S.F. nu vine de la science fiction, deși pentru unii poate fi și așa decizia de a rămâne în România 🙂 Glumă! Oricum, F. admite și ea că sunt o mulțime de lucruri care o deranjează când iese din curtea proprie, iar asta pare să fie o chestie pe care nu o contestă nimeni. Diferența se face acolo unde cei rămași continuă să mai creadă în schimbarea poporului, încet, încet, și cei plecați care nu mai au răbdare cu asta.
S. crede că nația a evoluat repejor în ultimii 10 ani și zice că e de bine, dar și ea și-ar dori ca evoluția asta să fie mai accelerată. Evoluției, însă, la scară istorică, nu-i place viteza.
Fotografiile sunt trimise de S, de la moșia ei, și printre ele erau destule și cu pisici, dar eu am ales să le folosesc doar pe astea, căci nu mai e loc pe blogul ăsta și de alte pisici 🙂 Altă glumă – pur și simplu nu m-am putut decide ce pisică să aleg, așa că am rămas la varianta expresionist subtilă.
Dincoace de gard
Dollo – Cum e viața dvs? Ce vă mulțumește, ce vă nemulțumește? Este așa cum v-o doriți?
S.F. – În mediu restrâns, da, mă mulțumește, mă bucur de casă pe pământ, animăluțe, verde, viață, liniște, soare, zâmbet. În mediul social, nu: sănătate, justiție, educație, civilizație, autorități – dezolante.
D. – V-ați gândit vreodată la emigrare? Cum, în ce context, e un gând care revine sistematic sau pe care l-ați dat la spate definitiv?
S.F. – Da, dar am dat gândul la spate definitiv: structural sunt făcută pentru energiile acestui loc.
D. – De ce ați ales totuși să rămâneți aici?
S.F. – Locuri și oameni dragi, vibrația pământului, îmi place ceea ce fac: sunt plătită pentru a face ceva ce aș face și gratis.
D. – V-a părut vreodată rău că ați decis să rămâneți?
S.F. – Nu.
D. – Cât din decizia de a rămâne în România este teamă, comoditate, mulțumire, obligație, dragoste sau altceva? Puteți explica fiecare sentiment ales?
S.F. – Nu știu dacă e teamă, pur și simplu îmi doresc să plec doar ca să văd locuri și oameni noi, comoditate e sigur multă, și ceva mulțumire, și ceva drag de locuri, obligație sigur nu.
D. – Care este schimbarea fundamentală pe care ar trebui s-o facă România ca să devină o țară în care să-ți dorești să trăiești și nu doar o țară în care ești nevoit să trăiești?
S.F. – Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, civilizarea oamenilor ar fi prima și cea mai necesară schimbare: fiecare dintre noi să înțeleagă că are drepturi, dar și obligații, să respecte regulile și să priceapă că democrație înseamnă să faci ceea ce vrei, câtă vreme nu-l deranjezi pe cel de lângă tine. Și să se implice civic.
D. – Cât/ce ați fi dispus să cedați din confortul propriu pentru ca schimbarea asta să se producă?
S.F. – Niște timp.
D. – V-ați da viața pentru această țară?
S.F. – Nu.
D. – În acest moment există cineva/ceva care vă dă (o cât de mică) speranță? Cine/ce anume?
S.F. – Da, tinerii.
D. – Prin absurd (sau nu), ar fi ceva care v-ar face totuși să emigrați?
S.F. – Războiul poate.
Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”. Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecaților, rămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:
Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.
