Să vină să ne numere fosele (IX)

– Să te speli în prealabil, îi zise doctorul, țărăncii, prescriindu-i tratamentul

– Aoleo, dom’ doctor, n-am prealabil! Un lighean nu-i bun? întreabă femeia

Guvernul a dat o ordonanță, în luna mai anul ăsta, prin care ne obligă pe noi, țăranii, să ne înregistrăm budele la primărie, sub denumirea prețioasă de „Autorizarea sistemelor individuale adecvate”. 31 octombrie 2022 a fost termenul limită până la care trebuia înscrise fosele la primărie, precum mașinile de scris la miliție, pe vremuri. Cu deosebirea că la fose nu ți se cere (deocamdată) și mostră de conținut, ci doar să completezi un formular online, pe site-ul primăriei, în care să pretinzi că ești adecvat și nu poluezi mediul înconjurător, adică nu deversezi dejecțiile din propria gospodărie în vreo apă sau chiar în pământ, fără să le fi epurat „adecvat” înainte. Pentru verificarea conținutului, se spune în aceeași lege, vor veni totuși unii de la mediu, ca să se convingă că ce am declarat noi e real, iar dacă nu e, ne vor amenda, firește, ca pe orice nenorociți care strică aerul pur, contaminează râul, ramul… În țara în care Garda de mediu nu poate să depisteze, vizual și olfactiv, arderile ilegale, ne vor controla pe noi ăștia cu fose, îngropate în propriile curți, să vadă dacă poluăm.

Și, vorba țărăncii din banc, ce faci dacă nu ai sistem adecvat? Păi faci în groapa din fundul curții pe care o ai din moși strămoși, așa cum fac 85,4% din oamenii care locuiesc în grădina Maicii Domnului. Căci e adevărat că în statistici România are 57% din populație conectată la un sistem de canalizare, dar grosul acestui procent e format din populația urbană – 94,3% după cum zice INS, în timp ce populația rurală e canalizată doar 14,6%. Iar procentul de racordați la canalizarea prevăzută și cu sistem de epurare este mai mic, cam cu 1%, deci chiar și atunci când ai canalizare nu înseamnă că nu poluezi mediul cu ce iese din ea. Căci nici măcar întâiul oraș al țării nu a avut o stație de epurare adecvată multă vreme, după cum am scris chiar eu acum mai bine de un deceniu.

Așadar, doar vreo 11 milioane de români beneficiază de canalizare în țara asta, o jumătate de țară, în timp ce cealaltă jumătate se cacă în tăcere în fundul curții. Iar acest subiect nu este discutat la nivel național, e amintit în treacăt prin statistici și atât. Noroc că m-am mutat eu la țară ca să vă vorbesc deespre el 🙂

Statul ocrotește familia și canalizarea

Problema cu sistemele astea adecvate e veche, prevăzută în legea alimentării cu apă și a canalizării votată prin 2006, adică probabil cu ocazia intrării în UE, când trebuia să bifăm multe lucruri la grămadă ca să ne primească. Acolo scrie pompos că Statul sprijină prin măsuri legislative, administrative și economice dezvoltarea durabilă a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare aferente. Dar statul mai are și alte treburi, așa că sprijină canalizarea precum ocrotește și familia, declarativ, când se duce lumea cu buchete la starea civilă. În rest te lasă să te speli în lighean și să arunci lăturile unde te taie capul. 

Când ne-am apucat noi să construim casa, anul trecut, am cumpărat și o fosă septică, dat fiind că în sat nu există nici rețea de canal, nici de alimentare cu apă. Nu ne-a obligat nimeni s-o facem, deși referirile la fosă apăreau în autorizația de construcție, dar cu adevărat nu a interesat pe nimeni unde o să ne aruncăm dejecțiile. Am studiat diversele opțiuni de pe piață și am ales-o pe asta Bunker de 2500 de litri. Existau și variante românești, mai apropiate geografic de noi, dar păreau mai prost făcute și costau mai mult, plus că vânzătorii taxau și transportul.

