Cum anulezi o poliță RCA în România lui „nu se poate conform legii”

După ce am plătit ani de zile suplimentul de decontare directă la RCA, mi-am dat seama anul ăsta că e o prostie și am încercat să anulez polița înainte să intre în vigoare. Am reușit cu greu, deși aveam de partea mea legile, Codul civil și Autoritatea de Supraveghere Financiară. De partea cealaltă stăteau 15 ani de „așa se face” și convingerea că toți clienții sunt proști.

A venit perioada aia din an în care trebuia să înnoiesc asigurările pentru casă și mașină și brokerul cu care colaborez de foarte mulți ani mi-a trimis pe email care sunt variantele de anul ăsta pentru RCA. Scumpe în draci. Cea mai ieftină variantă – Euroins cu 675 lei pentru motorizarea mea, dar fără decontare directă. În 2020 și 2021 am plătit câte 366 de lei pentru RCA pe un an la Asirom, plus câte 60 de lei/an decontarea directă.

Am plătit cam în fiecare an din ultimii nu știu câți, de când a apărut această decontare directă, o sumă în plus pentru liniștea mea, mai ales că după ce am terminat de achitat mașina la bancă am renunțat și la CASCO, la care mă obligase banca, și mă simțeam insuficient protejată doar de RCA. Brokerul îmi explicase inițial, când m-a informat de această găselniță, că e un mod de a te pune la adăpost în caz că te lovești de unul care nu are RCA sau fuge de la locul accidentului etc, te poți duce să-ți faci mașina pe RCA-ul tău. Un fel de CASCO-ul săracului, mi-am zis, și am plătit fără să clipesc. Pentru liniștea mea.

Nu am avut nevoie niciodată, m-a ferit sfântul Norochie de vreo avarie în trafic, dar nici nu mi-am pus problema să renunț la asta anul ăsta, chiar dacă am văzut că primele de asigurare practic se dublaseră față de anul trecut. Nu știi când te întâlnești pe o străduță lăturalnică cu unul înmatriculat în Bulgaria, Ucraina sau care are RCA la City sau nu are RCA deloc, nu? Vorba lu’ mamaie, mai bine să ai lucrul tău.

Printre ofertele cele mai ieftine, cu decontare directă, trimise de broker, era o firmă cipriotă de care nu auzisem și un Grawe care costa 697 de lei, plus 140 de lei cu decontare directă, adică 837 de lei.  I-am zis OK, hai să mergem cu Grawe, dacă ăsta e cel mai ieftin și de încredere (recomandarea brokerului, că pe ciprioți nici el nu i-a recomandat) .

Asta a fost săptămâna trecută pe la început. După câteva zile, vineri m-am trezit cu email de la el cu polița de la Grawe atașată și cu nota de plată. Nu era prima oară, îmi mai trimisese așa și în alți ani, dar discutasem mai mult înainte de emiterea poliției. De data asta probabil nici el nu a considerat că mai era nevoie de lămuriri, de vreme ce nu eram la prima „abatere”. Dar, între timp am mai îmbătrânit și eu și am căpătat prostul obicei de a citi termenii și condițiile înainte de a da cu cardul în comercianți.

Și așa am aflat următoarea prevedere din polița RCA de la Grawe – mă rog, există în toate polițele pentru că de fapt este copy-paste din legea RCA (L132/2017 pentru cine vrea să aprofundeze):

Articolul 26

Decontarea directă între asiguratorii RCA este aplicabilă la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) accidentele auto se produc pe teritoriul României;

b) vehiculele implicate în accidentele auto sunt înmatriculate/înregistrate în România;

c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;

d) ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;

e) prejudiciile exclud vătămările corporale.

Așa a aflat Dollo că plătise degeaba în toți acești ani o sumă care se numește taxa pe prostie și comoditate. Că doar puteam să citesc din 2017 legea și să aflu că nu mă ajută cu nimic decontarea directă în caz că mă lovesc de un înmatriculat în Bulgaria sau unul fără asigurare etc, nu?

Atunci la ce mai folosește asta? m-am întrebat și eu și l-am întrebat și pe broker. Doar așa, ca să ne ferim de alți asigurători dar care sunt totuși agreați de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și deci funcționează legal? Că și City a funcționat legal, nu?

I-am scris brokerului că nu mai vreau polița, în condițiile astea, căci nu servește scopurilor pe care le aveam eu în minte și deci nu văd de ce aș mai plăti o sumă în plus și chiar o asigurare mai mare la Grawe, când aș putea să iau de la Euroins cu 675 de lei. Deci s-o anuleze. Dar, surpriză, brokerul mi-a răspuns înapoi că nu poate să anuleze polița „conform legii” și să va trebui s-o plătesc că altfel îl obligă pe el s-o plătească.

