am găsit cartea cu același nume – Gentleman Jack – care tratează toate amorurile eroinei Anne Lister, dar și alte câteva volume care au ca sursă jurnalele ei. Jurnalele au fost scrise în aproape jumătate din existența Annei și au ele însele o poveste interesantă, ca și stăpâna, așa că hai să le iau pe rând.

Anne Lister a trăit numai 49 de ani, între 1791 și 1840 și a fost o ființă contradictorie, dacă e să luăm în seamă strict aceste două elemente: orientarea ei sexuală și pronunțatul conservatorism pe care îl afișa. Deși e descrisă chiar și pe site-ul oficial ca o wealthy, independent landowner realitatea e că s-a născut într-o aripă săracă a familiei Lister (dintr-un tată nepriceput la administrarea propriei sărăcii și o mamă chinuită) și a rămas până la moarte departe de bogăția materială pe care de altfel o vâna. Totuși pentru vremurile alea a avut o viață bogată mai ales în experiențe și călătorii.

Sexualitatea 

Inteligența și curiozitatea aproape maladivă au împins-o mereu să învețe și să vadă lucruri noi. Născută cu un spirit aventurier și mai degrabă masculin, nu putea să rămână în șabloanele feminine ale epocii, mai ales că în vremea aia educația femeilor era limitată – nu intrau în universități, nu aveau drept de vot și nici prea multe drepturi în general etc. Anne Lister a ales să se autoeduce, să urmeze cursuri private, să învețe franceza, germana, latina și greaca mai ales ca să poată citi clasicii, în original. Se pare că asta a fost de fapt un mod „onorabil” de a afla lucruri necenzurate despre sexualitate. Anticii erau mai sinceri cu ei înșiși comparativ cu puritanii victorieni, iar ea avea nevoie să-și răspundă propriilor instincte și curiozități.

Nu reiese nici din film și nici din ce am citit dacă ea a avut crize existențiale în descoperirea sexualității. Posibil să fi fost ceva prin adolescență, când o fi observat că nu e ca celelalte fete. Însă pare că a acceptat complet și și-a îmbrățișat soarta, considerându-se specială, mai presus de toți ceilalți, femei dar chiar și bărbați. Scrie în jurnal, parafrazând un citat din Rousseau: I know my own heart and understand my fellow man. But I am made unlike anyone I have met. I dare to say I am like no one in the whole world.

Apoi are de-a lungul vieții tot felul de întâlniri cu curiozitatea mai vinovată sau nevinovată a unora despre sexualitatea ei. Într-o zi un băiețel al unor chiriași o întreabă direct dacă ea este bărbat. Răspunsul ei e foarte sincer:

That’s…(she hesitates, she was going to say ‘an interesting question’, but has second thoughts) a question, and you’re not the first person who’s asked it. I was in Paris once, dressed extremely well, I thought. In silk. And ribbons. My hair in ringlets. Very gay–ladylike, even. And even then, someone… (she reflects wistfully on her pathetic attempts to look more conventional) yup. Mistook me. For a… [man] Mm. So. No. I’m not a man. I’m a la…[dy] -a wom…[an] -I’m a lady. A lady woman. Woman.”

Adulții au fost ceva mai vulgari cu curiozitățile lor, unii strigând după ea pur și simplu pe stradă: Does your cock stand?

Shibden Hall azi, așa cum l-a transformat Anne Lister

 

Bogăția

Cum era obiceiul atunci, Anne își vizita des rudele mai bogate sau prieteni ai acestora – iar în vremea aia vizitele se puteau lungi cu lunile, timp în care stăteai în castelul unui bogat pretinzând că ești și tu ca el – așa că în adolescență ajunsese practic să stea la Shibden Hall (Halifax), domeniul familiei Lister administrat de capul familiei, unchiul Lister, fratele tatălui ei. Unchiul nu era căsătorit, nu avea copii, trăia cu sor-sa, mătușa Anne Lister, care o iubea nespus pe tiza-nepoată năzdrăvană, așa că pe la 20+, când unchiul Lister a murit, i-a lăsat ei titlul și averea, în lipsa altor moștenitori de parte bărbătească. Dar deja Anne arăta și se purta destul de mult ca un bărbat, chiar dacă era o lady, vorba aia.

