Am stins un incendiu azi

Am stins un incendiu azi. Am sunat la 112 pentru asta.

Mă întorceam acasă de la București și în apropierea satului am văzut o drâmbă de fum gros care se ridica dintre câmpuri. E o vale acolo, între ogoare, care îți sare în ochi când traversezi podul peste autostradă, pentru că iarna asta a avut o textură diferită de câmpurile din jur, arate și îngrijite: era, până azi, plină de gunoaie. N-ar fi exclus ca inclusiv gunoaiele depozitate la marginea satului nostru (și despre care mă plânsesem primarului) să fi ajuns acolo. Cu vreo lună în urmă primăria a cărat vreo cinci camioane cu resturi de deșeuri aruncate de oamenii din sat la marginea satului. Nu știu unde le-a dus, dar nu cred că la groapa de gunoi, căci primarul a recunoscut că nu are bani ca să ceară firmei de salubrizare și acest efort. Adică să care gunoiul depozitat la marginea satului de oamenii care plătesc lunar ridicarea gunoiului, dar preferă să și-l arunce pe câmp, singuri. E un nonsens pe care nimeni nu vrea să-l combată. Așa că pesemne primarul i-a cerut unui băiat cu basculanta să care gunoiul și să-l ducă mai departe de sat, poate chiar la groapa asta din mijlocul câmpului. Știind că primăvara, când se face curățenie și prin curți și pe ogoare, se dă foc și la gunoiul ăla, și uite așa se face economie la buget.

Mă rog, e o speculație, mi-o fi afectat creierul faptul că toată iarna asta am inhalat tot ce bagă oamenii pe foc în sobe (adică orice în afară de lemn, că ăla e scump) sau ce ard prin curți sau pe câmpuri de când s-a desprimăvărat. Deja nu e seară fără miros de ars în jur. Am instalat degeaba ventilația în casă, că stăm închiși ermetic aici, la noi la țară, la aer curat...

Dar să revin la incendiul de azi. Căci sunt două chestii care mi-au rămas în cap după asta.

112 vede/știe cine ești când suni?

Am sunat la 112 de pe drum. Am oprit la marginea câmpului, am făcut o poză gândindu-mă că poate nu mă crede operatorul. După aia mi-am dat seama că oricum nu aveam cum să trimit poze la 112, deși poate ar trebui. Oricum, din poză nu pare așa dramatic, dar suprafața afectată era destul de importantă.

Operatoarea m-a întrebat de unde sun, unde arde și mi-a zis că-mi face legătura cu pompierii, dar înainte m-a întrebat cum mă cheamă. I-am zis și, cu experiența atâtor situații în care mi-am spus numele și am fost întrebată apoi: cum, cum?, mă pregăteam și de data asta să repet pe litere. Operatoarea, însă, nu a avut nevoie de literele mele, căci mi-a reprodus instant numele și m-a dat pe mâna/urechea pompierilor.

Am avut un moment de wtf?! gândindu-mă la dezbaterea la care fusesem acum câțiva ani, după cazul Caracal, când Raed Arafat cerea din nou cartele telefonice doar cu buletinul, o dorință fierbinte a serviciilor noastre încă de la 11 septembrie încoace. (sper că am cititori care știu și ce e Cazul Caracal și 11 septembrie, dacă nu, google it) Nu i s-a împlinit dorința atunci, căci CCR nu a fost de acord, totuși STS a făcut cumva căci, de la Caracal încoace, reușește să depisteze locul din care se sună, dar nu credeam că operatorul are și datele apelantului.

E drept că eu am de ani de zile cartelă preplătită, însă mulți ani înainte de cartela asta am avut același număr cu abonament la o altă companie de telefonie, deci pesemne că undeva în sistem mi-or fi rămas datele, așa se face că operatoarea de la 112 m-a întrebat practic cum mă cheamă mai mult ca să mă verifice.

Nu știu ce să zic, am sentimente amestecate în legătură cu asta, o fi bine să știe 112 cine ești când suni și ești în pericol, dar parcă n-aș vrea să știu că structurile de forță ale statului au atâta putere și control asupra mea. Pentru că structurile de putere au întotdeauna prostul obicei de a abuza de ea, de putere.

