De câteva luni am intrat și eu în rândul gazdelor pe Booking și Airbnb, două platforme destul de înjurate în marile orașe ale lumii, unde au contribuit la creșterea chiriilor și la transformarea cartierelor în zone de hotelărie privată. Înțeleg supărarea cetățenilor din respectivele comunități, invadate de turiștii care astfel au găsit cazări mai ieftine decât la hotelurile tradiționale, dar înțeleg și mai bine nevoia proprietarului de a-și exploata cât mai eficient casa de care dispune. Sau, mă rog, omul încearcă.
În cazul meu a fost de fapt reținerea de a-mi închiria pe termen lung garsoniera în care am locuit 20 de ani și în care mi-am investit toate economiile, amenajând-o după posibilități. Prin închirierile astea de scurtă durată (de la câteva zile la maximum o lună) m-am gândit că păstrez un ochi permanent asupra casei, pe care o pot întreține tot eu cel mai bine, decât dacă o las pe mâna cuiva pe care nu-l doare inima dacă strică ceva în ea. În plus are o poziție destul de aproape de centru, deci se pretează la închirieri turistice.
Așa că am mai investit vreo două mii de euro în ea când am decis s-o scot pe piață. În primul rând zugrăvit, căci de când ne-am mutat la moșie nu mai stătuse nimeni în ea, apoi am investit într-un boiler în baie, ca să nu stea turistul pe dușuri reci din cauza termoficării bucureștene, am cumpărat perdele noi, lenjerii și prosoape de tip hotel, adică albe, pufoase, mai mare dragul să le folosești.
Nu a ieșit ca din reviste, dar e ceva decent și am făcut totul ca pentru mine, vorba meșterului român care zice că perfecțiune nu există, dar trebuie să faci că-ți placă ție 🙂 Pentru că am fost de câteva ori oaspete Airbnb și Booking m-am gândit ca oaspeții mei să aibă la dispoziție tot ce le-ar trebui, în speranța că și ei se vor comporta ca și mine când sunt oaspete.
Primul client a fost un pakistanez naturalizat în Germania, venit prin România ca să-și deschidă o firmă de IT, căci e forța de muncă mai ieftină. I-a plăcut așa de mult încât a prelungit șederea de la câteva zile la câteva săptămâni. Mie nu mi-a plăcut neapărat ce a lăsat după el, dar printr-o împrejurare anume (am fost plecată din țară atunci când el a predat casa) nu am fost eu cea care a făcut curat după el, iar cine a făcut nu mi-a spus exact ce a găsit acolo. Așa se face că, entuziasmată de faptul că a fost primul client, că la nivel de comunicare m-am înțeles bine cu el, i-am dat un rating bun pe Airbnb, așteptând, firește, unul similar în schimb. Adică eram gazdă nouă, fără rating-uri, aveam nevoie de o confirmare a lucrurilor făcute de mine.
Omul nu mi-a dat atunci niciun rating, deși declarativ îmi spusese că totul a fost foarte bine. Între timp am văzut și eu urmele șederii lui acolo, mai ales pe prosoapele albe care au avut nevoie de clor intensiv ca să mai poată fi folosite, și mi-am dat seama că m-am pripit cu aprecierile alea publice și că astfel voi induce pe alții în eroare când vor cântări decizia de a-i închiria sau nu.
Căci și eu m-am uitat la rating-ul lui când l-am acceptat, așa cum și când vreau să stau undeva citesc, bineînțeles, ce au avut de spus ceilalți despre respectiva locație.
Acuma, drept e și că aceste review-uri de pe Booking sau Airbnb sunt cam bombastice. Și dacă-i dai un 8 sau 9 la diverse categorii, tot „spectaculos” apare nota de la final, ceea ce, de multe ori, e departe de adevăr. Sau, mă rog, nici spectaculosul nu mai e ce a fost.