Domeniul nu era totuși cine știe ce avere. Avea niscai cărbune în subsol, dar neexploatat, și chiriași, cum era obiceiul, adică terenul era lotizat și dat în arendă/chirie unora mai săraci, care din asta trăiau, munceau pământul și plăteau chirie landlordului. La momentul moștenirii, Anne era deja destul de citită și umblată prin lume (fusese pe la Paris unde învățase un pic de anatomie, învățase pe cont propriu latină, greacă, matematici, muzică, diverse alte științe) și era la curent cu trendurile mondiale, așa că avea și niște idei interesante de exploatare a propriei averi astfel încât s-o eficientizeze.

Avea „prostul obicei” de a citi legile și jurnalele, era la curent cu politica și politicile, cu ce era nou în știință, era curioasă și întreba permanent cum funcționează diversele lucruri din jurul ei – de exemplu scrie în jurnal cum a fost una din traversările Canalului Mânecii, cu vaporul, cât timp i-a luat, cum a fost vremea, câți cai putere aveau motoarele, ce explicații îi dăduse căpitanul etc. Când au început să apară trenurile, locomotivele cu abur, căile ferate, a fost curioasă să vadă cum funcționează și care sunt perspectivele ca trenul să înlocuiască transportul de mărfuri pe canalele fluviale la care avea acțiuni.

În călătoriile pe care le făcea vizita locuri și obiective care în mod normal nu figurau în circuitul sau interesele turiștilor. De exemplu la Londra a vizitat o pușcărie, prin alte locuri a vizitat o moară și o mină. Încerca prin diverse cunoștințe să aibă acces la tot felul de oameni de știință ai vremii, pe care îi întreba și asculta cu aviditate ca să afle tot ce e nou sau diferit în lume. Spiritual era o progresistă, dar în mod paradoxal credea că doar conservatorismul poate să producă progresul.

Jurnalul

Cam de când a devenit stăpână la Shibden Hall și a avut suficienți bani, ca să-și comande niște caiele speciale pentru asta, a început să țină sistematic un jurnal care s-a încheiat la moartea ei abruptă, în 1840. De fapt doar aceste jurnale – 26 de volume, vreo cinci milioane de cuvinte – s-au păstrat și sunt mai consistente, însă obiceiul de a consemna diverse întâmplări l-a avut din adolescență, căci pe vremea aia nu exista blogging sau rețele sociale. Jurnalele au fost găsite de ultimul Lister care a stat la Shibden Hall, undeva într-un dulap destul de bine ascunse, pe la finele anilor 1800. Omul a fost încântat de descoperire și a început să publice părți din ele în ziarul local, sub titlul: cum era viața în Halifax acum 50 de ani.

File din jurnal, în curs de digitalizare

Jurnalele Annei Lister abundau în detalii socio-politice și economice interesante pentru public, dar mai conțineau și părți scrise codat. Acele fragmente conțineau descrieri destul de explicite ale actelor sexuale pe care Anne le avea cu diversele ei iubite. Căci se pare că pe cât de meticulos descria starea vremii și diversele activități pe care le avea într-o zi, în aceeași măsură descria și câte orgasme reușea să ofere sau să primească, la ce ore din noapte și în ce fel. După decodarea jurnalelor, moștenitorul a fost sfătuit să le ardă, căci homosexualitatea era păcat capital în UK, dar el a ales să le ascundă și mai bine, așa că au fost redescoperite câteva zeci de ani mai târziu, când Shibden Hall a intrat în administrarea orașului și a devenit muzeu. După 1980, mai multe cercetătoare, în diverse perioade de timp succesive, s-au apucat să le descifreze și să le transcrie și așa s-au născut nenumăratele cărți și legenda despre Anne Lister, lesbian trailblazer, voracious learner, and cryptic diarist.

Ce m-a atras pe mine în poveste a fost exact această combinație de contradicții a personajului. Cum poți fi în același timp conștientă de discriminarea la care ești supusă ca femeie în secolul 19, să te naști sărac și să lupți cu asta aproape toată viața și totuși să fii un promotor fervent al politicii conservatoare, al păstrării privilegiilor bogaților și bărbaților implicit, al exploatării altora, printre care chiar copii? Cum se poate să fii (destul de) religioasă și să ai o viață sexuală foarte activă dar contrară „normelor”?

