Lucian Pană: Mă supăr pe politiceni, pe unii, pe alții, dar pe țară nu mă supăr niciodată

Pe Lucian Pană l-am cunoscut în urmă cu vreo cinci ani, la una dintre întâlnirile posesorilor de Oltcit. Încă mai avea pe vremea aia mașina lui dragă, de care era îndrăgostit ca în prima zi, deși ea își trăia cam de atunci ultimele zile. Ulterior ne-am mai întâlnit la adunările anuale ale oltcitarilor, el fără mașină, doar cu dragostea purtată mărcii în suflet și pe tricou.

Ca orice relație de amiciție începută offline și continuată online, și relația noastră a scos la iveală incompatibilități ideologice care nu ne-au împiedicat însă să ne revedem cu plăcere an de an și să stăm la aceeași masă. Deși Lucian își asumă cu mândrie etichete care de regulă implică ură – naționalist, homofob, eurohater – el este în realitate un om cald și cordial, cu preocupări pașnice. Pentru mine întotdeauna a fost un paradox cum poate fi în offline un om atât de amabil, iar în scris atât de tăios.

Pentru că Lucian este singurul om, dintre cunoscuții mei, care își asumă opțiunile de care majoritatea celor din bula mea se tem – de exemplu și că va vota AUR – i-am propus să facem acest interviu, pornind de la chestionarul pentru cei care NU vor să plece din țară. Cum ar zice oamenii de la Vice, am stat eu de vorbă cu un naționalist și eurohater ca să vedeți de ce o să avem AUR la guvernare la anul. Am vrut să înțeleg de unde vin, cum și-a format el aceste convingeri, cum de suntem atât de diferiți, deși trăim în aceeași lume. Mă rog, el trăiește de o viață în Teleorman, nu a ieșit niciodată din țară în Vestul Europei și nici nu-și dorește neapărat.

Nu împărtășesc o mulțime dintre opiniile lui Lucian, deși, paradoxal, la președinție de exemplu am votat similar în ultimii 30 de ani. În continuare nu pricep cum de un om care l-a urât pe Dragnea, nu reușește să-i citească și pe liderii partidelor naționalist-populiste, în care-și pune nădejdea. Dar am înțeles un lucru care pesemne că are o explicație antropologică. Lucian și-a făcut din conceptul de țară, de patrie, o icoană sacră pentru care, în teorie, e gata de orice sacrificiu.

Dincolo de această certitudine, îmi rămân în continuare neclare multe din convingerile sale: căci urăște UE, dar crede că soluția pentru țară este o revoluție adusă și susținută din afară; nu-i place ca străinii să ne „dicteze” ce să facem, dar crede că numai cu relații externe se pot schimba lucrurile în țară; crede în democrație și capitalism, dar îi e drag naționalismul etc.

Dollo: Cum  e viața dvs? Ce vă mulțumește, ce vă nemulțumește? Este așa cum v-o doriți?

Lucian Pană: E bună! Sunt un om obișnuit, produs mediocru al învățământului comunist (6,25 la BAC), 55 de ani, responsabil de mediu într-o societate de valorificare a deșeurilor. Căsătorit de 34 de ani cu un cadru didactic, fără copii. La bază sunt instalator dar nu am profesat prea mult, după care: gestionar, șofer, apoi, în urma unor cursuri, operator PC contabilitate primară și de vreo 12 ani responsabil de mediu. În general, așa cum am spus, sunt mulțumit cu viața mea, mă rezum la cât pot și ce am. Visez să-mi fac o căsuță pe terenul pe care îl am de la bunici și lucrez la asta.

D: V-ați gândit vreodată la emigrare?

L.P.: Da, dar mi-am revenit repede. De fapt nu m-am gândit niciodată chiar să emigrez. În mai-iunie 89 am fost în URSS și după 3 zile deja îmi era dor de țară. Îmi era dor să aud și să văd românește în jurul meu. Am înțeles atunci că nu aș putea să plec din țară niciodată. Și asta în contextul în care atunci era congresul PCUS, îi vedeam pe ăia din sală cum îl bălăcăresc pe Gorbaciov care vorbea la tribună și nu prea înțelegeam cum dracu e posibil așa ceva. Am văzut „Plăcinta americană” în vagon video-bar și alte chestii care la noi erau pur și simplu de neimaginat atunci. Concluzia mea a fost că nicăieri nu-i mai bine ca acasă!

D: E posibil ca excursia aia să fi fost doar o experiență neplăcută întâmplătoare și să vă fi format această imagine deformată despre străinătate?

L.P.: Nu am fost niciodată în Vest și oricum o excursie nu m-ar convinge să emigrez. Statutul de turist e una și cel de emigrant e alta. Treaba asta e valabilă chiar și la o mutare în țară, dintr-o zonă, în alta.

D: Deci nu ați ieșit niciodată din țară în ultimii 30 de ani? Nu sunteți niciun pic curios cum este în alte țări?

L.P.: Nu, nu am ieșit. Curios aș fi să văd unele obiective istorice sau culturale de acolo. Sunt convins că traiul este mai bun acolo, dar am explicat de ce am convingerea asta. Nu înțeleg de ce trebuie să fie un deziderat să emigrăm. Nu ar fi mai indicat ca dezideratul să fie să facem să fie mai bine la noi?

D: Ce anume vă place în România, ce vă face să spuneți că „nicăieri nu-i mai bine ca acasă”?

L.P.: Ce îmi place în România!? TOT! Oamenii, locurile, istoria, cultura…

D: În ce perioadă din istorie credeți că România a performat cel mai mult?

L.P.: Bineînțeles că în perioada comunistă! Dincolo de toate tragediile și ororile, a școlarizat și a culturalizat masele, a industrializat țara, a organizat agricultura, ne-a educat să ne iubim țara, poporul și înaintașii… Când eram eu elev un bilet la cinema era 6 lei, iar la teatru intram doi elevi pe un bilet de 15 lei. Așa am văzut multe piese de teatru în Alexandria și știi ce am mai văzut în Alexandria? Trei operete. Alternativă la propaganda aia scârboasă, singurul lucru pe care îl puteam face era să citim. Cam de asta cred eu că țara a performat sub comuniști.