Au mai trecut și alții prin garsonieră, un mexican, o spaniolă, o româncă, vreo doi ucraineni, un cuplu româno-taiwanez… De departe cei care au păstrat cel mai bine curățenia, ba chiar au lăsat la plecare până și lenjeria spălată (asta a fost extrem, admit), au fost ucrainenii, că am ajuns să-mi pară rău de primul dintre ei care mă întrebase dacă nu închiriez pe termen lung. Unul dintre ei mi-a lăsat și un rating bun pe Booking, dar în general oaspeții nu s-au grăbit să dea note, nici bune, nici rele.
M-am gândit că asta ar putea avea două motive. Fie au găsit condițiile OK, dar nu i-a dat nimic pe spate și nu au considerat necesar să dea o notă. Fie a fost nasol, dar au preferat să nu scrie asta, ca să nu-mi facă rău, căci am avut cu fiecare oaspete o comunicare bună și le-o fi fost jenă 😉 Îmi place să cred că de vină a fost mai degrabă primul motiv, combinat cu comoditatea, deși eu ca oaspete mai degrabă dau review-uri de încurajare și mă abțin de la a critica acolo unde e ceva ce m-a deranjat.
De exemplu la ultimele vacanțe, la Paris și la Lisabona, am avut parte de diverse neajunsuri, la Paris am stat practic în cea mai scumpă debara, despărțită de doar un geam de un homeless care dormea la ușa noastră, iar la Lisabona, o cazare fără hârtie igienică și cu niște lenjerii care păreau folosite gata. Totuși, întrucât am semnalat pe loc gazdelor neajunsurile și s-au străduit într-o oarecare măsură să le remedieze, am preferat să nu las niciun rating la plecare. Ar fi fost o minciună să spun că totul a fost perfect, iar dacă aș fi povestit pățaniile probabil le-aș fi creat neplăceri gazdelor, care nu aveau neapărat o vină directă în acele neajunsuri.
În fine, nu e ușor să fii gazdă, asta pot să v-o spun din cele câteva luni de când am intrat și eu pe piața asta.
Revenind la obiect, tot de la primul pakistanez am primit până la urmă primul rating, după a doua ședere. Omului i-a plăcut și a revenit. Numai că după a doua ședere am fost eu cea care a făcut curat după el și i-am arătat și destul de vizibil că sunt nemulțumită de modul în care a lăsat casa și mai ales cuptorul din bucătărie. Ca să se revanșeze, probabil, mi-a dat cinci stele și mi-a făcut o descriere superlativă pe site. Nu că n-aș fi meritat-o, numai pentru cele două ore cât am rânit după el și am frecat cuptorul ăla, dar am tras concluzia că unii nu dau note bune din satisfacție, ci mai degrabă dintr-un sentiment de vinovăție.
Prosopul distrus
Apoi s-a întâmplat următoarea ciudățenie. Penultimul oaspete, un german, mi-a făcut două pagube la care nu mă așteptam. A murdărit atât de tare unul dintre prosoape, încât s-a jenat și el și l-a aruncat la ghenă. L-am găsit întâmplător când m-am dus să arunc gunoiul după el. Era plin de ceva galben și umed. Mama, care s-a străduit să-i scoată față cu tot felul de produse de curățare, nu a reușit și a concluzionat că trebuie că o fi șters pe jos cu el, după ce a vărsat ulei sau ceva.
Era vorba de prosopul cel mare, de corp, și mi s-a părut suprema mojicie să faci așa ceva cu el, așa cum de altfel mi se pare și când găsesc prosoapele albe cu urme negre de parcă și-ar fi șters pantofii pe ele. Cine face, totuși, așa ceva acasă, cu prosoapele lor? Și dacă nu faci acasă, de ce faci în gazdă? Spre deosebire de un hotel standard, la mine în debara există destule cârpe pentru curățenie, inclusiv perii pentru încălțăminte.
