Lizoanca s-a întors în sat

Ce onoare și bucurie mai mare pe un cititor decât să-și vadă numele și părerea despre cartea autorului, taman în acea carte?! Și primită acasă, cu curierul ;)

Probabil cel mai cunoscut roman al Doinei Ruști – Lizoanca la 11 ani – a ajuns, cu curierul, și în satul nostru prăfuit din Bărăgan. Adică într-o lume nu mult diferită de aia în care se și petrece acțiunea. Îmi place să cred că este o premieră, că niciun alt scriitor nu i-a mai trimis propria carte, cu autograf, unei cititoare aflată în fundul rural al lumii moderne, doar pentru că cititoarea aia are un blog pe care scrie (și) despre cărți și un club de carte la care discută despre ele, cu alții. Bine, și pentru că Doina Ruști e un soi aparte de scriitoare, foarte accesibilă pentru cititorii ei.

De fapt cam așa a și început relația noastră cu Doina Ruști. Prin 2017 i-am citit Manuscrisul fanariot, apoi pentru că ne-a plăcut am recidivat cu Lizoanca, în 2022. Întâmplarea fericită a fost că Doina Ruști tocmai lucra la reeditarea romanului, primul care a deschis seria de autor de la Litera. După cum se autoironizează, da, a ajuns la vârsta operelor complete 🙂

Și căutând probabil referințe critice despre carte, a dat și de blogul ăsta pe care scrisesem impresia mea despre Lizoanca. Mi-a scris un email ca să-mi mulțumească, eu am fost dată pe spate de atare onoare, și gata invitația la club, căci nu se cădea să lăsăm un scriitor iubit să treacă pe lângă ocazia de a-l avea și invitat la un club.

Admit că pentru asta am făcut o băgare peste rând, în lista cărților citite la club, a celui mai recent roman al ei – Paturi oculte. Iar pentru clubul ăsta, la care ne-a fost alături și ea, eu una am încercat să fac chiar o integrală Doina Ruști, cu cărțile pe care am reușit să le găsesc pe piață. Așa se face că în numai o lună am citit Homeric, Mâța Vinerii, Paturi oculte, apoi Patru bărbați plus Aurelius și Omulețul roșu, care mi-a pus capac. Mi-a plăcut așa de mult că nu m-am simțit suficient de deșteaptă nici să scriu despre el, nici să-l discut critic la clubul care a urmat, dar o s-o fac vreodată, când oi avea timp să mă adun pentru asta. A fost o lună de cufundare în universul/alazarul ruștesc, din care mai am de citit Fantoma din moară ca să pot să spun că l-am dovedit 🙂

Până atunci, însă, cum spuneam, am primit acasă, aici la moșie, noua versiune a Lizoancăi, o carte deja tradusă în alte șapte limbi. Cu o prefață biografică din care aflăm că noua ediție conține și finalul original, tăiat din prima ediție la sugestia editoarei, plus câteva pagini de referințe critice, printre care și, n-o să vă vină să credeți, un fragment din recenzia de pe Dollo zice bine. Admit că m-am simțit mândră, pe de-o parte să-mi văd numele într-o companie selectă, de critici și jurnaliști români și străini, dar și pentru că Doina Ruști mi-a făcut această onoare. Nu scriu eu recenzii literare prețioase, dar uite că uneori ajung acolo unde nu te aștepți – să fie incluse de autor exact în cartea lui reeditată.

În caz că n-ați citit Lizoanca și vă căutați scuze, să știți că există și format audiobook 😉 Iar dacă aveți în jur de 40-50+ vă recomand insistent Omulețul roșu. E tinerețea noastră sordidă acolo, plus ceva pe deasupra și multe pe dedesubt.

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Fără dosar cu șină la Consulatul Boliviei

20180224_105612

Aventurile birocratice din lumea care nu vrea să înțeleagă avantajele renunțării la vize turistice.

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.