Vecinii și meșterii populari ai satului, care ne-au mai lucrat una alta prin curte, ne-au dezaprobat și în treaba asta, ca și în celelalte. Au zis că suntem fraieri că dăm atâția bani pe un butoi de plastic, când am putea face ca ei, adică să betonăm o groapă de 2x3m, să-i lăsăm doar fundul nebetonat, și în ea să se scurgă toate zoaiele gospodăriei. „Nu te doare capul, chemi vidanja la câțiva ani, dacă o chemi!”, zicea unul. Și pesemne că așa făceau toți de vreme ce nu am văzut o vidanjă prin sat de când stăm pe aici. Nu-și pune nimeni întrebarea aici dacă acele zoaie care se infiltrează în pământ afectează cumva stratul de apă din care toți oamenii din sat se alimentează, mai ales că uneori puțurile sunt forate la mică distanță de aceste „fose” improvizate.

Am ales totuși varianta septică, în care toată canalizarea casei e colectată în acest bunker care are mai multe camere decât casa noastră, adică trei 🙂 În prima se decantează o parte din solide, în a doua cameră se mai decantează puțin, iar în camera a treia ajunge apa relativ limpede, care în final se împrăștie printr-un tub perforat, lung de 12 m, îngropat la mai mult de un metru sub pământ. Ca să se separe mai ușor solidul de lichid îi turnăm săptămânal niște prafuri care cică conțin bacterii bune, bio, dar pentru sănătatea acelor bacterii e bine să nu folosești sau măcar să nu abuzezi de substanțe chimice prea agresive în gospodărie.

Producătorul fosei promite o vidanjare la 2-4 ani, dacă fosa este exploatată corect. Deși respectăm cu strictețe indicațiile (nu aruncăm hârtia înăuntru, turnăm bioactivatori în fiecare săptămână) nici în ziua de azi, la fix un an de când ne-am mutat în casă și exploatăm fosa zilnic, nu știm cum ar trebui să ne dăm seama că s-a umplut și e cazul să chemăm vidanja. Am căutat pe net, am întrebat prieteni, nimeni nu a fost în stare să ne lămurească. Am primit tot felul de răspunsuri-supoziții: ba că îți refulează buda când se umple (ceea ce ar fi trist și tardiv), ba că se umple tubul ăla de 12 m de drenaj, ba că se umple însăși fosa, deși ea este și acum relativ plină, cu apă, dacă te uiți pe cele două guri de vizitare, ba că „îți stă apa mai mult în WC”, adică se duce mai greu când tragi apa, după cum zicea „meșterul” care a montat fosa.

Dar, în fine, nu ardem de nerăbdare să chemăm vidanja și sperăm ca asta să se întâmple cât mai departe în timp. Înainte de a dezbate subiectul declarării foselor, să vă povestesc episodul montării fosei noastre, ca să vă faceți o idee despre gradul de cunoaștere a subiectului în zonă, care nu cred să difere fundamental de alte localități.

Legile fizicii nu se aplică la fose

Când s-a pus problema montajului, am ales să lucrăm tot cu echipa care ne-a săpat și alte șanțuri prin curte (beciul, fundația gardului, plus fundația casei), căci erau din sat și chiar dacă ne-au taxat probabil mai mult decât pe alții (bucureșteni, deh) tot am ieșit mai ieftin decât dacă îi aduceam pe alții de la distanță.  Fosa a costat 2.500 de lei, adusă acasă gratis tocmai din capătul celălalt al țării, alte 500 de lei am dat pe tuburile și coturile de canalizare de la casă până la ea, și încă 2.000 de lei a fost montajul cu echipa minune din sat, sumă care a inclus și cantitatea necesară de pietriș, de pus pe fundul gropii unde se scurge tubul de dren, și niscai nisip, ca să nu stea țevile alea direct pe pământ. Șeful echipei ne-a asigurat că a montat destule ca să știe cum se face și am avut încredere în el, căci altă soluție nu era.