D: Cum i-ați face reclamă țării, pentru cei care ar vrea să se stabilească aici?

L.P.: De ce aș face așa ceva!? România are nevoie să i se întoarcă oamenii acasă și să nu mai plece alții.

D: Trăiți în Teleorman, un județ sărac/sărăcit mai ales în ultimele decenii, denigrat și desconsiderat din cauza unor exponenți politici ai județului. Cum vedeți situația asta, ca locuitor, ca român și ca alegător?

L.P.: Noi românii avem capacitatea asta de a trece peste neplăcerile vieții luîndu-le în râs. Da, trăiesc în Teleorman, dar lucrez la o companie privată nealiniată politic. Da, mă nemulțumesc unele lucruri care se întâmplă la noi și vă asigur că îi înjur pe cei de la conducerea localității/județului din tot sufletul.

D: Ați votat vreodată PSD? Ați fost mulțumit de alegerile făcute? 

L.P.: N-am mai votat de multă vreme, de când am realizat că toate partidele sunt doar bande de hoți care își dau mâna în folosul membrilor lor. Am votat FSN și Iliescu în 90, am mai votat Iliescu în 2000, am votat Băse prima dată și pe împuțitul de astăzi, la primul mandat.

D: Votul nu e tot o formă de implicare civică? Dacă nu votăm, ce alternative ar fi de schimbare?

L.P.: Votul este o formă de implicare civică, dar s-a dovedit a fi o iluzie. Întotdeauna am votat amăgiți de promisiuni electorale care nu au fost deloc respectate, ba dimpotrivă. Pe de altă parte votul nostru a fost bătaia de joc a clasei politice. La ultimele două referendumuri oamenii au votat pentru 300 de parlamentari și o singură Cameră și au mai votat pentru a nu se mai modifica legile justiției prin OUG-uri. Nu s-au aplicat. Ne mai mirăm că de ce avem prezență scăzută la vot?

D: Ce nu vă place și credeți că ar trebui neapărat schimbat în România?

L.P.: Păi ar trebui schimbat tot. Ne trebuie o revoluție. Toți nemernicii care ne-au condus de 32 de ani, și au instituit hoția drept politică de stat, ar trebui prinși, judecați și condamnați la moarte (sunt pentru reintroducerea acestei pedepse mai ales în cazurile de mare corupție și trădare de țară). Sunt de părere că celor care ne-au condus de 32 de ani li se potrivesc mult mai bine decât lui Ceaușescu acele capete de acuzare pentru care acesta din urmă a fost găsit vinovat și executat.

Și ar mai trebui să se schimbe românii. Vedeți, păcatul nostru cel mai mare este că nu avem mândria și demnitatea muncii pe care o prestăm, de la vidanjor la academician, și nu prețuim munca celor de lângă noi, de la vidanjor la academician. Suntem umili în fața unora pe care îi considerăm mai pregătiți decât noi și ne batem joc de cei pe care îi considerăm mai puțin pregătiți decât noi.

Cel mai repede ar trebui schimbată justiția. Procedura/procesele ar trebui să nu se mai întindă pe ani iar hotărârile judecătorești definitive să se aplice imediat.

D: Dar astea definitive se aplică imediat, cele care nu sunt definitive se amână până la epuizarea tuturor căilor de atac, apel, recurs etc…

L.P.: Da, da… se aplică dar până atunci condamnații „se descurcă” să facă pușcărie prin alte țări, dacă fac, sau nu fac deloc…

Apoi, sănătatea trebuie reformată. Se poate rezolva prin desființarea monopolului CNAS și interzicerea emigrării medicilor școlarizați pe banii statului.

Iar în educație, eheee… aici e grav și ar trebui o „revoluție” separată: desființare de școli, înființare de școli, concedieri de profesori, desființarea inspectoratelor școlare, impunerea unor regulamente școlare în care să aibă și elevii obligații, introducerea examenului de admitere la liceu și a celui de treapta a II_a și să se termine cu școala altfel, școala verde și alte aiureli.

D: Toți cei care emigrează au fost școliți pe banii statului, ar fi o discriminare să li se interzică doar medicilor plecarea. Apoi, cum rămâne cu libertatea de circulație, totuși? Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu când oamenii erau vânduți/cumpărați ca să poată pleca din țară?

L.P.: Păi atunci să li se interzică tuturor să plece din țară dacă au învățat pe banii statului. Treaba asta cu libertatea de circulație trebuie să se aplice doar atunci când ai învățat pe banii tăi. Câtă vreme ai învățat pe banii țării, în primul rând ai o datorie față de contribuabili și după aceea se aplică dreptul tău individual. După părerea mea învățământul obligatoriu ar trebui să fie de 10 clase, iar după aceea totul să fie plătit. Dar nu cum este acum pe la unele facultăți, dai banii și iei diploma. Să dai banii și dacă nu ești în stare, să pierzi banii. Comparația cu vremea lui Ceaușescu e forțată.

D: Cum și cine credeți că ar trebui/putea să facă schimbările pe care le vedeți necesare?

L.P.: Păi, ar trebui partidele politice. Dar nu avem oameni politici destul de abili și hotărâți pentru a face așa ceva.

D: Aveți încredere în vreunul dintre actualii oameni politici că ar putea să gestioneze lucrurile astfel încât să producă schimbările necesare?

L.P.: Nu, nu am încredere în niciunul dintre oamenii politici de acum cum că ar putea sau ar vrea să schimbe lucrurile. Am nădejde însă că cei cu mesaj naționalist vor putea face ceva.

D: Ce înseamnă patriotismul, ce este acela un patriot? Cum se manifestă? Aveți niște exemple de politicieni patrioți?

L.P: Nu știu. Pentru mine, cel puțin, înseamnă să te miște imnul național, să porți cu mândrie drapelul național și să-l arborezi în curte sau pe casă fără să se uite ceilalți la tine ca la un ciudat, să ți se umezească ochii la Țebea sau Mărășești, sau Putna, să scrâșnești din dinți la ce se întâmplă acum și până la urmă să pui mâna pe par.