În mod normal aș fi lăsat-o baltă. În fond îl știu pe omul ăsta de cel puțin 15 ani, eu îi cerusem până la urmă polița cu decontare directă, nu mi-o băgase el pe gât cu forța, iar cu 140 de lei în plus sau minus oricum trebuia să dau o căruță de bani pe RCA-ul obligatoriu, așa că de ce să mai consum energie inutilă și să mă împotrivesc? Dar m-a enervat acest detaliu aparent de nedepășit, denumit „conform legii”, și care e aruncat întotdeauna la înaintare atunci când nu ai argumente și nici nu poți să-i zici cuiva: nu se poate, fraiere, pentru că nu vreau eu. Ai fost prost, plătește!

De fapt m-a enervat senzația că sunt prostită pe față și nu într-un mod subtil. Nu are cum să fie așa ceva legal, mi-am zis, câtă vreme poți returna orice produs, mai puțin chiloții.

Domnul inginer mi-a tot zis în ultimii ani de ce nu-mi fac asigurările cum le face el, pe net, și să renunț la serviciile brokerului, că asta e so 90-es. Dar de fiecare dată am zis că e o colaborare de tradiție, că nu m-a încurcat cu nimic omul, dimpotrivă, și nu în ultimul rând, vorba aia, mănâncă și el o pâine 😉

De data asta, domnul inginer nu mi-a zis „ți-am spus eu”, ci s-a apucat să citească legea RCA ca să vedem unde scrie că nu se poate rezilia o poliță care nu intrase în vigoare (urma să intre peste o săptămână) și pe care asiguratul refuza s-o plătească pentru că nu era de acord cu termenii din contract. Și nu scria așa ceva, evident.

Din lege am aflat că există într-adevăr trei situații în care se poate anula un RCA, dar printre ele nu figura cazul meu:

  • ai vândut mașina
  • ai radiat-o din circulație
  • s-a împlinit termenul din contract

Mai există un articol 8 alineatul 3 din lege care spune că denunțarea contractului se poate face și dacă ai încheiat mai multe polițe RCA și vrei să păstrezi doar una. Dar redactarea articolului este așa de alambicată de zici că a fost scrisă de un doctor lingvist plagiator:

(3) Asiguratul are obligația de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alți asigurători RCA și poate opta pentru menținerea în vigoare a unui singur contract RCA. Dreptul de opțiune se exercită o singură dată pe perioada unui an calendaristic și poate opta pentru rezilierea contractelor cu data de intrare în vigoare ulterioară primului contract RCA încheiat.

Din asta noi am înțeles că dacă facem o altă poliță RCA mai ieftină și îi anunțăm pe ăștia de la Grawe că vrem să renunțăm la a lor, avem acest drept, dar ne încurca exprimarea de la final din care se înțelege că de fapt poți renunța doar la cele încheiate ulterior, și e musai s-o păstrezi pe prima.

Dar, așa cum învață la școală orice absolvent de drept, și cum scrie de altfel și în legea RCA, mai la final, orice lege se completează cu prevederile Codului Civil în materie. Deci dacă nu scrie în legea RCA că Dollo are voie să renunțe la un contract cu care nu e de acord, nu înseamnă că acest lucru e interzis de lege sau de vreo normă ASF. Că în discuțiile ulterioare brokerul a cam epuizat toate argumentele astea: ba că interzice legea, ba că nu-i lasă ASF, că „s-au făcut multe ilegalități și ca să le prevină”, ba că pur și simplu a mai avut el cazuri de clienți care au refuzat să plătească și a trebuit să plătească el în locul lor, căci așa e „legea lor”.

Codul Civil spune așa:

Art 2206 al 4 – asigurătorul poate rezilia contractual în cazul în care sumele nu sunt plătite la scadență

Art 2209 – denunțarea unilaterală – se poate face cu un preaviz de cel puțin 20 de zile

I-am cerut brokerului să vorbească la Grawe și să le explice situația, mi se părea absurd că poți da înapoi până și o saltea folosită, dar nu poți renunța la un produs pe care încă nu l-ai cumpărat și nici nu l-ai folosit. Ținea doar de înțelegerea celor de la Grawe să admită că pur și simplu nu pot băga pe gâtul cuiva produsul lor cu de-a sila. Brokerul se afunda în penibil, uzând de clasicul „de 15 ani de când lucrez eu în domeniu așa se face” dar tot ce mi-a trimis pe post de „lege” a fost un link cu un site obscur pe care erau reproduse articolele legii RCA. Adică ceea ce se găsește din păcate peste tot pe Internet, pe toate site-urile asigurătorilor, fără să spună de fapt de ce o poliță RCA nu poate fi anulată, reziliată, dacă nu a intrat în vigoare.