Opinia publică

Mă rog, în privința sexului Anne folosește un interesant joc de încâlcit conștiințele tinerelor pe care le cucerește și „corupe”, spunându-le că Biblia nu interzice explicit o relație între două femei, ca urmare nici legea nu o interzice. În epocă de altfel erau destule femei care nu se căsătoreau și ajungeau să trăiască împreună cu vreo prietenă, iar asta nu era considerat nici deplasat, nici scandalos. Fusese chiar un proces celebru care a vizat două profesoare acuzate de o elevă că s-ar fi atins nepermis noaptea în pat (termenul de lesbiene se pare că nu se folosea atunci). Judecătorii nu au găsit motive să le condamne, nu exista o lege pentru așa ceva și nici opinia publică nu avea suficientă imaginație, se pare, pentru a concepe o combinație sexuală între două femei. Doar între doi bărbați era condamnabil.

Totuși aparența masculină a Annei Lister – figura ei longilină, îmbrăcată mereu în negru și fără briz-briz-urile tipic feminine, mersul voluntar, curiozitatea și deschiderea care o diferențiau clar de figura timidă și reținută a unei femei – precum și gusturile ei afișate, recunoscute deschis pentru femei au stârnit discuții și i-au făcut neplăceri în câteva rânduri. Gentleman Jack este o astfel de poreclă care i s-a dat în epocă, cu semnificația de bărbat-femeie sau invers. Dar uneori s-a ajuns și la bătaie, căci nici atunci oamenilor nu le plăceau cei diferiți.

Totuși, datorită poziției ei sociale și a stilului de a cultiva prietenii importante, sexualitatea lui Anne a fost trecută cu vederea în societatea nobilă în general, iar în particular, se pare, cu femeile, a avut un oarecare succes, căci și atunci erau multe dezamăgite sau speriate de perspectiva de a se supune până la moarte vreunui grobian care le folosea zestrea și le lega de piciorul patului. Prin comparație, Anne le promitea lumea și o viață independentă, trăită pe picior de egalitate cu o tovarășă de călătorii și de bucurii în pat. Se pare că era destul de pricepută și în pat – toată greaca aia nu a fost în zadar – cel puțin așa se lăuda în jurnalele ei. Sau poate că și aici vorbea tot latura ei masculină 😉

Cuceririle

Din Gentleman Jack cartea (scrisă de Angela Steidele) reiese că pentru Anne nu era o problemă să cucerească femeile și chiar să le invite în pat. Unele îi cădeau pur și simplu ca muștele în brațe. Era probabil multă plictiseală prin saloane în epocă, așa că o prezență cultivată, spirituală, neobișnuită, care-ți făcea curte și chiar livra orgasme fără consecințe sociale sau de altă natură era tot ce-și putea dori o femeie la 1800, de la un bărbat. Îi era, însă greu să le facă să o accepte ca soț, să se afișeze în societate ca un cuplu pentru că până la urmă ăsta era un curaj enorm pe care nu multe femei din viața Annei l-au avut.

Cea mai mare iubire a ei, se pare, Mariana, a preferat să se mărite cu un văduv bogat, sperând că tipul va muri înaintea ei, iar ea se va întoarce la Anne ca să trăiască împreună din banii lui. Anne a acceptat inițial, dar nu s-a mulțumit cu rolul de „cealaltă femeie” sau celălalt bărbat. Ea voia asumare. Dar voia și bani, ce-i drept, căci nevoile Shibden Hall, ambițiile ei funciare și stitlul de viață la care visa erau mai mari decât veniturile pe care putea să le scoată din propria moșie.

Apoi, la fel de adevărat este că nici ea nu era statornică. Chiar și după ce s-a „căsătorit” cu Ann Walker, ultima ei parteneră, și au plecat împreună prin lume, a avut momente în care și-ar fi dorit să mai schimbe figura de lângă ea cu altele mai proaspete cunoscute pe drum. Drept e că cele două Ane nu erau totuși compatibile, dar asta s-a văzut destul de târziu.