La noi patriotismul și naționalismul au devenit condamnabile și nu înțeleg de ce, când cei de la care luăm acum lumină, cei cărora le pupăm noi acum cizma ciocată de cowboy, sunt cei mai naționaliști și patrioți din lume. Americanii, da! Păi aoleu câtă propaganda cinematografică: în filme Chuck Norris și Stallone îi bat pe vietnamezi și pe afgani de le sar capacele, când se știe că și-au cam luat-o acolo. Ei se bat până și cu extratereștrii și le vin de hac (seria Predator, Alien, Ziua independenței, Războiul lumilor, seria Terminator etc.) Toți super eroii, Superman, Ironman, Batman, Captain America și ceilalți, de asemenea sunt americani. Cimitirele eroilor nu numai de la ei dar și cele din alte țări pe unde au murit sunt deosebit de îngrijite (apropos au o ceremonie de schimbare a gărzii la monumental eroului necunoscut de tot circul). De ziua națională toată lumea freamătă și o sărbătorește prin parade la care participă școli, firme și chiar persoane private… și câte alte exemple ar mai fi. La noi, nu! La noi eroii naționali sunt interziși că a dat dl Crin legea aia idioată din 2015. La noi nu se mai învață istorie națională iar marii înaintași sunt ignorați sau se trece peste ei cu mare ușurință. Oare de ce la ei e de bine și la noi e de porc?

D: Concret ce puteți face dvs pentru a contribui la schimbarea țării și ce credeți că nu au făcut cei care au plecat din țară? Vi se pare că aveți puterea de a schimba real mersul lucrurilor, că aveți influență asupra politicienilor?

L.P.: Concret cred că aș putea să mă înscriu într-un partid sau într-o fundație, să particip la adunări și proteste. Cei care au plecat din țară ar fi putut și ei să facă același lucru și împreună, fiind mai mulți, poate că schimbam ceva. 🙂 Chiar am făcut ceva în sensul acesta: am participat la alegeri la senat pe lista partidului lui Marian Munteanu. Cred că și acum sunt membru în acel partid. 🙂

D: Ați spus că îi urâți pe românii care pleacă din țară și „denigrează țara”. Ura e un sentiment puternic, care implică și faptul că acțiunile celor pe care îi urâți vă afectează personal. Cum anume vă afectează viața ceea ce gândesc și spun românii plecați din țară?

L.P.: Nu mă afectează deloc ce gândesc și spun emigranții denigratori dar pentru că ei sunt cei mai lași dintre români ar trebui să-și țină gura. Vedeți, noi românii suntem un popor laș și egoist. Noi nu reacționăm, noi „ne descurcăm” și înjurăm în barbă. Ori ca român laș ai trei opțiuni: 1) ori îți pui viața, averea și familia în joc și lupți(sub toate formele) pentru o viață mai bună; 2) ori „te descurci” și îți vezi de viața asta de la noi și 3) pleci din țară, dar în acest caz NU AI DREPTUL SĂ SPUI ABSOLUT NIMIC LA ADRESA ȚĂRII, PENTRU CĂ TU EȘTI CEL MAI LAȘ DINTRE ROMÂNI. Ai fugit de greu, ți-ai pus coada pe spinare și ai plecat la „de-a gata”. Păi în țările alea unde spun ei că e mai bine, cetățenii de acolo, de-a lungul anilor au făcut ceea ce am spus eu la punctul 1 și o fac în continuare atunci când simt că drepturile pe care le-au câștigat sunt amenințate. Chiar aș fi curios să aflu dacă românii emigranți participă la mitingurile de protest din țările de adopție sau se poartă ca românii (punctul 2). Nu mai spun că emigranții denigratori nu realizează că țările alea în care se trăiește mai bine au fost imperii coloniale până mai acum ceva vreme și că bunăstarea lor este fundamentată pe asuprirea (chiar exterminarea) altor popoare (printre care și al nostru) timp de sute de ani. Vedeți, toți ăștia cu „ubi bene ibi patria” uită ce a spus un președinte American (adică ăia de la care luăm noi lumină acum): „Nu întreba ce a făcut țara pentru tine. Întreabă-te ce ai făcut tu pentru țară”. Și câtă vreme nu ai făcut nimic, TACI DRACU DIN GURĂ, ROMÂN LAȘ ȘI EGOIST CE EȘTI! Cam de asta am spus că îi urăsc pe ăia care pleacă și scuipă peste umăr.

D: Unii dintre cei care au plecat spun că au protestat și au făcut și ei, o vreme, ceea ce le-a stat în puteri. De exemplu unii au protestat încă din anii 90, dar Iliescu și FSN i-au bătut cu minerii, pentru că și atunci unii voiau ceva și alții altceva. În 2017 unii au protestat pentru justiție, împotriva lui Dragnea și a PSD, dar ulterior au văzut că și-au luat țeapă. Ce vreau să zic e că în nicio țară nu (mai) există acel consens care să scoată oamenii în stradă pentru același deziderat, căci unii vor ceva și alții altceva, și atunci, prin alegeri democratice, câștigă cu rândul cei care se prezintă mai mulți la vot.

L.P.: Diferența este că în țările din vest clasele politice reprezintă și urmăresc interesele respectivelor țări și popoare. La noi este o cruntă dezamăgire clasa politică. Nu urmăresc decât interese personale și de grup și pentru asta au îngenuncheat țara și au vândut-o celor care țin cu țările lor. Cel mai bun exemplu este coaliția care guvernează acum. Separat sau în alianță, tot un drac! Nu ne rămâne decât să votăm altceva la următoarele alegeri.

