Societatea este un concept, în realitate există doar indivizi. Așa că oamenii ar trebui să înceteze să mai afirme „degeaba fac eu asta, că ceilalți…”, și să facă ce trebuie, cu cât mai mulți făcând ce trebuie ajungem toți să o ducem mai bine.” – Sergiu, 30 de ani
Sergiu a răspuns la întrebările mele din seria „Oameni care sfințesc alte locuri” și citindu-i răspunsurile mi-am dat seama că suntem mai mulți. Cam așa gândeam și eu la 30+. Nu știu de ce lucrurile nu arată altfel în România dacă suntem totuși mai mulți care gândim așa și încă suntem pe aici. Mă rog, și în cazul lui Sergiu pare că emigrarea e mai degrabă o chestiune de când, nu de dacă, dar poate că nu va fi așa.
Dollo – Cum e viața dvs? Ce vă mulțumește, ce vă nemulțumește? Este așa cum v-o doriți?
Sergiu C. Financiar foarte bine, împreună cu soția (ambii 30 de ani și angajați în corporații pe poziții non-management) ne situăm undeva în primele 6 procente din forța de muncă activă. Apartament 2 camere cumpărat în București prin credit ipotecar și achitat în 3 ani (preț de achiziție foarte scăzut – toamna 2019 – înainte de a exploda prețurile în București), deci fără rate și cu o mașină SH din 2007 non-premium. Mă mulțumește în general nivelul de siguranță pe care îl ai în România. În mare parte, cei care erau un motiv al nesiguranței au plecat spre țări mai bănoase, iar cei rămași s-au reprofilat pe activități non-violente (imobiliare etc). Mă mulțumește faptul că încă avem prețuri scăzute la anumite servicii dar și o calitate certă a acestora: abonamente telefonie mobilă, internet etc. Ne mulțumește faptul că România încă este un stat în care mamele beneficiază de o perioadă mai lungă de concediu maternal, iar angajații per total sunt mai protejați în fața angajatorilor. Ce ne nemulțumește, mai mult decât clasa politică, sunt românii de rând și degradarea educației acestora, faptul că nu văd nimic greșit în exponente publice precum George Becali. Ne deranjează că românii sunt deficitari la a localiza cauza unui efect. Suntem maeștrii la a judeca strâmb, chiar și când stăm drepți. Ne deranjează că nici măcar nu conștientizează când ceva este greșit, ei crezând că asta e normalitatea. Ne deranjează că dacă suntem mai liniștiți, mai retrași, dacă nu vorbim doar de dragul de a deschide gura fără să spunem nimic, ni se pune eticheta de aroganți, rușinoși, oameni reci etc. Da, suntem conștienți că această degradare vine tot ca urmare a unei clase politice, dar din păcate, în timpul vieții noastre această degradare nu poate fi eliminată chiar și cu politicieni competenți și corecți de ar veni mâine. Ne deranjează că se construiește fără cap, că orașele românești sunt pline de beton, fără pic de verdeață. Că românii încurajează asta deoarece pentru ei contează doar cum arată casa lor și interiorul acesteia, nu îi afectează cu nimic ce este dincolo de gard, drept dovadă că mulți oameni locuiesc în Chiajna, Domnești etc. Ai spune că ieșind din țară, mulți au văzut, au înțeles și își doresc așa ceva și la ei acasă, dar nu. Ne deranjează că busola românilor este deseori bazată pe misticism, nu rațiune.
D. V-ați gândit vreodată la emigrare? Cum, în ce context, e un gând care revine sistematic sau pe care l-ați dat la spate definitiv?
Sergiu C. Deseori. Este un gând care nu a dispărut niciodată, în ciuda nivelului financiar și apare de fiecare dată când ne lovim de o situație care depășește orice nivel al absurdului (doamna care era „specialistă în PDF” etc), persoane care stau în scara blocului la fumat și discuții cu scaune scoase, de abia ai loc să treci, oameni care nu strâng după căini, oameni care aruncă gunoiul pe geam. Alt exemplu recent: un cunoscut a fost oprit de politie și amendat pentru că a depășit viteza legală de 50 km/h cu alți 37. Care a fost reacția după? „Pe ceilalți care circulau la fel de tare de ce nu i-a oprit?” și că „am avut ghinion”.