Filmul în două sezoane de la BBC tratează perioada dintre revenirea ei la Shibden Hall, după încă o dezamăgire în dragoste și momentul în care a cunoscut-o și cucerit-o pe Ann Walker, bogata ei vecină. Banii lui Ann au ajutat-o pe Anne Lister să-și finanțeze nenumăratele aventuri financiare în care intrase ca stăpână a Shibden Hall: deschiderea unor mine, a unui hotel, lărgirea și modernizarea conacului, de exemplu prin introducerea wc-urilor în interior, cu apă curentă. Și, bineînțeles, să călătorească până dincolo de Europa, până la marginile Rusei.

Anne și Ann

Călătoriile

Însă ultimele episoade se opresc înainte ca povestea lor să se transforme într-o căsnicie complicată, și mult înainte ca Anne să moară neașteptat undeva în Georgia, după ce reușise să viziteze în sfârșit aproape toată Europa și o bună parte din imperiul rus. Anne și Ann se mută împreună la Shibden Hall, dar în realitate stau mai mult prin călătorii. Pentru că era visul lor, dar și pentru că societatea britanică le tolera combinația, dar nu chiar cu toată inima.

Fac turul Europei, se cațără pe cei mai înalți munți de pe continent – ba chiar Anne este prima femeie care ajunge pe vârful Vignemale (3298m), din Pirineii francezi și e o poveste interesantă a acestei ascensiuni, care s-a aflat abia 100 de ani mai târziu, din jurnalul ei, căci altfel oficial era creditat un bărbat ca primul care s-a cățărat pe Vignemale. Deși acel bărbat o făcuse la câteva zile după ea, știind că este al doilea, el s-a împăunat cu acest titlu în epocă și așa a rămas. Ea a preferat să descrie întâmplarea în jurnal și să conchidă că ei nu-i trebuia titlul, ci doar experiența. În plus, societății i-ar fi fost mai ușor să creadă că un bărbat a urcat primul pe un vârf de munte, nu o fată bătrână englezoaică ciudată.

Apoi prin 1939 pleacă în sfârșit spre Rusia. Jurnalele ei abundă în descrieri meticuloase ale pregătirilor pentru călătorii, câte kg de bagaje, ce haine, ce provizii, ce fel de cai, trăsuri, ce trasee au folosit, cât timp le-a luat, când au plecat, când au ajuns, peisaje, vreme, întâmplări, oameni care le-au primit, găzduit, ce au mâncat, cum a fost, costuri și în general cam orice s-ar scrie azi, dar cu supramăsură, într-un blog de călătorii. Cu deosebirea că aceste însemnări ale Annei Lister sunt probabil cele mai sincere, deși narcisiste, ele nefiind destinate vreunui public.

Alegerile politice

Mi s-au părut interesante și descrierile sistemului de vot britanic și cum alegea Anne Lister să se implice în politică și în sistemul electoral, deși teoretic nu avea niciun drept. Un paradox observat și subliniat și de ea: ca proprietară a unui domeniu mai mult sau mai puțin vast, ea conta mai puțin decât un pârlit de chiriaș al ei, needucat, care avea drept de vot doar pentru că era bărbat.

Halifax avea pe vremea aia cam 20.000 de locuitori și dreptul de a alege un parlamentar. Aveau dreptul să voteze numai bărbații care închiriau pământ de cel puțin 10 lire anual, pentru ultimii șase ani (ei sau tații lor) sau care dețineau pământ care valora cel puțin 50 de lire, de cel puțin 20 de ani. Acești votanți reprezentau cam 7,5% din populația Halifax. Așadar mai mult de 90% din populație nu avea dreptul să aleagă cine o reprezintă.

Femeile nu aveau dreptul să voteze, dar unele reușeau să facă jocuri de culise. Anne de exemplu își influența chiriașii, care puteau să voteze, impunându-le un candidat anume – conservator, căci era o conservatoare convinsă. Asta era ilegal, firește. Votul nu era secret. În 1832 au fost niște alegeri, iar Anne l-a chemat la ea pe unul dintre chiriași și i-a spus cu cine să voteze. El i-ar fi spus că concurența politică l-ar fi amenințat că nu-l mai angajează dacă votează cu Torry, dar el le-a spus că proprietara terenului îi cere să voteze cu Torry… Anne conchide că e păcat să lași un astfel de om neinfluențat 😉

Had John Bottomley, having sent for him to tell him to vote for Wortley tomorrow – had ¼ hour’s talk – he promised to vote for him. (…) seeming to care nothing about it but that he thought he ought to oblige me. It is quite useless to leave such men as he uninfluenced – he knows nothing & cares nothing about it, & is likely best satisfied with the idea of pleasing somebody he knows.