D: Totuși, a spune că România e coruptă, că are servicii de sănătate care nu funcționează sau că educația e prost făcută înseamnă denigrare? Cum rămâne cu libertatea de exprimare? Asta ar trebui să ne asigure dreptul fiecăruia să spunem ce ne deranjează. Aceste lucruri (corupția, serviciile proaste) există, nu sunt invenții sau jigniri gratuite, nu înțeleg de ce nu ar avea voie unul plecat să le spună, așa cum și noi cei rămași ne putem plânge de ele. Plus că, faptul că încă le mai spun, încă mai vorbesc despre România, chiar și după ce au plecat, arată că le pasă, că-i doare că la noi nu se poate, că nu se schimbă lucrurile, și e normal, că e și țara lor.

L.P.: Nu știu, eu când aud comentarii la adresa țării mă cam ia de la stomac. Țara reprezintă mult mai mult, poate am eu alt concept. Într-adevăr, unii au făcut ceva ca să se miște lucrurile, dar noi suntem un popor care ne mișcăm greu. Suntem de acord cu ăla care spune care sunt și nemulțumirile noastre, dar să acționăm cumva… nu o facem. Nu am nimic cu cei ce pleacă la mai bine. Am ce am cu cei ce pleacă și scuipă în urmă, ei nefăcând nimic, sau prea puțin, pentru a schimba ceea ce nu le-a plăcut în țară.

D: Deci să plece, dar să li se ia dreptul de a vorbi 😊 Poate au încercat și ei și au văzut că nu se poate. Nu aveți deloc senzația de zădărnicie în România? Uite eu o am, consider că am făcut tot ce a ținut de mine de-a lungul anilor ca să-mi fac datoria de cetățean: am mers la vot, am protestat, am scris, și totuși n-am reușit să schimb mare lucru.

L.P.: Da, dar trebuie să fie mai mult decât atât. Cineva care să miște lucrurile la un nivel mai înalt. Trebuie niște oameni cu relații la nivel internațional care să miște lucrurile și masele, că altfel nu se poate. O revoluție… la ora asta avem un sistem care poate fi schimbat doar cu măsuri drastice. Mafia și hoția sunt politică de stat la noi și sunt niște lucruri așa de bine împământenite încât au devenit normalitate. De exemplu, soția mea e un profesor mai de modă veche, le cere elevilor doar să fie prezenți la ore. Iar ei au pretenția să treacă clasa fără să fie prezenți la ore. Nu mai zic că se fac presiuni ca să fie trecuți, chiar dacă nu vin la școală.

D: De ce, dacă nu îi trece nu primește școala bani?

L.P.: Da. Problema asta cu învățământul a început din anii 90, profesorii au fost întotdeauna ultimii cărora li s-au mărit salariile, iar ei au căutat să se adapteze ca orice român. Ba nu și-au mai făcut datoria la clasă și i-au chemat pe elevi la meditații, ba i-au trecut doar ca să-și păstreze posturile. Așa am ajuns la școli cu promovabilitate 1% la BAC.

Da, poate că există această zădărnicie de care zici, dar eu m-am împăcat cu viața din România. Îmi asum condiția mea de om care nu face mai nimic ca să fie mai bine și-mi văd de viața mea mizeră, încerc să mă adaptez. Mă supăr pe politiceni, pe unii, pe alții, dar pe țară nu mă supăr niciodată.

D: Păi țara suntem toți până la urmă, și ăia de afară, chiar dacă nu vă place. Țara e o abstracțiune. Nici ei nu sunt supărați pe țară, ci tot pe politicieni, pe ceilalți români care nu au pus umărul să schimbe ceva. Toată lumea e supărată pe toată lumea.

L.P.: Da, e greu să ne mobilizăm. Și în primul și în al doilea Război Mondial, românii s-au dus să lupte pentru că li s-a promis niște pământ. Li s-a dat și după aia li s-a luat. Asta e tragedia noastră de popor balcanic.

D: Cu emigrații am lămurit ce nu vă convine, dar la cei rămași în țară nu vă deranjează nimic?

L.P.: Comportamentul, dar asta derivă din educație și din felul în care sunt impuse niște norme. Toată lumea spune că atunci când pleacă afară e foarte cuminte și civilizată, dar asta pentru că știe că legea se aplică imediat. O altă chestie care cred că ne trage mult în jos este faptul că românii trăiesc pentru copii până la adânci bătrâneți. Noi nu ne responsabilizăm copiii. Le duce mama mâncare în borcan până la 40-50 de ani.

D: Și asta de ce e rău?

L.P.: Văd copii duși la școală până la clasa a 8-a, cărora părinții le duc ghiozdanul…

D: Deci creștem niște fătălăi?

L.P.: Ceva de genul, niște fătălăi și niște indivizi care au impresia că totul li se cuvine și vor totul de-a gata. Eu mă uit pe CBS Reality – e un serial cu o judecătoare, Judy, la un complet de judecată pentru cauze minore. Sunt tineri de 22-23 de ani acolo care sunt întrebați ce fac, din ce trăiesc, și ei spun că nimic, că trăiesc cu părinții. Și Judy le zice că sunt o povară pentru societate. Și noi avem din ăștia, sunt destul de mulți.

D: E adevărat că avem o rată a șomajului mare la tineri, dar asta e valabil pentru toată Europa, ba chiar și pentru China din câte am citit recent, nu știu dacă numai părinții sunt de vină pentru asta.

L.P.: Eu zic că de aici pleacă și lipsa de răspundere în societate sau chiar la locul de muncă.

D: Aveți impresia că ăștia mai bătrâni sunt mai responsabili? Sunt destui și cei educați pe vremea noastră care par să fie iresponsabili.

L.P.: Noi la 20-22 de ani ne căsătoream, eram în câmpul muncii, unii făceau deja și copii. Pe mine mama după ce am terminat armata, în ianuarie, prin martie mi-a zis: ce faci, nu te angajezi? Aveam doar 21 de ani. Acum părinții îi țin acasă până la 30 de ani.

D: Asta nu cred că-și doresc neapărat părinții, dar fiecare visează la ceva mai bun pentru copilul lui, o meserie ușoară sau bănoasă sau frumoasă. Toți vor facultate, nimeni nu mai vrea meserii.

