Acum îmi e foarte limpede că pe vremea aia nu înțelegeam nimic din viață și din politică, și că nu poți să trăiești într-o bulă doar tu cu apropiații tăi. Indiferent ce faci, te lovești de mica mafie prezentă în eeeefectiiiiiv fiiiiecaaaare domeniu, de misecuvinism, de descurcăreală, analfabetism emoțional și uite așa mai departe. Deci da, vârsta cred că mi-a schimbat perspectiva, fiindcă atunci credeam (și aveam și energia necesară) că pot să mut munții din loc. Acum mi-am dat seama că eu sunt singurul munte (mărunțel, OK) pe care l-aș putea muta (de aici).Singurul lucru care mă bucură în România e că încă există ceva natură neprăduită de om. Firește, abia se poate ajunge la ea din cauza infrastructurii practic inexistente, dar ăsta e, până la urmă, un lucru bun 🙂
Foto Sergiu 6fingers Mitrofan
Dollo: Cum e viața dvs? Ce vă mulțumește, ce vă nemulțumește? Este așa cum v-o doriți?
Viața mea e o continuă luptă cu tot, pentru tot. Mi se pare că oricât m-aș zbate, niciodată nu o să am o viață liniștită, și îmi e groază de bătrânețe, când n-o să mai pot munci la randamentul ăsta, sau când o să depind de stat, de sistemul de sănătate, de toate cele. Mi se pare că un om trăiește în țara asta în ciuda ei. Țara asta, dacă nu ești bărbat (bărbații romi se exclud, desigur), în deplinătatea facultăților fizice și mintale, descurcăreț și cu părinți bogați, te urăște. Ca femeie, la fel, numai că trebuie să ai până în 35 de ani și să fii aptă și doritoare de reproducere, desigur. Orice persoană cu dizabilități sau boli (bătrânețea și sărăcia sunt boli terminale, desigur) e ignorată ostil. Nimic nu merge bine și în absolut fiecare domeniu există o mică mafie de care trebuie să treci ca să te poți descurca. Legile sunt făcute pentru săraci. Așa că tot ce fac e să lupt ca să mă descurc și nu, e DEPARTE de ce mi-aș dori. Și nu îmi doresc iahturi și viață de belfer, îmi doresc ca din salariul minim pe economie să se poată trăi decent. Vreau să am siguranța zilei de mâine, o casă a mea cu un petic mic de pământ pe care să pun talpa goală pe iarbă, să pot mânca sănătos, să mă pot duce la medic când vreau eu și să nu aleg între sănătate și facturi, să pot călători o dată, de două ori pe an. Primul meu concediu a fost la 40 de ani 🙂
Aș putea să înșir până mâine ce mă nemulțumește.
Ce mă mulțumește? Că suntem în UE și că vrem, nu vrem, trebuie să avem un minimum de condiții de respectat, că avem cât de cât o protecție militară… Chestii din astea.
D: V-ați gândit vreodată la emigrare? Cum, în ce context, e un gând care revine sistematic sau pe care l-ați dat la spate definitiv?
De sute de ori. Și încă mă gândesc la el, dar mult mai puțin.
D: De ce ați ales totuși să rămâneți aici?
N-am ales eu, a ales soțul. Nu are curaj și energie să lase tot și să o ia de la capăt într-un loc necunoscut, pe teren nesigur.D
D: V-a părut vreodată rău că ați decis să rămâneți?
Da, regret. Dar n-am ce să fac decât să mă resemnez, să mă împac cu gândul, și să fac tot posibilul să ne construim o viață frumoasă aici.
D: Cât din decizia de a rămâne în România este teamă, comoditate, mulțumire, obligație, dragoste sau altceva? Puteți explica fiecare sentiment ales?
80% din decizia de a rămâne este pentru soț. El e lumina mea, comoara mea cea mai de preț. Dacă n-ar fi el, aș pleca învârtindu-mă. 15% este teamă, firește, e teama de necunoscut. Și un 5% comoditate.
D: Care este schimbarea fundamentală pe care ar trebui s-o facă România ca să devină o țară în care să-ți dorești să trăiești și nu doar o țară în care ești nevoit să trăiești?
Să se facă Olanda? :)) Glumesc. Păi cred că educația și guvernarea pe modelul nordic ar fi, dacă e să aleg una.
D: Cât/ce ați fi dispus să cedați din confortul propriu pentru ca schimbarea asta să se producă?