Dar, cum s-a întâmplat și în celelalte situații pe șantierul casei, domnul inginer a avut inspirația să citească manualul fosei și să-și folosească, din nou, logica inginerească plus nivela laser, ca să determine diversele pante ale șanțurilor săpate pentru țevi. S-a dovedit destul de rapid că oamenii nu se pricepeau chiar așa de bine cum pretindeau, dar aveau aplomb și convingeri ferme. S-a făcut seară până când am reușit să îngropăm conducta de scurgere de la casă până la fosă și să-i dăm o aparentă pantă ca să se scurgă rahatul. Fosa însăși a fost agățată de colții cupei de excavator și bălăngănită precar deasupra gropii, peste capul unuia dintre muncitori și spre groaza domnului inginer, care se și vedea dând declarații la poliție pentru un accident de muncă.

Ne-am împotmolit la panta șanțului pentru tubul de dren. Montarea fosei de fapt a fost o colecție de întâmplări cu potențial de accidente de muncă din alea cu proști, și numai un noroc chior a făcut să nu se întâmple nimic în seara aia. Nici fosa nu s-a prăvălit peste muncitorul din groapă, nici malurile de pământ nu s-au surpat sub camioneta plină cu pietriș, având la volan un minor, care o descărca tot deasupra unui muncitor, aflat în șanțul de dren. Din păcate taman atunci mi s-a terminat bateria telefonului și nu am apucat să înregistrez chiar toată tărășenia, dar oricum evenimentele au fost destul de dramatice și s-au finalizat când afară ewra deja întuneric, iar ultimele grămezi de pământ au fost întinse peste gropi la lumina farurilor excavatorului.

Parțial, aventura se poate vedea aici:

La etapa șanțului de dren, care trebuia – zic legile fizicii – să aibă o pantă înclinată dinspre fosă spre capătul de 12 metri al drenului – ca să se curgă apa uniform și cât mai departe de fosă – s-a constatat că șanțul nostru avea o burtă la mijloc, iar muncitorii nu pricepeau de ce nu era bine și așa. Pentru ei era egal dacă apa se va scurge doar în acea burtă, la mijlocul șanțului, sau se va duce mai departe până la capătul tubului. Pentru că domnul inginer a fost inflexibil, unul dintre cei doi muncitori s-a supărat și a plecat, că și așa i se terminase programul de lucru, iar noi, obosiți, am zis că e și mâine o zi, terminăm a doua zi, când ne mai calmăm.

Doar că patronul voia să-și ia banii în seara aia, că mâine avea alte planuri, așa că a pus mâna personal pe lopată, a mai întins pietrișul pe fundul șanțului cât să se mai atenueze burta, a întins tubul în șanț, a acoperit totul cu pământ și a încheiat socotelile, având grijă să comenteze, pasiv-agresiv, despre inginerii care se dau mari, dar nu știu să rezolve românește lucrurile. În final am fost mulțumiți că măcar nu a murit nimeni și ne-am jurat atunci în barbă că nu vom mai lucra cu oamenii din sat. Nu că ar fi multe alternative. 12 luni mai târziu fosa pare că funcționează, nu știm cât de adecvată o fi.

Când am auzit știrea că trebuie s-o înregistrăm la primărie am zis că e o glumă. Desigur că fosa fusese prevăzută în documentația pentru autorizația de construcție și figura și în procesul verbal de recepție a casei, dar nu a vrut nimeni de la primărie s-o vadă nici înainte de îngropare, nici după. De altfel nici acum nu a vrut nimeni cu adevărat să afle de ea, a trebuit să sun eu la primărie și să întreb dacă trebuie să completez vreun formular, cum zice la lege, sau merge și așa. Mi s-a spus că da, să intru pe site că e acolo formularul, și gata. Tot pe site era și un anunț în care oamenii erau chemați să-și declare fosele, sub sancțiunea cu amenda între 5.000 și 10.000 de lei.

Ce spun oamenii: când se umple groapa facem alta, că avem la loc până în fundu’ curțiii…!

Dar cine nu intră pe site, își vede liniștit de viață, fără să știe că-l paște păcatul de a nu avea un sistem adecvat de epurare, autorizat și declarat la primărie. Bunăoară un bătrân căruia i-am dat bună ziua mai devreme pe stradă, care stătea la poartă și se uita dezaprobator la niște muncitori care stricau acoperișul fostei școli din sat, mi-a zis foarte ferm că:

– Legea nu e pentru noi ăștia care avem WC-ul în fundul curții, e doar pentru ăia care au fose.

