În 2020, pe vremea când mă tundeam aproape singură, cu mașina de tuns a domnului inginer
Am întrat la coaforul la care m-am tuns ultima dată, înainte de Paște. Coafeza fusese șocată că vreau tuns scurt-scurt, băiețește, dar până la urmă a pus mâna pe mașina de tuns și a prestat corespunzător. Mă mai întreba când și când dacă e bine. În final m-a felicitat că am curaj să port părul scurt, vizibil ușurată că îmi place ce a ieșit.
Nu era prima coafeză care avea această reținere. De-a lungul vieții mele am fost tunsă de multe ori foarte scurt și de fiecare dată am avut aceeași conversație cu coafeza: sigur vreți scurt? Dar de ce? Sigur, sigur?
Azi nu era coafeza care deja știa că vreau scurt, așa că am mers peste drum, unde trona mare un afiș cu „angajăm coafează”. Fiind salon și pentru bărbați am socotit că numa’ bine nimeresc o frizeriță. Ăstora nu le e frica să tundă scurt, nu?
Greșit.
Frizerița era chiar liberă, scrolla pe telefon, dar a preferat să mă paseze la alta, care tocmai terminase de tuns o doamnă. Deci totuși aveau coafează.
Până mi-a venit rândul am fost invitată să șed. A întrat între timp și un tânăr care voia același lucru ca și mine – un tuns. Frizerița nr.1 s-a oprit din scrollat și l-a invitat pe scaun.
L-a rugat să-și răsfrângă gulerul cămășii, apoi i-a înfășurat gâtul cu o bandă de hârtie de unică folosință, ca să nu-i pună direct pe piele pelerina aia pe care au purtat-o și alții înaintea lui. Cât de cât igienic.
Între timp m-a chemat și pe mine coafeza la aparat. Pe jos, în jurul scaunului, era plin de părul doamnei dinainte.
– Aștept să măturați…, zic.
– Nu că mătur după aia, zice ea insistând să mă așez.
– Totuși, zic, poate vă încurc când o să măturați …
– Nu mă încurcați deloc, așezați-vă, stați jos!
M-am așezat, crezând că totuși vă mătura părul ăla printre picioarele mele. M-am înșelat. Nu l-a măturat deloc. Probabil avea o normă de tunsori după care punea mâna și pe mătură.
Mie nu mi-a pus hârtie din aia în jurul gâtului, ci mi-a înfășurat direct pelerina. M-a întrebat totuși dacă e prea strânsă pe gât 😉 Probabil între femei nu se ia nimic, numai la bărbați sau ceva. Totuși a stropit cu ceva lichid pieptănul și foarfeca. Sper că spirt.
– Cum vă tund? mă întreabă nerăbdătoare să purceadă.
– Scurt, scurt, zic. Nici nu se putea altfel, la ce lungime avea părul meu, dar am exemplificat: cu mașina pe la tâmple și la spate, și doar o idee mai mare pe creștet. BĂIEȚEȘTE.
Mi-a udat părul și s-a apucat să-mi taie cu foarfeca, ușor, vârfurile de la chică. După părerea mea de nespecialist, chica era prima în care trebuia băgată mașina de tuns. Adică strângi ciuful din creștet cu o clamă, iar ce rămâne pe margini, de jur împrejur, tunzi cu mașina de tuns cât să fie așa periuță. Ulterior te desfășori în ce-ți rămâne pe creștet, cât să-i dai o formă care să se așeze pe capul tunsului. Cam asta e filosofia.
Doamna coafeză nu o știa pe asta. Vâzând cât se străduiește să-i iasă drept bordura de la ceafă, cu foarfeca, am început să bat apropouri:
– Dar nu era mai ușor cu mașina de tuns? Știți, acolo vreau scurt, scurt…
– Nu, că e subțire și trebuie tăiat cu foarfeca aici, ca să fie drept, zice ea.
OK, mă gândesc, o ști ea ce face, mai aștept. Va băga mașina aia de tuns în priză în orice moment.
Apoi pare că a lăsat ceafa și a început să-mi tundă câte un smoc luat așa la întâmplare de pe creștet, să-l răsucească între degete și să-i tundă vârfurile cu foarfeca, așa selectiv. Apoi mă ciufulește ca să se amestece șuvițele între ele. Operațiunea decurgea complet diferit față de ce speram, dar tot mai credeam că voi auzi din clipă în clipă motorașul mașinii de tuns.
M-am gândit să nu-i zic direct, ca să se simtă cumva prost sau că-i desconsider profesionalismul. Adică nu-i spun eu ce să facă, că știe ea mai bine. Dar ca să o abat de pe drumul greșit, pe care mi se părea că se afundă, din când în când îi mai băteam apropo-uri:
– În timpul pandemiei m-am tuns cu mașina de tuns, și așa am observat că îmi vine foarte bine părul tuns foarte scurt… de aceea continui să mă tund așa scurt, scurt…
A zâmbit și a continuat să fileze. Probabil deja mă înjura printre dinți că eram una de aia care s-a descurcat și fără coafeză în lockdown.