Ca să-mi demonstreze că e timpul să renunț la broker, domnul inginer mi-a băgat datele într-un site de asigurări și mi-a scos RCA-ul cel mai ieftin cu 70 de lei mai mic decât îmi oferise brokerul. Adică RCA Euroins era 607 lei, nu 675 cât îmi ofertase el. Grawe era și el mai ieftin, dar doar cu vreo 15 lei. Când i-am trimis rezultatele brokerului a zis că e ceva în neregulă cu site-ul ăla, că legal (!) toate polițele trebuie să aibă același preț indiferent de unde le cumperi, comisioanele brokerilor fiind plătite de firme. Totuși a fost de acord să vorbească cu cei de la Grawe  „să vedem, poate vă fac o reducere”.

A venit cu propunerea, după ce a vorbit cu „domnul director de acolo” să anulăm polița și să facem alta fără decontare directă, iar el personal să suporte diferența până la cel mai mic RCA găsit de mine pe net, adică Euroins. Voi pierde maxim 20 de lei, mi-a zis, nu vă faceți probleme.

Deci se poate anula polița, i-am zis.

Păi se poate, dar numai dacă încheiem alta tot la ei.

Păi dacă se poate atunci eu vreau să anulez polița de tot și să nu mai cumpăr la ei, doar pentru că am acest drept, de a renunța la un produs pe care nu-l mai vreau și pentru că vreau să uzez de el.

Nu se poate, zice, sunați la Tel verde la ASF ca să vedeți că vă vor spune același lucru.

A mai încercat să-mi zică să nu fac la Euroins, că ăștia sunt următorii City și că are numeroși clienți care se judecă cu Euroins care plătește la jumătate despăgubirile etc. Deci până la urmă decontarea directă era ca să ne ferim de clienții Euroins.

În week-end am mai sunat o colegă avocat, care mi-a zis foarte clar: nu există să nu poată fi anulată polița. Chiar dacă în lege nu scrie, Codul Civil e foarte clar, firma e obligată să o rezilieze, fie de comun acord, fie cu notificare. Brokerul vrea să te păcălească, să te facă să cumperi polița pentru că el a greșit. El trebuia să te informeze mai bine despre produs. Cel care nu vrea s-o anuleze este el, nu firma. Nu ceda!

Bine, ulterior colega mi-a mai zis și că îi urăște pe brokeri și instituția asigurărilor în sine, dar asta e altă poveste 🙂

Luni dimineața, la prima oră, am sunat și la Tel verde ASF, ca să văd și poziția „organului” care se presupune că veghează la legalitatea domeniului. Am dat peste o doamnă care nu numai că mi-a zis același lucru ca și domnul inginer și colega avocată, ba chiar mi-a sugerat să îl reclam pe broker și să fac o solicitare scrisă pe site-ul asigurătorului, de denunțare a poliției, iar dacă nu vor să fac o sesizare la ei înapoi. Deci la ASF nu lucrează numai neveste și amante de politicieni, plătite cu sume obscene, ci și persoane care știu legea și nu se feresc s-o propovăduiască.

Am revenit la broker cu toate aceste informații și i-am zis să nu se mai încăpățâneze și să ceară anularea poliței la Grawe. A făcut-o, în cele din urmă, m-a pus pe mine să-i semnez formularul de denunțare, și m-a anunțat până seara, pe email, că „a reușit” anularea, noroc că l-a cunoscut pe „domnul director” cu care a colaborat bine de ani de zile, căci altfel nu ar fi fost de acord să o anuleze.

Până în ultimul moment a ținut, împotriva tuturor evidențelor, a articolelor de lege și a informațiilor venite de la specialiști, să mă informeze că situația pe teren e ca el, nu cum zic niște avocați și o doamnă de la Tel verde ASF – la care tot el mă trimisese.

V-am povestit toate astea căci am citit azi că sunt peste 380.000 de români care plătesc anual în medie 170 de lei pentru clauza de decontare directă din polițele RCA, și mă întreb câți dintre ei or crede, la fel ca mine, că se apără astfel de niște riscuri excluse de fapt din lege și câți or fi încercat să renunțe la poliție în ultimul moment, ca mine, și li s-o fi spus că „nu se poate conform legii”, dar nu au mai avut energia, curajul, perseverența de a merge până la capăt.

