De câte ori trec pe la mama, prin cartierul copilăriei și tinereții mele (Balta Albă), mă apucă jalea când văd halul în care a ajuns bucata retrocedată din Parcul IOR. Sunt aproape 12 hectare de teren acolo – pe vremea copilăriei mele era parc, cu copaci, iarbă, alei, locuri de joacă – pe care „noul proprietar” a uscat și tăiat copacii, în numai câțiva ani, ca să forțeze în final o decizie fatalmente necesară: bine că se construiește ceva, că devenise o groapă de gunoi!
Copacii uscați de pe aleea altădată verde
Mă uitam deunăzi la copacii schilodiți de pe aleea ce duce de la stația de metrou Titan până aproape de fostul cinema Gloria, o alee intens circulată de mulți oameni din cartier. Era în trecut un soi de tunel verde (sau alb iarna) o cale care pentru mine personal era „drumul spre mama”. Azi sunt niște schelete uscate sau puse la pământ, de-o parte și de alta a cărării de pământ uscat. În restul parcului (eu tot parc o să-i zic până oi muri) s-au tăiat copacii, scos rădăcinile și chiar nivelat terenul, pentru că acolo se intenționează amenajarea unui parc de distracții – se știe doar că suntem o țară veselă – cu tiribombe.
Aici a fost un parc, acum sunt tiribombe
Culmea ipocriziei, pe placa pe care sunt anunțate toate grozăviile astea zice așa (greșelile gramaticale sunt bonus):
Mediile naturale promovează creativitatea, capacitățile mentale și afective Prin urmare, zonele verzi urbane contribuie la îmbunătăţirea longevităţii și a calități vieții locuitorilor săi.
Vom transforma această zonă, dintr-un spaţiu fără vitalitate, într-o zonă plină de viaţă şi verdeață, unde toți copii dar și adulții vor avea parte de timp de calitate și experiențe pline de surprize, unde vor intâlni de la animale, pana la un spaţiu unde pot citi șl se pot distra alături de cel dragi cu activități interactive, o zonă unde copii cat şi adulții vor aborda cu entuziasm fiecare experienţă întâlnita în parc
Ce bine că au venit unii să ne explice cum e cu mediile naturale și zonele verzi urbane! Citiți întregul text de pe cartonul ăsta, căci este esența ipocriziei și a tupeului ordinar.
Tupeu de borfași mania
Pe marginea acestui lot retrocedat, cea cu Bulevardul Grigorescu, era un gard viu ca prin multe zone din oraș. Am o amintire de când eram mică cu gardul ăsta, și o voi rememora de câte ori voi mai trece pe acolo, chiar și când gardul ăla nu va mai fi – căci deja a rămas doar o caricatură, cu cioturi uscate și pline de gunoi. Mă zbenguiam pe acolo, în urma mamei, în drum spre grădinița care era undeva spre Titan, trecându-mi mâna prin gardul viu. La un moment dat mi s-a prins de mână o pânză de păianjen dintre frunzele acelui gard și am tras niște urlete de s-au auzit probabil până în Poșta Titan 🙂 Doamne, ce am mai plâns! Mama, firește, mi-a curățat calmă pânza de păianjen de pe degete și m-a mustrat:
Așa-ți trebuie, dacă bagi mâine unde nu trebuie, să te înveți minte altă dată!
Așa știa ea să mă educe. Întotdeauna pentru ce mi se întâmpla tot eu eram de vină, că m-am băgat unde nu trebuie.
Aici a fost un parc
Aș putea să depăn aici sute de amintiri din locurile alea. De la groapa cu nisip, de la balansoare, de la întâlnirile cu colegii de școală (școala noastră era peste drum) așa cum am amintiri cu colegii de liceu din partea cealaltă a parcului, dincolo de lac, acolo unde pe altă bucată retrocedată s-a construit Mall-ul Park Lake. Așa va fi probabil și aici, niște bogați se vor îmbogăți și mai mult de pe urma acestui teren, se vor construi mall-uri și locuințe de lux, oamenii se vor călca în picioare ca să-și mai cumpere niște cârpițe la modă de acolo sau se vor îndatora la bănci ca să-și cumpere o cutie de chibrituri cu vedere spre „parc”. În câțiva ani nu va mai ști nimeni că acolo chiar a fost un parc, iar „dezvoltatorii” ne vor ține predici despre cum fac ei clădiri verzi, cum construiesc sustenabil, pentru noi și familiile noastre. Niște politicieni corupți își vor rotunji și mai mult conturile pentru care calcă orice în picioare, chiar dacă vor pleca pe lumea cealaltă tot între patru scânduri.