D. De ce ați ales totuși să rămâneți aici?
Sergiu C. Răspunsul scurt este teama. Teama că nu voi avea aceeași putere de cumpărare și în afară, teama că mă voi lovi de xenofobie, teama că nu voi înțelege nuanțe și substraturi, nefiind vorbitor nativ. Teama de atacuri violente de tipul celor armate din Franța, celui cu cuțit din Milano sau cu dubiță pe podul de lângă Big Ben.
D. V-a părut vreodată rău că ați decis să rămâneți?
Sergiu C. Constant.
D. Cât din decizia de a rămâne în România este teamă, comoditate, mulțumire, obligație, dragoste sau altceva? Puteți explica fiecare sentiment ales?
Sergiu C. Teama de necunoscut (incluzând xenofobie și cele enumerate mai sus) și de a nu avea același nivel de trai primează. Ca turist e foarte frumos, dar altfel?
D. Care este schimbarea fundamentală pe care ar trebui s-o facă România ca să devină o țară în care să-ți dorești să trăiești și nu doar o țară în care ești nevoit să trăiești?
Sergiu C. România nu duce lipsă de oameni pregătiți (încă), ci de oameni incoruptibili cu principii sănătoase. Când și cel mai mic post va fi ocupat de un astfel de om, atunci ar putea începe o schimbare. Chiar și așa, o asemenea schimbare este de foarte lungă durată.
D. Cât/ce ați fi dispus să cedați din confortul propriu pentru ca schimbarea asta să se producă?
Sergiu C. Constant, în situațiile de zi cu zi, încerc să explic consecințele unei acțiuni (similar exemplului cu arderea plasticului de către vecini) și să ofer un exemplu prin propriile acțiuni. Rezultatul este că sunt privit ca un ciudat, asta când lumea nu devine chiar deranjată că am îndrăznit să recomand un alt mers.
D. V-ați da viața pentru această țară?
Sergiu C. Nu. Mândria de a fi român sau orice altă naționalitate nu cred că are foarte mare sens pentru că nu avem niciun merit în treaba asta. M-am născut român ca urmare a întâmplării. La momentul zero al existenței umane conceptul de graniță și țară nu exista, erau doar oamenii. Astfel că familia este mai importantă decât țara în care m-am născut. Prefer copiii și soția să aibă un tată, respectiv soț alături de ei, chiar și într-o țară îndepărtată de cea în care ne-am născut, decât deloc, dar în România.
D. În acest moment există cineva/ceva care vă dă (o cât de mică) speranță? Cine/ce anume?*
Sergiu C. Din păcate nu.
D. Prin absurd (sau nu), ar fi ceva care v-ar face totuși să emigrați?
Sergiu C. Un context de tipul război, pierderea joburilor în care să nu existe altă opțiune sau să nu am nimic de pierdut.
Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”. Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecaților, rămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:
Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.
Mi-a placut aceea cu busola bazata pe misticism.
Putin mai jos, am citit despre frica de atentate. Sa ma iertati, dar asta e o frica bazata pe misticism, nu pe ratiune. Accept argumentul cu xenofobia si inteleg ca pot sa fie un milion de alte argumente care te fac sa nu pleci, dar asta cu atentatele e cam tras de par. Nu ca n-ar fi si atentate …
–––––––––
Si, cam nelegat de textul acesta, dar legat de subiect, mie mi-a placut filmul Occident al lui Mungiu, pentru ca e tocmai este despre oameni care n-ar pleca.
Teama de aia, teama de aia…
Pai în viață important e să fii deștept 5 minute.
Adevărul e ca aia care nu emigreaza nu o fac fiindcă simt că nu-s competitivi în Vest, ca acolo e pe bune, stiu de la un prieten.
Eu unul cred ca țara mea e lumea! Daca ai mijloace si știi limba țării ar trebui sa te poti stabili unde iti place. Sau sa poti rătăci prin lume fără restricții si fără ținta, daca asta vrei.