Prima pierdere a fost așadar un prosop mare (vreo 70 de lei, cu care am cumpărat altul, plus produsele de curățare folosite în zadar). A doua pierdere a fost că în cele trei săptămâni cât a stat în garsonieră, omul mi-a consumat peste 250 de kW. Un consum uriaș (când stăteam eu acolo factura era de 80-150 de kW maxim pe timp de vară), de unde am tras concluzia că a ținut aerul condiționat în priză non-stop. Omul a și confirmat, când l-am întrebat, a zis că a stat cu el pornit ca să nu fie nevoit să facă duș. I-am zis că dacă ar fi făcut duș aș fi ieșit mai ieftin 😀
Cât despre prosop, inițial a zis că l-a rătăcit și că „pot folosi” unul pe care mi-l lăsase în schimb (dar care era evident diferit) apoi în fața evidenței mi-a recunoscut că da, l-a aruncat la gunoi pentru că l-ar fi spălat și atârnat pe balcon, de unde l-ar fi luat vântul și nu și-a dat seama de asta. O scuză cam străvezie, totuși petele alea nu erau doar de frunze și pământ, dar în fine, pe asta mi-a dat-o, pe asta am înghițit-o.
M-am gândit dacă să-i dau un rating prost din cauza asta. Am ales să-i comunic nemulțumirile mele personal, omul și-a cerut scuze și am zis că aia e. Dar la câteva zile după discuția avută pe whatsapp cu el mi-a venit mesaj de la Airbnb că mi-a dat un rating. Și m-am gândit că o fi unul nervos, căci nici discuția noastră despre feedback nu fusese o bucurie. Adică s-a arătat surprins, totuși, că m-am supărat. Am stat în cumpănă dacă să-i răspund cu aceeași monedă sau nu. Regula la Airbnb este că atunci când celălalt îți dă un rating nu îl poți vedea decât dacă îi dai și tu unul sau abia după ce se încheie perioada de 14 zile în care fiecare parte poate să dea note celeilalte. Cum eu nu-i dădusem, am așteptat cele 14 zile gândindu-mă că să vezi că mă face neamțul de cacao acolo, că i-am atras atenția că m-a păgubit de 50 de euro factura la curent plus prosopul aruncat la gunoi.
N-a fost așa, până la urmă a scris că sunt o gazdă bună și o locație așijderea. Dar e clar că și el tot dintr-un sentiment de culpă a dat rating-ul ăla. Dacă n-am fi avut niciun diferend probabil nu ar fi lăsat niciun review.
M-am gândit dacă am făcut bine sau nu, păstrând doar între mine și el incidentul. Mi-am zis că și mie mi-ar conveni să aflu despre o situație de genul ăsta, dacă ar fi să-l accept ca oaspete. Dacă scria cineva: „aviz gazdelor, țineți-vă prosoapele departe de ăsta și puneți limitator de consum la contor, că e fiert fără aer condiționat”. Ar fi fost util, poate, dar ar fi corect? Căci e posibil să fi fost o întâmplare cu adevărat nefericită cu prosopul. Și îmi place să cred că după ce am discutat despre asta se va mai gândit data viitoare când se va repezi să șteargă pe jos cu prosopul de corp.
Am rămas, așadar, din aceste experiențe, cu niscai pagube materiale și două aprecieri maxime care pot suna artificial. Căci cine mai crede în rating-uri de 5 stele? Când căutăm niște servicii sau produse, și ne uităm la părerile altora despre ele, nu-i așa că cele mai sincere și autentice păreri sunt cele scrise la 1 și 2 stele? iar alea de 4-5 stele par scrise de un AI euforic?
foarte interesant subiectul!
ai putea scrie si un articol separat despre cum se obtine autorizatia de turism pentru un apartament la bloc?
multumiri!