Deși ni se întâmplă deja de multă vreme atâtea ticăloșii din astea la lumina zilei, mi se pare în continuare incredibil că într-o țară UE, în mijlocul Capitalei, nu undeva în vreo curte ascunsă de ochii lumii, la țară, se poate petrece acest abuz, pe lângă care trecem toți, zilnic, și nimeni nu pare să poată face ceva. În fiecare week-end parcul ăla este neîncăpător de oameni ieșiți la plimbare. Bucureștiul este vai de capul lui la suprafața de spații verzi pe cap de locuitor. Suntem sufocați de beton și mașini, și totuși nimeni din țara asta nu poate stopa o mână de șmecheri, care se ascund chipurile în spatele unei babe de 88 de ani (Maria Cocoru o cheamă pe proprietara din acte a terenului) să distrugă sistematic o suprafață importantă din parc.
Aici a fost un parc
Desigur, sunt declarații, lupte politice, bătăi cu cărămida în piept, Videanu care l-a retrocedat, Negoiță care s-ar fi judecat pentru el, dar în realitate nu se întâmplă nimic în afară de ceea ce fac, nestingheriți, cei care au pus mâna pe parc. Adică distrug ce a mai rămas din parc. Noi, cetățenii din zonă, am tot ieșit în stradă pentru asta de mai bine de zece ani, am făcut petiții, am strâns semnături, ne-am adunat în parc, am mers la primari, dar nimic nu s-a întâmplat, în afara unor promisiuni. Ultimul care a promis ceva a fost chiar Nicușor Dan – că va analiza modul în care a fost retrocedat terenul. Nici el nu s-a ținut de cuvânt. Între timp nu mai rămâne nicio frunză pe terenul ăla și orice măsură s-ar mai lua va fi inutilă. De ce să mai dai câteva milioane de euro de la buget ca să răscumperi „parcul” care e doar un maidan cu tiribombe?
În România, în multe domenii, statul nu există, legea nu există, instituțiile nu există, instituțiile de control nu există. În multe domenii se mimează statul de drept, una este realitatea și alta este realitatea din hârtiile cu care toată lumea se acoperă.
O banalizare a ilegalității. O complicitate cu ilegalitatea pe care o vedem la politicieni care legalizează ilegalitatea, la părți din presă care ignoră voit ilegalitatea, dar și la oamenii simpli care-l aprobă pe cel care a furat dar a și făcut.
Știu, există mulți care comentează pe margine acestui caz că, domnule, proprietatea este sfântă, dacă am fi fost noi moștenitorii ne-am fi dat cu fundul de pământ că nu putem folosi moștenirea. Așa o fi. Lăsând la o parte că moștenirea însăși e trasă de păr în zona aia, acolo nu este decât un joc de interese ale acelorași samsari imobiliari care au împărțit cele mai bune zone ale Capitalei. Maria Cocoru nu a moștenit nimic, a cumpărat niște drepturi litigioase. Chiar azi a izbucnit un alt scandal cu niște acte falsificate prin care niște șmecheri au obținut un teren pe marginea Herăstrăului. Mitică Dragomir a cumpărat „de bună credință” și a construit acolo niște blocuri. Niște ani mai târziu s-a sesizat și justiția. Prinde orbul-scoate-i ochii! Cu ce ne va mai încălzi că la un moment dat cineva va fi purtat prin tribunale, un pic, pentru cum a fost retrocedat terenul ăsta și altele? Așa că să o lăsăm mai încet cu moștenirile și cu deciziile instanțelor.
Aici a fost un parc
Poate că am îmbătrânit și simt mai acut această pierdere, dar efectiv mi se rupe inima când mă uit la acei copaci. Priveliștile alea din parcul copilăriei mele m-au făcut să simt, pentru prima dată în viața mea, că aș vrea să văd câțiva oameni zvârcolindu-se în chinuri pentru ce au făcut acolo. N-am urât niciodată pe nimeni și nici n-am înțeles vreodată valoarea blestemului popular, pentru cel care-l rostește, dar timp de câteva ore, după ce am trecut pe acolo în week-end, m-am surprins pe mine însămi gândindu-mă ce pedeapsă ar fi mai bună pentru ăia care au pus benzină la rădăcinile copacilor, care i-au tăiat, care au complotat ca să înhațe terenul ăla, care nu fac nimic ca să împiedice distrugerea și bătaia aia de joc.