– Păi și dumneavoastră nu aveți baie în casă? îl întreb mirată.

– Ba da, zice, da’ sunt numa’ io cu femeia.

– Păi și unde se scurge apa de la baie?

– În groapa aia unde am avut WC-ul, în curte.

– Și când se umple groapa chemați vidanja?

– Eeee, da’ de unde, sap alta, că doar am la loc în curteee… Da’ sunt doar io cu nevasta, nu se umple așa repede.

Am declarat-o pe a noastră la primărie, completând formularul în care ni se cereau informații despre ce volum are, la cât timp se vidanjează (păi nici noi nu știm) și câte persoane o folosesc. Un vecin mi-a cerut consultanță la completare, că nici el nu știa ce să treacă la vidanjare, deși susținea că-și vidanjase acum câțiva ani groapa din curte. Discuția s-a încheiat firesc, cu amenințarea că dacă îndrăznește careva să vină să ne controleze fosele, îi luăm cu furci și topoare de la poartă și-i întrebăm de ce nu ne-au făcut canalizare la care să ne racordăm.

O întrebare pertinentă, dar la care nu răspunde nimeni, nici în legile astea date acum, pentru autorizarea foselor. Desigur că legile au prevederi europene de bun simț, menite să protejeze mediul, pe principiul mult clamat că poluatorul plătește. E normal să fii forțat să te conformezi cumva, dar numai după ce statul și-a făcut el întâi datoria. Pentru că aici nu vorbim de sate izolate, de case aflate în vârf de deal, în sălbăticie, unde ți s-a năzărit din capriciu să-ți faci casă, ci de sate de câmpie, cu ulițe pietruite la câțiva ani odată, cu case una lângă alta, la 30 de km de București, care nu au apă și canalizare, iar oamenii sunt siliți să se descurce singuri ca să aducă civilizația și în casele lor. Aici nu există scuze pentru lipsa canalizării și a alimentării cu apă, ci doar indiferență politică.

Ce spune legea: ce nu reușește statul, e musai să facă cetățeanul

Concret, OU 144/2021 interzice „evacuarea directă a apelor uzate neepurate din sistemele individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate, în apele de suprafață, apele subterane sau pe terenuri”. Adică chiar și noi, cu fosa noastră eco, probabil că n-am avea voie să evacuăm apa rezultată din ea în pământ, fără să ne asigurăm înainte că ce iese din cele trei camere de decantare nu poluează solul. Cum s-ar face asta, nu știu, că nu cred că a analizat cineva compoziția apei scursă prin tubul de dren.

Printr-o încrengătură de legi, ordonanțe, hotărâri și norme, autoritățile se acoperă și se scuză pentru propria indolență, introducând tot felul de termeni și derogări. De exemplu, în Legea 241/2006 se spune că autoritățile trebuie să facă sisteme publice de alimentare cu apă și canalizare, dar dacă într-o localitate nu s-ar justifica economic să se facă (probabil în cazul caselor izolate), autoritățile trebuie să facă un „serviciu public inteligent alternativ pentru epurarea apelor uzate”. Deci dacă nu poți să faci o canalizare normală, faci una mai mică, dar inteligentă. Și dacă nici inteligentă nu ești în stare s-o faci, atunci ajungem la astea individuale adecvate, ale fiecăruia, pe care tot autoritățile trebuie să le țină într-o evidență strictă, și să le controleze periodic.

Dar, 15 ani mai târziu, constatând că tot nu s-au făcut mari progrese în extinderea rețelelor de apă și canal, nici normale, nici inteligente, guvernul dă o derogare prin OU 144/ 2021, ca să nu piardă banii din PNRR, și zice că „în unitățile administrativ-teritoriale se poate organiza, după caz, numai serviciul de alimentare cu apă, cu condiția asigurării colectării apelor uzate prin sisteme individuale, adecvate pentru procesarea apelor uzate, care să asigure normele de igienă și sănătate a populației, precum și protecția mediului, la standarde similare cu sistemele centralizate de canalizare și epurare.”