Nu e o autorizație pentru turism, ci doar o certificare. Dacă ai maximum șapte camere de închiriat trebuie să ceri un soi de certificat pe care-l obții de la Ministerul Turismului, în schimbul unei birocrații: dovezi de proprietate și acordul vecinilor. Deși dacă mă întrebi pe mine e o discriminare, de ce trebuie să-și dea vecinii acordul pentru ca eu să închiriez propria casă? Căci dacă închiriezi pe termen lung nu se cere acordul vecinilor, iar turistul e și el tot om, nu altă specie 🙂
Chestia cu „e casa mea, fac ce vreau” e made in RO si duce rapid la „eu imi pun termopane rosii desi tot blocul e pe alb”, „in acte la apartament am si 5mp teren deci o bucata din gradina blocului e a mea sa-mi plantez castraveti”.
Cand inchiriezi pe termen lung blocul e vizitat periodic de persoane care nu numai ca sunt aceeasi specie dar au si acelasi ADN.
La regim hotelier se schimba ADN-ul frecvent, desi specia ramane neschimbata, in mare parte. Schimbarea frecventa de ADN poate produce disconfort vecinilor din diverse motive. Cam din aceleasi motive din care nu vrei sa ai un birou notarial/cabinet medical/salon de frumusete/atelier piese auto/magazin orange/etc in apartamentul vecin.
Pentru a evita problemele astea in general exista niste zone speciale unde se pot realiza astfel de activitati.
https://en.wikipedia.org/wiki/Zoning
Nu e vorba de „fac ce vreau cu casa mea”, căci înțeleg limitele proprietății într-o comunitate. Iar în cazul Airbnb nu e doar în România problema asta, dimpotrivă, în România încă nu a ajuns la nivelul altor mari orașe turistice din lume.
Da, pot să înțeleg asta cu zonarea, deși cred că în timpurile pe care le trăim, cu munca de acasă, deja zonarea pentru diverse tipuri de activități este depășită sau oricum pusă serios la încercare. Comparația dintre închirierea pe termen scurt și un magazin/coafor etc e un pic forțată, căci nu vorbim de închiriere la oră – deși există și așa ceva pe diverse site-uri și acolo chiar că nu cred că se duce cineva să-și ia certificat de la Ministerul Turismului, dacă înțelegi unde bat 🙂 Dacă ne gândim la nevoile unui turist care face un city break de exemplu, cel mai scurt sejur, el vizitează toată ziua orașul și împrejurimile și vine seara acasă să doarmă. Sau își mai face ceva de mâncare, dacă i se par prea scumpe restaurantele, adică chestii pe care le face și un locatar oarecare. Cu ce diferă turistul în cazul ăsta de un chiriaș/locatar care se duce la muncă și vine seara acasă să mănânce să doarmă? Sau care chiar lucrează de acasă? Petreceri pot da ambii, distrugeri pot face ambii, instalațiile se pot strica în același fel indiferent cât stă chiriașul acolo. În plus, nici chiriile nu sunt musai pe ani, poți să ai o fluctuație destul de mare de chiriași în funcție de sezon, nevoi, nivelul chiriilor etc. În blocul meu de exemplu, un bloc numai de garsoniere, în cei 20+ ani în care am stat acolo numai vreo patru sau cinci vecini au rămas neschimbați, în rest e o fluctuație care nu ne permitea niciodată să știm cine unde vine.
Da, și eu cred că e nevoie de o evidență mai bună a chiriașilor, în sensul cărții de imobil, chiar și așa pentru chiriași pe termen scurt. De exemplu eu le cer chiriașilor actul de identitate și păstrez evidența lor, deși în legislație momentan chestia asta nu ni se impune. Știu că se discuta la un moment dat ca să raportezi vizitatorii la poliție, cum fac hotelierii, dar din câte știu nu ar fi trecut acel proiect. Desigur, Airbnb și Booking susțin că ei fac verificarea actelor de identitate, dar sper să nu ajung să aflu dacă se face bine sau nu. Și nici dacă actele pe care mi le arată mie turiștii sunt false 🙂
Ca să nu mai zic că de exemplu alternativa ca un apartament să nu fie locuit cu anii – cum sunt foarte multe cazuri în multe orașe din Ro – este mult mai nasol pentru clădire decât închiriatul pe termen scurt. Iar ca să-ți ții apartamentul gol, părăsit, nu te întreabă nimeni de acordul vecinilor, deși abia acolo i-ar interesa și pe ei să aibă pereții încălziți de un apartament în care funcționează normal utilitățile.