Eu, activista de drepturile omului, omul modern care crede în statul de drept, în justiție (atâta câtă e), în drepturile omului, m-am gândit, mărturisesc, că mi-aș dori să am o putere extraordinară ca să-i fac pe acești oameni să sufere văzând cum li se usucă pe picioare ce au ei mai scump. Știu, e absurd și până la urmă o prostie, dar chiar mi-am dorit asta, pentru prima dată în viața mea. Cred că așa am înțeles psihologia oamenilor care rostesc blesteme. Pesemne se simt pur și simplu neputincioși și asta e singura lor răzbunare, gândul că cineva, o putere supranaturală, le va face dreptate și-i va pedepsi pe ăia care i-au nedreptățit.
Aici a fost un parc
Numai că eu aș vrea ca asta să se întâmple în timpul vieții mele, să apuc să văd și eu asta, că așa, sigur că la un moment dat le va veni tuturor rândul, căci nimic nu rămâne nepedepsit. Uite, bunăoară, săracul domn Victor Ciorbea. S-a îndatorat la bancă pentru vila lui de un milion de euro din Floreasca și a constatat că acum construiesc unii un cartier de blocuri la geamul lui. I-au ras parte din spațiul verde din Parcul Sportiv Floreasca și i-au stricat valoarea proprietății, vezi bine, Cu largul concurs al PSD, care a dat autorizațiile, același partid pe care Ciorbea l-a cam slujit când era Avocat al poporului. O să ziceți că asta poate fi o răzbunare. Dar nu mă îndoiesc că Ciorbea și alții ca el va avea suficienți bani să se relocheze, dacă nu-i mai ajunge aerul și umbra din preajma blocurilor construite abuziv. Dar ce facem noi ăștia care trebuie să trăim în continuare în acest infern imobiliar care a devenit Bucureștiul?
(Lucru ciudat, articolul despre Ciorbea și saga lui a fost șters pe site-ul fanatik, unde l-am văzut acum câteva zile. A rămas doar această trimitere de pe Hotnews. Am găsit aici mai multe informații, mai vechi, despre cum se construiește One Peninsula exact lângă vila lui Ciorbea. Deci firma cu care luptă Ciorbea e atât de puternică încât a șters și referirea la proces din presă, vă dați seama cum se petrec lucrurile astea? Și dacă nici Ciorbea n-a reușit să-și protejeze casa de un milion de euro, noi, niște oameni obișnuiți trăitori în blocurile comuniste din jurul parcului nostru ce să mai zicem?)
Știu, altul e subiectul zilelor astea și e destul de grav și ăla. Toate aceste ticăloșii care se petrec sub ochii noștri, la lumina zilei, într-o țară UE, fără ca nicio instituție a statului să facă cu adevărat ceva ca să le pedepsească și descurajeze, ne arată că de fapt nu trăim într-un stat de drept, în ciuda tuturor declarațiilor sforăitoare despre asta, venite inclusiv de la UE. Probabil că vom afla de la știri, peste niște ani, că și acest teren din Parcul IOR a fost obținut fraudulos, dar va fi prea târziu. Până atunci am putea să punem mână de la mână, mai mulți oameni supărați de câte o chestie, și să angajăm niște băieți ca să ne facă dreptate. Acum, cât încă nu e totul distrus. Căci eu una nu mai cred în mecanismele statului de drept. Deși, nu strică să ne unim eforturile și în chestia cu blestemele. Oricare ar da roade primul e bine venit 😉
Harta jafului, ca să știm despre ce vorbim
Poate suna patetic, dar mie, cand am trecut recent pe acolo, cu generatoarele duduind intre cioturi de copaci uscati, mi-au amintit de ticalosii din Captain Planet. Dar na, nu traim in desene animate, sa vina cineva sa-i pedepseasca.
Speram ca macar oamenii sa boicoteze acele instalatii penibile, dar nu e cazul. Nu sunt multi, dar de fiecare data sunt unul-doi copii adusi de parinti sa se joace acolo. Pana la urma, poate asta isi doresc concetatenii nostri, magazine de haine si betoane cu vedere la lac.