Constat din nou ce observasem și mai înainte, anume că universitari români nu pot contribui la discuții relevante în spatiul public pe teme grele, lămurind oamenilor subiecte complicate. Ei eșuează în caterincă lejeră, limbă de lemn, fixații personale ori comandă politică & autocenzură. Asta e, misiunea publică e nix.
Sorin Ioniță
Acei nenorociți de intelectuali AU AVUT PUTEREA de a încerca o reeducare generală, în special prin exemplul personal. Să se coboare printre oameni învățîndu-i gîndirea ordonată și consecventă. Dar s-au tot învîrtit după cireș, mulțumindu-se cu articolașe ”nici așa, nici altminteri” și cu diverse cărțulii absconse (încercați să citiți „Minima moralia” – dacă treceți de pagina zece vă dau premiul Nobel).
Însă cel mai grav lucru este că țin scena ocupată de dragul propriilor ifose, blocînd apariția unora mai viguroși și mai activi.
Blocajul: nu e vorba doar de persoane în viață sau tinere. Înainte de 1989 au fost create cîteva opere capitale cum ar fi cele ale lui Anton Dumitriu, ”Istoria culturii și civilizației” (Ovidiu Drimba), ”Enciclopedia civilizației romane” (coordonator Prof. Dumitru Tudor). În fine Victor Kernbach cu ”Dicționar de mitologie generală” și ”Biserica în involuție” (ultima reprezentînd un exemplu tipic de ocolire a cenzurii prin dezordonare calculată a textului, ceea ce nu împietează deloc asupra inteligibilității – a se compara cu ”Minima moralia”). Anton Dumitriu, pe lîngă ”Istoria logicii” (mai pentru specialiști) a scos o serie de cărțulii de ”popularizare” a filosofiei de o claritate cristalină, care efectiv îți ordonează gîndirea. Și el vorbește despre Heidegger, dar înțelegi ce spune.
Ei bine, toate acestea sînt ignorate voit pentru a nu permite comparații cu derizoriile creații ale ”intelectualilor” despre care discutăm.
Vă mai ofer un exemplu concret: după vreo TREI ANI de cîcîieli, TVR a difuzat ÎN FINE remarcabilul documentar Soviet Story al letonului Edvins Snorre. În încheiere, blablagii de serviciu Pleşu și Liiceanu l-au îngropat urgent printr-o şuetă de cafenea. Spuneți-mi vă rog cu ce ați rămas din celelalte întîlniri televizoristice ale celor două ”piscuri” ale gîndirii românești ?
Dacă Pleșu este un infatuat complet steril trebuie să concedem celorlalți un dram de acțiune pozitivă: chiar manifestînd un caracter dubios (vezi discuțiile cu Herta Müller) Liiceanu tipărește cărți fundamentale (indiferent în ce manieră a pus mîna pe Editura Politică); cloroticul Patapievici, dincolo de limbajul căutat prețios, a gestionat onest ICR-ul. E ceva, dar nu-i destul (pentru poziția care și-o arogă).
ÎNSĂ NICIUNUL nu poate servi drept exemplu personal. NICIUNUL ! nu a ieșit în arenă să doboare în luptă dreaptă taurii furioși ai moștenirilor noastre analfabetice. CUM A FOST posibil ca Pleșiță să se lăfăie nestingherit pe micile ecrane ? CUM E posibil ca clovnul legionaroid Dan Puric să-și eructeze incontinent idioțeniile zăpăcitoare ?