Dollo, eu am avut nu o garsonieră, ci trei apartamente pe etaj care dădeau în regim hotelier, un apartament dedesubt, unul deasupra. Sufletu’ și zilele mele ce era acolo.
Majoritatea turiștilor vin la distracție, nu doar în delegații. Așa că ori vin criță/drogați, ori fac party-uri, ori beau/se droghează în apartament, ori ft. Și o fac cu strigături. La chiriași pe termen lung mai e o jenă, că știi că te vezi cu oamenii când se strâng la scară la ședințele de bloc, te mai trage tanti Aglaia de mânecă etc. La turiști… sănătate. Au venit, au ftt, au plecat :))
Aoleu! Și cum s-a încheiat aventura? 🙂 Înțeleg că pot fi și astfel de situații. Eu țin oarecum un ochi asupra chiriașilor, căci am un om de încredere în bloc cu care mai vorbesc. Am pus condiții cu respectarea programului de liniște, nefumători etc. Dar da, sunt conștientă că shit happen. Pe de altă parte când stăteam la garsonieră am avut mai bine de un an, pe palier, o fătucă care se certa permanent cu iubitul, cu strigături și tot tacâmul. Apogeul a fost într-o noapte când ea nu l-a mai primit în casă și ăla a coborât în fața blocului și a dat un recital de strigături vreo câteva ore. De la hai pisi, dă-mi drumul că nu mai fac până la cutărica e o curvă, să știe toată lumea, că la etajul x stă o curvă etc. Nu aveau nicio jenă, niciunii, căci nici ședințe de bloc nu se țineau. Cum am spus, în blocul ăla fluctuația de locatari e mare.
Aventura s-a încheiat cu noi mutându-ne. Bine, nu din cauza asta. Oricum, și aici avem vecini cu muzică și grătare, c-așa-i la țară, la doi pași de Romană :)))
Doar spuneam că e totuși altceva un AirBNB față de chiriași, că la închirieri cu ziua poți să nimerești party-uri și scandaluri în fiecare zi sau în fiecare weekend, și să nu treacă o săptămână legată fără gălăgie. La alea pe termen lung sure, poți să dai de melteni, studenți petrecăreți, dar pe ăia poate îi mai strunești cumva și, oricum, incidența e clar mai mică.
Ok, respectivii oaspeți lasă in contul tău niște bani din care poți acoperi eventualele pierderi. Când tragi linie ieși pe plus.
Ca și statul la hotel, e vorba de ceva tranzacțional, bani contra cazare.
Da, plătești cazarea, nu distrugerile, alea se contabilizează ca pierderi în contul proprietarului.
O colegă cu înclinații, așa, mai „disruptive”, și-a închiriat casa prin AirBnb timp de un weekend. A costat-o cam 10000 de euro să repare după plecarea „oaspeților”.
Luase nu știu ce asigurare la AirBnb tocmai contra unor situații din astea. Nici acum, după vreo 5 ani nu i-au dat nimic înapoi.
Bine-ar fi dacă s-ar putea bloca pe card o sumă pentru cauțiune, măcar pentru „micile” distrugeri gen prosoape deteriorate sau pahare sparte.
Da, de aia zic că eu le cer actele de identitate înainte și le spun și că raportez acele date la poliție. Că așa e regula la noi 😉 Sigur că asta e apă de ploaie dacă ăia chiar vor să-ți distrugă casa, dar asta se întâmplă și în cazul închirierilor pe termen lung. Am un vecin care a pus pe foc toată mobila (sau ce mai rămăsese din ea) după ce i-a plecat chiriașul pe care-l avusese timp de un an de zile, și a zis că preferă să țină casa goală decât s-o mai închirieze.
