De fapt nu știe nimeni ce e de făcut

Două documentare făcute de Adam Curtis ne arată de unde am plecat - de la căderea comunismului - și unde am ajuns prea târziu - într-o democrație care caută soluții de supraviețuire, dar pe care nu le are nimeni

Cel mai nou film al lui Adam Curtis, un colaj de filmări realizate de BBC de-a lungul a 30 de ani în URSS devenită Rusia între timp, este o oglindă perfectă a propriei noastre istorii. Căci deși ne place să ne credem diferiți (mai buni?) comparativ cu rușii, mie una mi se pare că nu suntem deloc mai breji. Singura diferență o face, în cazul nostru, pleașca numită UE. Altfel am fi fost azi poate mai rău decât rușii.

Trauma zone – What It Felt Like to Live Through the Collapse of Communism and Democracy – e un un titlu cu dublu sens care acoperă ideea subliniată de Curtis și în precedentul lui film, Can’t get you out of my head, anume că nici democrația nu se simte mai bine, chiar dacă cei care au ieșit din comunism se închină la ea ca la Dumnezeu.

Deși am fost contemporană cu istoria asta curatoriată de Curtis din arhiva BBC, mi-am dat seama văzând filmul că sunt multe lucruri pe care nu le știam și nu le-am înțeles sau nu le-am reținut corect ca văzute la TV la vremea lor. Inevitabil am urmărit filmul și evoluția căderii comunismului în Rusia comparând cu ce am trăit noi în România. Și am înțeles câteva lucruri altfel. De fapt cred că doar le pun acum, după 30 de ani, într-un context pe care atunci nu-l aveam. Nici eu, nici mulți alții.

Gorbaciov pare un idealist naiv, privit așa retrospectiv. El a crezut sincer în comunism și i-a tot dat șanse, în pofida tuturor dovezilor că nu mai era cazul și că de fapt nu avea cu cine. Rușii nu mai credeau nici în comunism și nici în reformarea lui. Managerii fabricii de mașini Lada au preferat să bată palma cu băieții deștepți de la poarta fabricii decât să eficientizeze producția și să ducă fabrica pe noi culmi de progres, vorba aia.

Cele șapte părți ale filmului te țin din râsu-plânsu cu filmări alternate din cele mai neașteptate situații, de la plenare comuniste, la parade sau concursuri de Miss, la babe care dezgroapă cartofi sau pasc capre, la mujahedini afgani care înving tancurile rusești cu cârpe aruncate peste turele, supermarketuri goale de mărfuri, oameni disperați de foame, prostituție, pornografie în familie, revolte populare prin republicile sovietice, oameni striviți de alți oameni în lupte stupide, și toți la un loc stâlciți de istorie.

Alternând doar imaginile astea brute, needitate – despre unele chiar te întrebi cum de au putut fi filmate – cu minime inserții explicative, Curtis ne pune în față o istorie pe care cei mai mulți dintre noi am uitat că am trăit-o. Noi, ca români, poate nu așa de dur precum rușii, dar cred că și ei au uitat mare parte din traumele alea.

Îi vezi în imaginile alea pe oligarhii de azi (Hodorkovski cică a fost primul, apoi Berezovski), cum au făcut primii bani, manipulând și înșelând, devalizând industria rusească și profitând de haos. Perestroika alternează și ea cu reprimarea sângeroasă a manifestațiilor populare în fostele republici, care își redescopereau naționalismele. Gorbi nu a fost chiar un înger până la urmă, n-a vrut să intervină brutal în țările foste comuniste, dar în republicile sovietice nu s-a sfiit. Oameni plătiți în produsele pe care le făceau în fabrici și pe care nu le mai voia nimeni – vindeau lustre sau cristaluri în gări sau prin piețe ca să-și poată cumpăra mâncare.

Apoi Eltin sare din barca comunistă, se urcă pe valul popular antisistem și se alege președintele Rusiei. Gorbaciov încearcă o ultimă soluție. Dacă cu Perestroika n-a mers a decis să replanifice totul folosind calculatoarele. Intensification 90. Imagini cu rusoaice intelectuale care lucrau la niște dulapuri numite calculatoare se derulează alternativ cu alte imagini, o babă care înoată prin nămeți de la Moscova până la soră-sa undeva la țară, ca să ia cartofi, căci în Capitală nu se găsesc.

Rușii deștepți cumpără combustibil ieftin de la fabrici și îl vând scump. Cu banii obținuți cumpără computere ieftine din SUA pe care le vând scump directorilor de fabrici, disperați să implementeze planul Intensification 90 în fabrica lor – căci nu aveau de unde să cumpere computere.