Dar conservatorii au pierdut atunci, așa că în 1835 s-au întors cu un soi de reformă electorală, care a schimbat un pic regulile, jucate însă tot numai de bărbați. Orice bărbat avea dreptul să voteze dacă plătea 50 de lire pe an chirie. Multe dintre domenii  au fost parcelate astfel încât să se obțină cât mai multe voturi controlate de la chiriași de câte 50 de lire. Domeniul Shibden Hall nu era suficient de mare ca să aibă o astfel de strategie, așa că Anne a găsit altă soluție: le-a mărit chiria artificial la 50 de lire tuturor chiriașilor ei înainte de alegeri, apoi a scăzut-o la loc după alegeri. Le-a spus chiriașilor că nu vrea ca ei să voteze împotriva conștiinței lor cu conservatorii, dar în același timp și că e decisă să nu mai aibă chiriași care să nu fie conservatori. Așadar, influențarea electoratului+metoda autobuzul cu chiriași, nivel 1800.

Convingerile conservatoare

Dezvoltarea industriei aducea cu ea și o oarecare trezire civică a clasei muncitoare. Începeau să apară sindicatele, muncitorii să-și ceară drepturile în fața exploatatorilor capitaliști. O întâlnire sindicală ar fi avut loc chiar pe domeniul Shibden Hall, iar Anne a fost vehement împotriva lor, răspândind chiar zvonui răutăcioase și false despre pretențiile sindicale. I-a spus chiriașului că dacă mai găzduiește întâlniri sindicale îl va evacua. Anne era vexată că nu are drepturi ca femeie, însă și mai vexată era de pretențiile muncitorimii. Anne nu avea nimic nici împotriva muncii copiilor – peste 300 de copii lucrau în minele ei de cărbune.

O contradicție interesantă. O ființă discriminată pe criteriu de gen se revendica totuși din clasa privilegiată, în care ea însăși era lipsită de drepturi, preferând să țină cu cei privilegiații, în loc să susțină dreptul universal. De altfel în ciuda avangardismului ei, Anne nu era o militantă, ci o simplă observatoare. Ea nu și-a flutural steagul lesbianismului, nici al feminismului. Nu a luptat pentru egalitate, ci dimpotrivă, a încercat să trăiască după regulile societății patriarhale, considerându-se mai degrabă un bărbat – ceea ce era prin comportament în mare măsură – și să tragă cât mai multe foloase din asta.

În 1839 peste un milion de semnături s-au adunat totuși în UK pentru Carta Poporului (People’s Charter) un soi de Magna Carta dar pentru pulime, în care s-au cerut mai multe drepturi pentru clasa muncitoare, ziua de lucru de 10 ore, vot secret pentru toți bărbații de peste 21 de ani etc. Autoritățile din Halifax au cerut întăriri ca să lupte cu Chartiștii locali, iar Anne Lister a găzduit în hotelul ei o trupă de „dragoni”, niște soldați trimiși să țină la respect muncitorimea care cerea drepturi. A scris în jurnal că e de datoria ei să facă orice pentru oraș și s-a plâns că democrația e amenințată de gloate care nu mai au respect pentru nimic sacru:

Heaven defend from Mobocracy! Democracy is not the word – the demos of antiquity was respectable; and the Democrats of old Athens would have spurned their namesakes of this present day. (…) There is a deep-rooted feeling of hostility against the dignities of the olden time that is very difficult to deal with. […] What used to be sacred is no longer so.”

Sacre erau, vezi bine, privilegiile pe care credea că le are și ea, dar e drept că Chartiștii nu cereau drepturi egale și pentru femei. Poate că asta i-ar fi trezit și Annei vreo idee.

Aceleași convingeri le-a exprimat și în alte rânduri, aflată prin diverse țări. De exemplu când au ajuns în sfârșit în Rusia, în 1839, a vizitat Moscova și a văzut procesiunile zilnice ale exilaților care erau trimiși în Siberia de către autocratul țar Nicolae. Anne a crezut explicația doctorului care i-a explicat „procedura”: că cei bolnavi erau tratați mai întâi sau lăsați să moară în spital, dacă erau incurabili, iar ceilalți erau trimiți în marș timp de mai bine de cinci luni până în Siberia. Mergeau pe jos 14,5 mile pe zi și se odihneau la două zile. Statul le plătera mâncarea și hainele. Anne considera că totul e foarte OK.