Am avut in Olanda 250 € depozit la un apartament, fara probleme, si in Dubai 2000 lei, a durat vreo trei luni si multe emailuri la firma de imobiliare ca sa-i recuperez, desi lasasem spotless apartamentul. Dupa asta l-au si retras de pe booking.
As putea scrie un roman cu chiriasi 🙂 Si dinaia pe termen lung si dinaia pe termen scurt.
– Chirias pe termen lung, 2 fete de anul 1 de facultate. Semneaza pe un an, pleaca dupa 3 luni. Cand ne ducem la predare, pusesera in dormitor un tapet grena tip bordel 🙂 Discutii aprinse cu tatal care efectuase lucrarea si care voia sa ii dam noi bani pe ea, ca s-au razgandit fetele si nu mai vor sa locuiasca impreuna :)))) I-am zis ca putem fi chit daca vin si eu la el in casa si aleg ce tapet sa ii pun pe perete. N-a inteles de ce nu i-am dat garantia inapoi desi am mai pus bani de la noi ca sa aducem din nou peretele la alb.
– chiriasa pe termen scurt – Airbnb – a venit si s-a vopsit roscata la noi in baie, s-a sters pe prosoapele albe, a dormit pe perne, am frecat 3h la baie si am aruncat toate lenjeriile si prosoapele
– chirias pe termen scurt – ii spunem ca e casa de nefumatori (perdele de catifea vechi care tin fumul, multa lemnarie uscata, etc) – fumeaza anyway, ca o tigara doua nu conteaza si lui ii era lene sa iasa afara. L-am notat in telefon ca sa stiu sa nu mai accept rezervari de la el. A sunat ca vrea sa revina si nu intelegea de ce il refuzam: „haideti doamna ca o tigara nu se simte!”
– chirias pe termen lung – negocia intens chiria in timp ce cerea sa ii luam si lui un televizor cu diagonala mai mare si smart (ce aveam nu era suficient pentru el). Totul tinand in mana un telefon care facea cam cat 3 chirii 🙂
În calitate de musafir nu am încercat decât booking, nu știu de ce nu m-am putut lipi de airbnb.
Ratingurile de 3*** din România nu sunt totuna cu ratingurile de 3*** din afara.
De fapt, pentru afara trebuie sa cauți note de la 9 în sus pe booking și apoi sa verifici recenziile „prost” sau „foarte prost” ca să fii sigur ca nu îți iei teapa. O grămadă de locații cu note de la 8,5 în sus cu „bed bugs”.
În calitate de „propitar”, după o închiriere pe termen lung a unei garsoniere mi-a trecut cheful și am vandut-o.
Cred ca riscul [de a avea distrugeri majore] este mai mic la aceste închirieri pe termen scurt.
Dacă ajungi sa îți faci o serie de clienți fideli sau sa ii mai cerni cumva, atunci poate merita efortul.
Drept să spun, înainte de a începe aventura asta și eu îmi făceam iluzii că străinii sunt mai civilizați decât noi. M-am lecuit între timp de preconcepția asta 🙂
De obicei prefer sa rezerv pe booking si hotel(pentru ca vreau micul dejun inclus), dar in rarele ocazii cand am rezervat pe airbnb am lasat si review(eu am avut parte de experiente ok, am lasat review pozitiv sincer). La hoteluri recunosc ca sunt mai zgarcita cu review-urile. M-a pus pe ganduri articolul asta, probabil aveam si eu preconceptii de tipul “strainii sunt mai civizati”. M-a iritat in mod special intamplarea cu aerul conditionat, dureaza efectiv cateva minute sa se raceasca in camera, sa-l lasi pornit cand nu esti acolo e o risipa nesimtita in contextul in care altul plateste factura. Iarna trecuta am fost cateva zile in Belgia, am inchiriat un apartament pe airbnb, iar proprietarul ne-a rugat printr-un mesaj sa fim atenti cu caldura in timpul zilei cand suntem plecati. Ceea ce am si facut, oricum se incalzea relativ repede seara cand ajungeam. Poate ai putea sa le spui ceva similar oaspetilor tai dupa check-in.