Cât e nevoie 🙂
D: V-ați da viața pentru această țară?
hahahah nu.
D: În acest moment există cineva/ceva care vă dă (o cât de mică) speranță? Cine/ce anume?
Așa flasci și imperfecți cum sunt, câțiva politicieni de pe ici, de pe colo, deși n-am nicio îndoială că în curând o să fie măturați de acolo scurt și neceremonios.
D: Prin absurd (sau nu), ar fi ceva care v-ar face totuși să emigrați?
Pe mine nu m-ar ține nimic aici. Dacă soțul zice să plecăm, mâine am rucsacul făcut.
Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”. Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecaților, rămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:
Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.
Dap. Știu sigur ca suntem mai mulți care nu au plecat acum 7-15 ani și care acum vad lucrurile cu alți ochi.
Eu îmi împing doua colege de serviciu, care au copilași cu probleme și care ar avea nevoie de sistemele de asistenta sociala de afară. Și nu le pot convinge și știu ce va fi peste vreo 5-7 ani și în sufletul lot.
Suntem ca intr-o relație abuziva din care nu ne putem face curaj sa plecăm.
Veșnicele văicăreli, veșnicele lamentări, veșnicul „Sunt prea bun, țara asta nu mă merită, Olanda mă merită”.
„V-ați da viața pentru această țară?”
„Hahahaaa nuuu!”
Pe de altă parte ne uităm cu admirație la ucrainenii care își apără cu îndârjire pământul. Probabil fac asta pentru că la ei nu sunt probleme, nu e hoție, nu e corupție.
De fapt multora nici nu le pasă, e doar un alt subiect plictisitor la știri.
„Hahahaaa nu!”
@Gigi Muschi,
„…Probabil fac asta pentru că la ei nu sunt probleme, nu e hoție, nu e corupție.” => poate ca nu e chiar asa – vezi aici: https://www.transparency.org/en/cpi/2022
Radu, linkul tău îi dă dreptate lui Gigi, România este muuult SUB Ucraina la corupție, noi scorul 46 din 100 de puncte posibile și nivelul 63 din 180, ei scor 33 și nivel 116, țara ți-o aperi dacă ești atașat de locul nașterii, formării, dacă nu bagajele și ubi bene ibi patria.
Diferenta principala intre Romania (in care am ramas) si Olanda (in care n-am vrut sa ma duc) este, dupa parerea mea, structura sociala.
La începutul WW2, Romania era ca un tort, cu Regele proeminent in varf, asezat pe o glazura de aristocrati, industriasi, negustori si proprietari bogati, urmand stratul intelectualilor cu bani, doctori, avocati, ingineri etc., apoi intelectuali saraci, muncitori, tarani… puteti gasi sau scoate straturi din lista.
Structură creată într-un timp relativ scurt, dupa Unirea din 1859, Independenta din 1877, investirea Familiei Regale care ne-a pastorit aproape o suta de ani.
Când au venit comunistii, l-au gonit pe rege, glazura a fugit din tara sau a ajuns la puscarie, si in restul tortului bolșevicii au bagat mixerul.
Si praful s-a ales de țară.
Soacra mea, de exemplu, in 1949, când avea 15 ani, era ucenic la Uzine de Vagoane Arad, apoi a muncit la calea ferata Salva-Viseu, ajungand sa ia pensie de la IDEB, desi se nascuse intr-un sat de langa Bacau. A suferit efectul de mixer, fara de care ar fi facut parte dintr-o familie de tarani bogati, pentru ca au avut pamant si ea a fost o femeie intreprinzatoare, energica si cu mare putere de munca. (n-a uitat niciodata satul, si cand eram pe santierul micutei mele case de vacanta unde eu rasfoiam carti cu gradini japoneze, ea m-a intrebat cu un aer nevinovat, unde vreau eu sa amplasăm cotețul porcului.)
Insist, noi suntem o masa informa, din care niciodata nu vom crea o structura sociala stabila.
Iar Olanda? Monarhie peste glazură, iar în jos strat sub strat, un tort format in sute de ani, de cand Olandezii stapaneau marile si aveau, la un moment dat, cea mai mare flota comerciala din lume, Compania Indiilor Olandeze de Est avea o mare armata privata (un fel de trupe Wagner la 1650) iar la alt moment dat erau, de departe, cei mai mari neguțători de sclavi, livrand sclavi la comandă, din Brazilia până in America de Nord.