Nu zic că e o mare ispravă, căci până la urmă tot am plătit un RCA de 600 de lei, un preț dublat peste noapte fără absolut nicio justificare economică, de care același ASF nu a fost capabil să ne apere. Dar după tevatura asta, care mi-a pus ceva nervi la încercare și a apăsat de câteva ori pedala vinovăției față de bietul meu broker (față de care păcătuiam taman acum când tre să fii mai bun, în postul Crăciunului bla, bla), după toate astea, zic, m-am simțit ca și când aș fi izbândit ceva mare, când de fapt am demonstrat doar că pur și simplu în România nu vrem nici măcar noi, ăștia mici, să respectăm legile, din varii motive. Fie că nu le știm, fie că nu ne convin, fie că suntem comozi și nu vrem să ne legăm la cap sau poate ne e frică de consecințe.

Încă mă întreb în care categorie se încadrează brokerul meu, care este un om (cred eu) onest, cu copii, care probabil că muncește mult umblând după clienți în epoca asta în care Internetul și site-urile automatizate îți iau locul: oare chiar nu știa legea sau a fost mai comod pentru el să nu-și strice relațiile cu firma ale cărei produse le vinde, cerându-i pur și simplu să rezilieze un contract pentru că clientul nu-l mai vrea și e dreptul lui să refuze.

Azi mi-am făcut RCA pe site-ul ăla recomandat de domnul inginer, cu 607 lei la Euroins. Înainte de a apăsa pe butonul „cumpără” am citit termenii și condițiile. Scria că polițele RCA nu pot fi anulate, spre deosebire de alte produse comandate pe net, dar nu scrie și de ce, ce lege interzice asta. Am zis un hai sictir! din inimă și am plătit polița. Sper să nu fie nevoie să o folosesc vreodată.

Etichete: , , , , , , ,

10 comentarii la “Cum anulezi o poliță RCA în România lui „nu se poate conform legii”” Subscribe

  1. aloopeegoos 22/12/2022 at 09:44 #

    E posibil ca brokerul sa-si fi dorit sa pastreze comisionul (30%?) pe care-l incaseaza pentru intermedierea politei.

    As spune ca ati platit niste ani taxa de scolarizare, ca sa invatati sa cititi contractele inainte sa le semnati. Decontarea directa e o prostie, te ajuta exlusiv in cazul in care da peste tine un tont care are RCA incheiata la o companie de 2 lei, asa cum ati putut constata citind contractul.

    Preturile s-au dublat anul trecut, cand a dat faliment City Insurance. Cel mai probabil City Insurance vindea polite la pret de dumping ca sa stranga o suma oarecare, dupa care sa intre in faliment. Avind 30-40% sau mai mult din piata politelor RCA – falimentul a anulat valabilitatea tuturor politelor emise de City Insurance si i-a obligat pe toti detinatorii sa incheie altele, lucru de care, evident, toti ceilalti asiguratori au profitat.

    In ziua de azi, asa cum v-au recomandat si altii, asigurarea RCA se poate incheia foarte simplu online. Dureaza putin, e fara bataie de cap si primesti polita prin email.

    Numai bine

  2. Florin 24/12/2022 at 07:46 #

    Eu am avut întotdeauna clauza de decontare directă ca să mă apăr de cei care își fac cel mai ieftin RCA și unde asigurătorul nu este interesat să dea despăgubiri.
    E adevărat că după ce City Insurance a ieșit din schemă acest risc a fost diminuat, dar deocamdată încă am decontarea directă.

  3. TonyD. 18/01/2023 at 15:31 #

    Eu am renuntat de mult la decontarea directa, mai ales cind avind-o activa, am avut un incident – nu din vina mea – si a trebuit totusi sa achit 150lei, ca sa se rezolve mai repede …
    altfel trebuia sa stau sa astept citeva luni reparatia…si eu aveam nevoie de masina.
    De atunci, inchei RCA numai online, fara decontare directa, mai bine adaugi masina la schimb in caz ca nu ai alta si ai nevoie sa te deplasezi cu masina si nu cu uber/bolt/RATB…

    La fel, si firmele online de brokeraj pot avea diferente la calculul RCA pentru aceeasi masina, chiar si pentru acelasi asigurator, de aia verific online la mai multi si compar tarifele si aleg.

