Majoritatea celor care rămân în țară nu neagă argumentele celor plecați. Totuși ei aleg să vadă mai degrabă partea plină a paharului, de exemplu faptul că munții de gunoaie de la marginea satelor parcă s-au mai redus în ultimii ani 🙂
Rămâne de apreciat, de la caz la caz, cât e pozitivism și cât e comoditate, ca în cazul lui F. care admite că nu își dorește s-o ia de la capăt în altă parte, căci o mulțumește viața de aici. Totuși spune că ar pleca chiar și ilegal în secunda doi după ce ar afla că cineva din familia ei are o boală ce n-ar putea fi tratată în România. Tot o chestiune de supraviețuire, carevasăzică, doar că în cazul plecaților supraviețuirea asta e o chestiune cotidiană.
Foto: Dollo
Dollo – Cum e viața dvs? Ce vă mulțumește, ce vă nemulțumește? Este așa cum v-o doriți?
F.C. – Am plecat la 18 ani de acasă la facultate cu o valiză de haine și câteva cărți. Am muncit mult ca să ajung unde sunt acum (personal și profesional). Viața mi l-a scos în cale pe soțul meu cu care am o relație minunată. Prefer să mă concentrez pe lucrurile bune din viață și din jur și da, cred că am o viață fericită.
D. – V-ați gândit vreodată la emigrare? Cum, în ce context, e un gând care revine sistematic sau pe care l-ați dat la spate definitiv?
F.C. – Da, ne-am gândit dacă ar avea sens. Răspunsul a fost „nu”.
D. – De ce ați ales totuși să rămâneți aici?
F.C. – Pentru că avem o viață confortabilă aici. În 25 de ani de când am venit în București s-au schimbat multe în bine. Am avut ocazia să interacționez mult cu țările din vest (FR) ca să înțeleg că și acolo e frumos dar nu umblă câinii cu covrigi în coadă cum pare la prima vedere.
D. – V-a părut vreodată rău că ați decis să rămâneți?
F.C. – Nu.
D. – Cât din decizia de a rămâne în România este teamă, comoditate, mulțumire, obligație, dragoste sau altceva? Puteți explica fiecare sentiment ales?
F.C. – Comoditate- avem o viață OK și nu ne dorim să o luăm de la capăt.
D. – Care este schimbarea fundamentală pe care ar trebui s-o facă România ca să devină o țară în care să-ți dorești să trăiești și nu doar o țară în care ești nevoit să trăiești?
F.C. – Schimbarea trebuie să vină de la noi. „Cineva să facă” suntem de fapt noi. Începând cu aruncatul gunoiului în locul special amenajat până la spart geamurile guvernului când o ia razna.
D. – Cât/ce ați fi dispus să cedați din confortul propriu pentru ca schimbarea asta să se producă?
F.C. – Plătesc taxele și impozitele la zi și corect (firmă și salariu) tocmai pentru că știu că fără asta nu se pot face lucrări de infrastructură, e mai greu cu accesul la educație sau la servicii de sănătate pentru cei care au într-adevăr nevoie. Donez lunar pentru diverse ONG-uri și ocazional prin Crucea Roșie. Am luat în calcul să fac un curs la ei și să mă alătur echipelor de voluntari.
D. – V-ați da viața pentru această țară?
F.C. – Nu știu.
D. În acest moment există cineva/ceva care vă dă (o cât de mică) speranță? Cine/ce anume?
F.C. – Anul trecut am făcut vacanța în România în țară, ne-am plimbat peste 1.000 km. Cu foarte mici excepții drumurile au fost în stare bună. Și unde nu erau, se lucra activ la ele. Dar partea cea mai frumoasă a fost că în multe sate erau pubele la poartă. Acum câțiva ani, înainte de pandemie, nu am observat asta. Parcă s-au mai redus și munții de gunoaie tot de pe la marginea satelor.
D. Prin absurd (sau nu), ar fi ceva care v-ar face totuși să emigrați?
F.C. – Dacă vreunul dintre noi ar avea o problemă de sănătate care nu se poate rezolva decât în locul X aș pleca fără să mă gândesc de două ori. Chiar și ilegal 🙂
Oricare ar fi decizia voastră, sper să fiți fericiți și împăcați cu ea. Viața e prea scurtă ca să ne uităm înapoi cu regret la „ce-ar fi fost dacă…”
Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”. Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecaților, rămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:
Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.
