O masă la Lavața, pe malul mării
De zece ani mergem la bulgari, la mare, și de tot atâția ani am descoperit această mică bombă cu mâncare pe malul mării, la care suntem mufați negreșit din prima până în ultima zi de ședere acolo. Am mai scris de ea, e cunoscută până în Constanța – ba chiar până la Bruxelles, dacă e să mă gândesc că într-o seară am împărțit masa cu un cuplu de români care lucrează la Parlamentul UE. – și se cheamă simplu, bulgărește, Lavața. Se scrie cum se aude, nu se umblă cu cioara vopsită. Nici măcar Lavațătă…
Pe lângă supa de pește cu niscai pastă de ardei și usturoi alături, pe care o adoră domnul inginer, midiile locale, cartofii „sote” (de fapt o rețetă proprie) și diverșii pești „ai zilei” făcuți la grătar, terasa asta are și cea mai bună pâine asortată la felurile astea de mâncare care dau dependență: pâinea cu usturoi. În meniu ei îi zic „pita bread with garlic” și e de fapt o turtă rotundă făcută pe plită, udată cu ceva sos de usturoi după aia. Caldă, cu aroma aia de usturoi, merge minunat cu orice ai comanda, și de regulă abia îți ajunge una de căciulă, așa de bună este.
Pita cu midii Shabla
În toți anii ăștia ne-am gândit cum să spargem secretul acestei turte, dar adevărul e că nu ne-am gândit chiar așa de insistent. Acasă am mai făcut pâine, dar niciodată turte din astea, deoarece nu am nici plită (decât cu inducție) și nici răbdare. Căci una din naivitățile mele, de care a râs domnul inginer, a fost că la Lavața în spate, alături de chinezul ăla mic care curăță munți de usturoi, stă un alt chinez mic care înțeapă turtele astea cu furculița, așa simetric 🙂 S-a râs ceva într-o seară pe tema asta.
Oricum, apropos de ce e în spate, dincolo de aspectul modest al stabilimentului, domnul inginer are și el teoria lui, cum că bucătarul ăla și-ar fi vândut sufletul Diavolului ca să facă mâncarea aia așa de bună. Asta sau pur și simplu a descoperit vreo mină de glutamat și nu ezită să o folosească, ca să mulțumească toate papilele.
Pita bonita
Întorși acasă din vacanța de anul ăsta, ne-am oprit pe la Auchan, unde tot domnul inginer a văzut blaturile astea de pizza, necoapte, într-un frigider. Zice:
– Uite, astea cred că sunt „pita bread with garlic”, judecând după cum sunt înțepate.
Pesemne că și francezii ăștia de la Auchan au un chinez mic în spate, înarmat cu o furculiță…
– Neah, zic, să fie așa de simplu, adică să le ia gata făcute de undeva și doar să le dea cu usturoi? Nu se poate!
Pita bread with garlic în secțiune
Băi, se poate. Căci am luat o pungă cu două blaturi din astea de la Bonito, cu vreo 5 lei, și am încercat așa: una pe grătarul de afară, cu lemne – am cam ars-o, după cum se vede în imagine. Și una pe grătarul din casă, de fontă, pus pe plita cu inducție. Asta a doua a ieșit mai bine, că nu am ținut-o prea mult pe o parte și alta. Vorba mamei, trebuie doar un pic s-o vadă focul. Ceea ce le-a dat însă savoare amândurora a fost sosul de usturoi (iar aici m-am gândit eu cum să fac, nu știu dacă așa fac și bulgarii), adică niște unt frecat cu usturoi zdrobit și cu sare. Când turta e caldă, abia luată de pe foc, am întins untul ăla cu furculița peste cocă și asta a fost.
Trebuie să recunosc că a bulgarilor parcă e un pic mai crescută, mai afânată în mijloc, deci poate că are totuși o altă compoziție. A noastră a ieșit așa mai ca un blat de pizza subțire și ușor crocant. Dar tot e bună.
Pita bread with garlic, oameni buni! Încercați și voi, că merită. Să-mi ziceți cum vă place.
Pita noastră, făcută la grătarul de afară
Ar trebui sa se gaseasca in magazine unt cu usturoi. Daca nu, se poate obtine acasa amestecind unt la temperatura camerei, cu usturoi bine pisat, ceva oregano, marar si un pic de suc de lamiie si sare. Cu un robot de bucatarie cu viteza mica, din cel pentru aluaturi iese o bunatate.
Luati apoi bagheta, taiati-o in 2 pe lung, dati cu unt cu usturoi si la cuptor 15-20 min. Daca puneti si ceva cascaval sau brinza…
Așa am și făcut, nu untul cu usturoi era dilema, ci turta 🙂