    Romania lui nu-se-poate si asa-e-legea se poate combate, dar iti trebuie timp, brain si perseverenta, pina la urma se va putea rezolva, chiar daca nu asa cum ti-ai dorit, dar macar e o rezolvare care te va multumi.

    –––––––––––––––––––––––––––
    Off-topic: am intrat pe site-ul casei de pensii, sa-mi verific contributia platita de cind m-am angajat prima data pina astazi. Totul incepe cu contul ONLINE care poti sa ti-l creezi, binen-inteles ca te obliga sa te duci la ghiseu ca sa iti valideze datele introduse online, ca sa scoti un formular, pe care trebuie sa il semnezi olograf si apoi fuga la ghiseu cu copie de CI + formularul online ca sa obtii user si parola.
    WTF ? Ce e online la toata operatiunea asta ?
    Deci pentru cont ONLINE trebuie sa te duci la ghiseu …
    OK, daca lucrezi intre 8-17, cind ei au o singura zi cu program pina la 18:00, oare poti ajunge sa depui formularul ONLINE + CI ?
    Nu merge trimis formularul semnat si scanat + CI scanat pe mail, trebuie duse la GHISEU … deci nu ONLINE, ci OFF-LINE…
    Asta-i paradoxul Romanesc, unde ONLINE se transforma in OFFLINE – daca n-ai semnatura electronica…

    Poate poti sa faci o ancheta legat de acest cont online de la CNPP…. sa vada lumea ce inseamna digitalizare si ONLINE.
    Degeaba le-am zis ca insasi definitia de ONLINE presupune ca nu te misti din casa … oamenii nu sint siguri ca tu ai cerut contul online, daca vrei sa- iei pensia altuia ??
    Sa te vada la fata, la ghiseu, la coada …ca la pensii e coada, nene, nu asa …
    Ma bate gindul sa-mi iau semnatura electronica pentru 1 an, doar ca sa nu fac o vizita la ghiseu ..
    Deocamdata nu e o prioritate, poate o sa ajung sa vad ce si cum…ma mai gindesc.

    • Dollo 18/01/2023 at 22:11 #

      Păi din ianuarie parcă s-a promulgat legea care le interzice instituțiilor să-ți mai ceară acte pe care le pot obține de la alte instituții. Deci nu ar mai trebui să ceară CI. Treaba cu semnătura, da, probabil că va trebui să avem toți la un moment dat, dacă vrem online.

  4. bogdan I 10/02/2023 at 17:41 #

    Legea Contractelor la distanta prevede in clar dreptul de retragere in 14 zile de la contractare … In cazul dvs nici macar nu intrase in vigoare… Ceva info aici : https://anpc.ro/anpcftp/legislatie/servicii/Ordonanta%20nr.%20130(r1)%20din%202000.html sau aici :
    https://anpc.ro/anpcftp/legislatie/oug_34_140616.pdf
    sau aici :
    https://www.ancom.ro/en/uploads/links_files/Ghid_contracte_la_distanta_2018.pdf

  5. Gigi 03/05/2023 at 12:13 #

    A imbatranit frumos articolu asta.
    L-am citit acum cateva luni si nu il mai gaseam, fix acum cand ma aflu in perioada de reinnoit RCA.
    Cea mai buna oferta de departe (225 ron) Grawe. Sper ca pana in aceeasi perioada a lui 2024 sa nu fie in situatia lui Euroins, desi la pretul asta…

    • Dollo 03/05/2023 at 14:50 #

      Cum doar 225 de RON, pe trei luni sau cum?

  6. Gigi 06/05/2023 at 21:13 #

    mea culpa, mi-am dat seama dupa ce am postat ca nu se intelege bine. 225 ron diferenta de la cea mai ieftina asigurare pana la urmatoarea firma. BM8 ~530 ron

  7. Sofronia Gabriela 30/08/2023 at 14:28 #

    Bună ziua ,am reînnoit polița rca pt că expira .La același brooker, la Growe.Pt un motor de 1859 cmc am plătit 1997 lei pt .un an de zile.Mi se pare extraordinar de mult,iar soțul meu nu a întrebat dc e atît de scump.A plătit și gata.Am intrat pe net și sînt prețuri mult mai bune,cred că brookerul face șmecherii.Mulțumesc.Aș merge eu la brooker să întreb dc este un asemenea oreț la rca.

  8. alex 09/12/2023 at 14:37 #

    Cumpărați polițe online pentru a beneficia de prevederile DIRECTIVEI 2002/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE, precum și Ordonanța Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, DAR NU VĂ LĂSAȚI MINȚIȚI DE CĂTRE brokeri

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.