L.P.: Nivelul învățământului la ora actuală e jos de tot. Eu am spus că sunt un produs mediocru al învățământului comunist, dar cred că sunt mai bun decât ce scoate acum învățământul. Acum nu se mai citește. Jocurile pe care le jucam noi ne dezvoltau abilități, cumva. Dar acum văd că tot ce fac ei e să dea cu degetul pe un ecran, nu cred că asta îi ajută prea mult, ce abilități le dezvoltă jocurile pe calculator? Nu mai știu să creeze, nu mai au imaginație…

D: Cred că le dezvoltă abilitățile necesare pentru lumea în care ei vor trăi, iar noi vom fi niște neadaptați în ea sau nu vom mai fi deloc. Lumea lor nu va mai fi la fel ca a noastră. S-ar putea să vedem noi așa mai apocaliptic viitorul. Toate generațiile au impresia asta, că lumea se duce de râpă, dar uite că lumea continuă să existe și fără generațiile vechi, cele noi și-o construiesc cum vor. Datoria noastră e să le-o lăsăm cât de cât funcțională. Așa că vă întreb, ce părere aveți, considerați că apartenența României la UE/NATO este benefică sau nu pentru țară și cetățeni?

L.P.: Nu, nu este deloc benefică. Nu că sunt eurosceptic, sunt euro hater.

D: Cum așa, considerați că apartenența asta nu a adus nimic bun României în ultimii 30 de ani?

L.P.: Păi noi nu eram pregătiți pentru intrarea în UE. Nu eram pregătiți să ne apărăm interesele. Nu eram pregătiți să ne apărăm împotriva marilor monopoluri. Noi trebuia să continuăm ca țară independentă și suverană, să ne pregătim pentru aderare și abia apoi să aderăm. Să fim serioși. Treaba cu aderarea a fost că s-a repetat și ni s-a inoculat așa pe nesimțite, dar pe noi ăștia, prostimea, nu ne-a întrebat nimeni dacă vrem să intrăm în UE sau nu. Se impunea un referendum pentru treaba sta. De ce nu-mi mai place UE? Păi și pentru că trebuie să îi acceptăm pe dezaxați ca fiind persoane normale. Dacă ar fi fost după mine toți ăștia cu legebeteu ar fi …. Apropo, ați fost la referendumul pentru familie sau v-a fost teamă că o să scape Dracnea?

D: Nu pot să cred că e chiar așa! Știu că ascultați și vă place Freddie Mercury. Și el era gay.

L.P.: N-am nicio treabă cu Mercury că era gay, îmi place că el cânta foarte bine.

D: Cu ce vă deranjează de fapt oamenii de altă orientare sexuală? Care, apropos, există de milioane de ani, nu e ceva nou…

L.P.: Nu vreau să fie copiii educați în sensul ăsta, așa cum văd că se dorește.

D: Dar nu e vorba de educație de a fi gay, ci de educație sexuală în general, de care cred că suntem de acord că totuși e nevoie. Iar homosexualitatea face parte din această educație, nu e ceva nou, e de când lumea.

L.P.: Dar nu există nicio compatibilitate între ei și căsătorie. Eu le-aș zice cupluri homosexuale și atât, dar nu familii sau căsătoriți și în niciun caz să aibă dreptul să adopte copii.

D: Dacă formează niște cupluri tot un fel de familii sunt și ei, acum ne luăm de la niște termeni, dar viața lor de cuplu este similară cu a cuplurilor heterosexuale, au roluri similare, sunt relații pe termen lung…

L.P.: Să aibe la ei acolo.

D: Aia vor și ei, să aibă, să li se recunoască dreptul la parteneriatul civil. Asta vor de fapt și cuplurile heterosexuale care nu vor să se căsătorească, dar vor să aibă drepturi similare cu cele acordate într-o căsătorie, fără birocrația aferentă. E până la urmă o chestie decentă și normală, în ton cu evoluția societății. Nu (mai) e obligatoriu să te căsătorești ca să trăiești cu cineva, nu se mai nasc copii doar în interiorul căsătoriilor, deci e normal să fie recunoscut legal acest parteneriat, pentru că și în viața acelor cupluri se petrec evenimente care necesită o recunoaștere: dreptul la moștenire, custodia copiilor sau dreptul de a obține informații despre partener la spital etc.

L.P.: Asta e, nu vor să se căsătorească, își asumă, treaba lor. Să dea declarații notariale, eu X îi acord lui Y dreptul de a afla date despre mine la spital…

D: Dar de ce le deranjează pe cuplurile căsătorite că li se acordă drepturi similare și celorlalți? Oamenii care vor să se căsătorească pot s-o facă în continuare.

L.P.: Nu știu, cred că ar fi o anarhie. Azi pot să fiu cu tine, mâine cu altcineva.

D: Și așa nu putem? Dacă sunt căsătoriți nu se înșală oamenii?

L.P.: Și cum ar fi drepturile alea acordate, dacă nu se căsătoresc, te îmbolnăvești și te duci la spital și cum știe doctorul că ăla e partenerul?

D: Păi cred că ar fi prevăzut în lege, probabil, că informațiile medicale pot fi oferite și partenerilor recunoscuți, nu doar rudelor de gradul 1 ca acum.

L.P.: Și cum știe doctorul că ăla e partenerul? Săptămâna asta sunt cu unul, săptămâna cealaltă cu altul.

D: E, hai că nu e chiar așa! Sunt o grămadă de oameni care trăiesc în parteneriat ani de zile. Pe de altă parte, căsătoria nu garantează longevitatea relației. Doar am avut chiar și politicieni cu nenumărate neveste… 😊

L.P.: Păi da, dar au fost oficializate acele căsătorii.

D: Plus că există și amante. Oamenii pot fi fideli sau infideli indiferent de forma juridică pe care o îmbracă relația lor.

L.P.: Da, mă rog, poate sunt eu prea bătrân. De exemplu am o cunoștință care trăiește în Anglia de zece ani și îmi spune că nici acum nu e obișnuit cu ăia care se sărută pe stradă. Poate sunt eu mai de modă veche.

D: Dacă trăiați în Imperiul Roman asta era normalitate, ce făceați atunci?

L.P.: Da, dar a venit creștinismul și a pus ordine.