Nu la fel de OK i s-a părut faptul că la intrarea în imperiul țarist a trebuit să piardă o zi în vamă ca să poată să-și ia cu ele cărțile aduse de acasă. Pentru că în Rusia nu era libertate de expresie și de gândire ca în UK, țarul voia să controleze strict ce puteau să citească supușii lui, așa că cele două englezoaice, când au vrut să viziteze Rusia, au fost nevoite să își lase controlat cufărul cu cărți de către comisia de cenzură a țarului. S-a dovedit că nu era nimic reprobabil în ele, și se pare că până la urmă Anne nu a fost deranjată de controlul în sine, ci doar de timpul pierdut.

În septembrie 1940, după ce reușiseră să supraviețuiască drumurilor și iernii rusești, se pare că a murit de la o înțepătură de insectă undeva în Georgia. Nu se știe exact cum a fost sfârșitul, căci însemnările în jurnal se opresc cu câteva săptămâni înainte de moarte, se știe însă că Ann Walker, partenera ei, a reușit s-o aducă după un drum de câteva luni și s-o îngroape înapoi acasă. Restul e istorie.

Ultimul portret al Annei Lister

De la sexualitate la textualitate

Jurnalele ei nu sunt de fapt literatură, ci consemnarea seacă de multe ori absurd de detaliată a diverselor lucruri care prezentau interes pentru Anne Lister. Pentru cineva din ziua de azi pot fi interesante sau nu. Mie mi s-a părut interesantă povestea asta și personajul, și am citit cu interes ce am găsit pe lângă film. Probabil dacă ar fi o bloggeriță azi aș urmări-o cu interes și mulți am face-o, deși am și critica-o poate pentru alegerile ei politice. Poate că ar fi chiar o prezență frecventă pe la emisiunile de can can.

Angela Steidele, în Gentleman Jack, zice că jurnalele ei au fost scrise dintr-un ego exacerbat și unicul lor scop era acela de a o bine dispune pe Anne Lister, care adora să exploreze și să se exploreze.

She lavished her entire attention on her ego, her being, her body and her world. That ego was the reason she wrote. She did not need another woman by her side for that purpose; it seems made over to a friend that hears it patiently, keeps it faithfully, and by never forgetting anything, is always ready to compare the past & present & thus to cheer & edify the future. Her lovers knew that too. Every one of them was jealous of her journal, her great love letter to herself.

Cum s-ar zice azi, mai lasă naibii telefonul ăla și fii atent la mine! Ca să vorbim în termeni moderni, probabil că jurnalul lui Anne Lister este un soi de selfie al secolului 19, unul în care Anne se concentrează pe tot felul de aspecte ale vieții ei, dar și pe corpul ei, pe care-l studia cu aceeași curiozitate cu care vizita țări, orașe sau se cățăra pe munți:

This at a time when women’s bodies were becoming increasingly taboo, referred to in male-dominated discourse as an object for inspiring men’s lust but not thought to feel such a thing themselves. (…) On the eve of the Victorian era, she created an audacious work of female corporeity. The joys of her desires and the hardships of satisfying them shaped her life and thus also her journal. Writing took the place of, and extended or renewed, her desire. The pleasure of sex was repeated in the act of writing. Sexuality becomes textuality in her diaries; the body and life become script.

Mie una mi-a făcut poftă să vizitez Shibden Hall vreodată, iar povestea Annei Lister cred că încă nu e încheiată, câtă vreme jurnalele ei sunt în curs de descifrare și digitalizare. Cine știe ce se mai descoperă cu timpul. Până una alta vă recomand filmul și dacă vă captivează ca pe mine, poate citiți și cărțile.

Tags: , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Dacă-ți iubești copilul

adam si eva

Dacă s-ar face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului de a fi tras de curent, probabil mi-ar fi greu s-o conving pe mama să nu meargă să voteze. Dar pentru ăsta din 6-7 octombrie nu a trebuit să-i explic că dragostea are forme atât de diverse, încât nu e treaba omului s-o înghesuie într-un tipar alb-negru

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.