Încă un exemplu relevant: s-a tipărit într-un tiraj de masă și relativ ieftin ”Enciclopedia Universală Britannica”. Nu e chiar Britannica originală, dar înseamnă ceva pentru românul mediu. Ce face însă Radu Cosașu, ”maestrul spiritual” al Dilemei (și al lui Pleșu) ? Iată ce:
„Un foarte bun prieten, tobǎ de carte, şi-a cumpǎrat, bucuros, primele douǎ volume ale Enciclopediei Universale Britanice (volumul I: A capella – Augustin, volumul II: Augustin – Bowditch) şi, în fiecare zi, îşi gǎseşte timp sǎ citeascǎ douǎ-trei articole din cuprinsul ei; a insistat îndelung sǎ fac şi eu aşa; l-am ascultat; nu pot sǎ vǎ spun cît de bine îmi face sǎ ştiu cine a fost Belizarie şi ce sînt elemnicii. (Radu Cosaşu Dilema Veche Nr. 322/15-21 aprilie 2010)
După acestă pură bătaie de joc, în numărul următor bate în retragere, precum hoțul prins cu ocaua mică: cică a fost vorba de o ”eroare umană” și a citit ”elemniți” în loc de ”belemniți”.
Măgărie tipică sferto-doctului intelectual român: elemnici=elemniți=belemniți. Despre aruncarea în derizoriu a enciclopedismului și, în subsidiar, a remarcabilului personaj istoric Belizarie, nici o vorbuliță, nici o scuză. Nici măcar auto-reeducarea nu place acestor ”guru” naționali.
Să ne mai mirăm că Ovidiu Drimba a fost îngropat cu ani buni înainte de moarte ?
De vină sînt, evident, ”elemnicii”.
Liiceanu are păcate mult mai mari decît promovarea lui Coelho (vezi propria mărturisire despre spaima de vinul otrăvit al lui Virgil Măgureanu și testat – !!! – pe colegii de la GDS).
Apreciez detaliile dvs. Totuși, cu cine vă certați? Nu văd niciun universitar primprejur… Subiectul postării, Sergiu, e corporatist!
Sînt cei care ar fi trebuit să lumineze POST-UNIVERSITAR mintea lui Sergiu și a multor altora.
“ D. V-ați da viața pentru această țară?
Sergiu C. Nu. Mândria de a fi român sau orice altă naționalitate nu cred că are foarte mare sens pentru că nu avem niciun merit în treaba asta. M-am născut român ca urmare a întâmplării. La momentul zero al existenței umane conceptul de graniță și țară nu exista, erau doar oamenii. Astfel că familia este mai importantă decât țara în care m-am născut. Prefer copiii și soția să aibă un tată, respectiv soț alături de ei, chiar și într-o țară îndepărtată de cea în care ne-am născut, decât deloc, dar în România.”
Oare ce părere au nevasta si copiii despre acest “viteaz”?
Cred că sunt OK cu asta. Tu de ce nu răspunzi la întrebările alea?
Sunt sigur că au o părere excelentă. Tata viu e acolo toată viața, în timp ce tata erou mort e acolo doar la aniversări și sărbători naționale.
@Motanul: Sa inteleg ca tu crezi in „patriotism”, „esti mindru’ a fi de o anumita nationalitate” si „ti-ai da viata pentru o anumita tara”?
Daca da, este alegerea ta.
Nu toti sintem de aceeasi parere.
Ce parere are familia despre un membru al familiei este fix treaba membrilor familiei.
Faptul ca ai scris „viteaz” – in ghilimele – arata ca nu esti de acord cu parerea / atitudinea exprimata in articol.
Este, iarasi, alegerea ta.
Dar, nu stiu de ce, am impresia ca incerci sa desconsideri persoana care si-a exprimat o parere sincera.
„Mă mulțumește în general nivelul de siguranță pe care îl ai în România. În mare parte, cei care erau un motiv al nesiguranței au plecat spre țări mai bănoase, iar cei rămași s-au reprofilat pe activități non-violente (imobiliare etc).”
Incercand sa rezolv exprimarea cvasi-enigmatica, deduc ca generatorii de nesiguranta sunt cei care fura violent / talharesc. Acestia mutandu-se in occident, pe cale de consecinta, infractorii ramasi ofera siguranta, pentru ca opereaza non-violent. Este bine daca spaga, parandaratul, plicul, si in general orice forma de coruptie (desigur nonviolenta) da sentimentul siguranta tinerilor. Cat despre Traficul de persoane sau violentele sunt doar evenimente din media.