D: Poți să pui ordine în instinctele naturale ale oamenilor? Și în rândul preoților se petrec acte homosexuale. Deci nu a pus creștinismul nicio ordine, mai mult a ascuns asta.

L.P.: Da, mă rog, așa e…

D: Hai să revenim la UE, ce altceva îi reproșați?

L.P.: Aiureala aia cu „salvarea planetei”.

D: E adevărat că „salvarea planetei” îmbracă și forme absurde pe alocuri, de nu sunteți de acord că e nevoie de un stil de viață mai sustenabil, să nu mai risipim aiurea atâtea resurse?

L.P.: Eu am învățat la biologie că plantele, prin fotosinteză, purifică aerul. Câtă vreme austriecii ne-au tăiat pădurile, de 20 de ani, mie treaba asta cu mediul mi se pare o ipocrizie. Și de fapt numai ni se cer bani. Să avem mașini euro nu știu de care, ca să nu poluăm. Dacă vinzi pizza ești obligat să faci ceva cu cutiile alea, să le reciclezi, de parcă ai putea să vinzi pizza așa fără ambalaj…

D: Păi și nu e normal ca producătorii care pun pe piață niște ambalaje să fie obligați să contribuie la reciclarea lor? Uite ăștia cu sticla, e o risipă imensă de materiale prin nerecuperarea sticlelor, că tot ne raportăm la trecut, pe vremuri ne obligau să ducem la școală sticle și borcane 😊 Acum câțiva ani a fost o criză de sticlă, dar nimeni nu investește în recuperarea recipientelor de sticlă de exemplu.

L.P.: Păi e o risipă pentru că sticlele nu mai sunt returnabile, ca pe vremea noastră, când dădeam borcane la schimb. Dacă ne doare așa de mult de mediu, hai să standardizăm doar vreo 3-4 modele de sticle, pe care orice producător să le folosească și să se diferențieze doar prin etichetă. Și să interzicem PET-urile.

Și treaba asta cu gunoiul selectat e ca aia cu cititul contorului. Decât să-l selectez și să-l dau la gunoieri, mai bine îl predau eu la centrele de colectare. Dar noi la firmă plătim 1 ban pe kg de hârtie, și pentru atâta omul nu vine să aducă hârtie.

D: Păi da, când se vor băga niște garanții mai mari la ambalaje oamenii vor fi cointeresați să ducă înapoi sticlele și chiar PET-urile și să nu le mai arunce. Dar de ani de zile se câcâie cu legea asta și pare că producătorii ăia pe care îi plângeți au de fapt interesul să nu fie responsabilizați pentru ambalajele pe care le pun pe piață.

L.P.: Păi să dea legea asta atunci, dacă e bună. Dar uite, eu la firma la care lucrez, până în 2020 eram în programul Rabla și colectam mașini vechi. În martie 2020 șeful s-a supărat și a renunțat. De cel puțin două ori pe an aveam controale tematice. Lunar aveam raportări de făcut cu tot ce ieșea din respectivele rable. Problema a fost că, de exemplu, multă vreme nimeni nu colecta lichide din astea periculoase – de frână, de parbrize etc. Am plătit aproape două miliarde de lei ca să scăpăm de ele. Mare parte le-am dat la fabricile de ciment, ca să le ardă. Dar sunt unele chestii pentru care autorizarea și dotarea cu instalații de reciclare costă foarte mult sau pur și simplu nu o face nimeni pentru că nu e rentabilă.

D: Bun, dar asta ține de o organizare defectuoasă, nu înseamnă că nu trebuie făcută recuperarea asta. E normal ca materiile prime să fie recuperate, totuși, căci nu sunt o resursă infinită.

L.P.: Dar sunt unele care nu se pot recupera și trebuie eliminate, efectiv, cum sunt tapițeriile de mașini vechi. Nu ai ce să faci cu ele. De exemplu la noi lângă Alexandria e un sat de unde ies niște coloane de fum de la ăștia care ard tapițerii și cabluri de mașini de mamă-mamă! Și nu le zice nimeni nimic.

D: Asta da, e o altă chestie demoralizantă. Că pur și simplu vezi că Garda aia de mediu e degeaba, că nu se întâmplă nimic, nu ai nicio putere.

L.P.: Asta pentru că în 1990 nu s-a mers spre o economie de piață, ci pe un surogat. Uite și acum, tot ce înseamnă inițiativă privată la noi e împiedicat. Tot bugetarii au beneficii, facilități și salarii mari. Dacă am fi un capitalism real ar trebui să conteze mai mult inițiativa privată.

D: Și împotriva NATO ce aveți?

L.P.: Păi existența acestei alianțe a devenit anacronică de când a fost desființat tratatul de la Varșovia. NATO reprezintă doar interesele Americii. Și cum am intrat noi în NATO? Trădând vecinii sârbi. Ce face acum NATO? Păi a băgat vrăjeala aia cu extinderea în Ucraina și l-a zgândărit pe Putin. Și nu în ultimul rând nu-mi place NATO pentru că a adus trupe de ocupație în țara noastră. Îmi pare rău, dar indiferent cum este poleită treaba asta, tot trupe străine de ocupație se cheamă că sunt pe teritoriul țării.

D: OK, dar să zicem că rămâneam țară independentă cum e Ucraina acum, și nu eram nici în UE, nici în NATO. Era mai bine să vină iar rușii peste noi? Apropos, v-ați fi dat viața pentru țară în acest context?