Cele mai multe dintre rating-uri sunt super subiective (nu doar la modul de gust ci influentate de diferite contexte). Eu una ma misc de obicei sa scriu de bine daca mi-au placut oamenii si adaug subtilitati de genul „desi nu e mult spatiu” – in cazul in care e o chichineata absolut minuscula – ca sa nu ma departez chiar asa tare de la realitate. Cand aleg un loc ignor complet comentariile – ma uit doar pe poze si caut sa vad ca nu e ceva foarte grav cu locul sau proprietarul, stiind cum scriu eu. Ultima recenzie pe care am facut-o a fost la un mini-restaurant din Adjud – ceva super basic – am comentat scurt dar cu fervoare si asta pentru ca oamenii au fost foarte amabili si au facut un meniu ambitios si toata treaba era modesta dar cu efort depus (fara a avea preturi modeste) si pur si simplu am vrut sa incurajez business-ul local (si pare ca cinstit).
Citind articolul tau, imi dau seama ca sunt, probabil, turistul/chiriasul ideal, pentru ca mereu las casa curata si decenta in urma mea, fara distrugeri, fara resturi, deseuri sau cu bucatarii si bai murdare. Uneori, nu doar sotul, dar si amicii cu care calatoresc sunt agasati de incapatanarea mea de a lasa lucrurile curate si in ordine, dar argumentul meu este ca nimanui nu-i place sa râneascã mizeria lasata de altcineva, iar argumentul banilor pe care-i dai nu justifica un comportament nesimtit si neglijent. La asta se adauga si teama mea aproape patologica de a nu primi etichete de “romani imputiti si nesimtiti”, pentru ca imi dau seama ca, prin prisma nationalitatii noastre, avem un dezavantaj in fata altora si suntem victimele prejudecatilor (probabil acelasi lucru l-au simtit/gandit si ucrainenii care au lasat pana si prosoapele curate si mi s-a facut mila cand am citit asta). In plus, mi se confirma inca o data ca multi straini, chiar “occidentali”, sunt mai nepoliticosi si necivilizati decat noi si ma bucur inca o data ca pot sa spulber niste prejudecati prin comportamentul meu (numai sa nu vina alti conationali in urma mea si sa le puna la loc 😁). Legat de review-uri, le ofer de fiecare data cu generozitate si de multe ori cu indulgenta, pentru incurajarea proprietarului care mi-a pus casa lui la dispozitie, chiar daca lucrurile nu au fost tocmai ok. Lucrurile care m-au deranjat le transmit in privat. Uneori, ma gandesc ca e bine sa prezinti si public neajunsurile, pentru altii care vor veni, pentru ca si eu imi doresc sa stiu inainte ce e in neregula cu locuinta. Intr-o vacanta in Grecia, am stat intr-o casa proaspat zugravita peste mucegaiul care nu se vedea, dar mirosul atat de puternic realmente mi-a creat cosmaruri noaptea si de-atunci imi este mereu teama sa nu mai dau peste asa o locuinta, pentru ca in comentarii adesea nu gasesti mentionate aceste probleme. Dar e adevarat ca si mie mi-e jena sa le expun public in comentarii si nu stiu niciodata cum sa le scriu suficient de diplomat. Nu mi-am dorit niciodata lux si design de la o locuinta inchiriata, chiar si cand are un pret mai piperat, imi doresc doar sa nu fie mizerie, igrasie, rugina, sa nu miroasa urat, pentru ca sunt sensibila la mirosuri, sa aiba un minim de utilitati si sa fie lenjeria de pat curata (nu folosesc niciodata alte prosoape in afara de ale mele). Si, desigur, sa nu se afle intr-o zona rau-famata. In fine, totul depinde foarte mult de oameni, de educatia si empatia lor, si de-o parte, si de alta. 🙂