Iuliana: eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el

Nu cred că sunt masochistă, cred că sunt pe deplin conștientă de cine sunt și ce pot, și cred că aici este locul meu. Într-o țară în care nu totul merge bine, ba uneori ești efectiv exasperat.

Iuliana are vârsta la care am scris și eu seria De ce NU plecăm din România. I-am citit răspunsurile și am revăzut-o pe Dollo de la 30+ și chiar de la 40+, când ieșea la proteste în Piața Victoriei și făcea voluntariat pentru diverse ONG-uri și chiar partide politice ieșite din iarba verde a activismului civic. Între timp m-am lăsat dezamăgită și de partide și de mișcările civice, așa că m-am mutat la țară și am văzut cum e și România profundă 🙂 Dar să nu lăsăm o blogerizdă blazată să strice răspunsurile idealiste ale unei fete cât se poate de realiste în viața de zi cu zi. Căci așa se autocaracterizează Iuliana și cred că modul în care vede ea viața în România este ceea ce ne trebuie. Măcar din când în când, lunea 🙂

Credit foto: Iuliana

Dollo – Cum e viața dvs? Ce vă mulțumește, ce vă nemulțumește? Este așa cum v-o doriți?

Iuliana – Cred sunt în cea mai bună perioadă a vieții mele de până acum. Nu pentru ar fi ideală, ci pentru o trăiesc conștient, cu bune și cu rele, și îmi consum energia doar pentru ce contează cu adevărat. Locuiesc în București, am 37 de ani, am apartamentul meu (cumpărat în rate, cu credit de la bancă, desigur), un job pe care îl fac cu pasiune și care se potrivește valorilor și principiilor mele de viață (lucrez în sectorul ONG), un grup de prieteni cu care potrivesc de minune, și o viață activă și plină de întâmplări (fac sport, merg mult pe jos, călătoresc când am bani în afara țării, altfel mai pe buget mic în țară). Părinții mei sunt sănătoși, deși destul de în vârstă, iar fratele meu, care lucrează în IT, și familia lui au emigrat acum doi ani în Elveția, tocmai pentru a avea o viață mai ușoară și a le oferi copiilor un viitor cu mai multe șanse. Nu am o familie și nici o relație acum, deși îmi doresc asta. Dacă e vorbim de nemulțumiri, mi dori ca oamenii fie efectiv mai buni. Și de aici tot ce înseamnă asta. Și mai vrea un sistem de sănătate capabil răspundă nevoilor reale, și mai ales nevoilor tuturor. Apoi un sistem de educație care scoată tineri pregătiți pentru viață reală și nu cea din cărți, sau cea de acum un secol. Și un sistem juridic complet independent și eficient.

D – V-ați gândit vreodată la emigrare? Cum, în ce context, e un gând care revine sistematic sau pe care l-ați dat la spate definitiv?

I – M-am gândit, da, dar nu serios. Profesional pentru mine ar fi însemnat o dezvoltare extraordinară, aș fi evoluat mult mai repede și mai bine, și nu mă refer financiar, ci ca evoluție profesională. Aș fi putut emigra liniștită să lucrez la instituțiile europene de la Bruxelles sau la organizațiile internaționale de acolo. Am decis însă, conștient, să nu fac asta.

D – De ce ați ales totuși să rămâneți aici?

I – Am ales să rămân și de fiecare dată când îmi revine gândul acesta în minte știu bine de ce am făcut-o: pentru că doar pornind de la mai puțin, sau mai dificil, ai șansa să înveți, să crești, să evoluezi. Așa înveți cel mai mult, așa te dezvolți și așa ești mai capabil să te adaptezi oricărei situații. Asta cu atât mai mult cu cât viitorul este din ce în ce mai incert. Da, nu vreau să plec într-o țară în care totul e mai simplu, mai curat, mai previzibil, mai ușor. Pentru că mă voi complace în această stare și știu sigur că îmi va fi bine. Dar esența mea nu e aceasta. Nu cred că sunt masochistă, cred că sunt pe deplin conștientă de cine sunt și ce pot, și cred că aici este locul meu. Într-o țară în care nu totul merge bine, ba uneori ești efectiv exasperat. Dar eu aici pot fi eu și aici cred că îmi pot aduce cel mai bine contribuția. Desigur, mai sunt și motive legate de părinți, prieteni, locurile dragi mie. Dar astea în timp se pot acoperi și plecat fiind, așa cum fac milioane de români pentru care România nu mai e acasă. Deci aș putea să mă adaptez și eu. Doar că eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el.

D – V-a părut vreodată rău?

I – Nu, niciodată.

D – Cât din decizia de a rămâne în România este teamă, comoditate, mulțumire, obligație, dragoste sau altceva? Puteți explica fiecare sentiment ales?

I – Nu am niciunul din aceste sentimente. Pentru mine decizia de a rămâne este ceva pozitiv, constructiv. Eu rămân pentru că aici pot face diferența și pentru alții, și pentru mine.

D – Care este schimbarea fundamentală pe care ar trebui s-o facă România ca să devină o țară în care să-ți dorești să trăiești și nu doar o țară în care ești nevoit să trăiești?

I – Noi, aceștia care vrem să fie bine și să fim bine, să ieșim odată din carapacea proprie, să ne vedem unii pe alții, să comunicăm și să facem ceva. Nu doar să vorbim cu prietenii, să comentăm în social media, să fim nemulțumiți sau să emigrăm. Nu zic să intrăm în politică, eu cred că schimbarea începe de jos, de la fiecare dintre noi.

D – Cât/ce ați fi dispus să cedați din confortul propriu pentru ca schimbarea asta să se producă?

I – Destul de mult, pe termen mic, mediu și lung.

D – V-ați da viața pentru această țară?

I – Nu. Dar mi-aș da viața pentru familia și prietenii mei, și pentru copii și oameni nevinovați, în situații extreme.

D – În acest moment există cineva/ceva care vă dă (o cât de mică) speranță? Cine/ce anume?

I – Că suntem mai mulți și că oamenii sunt în esență buni. Doar viața și circumstanțele îi fac să facă și ce nu e bine. Și mai sunt și oameni răi, dar noi, ceilalți, suntem mai buni.

D – Prin absurd (sau nu), ar fi ceva care v-ar face totuși să emigrați?

I – Nu cred. Sunt idealistă, însă dacă nu de la asta pornim, atunci ce mai contează? Și credeți-mă, în viața de zi cu zi sunt cea mai realistă persoană cu putință 🙂

 


 

Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”. Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecațilorrămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:

Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.

Etichete: , ,

One Response la “Iuliana: eu nu caut binele pe tavă, ci vreau să fac ceva pentru el” Subscribe

  1. Ilici 22/03/2023 at 11:15 #

    E o mare diferenta intre mentalitatea de azi si cea de la sf anilor 90.

    Conditiile economice de acum nu mai au nimic de a face cu ce era pe vremuri. Exista libertate de circulatie si, orice s-ar spune, aderarea la UE a adus o imbunatatire neta a conditiilor de viata pentru o patura importanta a populatiei. Da, exista si oameni lasati in afara acestui proces, din zonele rurale si orasele mici.

    Realitatea este ca acum, cu burta plina, ne putem permite luxul de a sti ce vrea. Eu zic ca nu e rau, totusi.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Cum și-a arogat PSD un cinema de 3 milioane de euro din bani publici

poza-cinema-gloria-pro

Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.