L.P.: Da! Tare aș vrea să mai ajungem o dată la Budapesta să atârnăm niște opinci pe Parlament! Cu rușii, ce să zic? Hai să-ți spun ce cred eu despre ruși. Ai să râzi despre ce cred eu și cei care vor citi or să mă eticheteze drept pro rus. Nu sunt pro rus așa cum nu sunt nici pro american sau pro oricine ne-ar pune talpa pe grumaz. Este doar simpla observație din istoria relativ recentă. 😀 Dintre toate puterile asupritoare, rușii au fost cei mai „cinstiți” cu noi. Hai să o luăm de la început, foarte succint: au vrut Basarabia, au luat-o DAR S-AU OPRIT ACOLO. Au vrut să ajungă la gurile Dunării, dar ne-au dat Dobrogea, care nu mai fusese de 500 de ani a noastră. Au venit în ‘45 cu toate nenorocirile și ororile care s-au întâmplat și cu toate pieile pe care le-au luat după noi, dar au plecat după 14 ani. În ‘68 Ceaușescu i-a scuipat direct în ochi și nu au venit peste noi, după care cizmarul a făcut ce a vrut în țară (industrie, agricultură ,etc). Tu îți dai seama că făceam propria politică externă și nu avea tupeul niciun ambasador străin să vină și să dicteze cum să facem? Iar tot rușii, adică Gorbaciov, a venit în iulie ‘89 să-l tragă de mânecă pe prost că nu înțelegea momentul istoric prin care trecea lumea. Se compară cu ce se întâmplă acum când și-au întins ăștia tentaculele peste noi și nu ne mai lasă să facem nimic? Bine, avem și niște „yes mani” trădători și vânzători de țară la conducere.

D: Eu am învățat un pic altfel această istorie. Rușii s-or fi oprit acolo, dar noi tot în blocul comunist eram, nu aveam alte opțiuni. Deci revenind la exemplul cu Ucraina, erați de acord să le dăm o parte din țară rușilor, dacă se opreau acolo?

L.P.: Eram în blocul comunist pentru că desenase cineva pe un șervețel asta… Poate că încheiam un acord/tratat cu rușii foarte avantajos pentru noi. Sau niște tratate regionale, cu sârbii, bulgarii, chiar și cu ungurii la un moment dat. Dar nu trebuia să intrăm în UE și NATO, pentru că nu eram pregătiți să ne apărăm interesele.

D: Eu văd lucrurile altfel, mi se pare că nu am fi făcut nici cât am făcut în ăștia 33 de ani dacă nu ar fi fost biciul UE și protecția NATO. Apartenența la UE nu ne-a împiedicat să ne dezvoltăm, dimpotrivă. Faptul că s-a furat mai mult decât s-a investit până la urmă ni se datorează tot nouă, că noi ne-am ales conducătorii, nu ni i-a impus UE. Corupția nu ne-a adus-o UE, era în noi. Regulile UE sunt aceleași pentru toate țările, de ce credeți că la unii se aplică și la noi se comentează?

L.P.: Știi cum am fost noi, înainte de 89 am avut un tată avar, care ne-a chinuit ca să strângă avere. Când a murit tatăl avar noi am risipit averea pe toate zdrăngănelele care ni s-au fluturat prin fața ochilor, noi am risipit averea. Tocmai de aia zic că trebuia să fie cineva atunci care să ne dezvolte mentalitățile de a ne proteja, de a ne reprezenta interesele, de a trăi în economia capitalistă. Noi nu eram pregătiți de alegeri în 90. Nu știam ce să alegem. Sunt unii deștepți care fac mișto de ăia care l-am votat pe Iliescu în Duminica orbului. Păi după Ceaușescu, Iliescu era pe un piedestal de pe care nimeni n-ar fi putut atunci să-l dea jos. Și cei care au venit atunci cu partidele istorice, Rațiu, Câmpeanu, au fost oameni politici slabi, că nu au știut cum să pună problema. Trebuia să-i zică lui Iliescu în 90: nu participăm la alegeri, fă-le singur, că poporul ăsta nu e pregătit de alegeri. Cred că așa ar fi trebuit procedat.

D: Păi și ei când ar fi trebuit să participe, în 92? Au mai participat, a și câștigat CDR și tot degeaba.

L.P.: Da, dar curentul împotriva lor era deja mare. Eu l-am votat pe Constantinescu și CDR. Deci s-ar fi putut schimba ceva, dar discutăm de istorie postfactuală. Eu tot cred în independență și variante de alianțe regionale. Nu înțeleg de ce nu erau bune alianțele alea pe care le făcea Ceaușescu, reciproc avantajoase? De ce nu ar fi bune în continuare?

D: Pentru că într-o lume globală tot în unire, în uniuni stă puterea. De unii singuri nu suntem în stare, nu suntem o țară chiar așa de puternică să ne descurcăm singuri. În UE cât de cât… chiar dacă suntem tratați ca cetățeni de mâna a doua, că nu suntem în Schengen etc, tot avem beneficii mai multe decât dacă n-am fi fost. Uite pentru mine personal această liberă circulație este de departe cel mai mare câștig. Am apreciat-o cu atât mai mult când am fost în America Latină și am revăzut absurdul controalelor la frontieră.

L.P.: Argumentul cu libera circulație mi se pare ca și ăla cu era mai bine pe vremea lui Ceaușescu că-ți dădea casă și servici. Mi se pare că era mai bine dacă eram o țară puternică, și în momentul în care arătai pașaportul de România ți se deschideau granițele oriunde.

D: Da, dar nu eram o țară puternică, și în anii 90 stăteam la cozi pe la toate ambasadele, ca să putem călători, un drept care ni se refuzase 40 de ani înainte. Era bine să fi fost puternici, vorba lui Hagi, era bine ca să nu fie rău, dar de fapt nu eram o țară puternică și tot nouă ne era rău.

L.P.: Eu tot zic că era mai bine. Și nu-mi place că suntem conduși de altcineva.

D: De cine suntem conduși? De oamenii pe care i-am ales. Că tot ați zis că comunismul e cea mai fastă perioadă a României. Dar din cauza comunismului nu mai avem elite și avem cei mai proști oameni în politică. Nu știu de ce vă puneți speranțele în partidele naționaliste, că și acolo selecția de cadre tot la fel de tristă e.

L.P.: Da, la AUR mi se pare o totală greșeală din partea lor să meargă cu Simion în față. Ceilalți doi care apar în spate – Târziu și Lavric – mi se par mai buni decât fanfaronul ăsta. Eu oricum nu mai votez la parlamentare de câțiva ani buni. La prezidențiale am mai votat.