– Știu că pentru coafeze e greu de înțeles de ce ar vrea cineva să se tundă scurt-scurt. Probabil sunt unele cliente care se răzgândesc după ce sunt tunse și fac scandal. Dar să știți că eu nu mă supăr, chiar dacă nu iese bine. E păr, o să crească la loc, adică nicio problemă dacă greșiți sau ceva…
Nicio reacție. O rememora în gând de câte ori a avut probleme cu cliente nemulțumite? Ce o fi de fapt în capul ei? S-o gândi la ce pune pe masă, la problemele de acasă? O rezolva vreo problemă de fizică cuantică în timp ce-mi taie mie câte un fir de păr?
Mă uit la ea în oglindă. E mignonă, foarte slabă, între două vârste, cu părul vopsit într-un roșu cireașă. Nu pare prea experimentată. Se străduiește să fie amabilă. Pare mai degrabă recalificată în meserie, după o perioadă complicată a vieții.
– Știți, nu-mi place deloc părul care cade pe față, nici la urechi, nici la breton, îmi place să am fața liberă…
Ea continua să-mi aducă părul din spate în față, și pe frunte, și pe urechi, să-l fileze și să-l ciufulească. Zice:
– Dar o să vedeți că vă vine mai bine așa cu el filat, decât scurt ca la bărbați. E mai frumos, e mai….
Am simțit că nu găsea cuvântul:
– Mai feminin?
– Da, mai feminin.
Părea că nu voi vedea deloc mașina aia de tuns de data asta. Mi-a dat roată de câteva ori, mi-a mai tuns câțiva milimetri din câteva șuvițe alese la întâmplare și după vreo jumătate de oră a rostit cuvintele de care mă temeam:
– O să fiți gata imediat!
Gata? Cum gata?! Nu se vedea practic nicio diferență față de cum intrasem pe mâinile ei, în afara faptului că-mi adusese părul din spate în față și îl ciufulise, ca să-mi arate ce feminină sunt cu el așa filat.
– E, dar nu e nicio grabă! zic. Aș vrea mai scurt, totuși…
Îmi aduce o oglindă ca să mă văd la spate. Părul cu care intrasem în salon era tot acolo. Pe ceafă, pe urechi, în creștet. Doar ceva mai ciufulit. Sunt descumpănită pentru că mă uit la ea – pare mulțumită de rezultat – și nu-mi vine să-i zic că nu e deloc ce voiam eu. N-aș vrea s-o jignesc, așa că adopt tactica politicoasă a lui: excelent, dar…
– Apreciez mult ce ați făcut (muncise totuși juma de oră să tundă niște vârfuri mici), arată foarte bine, dar eu vreau mai scurt. Știți, cu mașina de tuns cred că mergea mai rapid, nu munceați atât…
– Mai scurt vreți?!?! Se miră de parcă aude prima dată că vreau scurt. Pot și mai scurt.
– Da, vă rog, scurt la tâmple, scurt la ceafă…
Se apucă să îmi ude iar părut. Are fix aceeași expresie de parcă abia se apucase, nicio nemulțumire. Complet detașată, îmi pune aceleași întrebări ca la început:
– Deci aici vreți tuns pe după urechi?
– Da, ca la băieți…
– Dar știți că e mai feminin așa cu perciuni…
Se apucă să tundă. Tot cu foarfeca. Ajung să cred că de fapt femeia nu avea o mașină de tuns. O fi fost în probe, și mașinile astea de tuns s-or da numai după ce treci vreun examen. Or fi cu atestat sau ceva. Între timp, băiatul care intrase după mine și pe care-l luase frizerița în primire se ridicase gata tuns de pe scaun și se pregătea să plătească. L-am privit cu invidie. Ce scurt și bine îl tunsese frizerița!
La mine mergea la fel de greu. După ce a tuns pe lângă urechi, cât de cât, a mai scurtat câțiva microni din alte șuvițe de prin creștet. Aveam ditamai bretonul. I-am zis din nou că nu suport părul pe față, dar că o să-l dau eu pe spate, dacă ea nu poate.
– A, cum, așa pe spate îl vreți?
Îmi arde niște perii plus câteva rafale de foen, provocându-mi o coafură a la Stalin.
– Nu chiar așa, dați-l într-o parte, să nu fie pe frunte. De aia ziceam să fie mai scurt… știți…
– A, deci tot într-o parte vreți. Și mi l-a culcat pe-o parte. Am rămas cu un semibreton.
A mai punctat cât de feminină e tunsoarea filată, cât mă întinerește, nu că aș fi bătrână, și în final mi-a adus din nou oglinda. Mi-era clar că mai mult nu se poate. Eram exact la fel tunsă, dar o oră mai târziu. Probabil se vedea pe fața mea dezamăgirea.
– Dacă vreți mai scurt pot și mai scurt, să știți, zice.