Problema cu Intensification era că teoria și planificarea din calculator nu se potriveau cu realitățile din țară. Oamenii recurgeau la soluții dramatice ca să supraviețuiască, în timp ce conducerea părea de pe altă planetă. Cele două tentative eșuate de reformă și salvare a comunismului sunt urmate de promisiunea ministrului de finanțe Gaidar, adus de Eltin, care promite că va transforma Rusia dintr-o țară comunistă într-una capitalistă în doar 18 luni. A reușit ca în numai două luni să fie cel mai urât om din Rusia. Din punctul ăsta de vedere noi l-am avut pe Iliescu, măi dragă, care n-a vrut să taie pisica așa de radical ca la ruși, având mai degrabă încredere în Brucan, care ne-a dat un răgaz de 20 de ani pentru transformarea asta.

Urmează marea cuponiadă, Jirinovski e convins că America distruge Rusia prin terapia de șoc, și mai multă sărăcie pentru mulți și bogăție pentru puțini. Eltin începe să bea sau poate doar își intensifică obiceiuri mai vechi. În fond se pare că zicerea aia a lui Lenin cu „învățați, învățați și iar învățați” nu era așa, ci „Clasa muncitoare nu trebuie să bea. Are nevoie de claritate, claritate și iar claritate!”

URSS se destramă, în Rusia lui Elțin vin americanii, dar nu prea au loc de oligarhii locali, capitalismul se dezlănțuie sălbatic omorând, înainte de a se naște, democrația. În ultima parte a filmului, în 1999, are loc ungerea unui Putin mic, slab și mirat de propria înscăunare. De aici încolo parcă ne mai amintim câte ceva, dar filmul nu s-a făcut încă. Poate peste alți 30 de ani.

Problema pe care o pune Adam Curtis este ce facem mai departe? Căci, cum spuneam, din celălalt film Can’t Get You Out of My Head, în numai șase părți de istorie emoțională a lumii moderne el demonstrează că de fapt nimeni nu știe cu adevărat care e soluția, dincolo de democrația asta care își cam dovedește limitele. Cum pare că nu a știut nimeni cum să treacă de la comunism înapoi la capitalism, în așa fel încât să fie și echitabil și mai puțin traumatizant, tot la fel azi, în societatea modernă, nu pare că are cineva soluții pentru disfuncționalitățile celei mai bune dintre lumile posibile.

Al doilea film e mai filosofic, cu niște întoarceri pe la pașopt care vor să arate că, de la revoluția culturală a lui Mao (sau mai bine zis a nevestei lui) până la populiștii ca Trump & co din ziua de azi, nimeni nu reușește să livreze ceea ce promite. Inclusiv contrarevoluționarii păcătuiesc căzând victime fie propriei puteri, fie abandonează lupta constatând că nu merită sacrificiul. Și dacă oamenii sunt până la urmă proști? se întreabă Curtis. Concluzia seriei e că nimeni nu are habar de fapt ce e de făcut, iar asta cred că vedem toți cu ochii noștri în locurile în care trăim. Suntem blocați la o răscruce din care nu se vede de fapt niciun drum.

Se pare că un jurnalist rus, fugit recent din Rusia, i-ar fi zis lui Adam Curtis că UK e acum precum Moscova în 1989:  „Everyone knows the system isn’t working. Everyone knows that the managers are completely looting it. They know that you know that they know, but no one has any concept of a possible alternative. The only difference is you’ve already tried democracy. You’ve got nothing else left.”

Well, UK and the rest of the world…

Etichete: , , , , , , ,

3 comentarii la “De fapt nu știe nimeni ce e de făcut” Subscribe

  1. Stelian 10/11/2022 at 13:45 #

    Prima data drumul de la capitalism la socialism (comunism) l-au facut rusii. Urmind acest model, acest drum a fost parcurs si de Cuba, Coreea de Nord, Vietnam, China. Tarile din estul Europei l-au parcurs si ele, dar sub tancurile rusesti.
    Ei bine, drumul inapoi spre capitalism (mai repede social-democratie) nu l-a facut nimeni. Asa ca toate tarile foste comuniste scapate de sub umbrela sovietica experimenteaza.
    Mai e ceva. Numai tarile unde comunismul a fost exportat cu ajutorul tancurilor sunt pe drumul inapoi spre capitalism.
    Anii fara democratie sau cu democratie populara si cu lupta de clasa au lasat mari probleme si oricit s-ar dori, anumite etape nu le poti sari.
    Problema uriasa de azi este ca s-a reusit infiltrarea comunismului si a obiceiurilor proaste ale lui in societatile din vest.

    • Dollo 10/11/2022 at 21:18 #

      Probabil comunismul e ca o boală a copilăriei, trebuie s-o faci ca să capeți imunitate.

  2. ghita mircea 10/11/2022 at 21:25 #

    Daca spargi vasele de portelan pe motiv ca nu-s pictate frumos, poti sa incerci sa le refaci dupa 40 sau chiar si 70 de ani, dar tot vase din cioburi raman. Cam asa si cu experienta comunista si cu gluma politica: „revenirea la democratie”.
    Noi avem intr-adevar noroc ca suntem membri UE si NATO – asa macar vasul nostru e lipit (nu curge chiar din toate incheieturile)…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?