Acum vreo doua saptamani a fost ziua Regelui, toata Olanda s-a imbracat in portocaliu (copii de scoala obligatoriu) au cantat si au celebrat (sa nu spuneti vezi, ce frumos, traditii pastrate nu ca la noi proștii, că îți raspund or fi, dar nu sunt traditiile mele, nu e regele meu).
Curatenie incredibila, casele toate aliniate si de aceeasi inaltime, gazonul de pe peluze perfect… dar stii cat e amenda daca nu tunzi gazonul, stii ca n-ai voie sa vopsesti altfel casa decat vecinul, stii ca daca vrei sa invoiesti copilul de 6 ani de la scoala doua zile mai devreme de vacanta de Craciun ca sa mearga la bunica din Romania, trebuie sa iei semnatura de la invatatoare, de la Director si de la Primarie, peste tot auzind ca nu se poate, ca pierde si ramane in urma, desi e primul din clasa, si sunt o multime de elevi mult mai slabi? Adica nu esti de capul tau in Olanda, trebuie sa asculti de autoritati, ca daca abuzezi cu invoiri si alte de-astea, poti si sa pierzi copilul. Nu critic Olanda, Doamne Fereste, sunt inaintea noastra cu 100 de ani si merg mult mai repede, deci n-o sa-i ajungem niciodata, dar…
Daca as fi plecat in Olanda in tinerete, as fi avut impresia, nu ca voi fi primit nici macar intr-un strat social format din olandezi din partea de jos a tortului, ci ca abia as fi fost primit sub cartonul pe care sta tortul, acolo unde umbla gandacii cu droguri si prostitutele, la cel mai jos nivel social.
Ca sa ilustrez ideea, pur si simplu n-as suporta, daca lovesc un vecin cand cobor scarile grabit, să aud in urma mea:
„Uită-te pe unde mergi, român tâmpit!”.
Prefer, aici, sa aud un simplu:
„Uită-te pe unde mergi, tâmpitule!”
Așa sunt eu, sensibil la nuanțe.
Si d-aia n-am plecat!
Ziua regelui in Olanda e in 27 Aprilie, in ce univers paralel ai vizitat Olanda?
Eu trăiesc aici, si nu te amendează nimeni daca nu-ți tunzi gazonul, si n-ai nevoie de semnătura nimănui sa-ți iei copilul de la școala. Doar informezi școala de motiv (e bolnav, are programare la dentist, etc). Sa-l iei de la școala câteva zile cand nu e in vacanța e putin ilogic. Ce părinte ar vrea ca copilul lui sa piardă lecții de la școala aiurea. In cazul ăla probabil ai merita o vizita de la protecția copilului. In Olanda sunt foarte mulți străini, in zona Haga si Amsterdam, cam 45-50%. Asa ca ai destul de mici șanse sa te calci pe bătături cu un olandez. Si si daca ar fi vreo situație din asta, numai aia foarte prăpădiți(ratați) ți-ar striga ceva pe strada. Olandezii sunt extrem de toleranți si civilizati!
Am fost de curând in România. Ce m-a șocat cumva a fost numarul relativ mare de case “moarte” din fiecare localitate prin care am trecut. Case nelocuibile si nelocuite, cu acoperișul si peretii distruși. Unele chiar in centrul localităților. Si ce m-a șocat de asemenea e ca nimeni din România nu pare a avea o problema cu asta. Practic romanilor din țara li se pare ceva absolut normal. Mie nu. Orice organism viu isi elimina celulele moarte. Cand nu mai face asta e ceva foarte grav!
– e normal sa nu ai voie sa iti vopsesti casa in ce culoare te bate pe tine mintea. Culorile sunt alese de urbanisti, care au facut o scoala pentru asta. Cartierele alea arata perfect tocmai pentru ca exista reguli. Si de-aia orice bloc comunist arata oribil pentru ca unul a inchis balconul cu cornier, altul cu termopan, unul a izolat la parter si construit o maghernita.
– e normal sa nu ai voie sa iti scoti copilul din scoala cand si cum te doare pe tine. Ca de-aia e un program facut, ca sa nu se trezeasca orice parinte ca vine cand vrea el cu copilul. Care e limita? 2 zile? 4 zile pe an? oricate zile vrei tu daca copilul e bun?Si daca e slab ce mai conteaza? eu zic 2 zile pe saptamana sa il scoatem ca e ok.
Diferenta dintre Romania si orice alta tara vestica este normalitatea asta. Si intelegerea faptului ca legile sunt acolo ca sa fie respectate.