Adică primăria măcar să tragă o țeavă de apă, iar locuitorii să se descurce singuri cu canalizarea, cum au făcut și până acum. Rămâne în continuare obligatoriu ca sistemele individuale să fie adecvate și să nu polueze, adică ce nu reușesc autoritățile, cu capacitatea și fondurile pe care le au la dispoziție, e musai să reușească individual oamenii, ba chiar la aceleași standarde cerute de la stat:

sisteme individuale adecvate de colectare și epurare ape uzate sunt sisteme care asigură un nivel de protecție a mediului corespunzător, similar cu cel al sistemelor publice centralizate de canalizare și epurare, și care îndeplinesc condițiile tehnice, de mediu și de reglementare conform standardizării și legislației specifice din domeniul apelor uzate și gospodăririi apelor.

Primăriilor le rămâne doar sarcina să țină evidența persoanelor care nu se conectează la sistemele publice de canalizare existente, să inventarieze sistemele individuale de colectare a apelor uzate și să notifice populația pentru conformare. Adică să ne spună, ceea ce face și primăria noastră, că suntem pasibili de amenzi între 5.000 și 10.000 de lei dacă nu ne conformăm.

Totuși, în ultima formă de legislație, aprobată anul ăsta de Guvern, respectiv în criteriile de autorizare a foselor, sunt responsabilizate din nou autoritățile incompetente. Pentru că acolo, chiar la articolul 1, se spune clar că

Sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate (…) pot fi autorizate numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice.(2) Prin excepție de la alin. (1), pentru utilizatorii persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, pot fi autorizate sistemele individuale adecvate până la punerea în funcțiune a sistemelor publice de canalizare nou-înființate, la care au obligația de a se racorda în termen de cel mult un an de la punerea în funcțiune a acestora.

De aici eu înțeleg că rămâne în continuare obligația statului de a ne construi canalizări, vreodată, iar până atunci să facem și noi tot posibilul să nu ne mai căcăm în fundul curții, în fose fără fund, ca să protejăm mediul. E o treabă care, ca și colectarea selectivă a deșeurilor, montarea de apometre sau repartioare și atâtea alte lucruri care ne vin de la UE, nu e explicată deloc populației, ci trasată brutal și de multe ori incomplet prin legi prost făcute – statul de exemplu nu e pasibil de vreo amendă că nu-și face datoria, doar noi suntem, dacă nu ne conformăm. În final oamenii vor rămâne cu ideea că și aici ne obligă UE să cheltuim inutil bani pe fose, ca să se îmbogățească ăia care le fabrică, când noi din moși strămoși ne-am căcat în fundul curții și uite că n-a murit nimeni din asta.

P.S. Chiar când m-am apucat să scriu acest text, ministrul mediului a anunțat victorios că a mai demarat un program inutil: Prima conectare, adică Ministerul Mediului va împărți niște bani europeni (din PNRR) către 80.000 de cetățeni care au venituri mici și nu-și permit să se racordeze la instalațiile de apă și canalizare. Le dă câte 1900 de euro de gospodărie dacă sunt suficient de bine informați cât să ceară aceste finanțări la Fondul de mediu, acea instituție înglodată deja în birocrație. Ministerul uită să amintească, și nici articolele rezultate din comunicatul ăsta triumfalist nu spun, că nu e o atât de mare problemă că unii nu-și permit să se branșeze la rețelele publice, ci faptul că acele rețele nu există pur și simplu în cea mai mare parte a țării. Căci acolo unde rețelele există, legea spune că oricum ești obligat să te racordezi la ele și dacă ar fi bine făcute (căci și asta e o problemă) nu ar fi nimeni atât de prost să prefere în continuare groapa din fundul curții.

Cum a decurs programul prima apă trasă în casă la noi (cu sonor musai):

 

Citește și celelalte episoade despre construcția casei:

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

Perla Harghitei din Călărași (V)

Recapitulare: acte, taxe și avize pentru construcția unei case în România (VI)

Ce parchet și cum se pune peste încălzirea în pardoseală (VII)

Cum a fost prima iarnă în noua casă (VIII)

Cum a fost primul an în casa de lemn (X)

Cum am petrecut canicula în casa din lemn (XI)

Tags: canalizare, epurarea apelor uzate, fosă, fose ecologice, înregistrarea foselor la primarie, montare fosă ecologică, sistem canalizare, slider