– Nu mai, lăsați că ați tuns destul, o oră… nu mai pot să stau. Mulțumesc!
– Vă mai așteptăm și altă dată!
45 de lei și câteva ore mai târziu, ajung acasă și după câteva replici mă întreabă domnul inginer:
– Dar te-ai tuns sau ceva…?
– Ha! Nu știu, tu ce zici, m-am tuns sau nu?!
P.S. Știu, o să ziceți că dacă mi-a ieșit în pandemie, de ce nu continui această tradiție? Până la urmă tunsul cu mașina e mai degrabă de avarie, ideal e să te tundă cineva care a făcut niște cursuri pentru asta și să arăți cât de cât tuns profesionist, nu cioplit cu ciobul.
Că se știe că fetele trebuie să aibă părul lung, de aia 🙈
M-am tuns anul trecut după ceva timp de netuns. Și am zis să taie jumătate din lungime + filat. Că am părul „natural” și răbdare de aranjat bob sau drept nu am. În fine, după ce m-a întrebat de vreo 10 ori dacă sigur așa îl vreau se plângea la toți care intrau în salon că îmi tai jumătate de păr 😂 I-am arătat și poza când l-am avut mai scurt și tot nu a fost 100% convinsă că așa vreau de scurt
Eu am o „relație” cu coafeza mea de niste ani buni și e la fel de mirată de fiecare data când îi spun cât sa taie. Și pentru că numai în față pot vedea, de fiecare dată rămân cu parul din creștet și de la ceafă mai mare mult decât cel din față așa că urmează tunsul de acasă…
Nu știu de ce, oi fi dependenta, dar tot continui să mă duc 🤭
Eu mă tund mai-mult-decât-băiețește :)))). Motiv pentru care nu mai schimb nici eu coafeza de câțiva ani. Dar de-a lungul timpului, la cine am nimerit să mă tundă bine din prima și să nu stau o oră ca să ia din vârfuri până ajunge la o mărime 3 de fapt, una m-a tuns la spate cu ceva gen brici (!!!) – efectiv simțeam cum trage de păr, alta direct cu mașina de tuns, iar cea la care mă duc acum îl ia din foarfecă ciuf cu ciuf, după care îl filează, folosește și mașina să îl bibilească, iar mărimea cu care mă simt bine e aia la 2 săptămâni după eveniment :)))).
N-am avund timp să ajung la coaforul meu obișnuit (un armean in Bruxelles).
La ăștia de lângă mine… Exact aceeași experiență. Doar că a costat 50 eur și a reușit totuși să-mi taie părul de la spate relativ scurt (cu foarfeca 😒).
Aici încă sunt mai obișnuiți cu tunsorile scurte pentru femei dar tot încearcă mulți/multe să te convingă că poate vrei mai lung. La mine ajută o poză cu mine tunsă periuță. Devine mai ușoară negocierea.
Hm, eu mă întreb dacă nu e și o strategie comercială la mijloc: dacă tunde scurt, nu te mai vede la față multa vreme.
Mi se întâmplă frecvent, ca băiat 😀, același lucru: nu vor să îmi facă o tunsoare igienică. In schimb, frizerița e foarte interesată la început cam de cât timp nu m-am mai tuns.
Eu am parul aproape pana la fund ca domn’ injiner (al meu, nu al tau :)) m-a tuns acum 2 ani juma’ si nu a mai dorit de lene. In Romania nu am apucat, ca am avut „bucurii” cu copilul, acum astept sa ma intorc acasa si ori il amenint cu divortul ori gasesc pe careva sa ma despaducheze. Ca ma apuca dracii cu ditai pleata 😀
”Nemăturatul părului de lîngă scaun” (& altele similare) reprezintă o foarte veche și neaoșă tradiție.
Mackensen și buda oltenească
Singura consolare pentru această stare de lucruri o găsesc într-o anecdotă. Se povestește că în Primul Război Mondial, von Mackensen, feldmareșalul care a gonit armata și guvernul României (aici nu e cazul de majuscule, eh?) până la Iași, a ajuns la un moment dat într-un sat din Oltenia. Acolo s-a încartiruit la o bătrânică-model, care își spoia gospodăria de două ori de an, ținea o curățenie lună în casă și gătea a-ntâia. Feldmareșalul a lăudat starea de lucruri, dar, la un moment dat, apucat de o nevoie firească, a întrebat unde e toaleta. A fost îndrumat spre fundul curții, unde a găsit o privată distrusă, rău-mirositoare și plină de muște. Revenit cu succes dintr-una din cele mai periculoase situații de luptă pe care i le-a furnizat România, von Mackensen ar fi întrebat bătrânica: “Maică, cum de aici e totul pahar, miroase a curat, și acolo e dezastrul ăla – era să cad și să mor în hazna?!” La care se spune că bătrânica i-ar fi răspuns: “De’, maică, dacă era altfel, veneam noi la voi, nu veneați voi la noi…”