De ce nu se dau amenzi pentru incendieri, deși există lege 

Ajunsă la pompieri, am fost întrebată din nou ce problemă am, unde arde, am explicat, mi s-a spus că vor trimite pompierii locali la fața locului și că vor da numărul meu și acelor pompieri. Ajunsă acasă, după vreo zece minute primesc telefon de la un pompier din orașul învecinat, care-mi spune să stau liniștită că sunt la fața locului colegii lui, care sting focul, că a fost vegetație uscată care a luat foc.

Ce să vezi, fatalitate! I-am zis că nu cred că e vegetație uscată, că locul ăla era plin de gunoi de cu iarnă și în plus nu fusese așa de cald și uscat ca să ia foc. În mod sigur s-a dat foc, căci ăsta e obiceiul locului. Omul mi-a zis că nu, sigur a fost doar vegetație acolo, dar că știe de faptul că oamenii ard deșeuri, și m-a îndemnat să scriu la primărie ori de câte ori am aceste suspiciuni.

I-am relatat discuțiile cu primarul, avute verbal ce-i drept, și mi-a repetat că nu, că de fiecare dată trebuie să scriu, că primarul ar fi obligat să-mi răspunsă conform legii petițiilor. I-am zis că nu am ce să fac cu acele răspunsuri, decât eventual să aprind focul (deși n-am voie, conform legii, să ard nimic în curte), căci răspunsul primarului a fost întotdeauna: oamenii sunt nesimțiți. Dar de ce nu-i amendează nimeni pe nesimțiți, am întrebat?

Pompierul zice, da, aveți dreptate, dar știți ce mari sunt amenzile pe noua lege, cu incendierile, dacă îi dai 15.000 de lei unui amărât de la țară l-ai omorât. Și oricum nu ar avea bani să plătească amenda. Zic, Ok, dar măcar niște avertismente se pot da, o muncă în folosul comunității, ceva?

În fine, discuția s-a încheiat amical, dar eu am rămas cu încă o dilemă. Dacă legea e prea aspră și amenzile prea mari, înseamnă că e imposibil de aplicat. Deci nu se aplică, deci nu își atinge scopul. În urmă cu o lună, de Urlărie, când am semnalat primarului faptul că vecinii noștri se pregăteau să dea foc la cauciucuri, se pare că primarul chiar a trimis poliția prin sat în ziua aia. Am aflat asta de la un vecin, care a comentat post factum exact cu cuvintele astea:

– A venit poliția pe aici, dar nu le-a făcut nimica!

OK, deci poliția a trecut prin zonă, a văzut cu siguranță acele grămezi de cauciucuri, le-a zis oamenilor: băi, vedeți că nu e voie să mai ardeți cauciucuri, și a plecat. Unul a comentat că n-are ce să-i facă lui primarul, că e văr-su. Pesemne și printre polițiștii ăia or fi mai fost niscai veri.  Toată lumea și-a văzut de treabă, cauciucurile au ars în noaptea aia, tradițional, acoperind cu negru de fum tot satul, iar resturile au fumegat câteva zile la rând, deși a doua zi a plouat torențial.

Întrebarea care se pune este care e soluția? OK, primarul și poliția locală au milă de oameni, că sunt săraci, nu îi amendează, îi avertizează, le spun din vorbe că nu e bine, că nu e voie, că una alta. Ei înțeleg din acest comportament doar că „poliția nu le-a făcut nimic” și deci pot să facă în continuare la fel, că nu li se întâmplă nimic.  Probabil dacă-i lua la pulane poliția ar fi tras concluzia că nu e voie să dai foc la cauciucuri.

Mai nou am observat că unii stau cu ideea că din cauza UE nu e voie, că sunt ăia ai dracu și nu ne lasă să ne mai ținem tradițiile, adică nu ne mai lasă să ne ardem gunoaiele, deși ei, UE, ne trimit pe aici containere cu gunoaiele lor. Dacă le zici că nu e sănătos pentru noi înșine, pentru copiii lor, căci aerul pare el gratis, dar să-l ții curat e de fapt cel mai scump lucru, îți răspund că lasă, bă, că io sunt sănătos, crescut la țară în bălegar, n-am nici pe dracu!

Iar replica clasică de încheiere este: ce, ați venit voi de la oraș ca să faceți ordine aici, ce credeți că schimbați voi ceva?! Într-adevăr, cred tot mai puțin că pot schimba eu ceva aici. Am stins azi un incendiu, dar continuă să ardă multe, prea multe alte focuri.

Etichete: 112, arderi deșeuri, date personale, incendiu vegetație, pompieri