Normal ca nu umblă cîinii cu covrigi în Vest. Plus ca ‘munca daca era valoroasă o luau boierii’. Eu desi am făcut milioane în Vest recunosc ca de fiecare dată cînd am plecat din Ro am plecat rușinat. Am o cunostinta care ca bugetar avea casa la fel de scumpa ca a mea în State si s-a pensionat la o vîrsta frageda cu aproape 2000 de euro.
Bravo lor, românii e destepti.
Pai de covrigi nu stiu in vest, iar bagel-ul sau bretzel-ul sunt altceva. Iar caini vagabonzi nu au (cel mult am mai vazut pisici, dar nici de ele nu-s asa sigur), ca-i aduna daca apare vreunul si nu-i lasa sa muste pe cei ce fug prin parcuri.
Casa amicului de care vorbiti e de 4 ori mai scumpa ca a domniei tale, ca ai platit-o in ceea ce ai cistigat – dolari americani, dar in Romania se socoteste in Euro, desi sunt platiti in lei d-aia noi…
Despre pensionare, lasam pe altadata…
Mai e, cred, o categorie interesanta: viitorii emigranti pensionari. Adica din astia care au pierdut trenul emigrarii din diverse motive (ca era prea rigid occidentul, ca parinti de ingrijit etc) iar acum asteapta pensionarea, vind tot si pleaca unde vad cu ochii. Cu darwinismul asta social de la noi nu prea e bine la 60 plus.
Dacă vor avea destulă agoniseală pentru asta, da, e o idee.
Ce păcat că aplicați acestor oameni un simplu uniformizator și heavily biased chestionar, ușor enervant pentru accentele presupoziționale, insinuante. Dacă ați adresa întrebări adevărate ați obține răspunsuri de nuanță de la fiecare om, ceea ce ar îmbogăți înțelegerea experienței de a rămîne sau de a pleca din țara ta. Legat de cei care pleacă, din ce citesc, rezultă că majoritatea trăiesc doar pentru sine, ceea ce, în varianta cea mai bună, duce la o viață plină, fericită, dar lipsită de orizont. Vă rog, există un loc pe acet blog unde explicați ideea acestui serial de răspunsuri la chestionar? Mulțumesc.
Explicația se găsește în articolul cu care am început și explicat acest serial: https://www.dollo.ro/2023/03/oameni-care-sfintesc-alte-locuri/ La bază stă o frământare personală în fața ideii de a pleca din țară, în ciuda faptului că aparent aici am de toate, dar mă nemulțumește în principal interacțiunea cu conaționalii cu care vin în contact, plus deznădejdea că nu se vor schimba lucrurile care mă deranjează suficient, de repede cât să le mai prind și eu în viața asta. Inițial am încercat să aflu cum le-a fost altora de ușor/greu să ia această decizie. Apoi pentru că am primit și alt fel de răspunsuri am mai făcut și chestionarul pentru rămași. Întrebările sunt standard, într-adevăr, și heavily biased, pentru că așa au fost inițial la mine în cap. Ele sunt însă un punct de plecare. Înainte de a publica fiecare poveste contactez persoana respectivă și aprofundăm unele laturi ale poveștii, acolo unde și eu am curiozități mai mari decât ce a răspuns persoana respectivă inițial și în limitele în care fiecare vrea să se întindă cu dezvăluirile. Într-adevăr, nu este o cercetare după reguli academice, și nici interviuri one to one, face to face, nici măcar jurnalism nu e. Pentru așa ceva e nevoie de mult timp și finanțare pe măsură. Acest blog este un loc în care scriu în timpul meu liber. E doar o zgâriere a suprafeței, dar care se poate lăsa pe alocuri cu dezbateri interesante, mai ales pe Facebook, unde văd că oamenii sunt mai degrabă vărsători de sângele altora decât în realitate 🙂 Vă invit să completați unul dintre chestionarele mele și acesta ar putea fi un început de discuție pe care o putem aprofunda împreună.