D: Deci cine vreți să ridice țara asta, dacă nu mai avem elite?

L.P.: Păi de aia zic, în 1848 erau bonjuriștii veniți de la Paris. Acum ar fi useriștii ăștia, cam ăștia care pleacă afară să vină de acolo cu ceva bun pentru țară…

D: Vedeți, deci nu trebuie urâți emigrații, ci atrași înapoi cu know how 😊

L.P.: Da.

D: Dar e greu pentru cineva care trăiește afară, și vede că în România nu se schimbă lucrurile, să se întoarcă aici de bună voie. Cum să se întoarcă oamenii care au copii la sistemul nostru de educație? Cum să se întoarcă la sistemul nostru de sănătate?

L.P.: Da, așa e, trebuie cineva care să vrea și să și poată să schimbe, cu relații afară. Ne trebuie o revoluție cu un program.

D: Păi și relațiile cu cine ar trebui să fie? Ziceți că nu e bine că ne spune UE cum să facem și că nu trebuie să ne spună.

L.P.: Da, pentru că ar trebui să fie unii care să tragă pe turta noastră.

D: Bun, dar ce e greșit în ce ne cere UE? Uite, de exemplu ne spune cum să facem reforme ca să ajungem să avem niște servicii ca în Vest. Dacă ar fi implementate pe bune, dacă s-ar respecta legislația adoptată pentru că așa ne-a zis UE, ar funcționa statul de drept, am avea instituții puternice și s-ar respecta regulile și la noi. În esență asta înseamnă stat de drept, care funcționează în interesul cetățenilor. Ar fi și la noi ca la ei, instituții funcționale, aer curat, ape nepoluate, amenzi pentru depășit viteza etc. Or la noi nu funcționează toate astea, dar nu din cauza lui UE, ci din cauza noastră. UE îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Interesul lui UE e să te aducă la un nivel la care sunt și celelalte state, pentru că și-a dat seama că asta este profitabil și pentru Uniune, ca toți membrii ei să fie puternici, dezvoltați…

L.P.: Da, dar se pare că nouă nu ni se potrivește asta, noi suntem un pic mai altfel.

D: De ce, vi se pare că noi ăștia care am rămas aici nu vrem să trăim ca în Germania? Eu aș vrea să mă duc la spital să nu dau șpagă, profesorii să fie plătiți bine, să avem autostrăzi, trenuri…

L.P.: Și cine să le plătească pe toate? Revenim la ce spuneam, la noi în loc să se dea prioritate inițiativei private, tot spre stat merg banii, spre bugetari. La noi nu se face nimeni polițist, judecător sau procuror de dragul aplicării legii, ci pentru că sunt îmbrăcați de stat, li se dau salarii mari și ies repede la pensie. La fel cu ANAF-ul și recuperarea prejudiciilor. Cunosc un caz al cuiva care a vrut să plătească un prejudiciu, după ce fusese condamnat cu suspendare, dintr-o prostie, și nu a avut cui. Ba nu era ăla acolo, ba nu știu ce formulare nu erau ca să le completeze și până la urmă i-a zis cineva de la agenția aia de recuperare: auzi domnule, dar de ce te grăbești așa să dai banii înapoi? Deci la noi trebuie o chestie mare care să schimbe toate astea. Cu pașii ăștia mici și votul nostru din patru în patru ani nu rezolvăm nimic.

D: Deci ce, încă o revoluție?

L.P.: Da, ca la 48, să vină niște bonjuriști, cu o proclamație la Islaz…

D: Și din care parte să vină, din Est sau din Vest?

L.P.: Poate să vină din oricare parte, dar să vină cu niște chestii atractive pentru mase.

D: Ca să nu rămânem cu impresia că vă plac mai mult rușii, totuși, hai să vedem: cele două mari puteri, Rusia și America, au performat și s-au dezvoltat diferit în ultimele sute de ani, în principal datorită regimurilor politice adoptate. Putem cădea de acord că democrația, diversitatea, libertatea de gândire și de mișcare sunt totuși de preferat comunismului, autoritarismului, dictaturii și naționalismului? Fie și numai economic vorbind, dacă nu și din punct de vedere al individului…

L.P.: Da, clar e bună democrația, dar să fie și cineva care să țină cu țara. Și naționalismul e bun. Americanii sunt șmecheri, trag pentru ei întotdeauna. Toate țările dezvoltate fac asta.

D: Din păcate partidele astea naționaliste, în care vă puneți speranța, sunt de fapt populiste. Marșează pe naționalism, dar nu au soluții reale. Am citit și eu programul AUR, dar mi se pare că nu vine cu nicio soluție la problemele de care discutăm.

L.P.: Da e posibil, eu nu am citit programul AUR. Trebuie ca cineva să țină cu țara. A fost și Dragnea cu discurs din ăsta naționalist, dar cum dracu să-l votez pe Dragnea, că era din Alexandria și la noi e cea mai mare sărăcie din țară! Dobitocule, n-ai făcut nimic aici atâția ani și te lauzi că o să faci în toată țara?!

D: Iată, deci nu ați mușcat discursul lui Dragnea pentru că îl cunoșteați și știați ce-i poate pielea, că e un mincinos, dar vă dai seama câți l-au votat pentru că l-au crezut? Așa e și cu AUR 😊

L.P.: Păi asta e, la fel e cu toți, că toți ne păcălesc. Soluția e încă o revoluție, cu oameni care să o organizeze și s-o declanșeze. Cu bonjuriști, dar nu cu trotinetiști 🙂

 

---

Acest interviu face parte din seria „Oameni care sfințesc alte locuri”

Dacă doriți să contribuiți cu propria poveste la acest tablou al plecaților, rămașilor și întorșilor în România, pe care îl conturăm aici, vă rog să alegeți categoria și să răspundeți la câteva întrebări:

• întrebări pentru un emigrant
• întrebări pentru cei rămași
• întrebări pentru cei întorși

Le voi publica pe toate pe măsură ce le primesc.

Etichete: de ce nu plecăm din România, emigrare, eurohater, homofobie, naționalism, patrie, patriotism