Ca tot ai si seria despre emigrare, e unul din lucrurile care pe mine ma pune pe ganduri: poate majoritatea romanilor au pur si si simplu alte valori fundamentale decat am eu, de la spatiile de locuit, zonele de recreere pana la lucruri mai abstracte, precum onestitate vs. coruptie. Poate oamenii astia politici de care ne tot plangem nu sunt decat o oglinda destul de fidela a oamenilor din jurul nostru.
Si atunci, ce poti sa faci decat sa pleci in alta parte, unde poate gasesti niste comunitati cu valori mai apropiate de ale tale?
Mda, iluzia asta că oamenii vor boicota ce se va face acolo am avut-o și eu, dar mi-am dat seama imediat că nu se va întâmpla. Dovadă e Mall-ul construit în latura opusă. E plin.
Dollo, de ce nu te bagi in politica? Măcar ai încercat? Eu am încercat cu USR-ul in ciclul electoral trecut putin pana mi-am dat seama ca sunt la fel de mari mafioți fără rusine ca PSD-ul si PNL-ul. Poate totusi tu ai alt noroc. E singura șansa sa faci TU ceva in România.
Cred că am mai avut discuția asta. Am voluntariat pentru USR, ca om de comunicare, am donat și bani, ba mi-am și împins de la spate omul ca să intre în politică. Asta a fost chiar la început, când s-a constituit USR din USB. Am văzut în următorii doi ani – și eu și el – același lucru pe care l-ai aflat și tu, probabil mai târziu. Deci intrarea în politică nu este soluția, pentru că nu faci decât să-ți irosești niște ani, sănătate și nervi. Până la urmă nici nu trebuie salvată România de ea însăși, așa cum zice și domnul Radu mai sus. Soluția e să ne vedem fiecare de viețile noastre, pe unde putem, căci asta e singura datorie pe care o avem, față de noi înșine.
Ca o poveste despre unul dintre ownerii One Properties(dacă nu chiar principalul): in firma pe care o mai deține în Bucuresti (ChainIQ) punea anunțuri de închiriere pe toate ușile din firmă cu locuințe din Greenfield Băneasa la niste prețuri…Ca și când distinsul nu cunoștea nivelul salarial al propriilor angajați.
Dar domnul italiano-elvetian suferă și de cultul personalității, periodic organizează pompos numitele „town halluri” într-un amfiteatru special rezervat unde povestește despre el, despre cum e prieten cu Putin, despre cum Tommy Hilfiger i-a spus „Claudio, come to my PENTHOUSE”, în care arată poze cu el și cu grădina casei lui, iar mulți români corporatiști și foarte brain washed aplaudă frenetic. Să mai zic de neliniștea și obediența managementului autohton când vine acest domn? Și de cum îi cere asistentei lui de aici (cuprinsă de sentimentul de importanță tot timpul anului, de altfel) să culeagă boabele de struguri de pe ciorchine și să curețe cu penseta căpșunile de orice imperfecțiune?
Ăștia-s afaceriștii din mediul românesc ce sunt invitați și preferați de ai noștri politicieni.
Ticalosii??? Pai ele au fost inainte de 89 si s-au perpetuat imediat. De la chestia cu retrocedat pamint, dar maxim 10 Ha, fiind la mila primarelui, la magaria retrocedarilor de case. De la cuponul lui Vacaroiu, la Caritas-uri si Gerald-uri. Mai treceti pe lista bancile (Bancorex si BIR sunt doua de care-mi amintesc si de care am si doua amintiri), Gelsor sau FNI… Sa nu uitam inflatiile uriase din anii 90 (din 1990 pina in 1995 am ajuns sa am salariul de milioane.
Ne mutam la invatamint cu lista interminabila de „facultati” nou aparute, una mai prastie ca alta…
Marea pacaleala a apartamentelor vindute pe un avans marit, dar blocul nu are nici un fel de teren in jur…
Si de ce? Pentru ca niciodata dupa 1989 cei ce ar fi putut face schimbari n-au inteles ca tara are nevoie de oameni onesti in politica pentru o vreme. Au priceput repede ca in politca se fac bani seriosi toti chiulangii si smecherii vechiului regim, toti ridicatorii si latratorii de ode si evident, activistii de partid din rindul 2-3-4 sprijiniti repede de fosta securitate devenita SRI peste noapte si profund democrata. Cu demonstratii merge acolo unde politicienii tin cont de asta. Acolo unde politicenii inmultesc poporul cu zero demonstratia, greva si greva foamei n-au nici o valoare.