Timpuri noi și oameni vechi

Ne certăm pe numele stațiilor de metrou în loc să punem mâna să facem mai multe stații, ca să ajungă pentru toate numele de oameni care au lucrat la ele
Stația Timpuri Noi, Foto de Andrei Purcarea

Stația Timpuri Noi, Foto de Andrei Purcarea

S-a iscat încă o furtună în paharul cu apă al Internetului, despre schimbarea numelui stației de metrou Timpuri Noi. La ora când scriu asta, peste 5.000 de oameni au semnat petiția împotriva acestui gest. Printre motivele invocate în textul scris de o anume duduie Pop zice așa: „Mai mult, ansamblul de clădiri de birouri care a fost construit pe vechea platformă industrială poartă numele de Timpuri Noi Square, păstrând astfel memoria locului”. Of, of!

Apoi am tot citit prin diverse comentarii că oamenii nu vor să se schimbe numele ăla, că așa știu ei locul și că o să fie confuzie cu alt nume similar care e purtat de o stradă în altă zonă a orașului și ce-o să zică turiștii despre noi. Și nu mai pot cu memoria locului, de parcă nu există mii de memorii din astea în capul fiecăruia, corelat cu câte o zonă, chiar și la ani de zile după ce numele oficial al respectivei zone s-a schimbat. Noi ăștia mai bătrâni încă mai spunem Romarta Copiilor, Restaurantul Budapesta sau Bariera Vergului, deși sunt poate zeci de ani de când nu se mai numesc așa și probabil că așa le vom spune cât om mai trece pe acolo.

OK, înainte de toate, sunt de acord cu câteva lucruri în acest caz, dar am și niște păreri contrare, ca tot românul 😉 Așadar, sunt de acord:

  1. Că modalitatea de a da sau schimba numele unei străzi/unui loc din oraș, în România – nu știu la alții cum o fi – e destul de nedemocratică, deși ea ajunge să fie de fapt „votată” de niște oameni, dar nu de locuitorii acelei străzi/acelui loc. Adică ori votează consiliul local (în cazul ăsta mandatat de cetățeni) ori cum e cazul cu metroul, a votat Consiliul de administrație parcă. Ar fi util, deci, un mini referendum local pentru așa ceva? Dar la noi nu se fac referendumuri locale pentru chestii mai importante, cum ar fi investițiile care cu adevărat vor avea repercusiuni asupra vieții oamenilor de acolo, un referendum pentru denumirea locului ar părea chiar o tichie de mărgăritar în țara asta. Iar dacă s-ar face vreun referendum ar fi mari șanse să iasă vreun nume de sfânt. Să vezi atunci cine își mai permite să protesteze împotriva Sfintei Filofteia, că tot s-a numit așa una dintre mașinile care a săpat tunelurile de metrou în Drumul Taberei;
  2. Că numele Timpuri Noi, chiar dacă vine de la fosta fabrică din zonă, care nu mai există (dar există Timpuri Noi Square :P), nu e chiar cel mai rău pe care-l putea avea o stație de metrou în timpurile astea, deci nu era cazul să fie schimbat neapărat. Nu e ca și cum s-ar fi chemat Icsitmua, cum se numește stația dinainte de Aeroportul Otopeni, pronunțată exact așa cum se scrie de vocea cristalină a celei care anunță următoarea stație. Cine a călătorit cu 783 până la aeroport sigur a remarcat această aberație de nume, care este de fapt acronimul Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Maşini şi Utilaje Agricole. Da, se pare că mai există, deși și el s-a înființat în 1979, când a semnat domnul Udriște nașterea metroului. Deci revenind, da, poate o astfel de denumire ar avea nevoie de nițică umanizare, nu neapărat Timpuri Noi, dar o fi vreo legătură între stația asta și domnul Udriște, nu ni se spune;
  3. Că faptele de vitejie ale domnului Octavian Udriște nu îl îndreptățesc neapărat să dea numele unei stații de metrou, căci simpla semnătură pe care și-a pus-o acum 44 de ani pe nu știu ce act de punere în funcțiune a metroului nu justifică acest demers. Adică dacă tot e să botezăm o stație de metrou după cineva care a avut un rol important în construcția și punerea în funcțiune a metroului ar fi o listă lungă de oameni din care să alegem. Oamenii care au săpat la târnăcop tunelurile, care au betonat și poate chiar și-au dat sănătatea și viața pentru ca sistemul ăsta să existe și în România. Oamenii care au construit metroul cu adevărat, și-au pus semnăturile pe diversele soluții tehnice inovatoare la momentul ăla, și pentru care și-au riscat și pielea, căci Nicolae Ceaușescu era degrabă vărsător de sânge de subminator de economie națională. Oameni care nici acum, după 33 de ani în care n-am fost în stare să le egalăm performanța, nu au măcar o placă comemorativă, pusă undeva în vreo stație, cu numele tuturor. Ei ar merita să dea nume stațiilor de metrou cu adevărat. Sau, de ce nu, putem să botezăm o stație chiar „Căpșunarilor”, după cei întorși pentru scurtă vreme de unde emigraseră (Spania, Italia), ca să ne facă metroul din Drumul Taberei, și de unde au fugit înapoi mâncând pământul;

Domnul Udriște poate că este un om OK și un profesionist, nu-l cunosc, la fel ca multă lume, deși am documentat subiectul ăsta cu construcția metroului câțiva ani la rând și nu am dat de el. Poate chiar merită onoarea asta, dar colectivul ăla care a votat schimbarea de nume nu a știut să explice foarte bine în ce a constat contribuția domnului Udriște la făurirea metroului. Ar fi momentul potrivit să iasă și să ne zică.

Dar, dincolo de toate astea, eu cred că e minunat că în sfârșit, în România, i se oferă unui om, un profesionist oarecare, nu sportiv, nu actor, nu celebritate, nu politician, onoarea de a boteza ceva cu numele lui în timpul vieții, nu post mortem. Probabil că asta nu-i aduce nimic omului acela, la 88 de ani. Faptul că numele lui va fi scris pe o stație de metrou nu-i reduce tensiunea în valorile normale, nu-i redă puterea în picioarele șubrede, nu-i întinerește mușchiul inimii, nu-i anulează dioptriile de la ochelari sau pierderea auzului. Va simți la fel, după botezul stației, că viața i se duce și poate că o să-i pară rău – mă uit la mama că deși zice tot timpul că nu mai are mult, că nu mai poate să meargă, că o dor alea și alea, tot se comportă de parcă i-ar fi ciudă că nu va mai trăi mai mult.

Să dăm străzilor sau stațiilor numele unor oameni al căror singur merit în viață a fost că și-au făcut treaba cinstit și la timp. Asta în mod normal nu-ți oferă faimă, pentru că atunci când îți faci treaba lucrurile merg bine și nu se întâmplă nimic care să atragă atenția. Într-o țară în care cam mulți ne tragem pe cur invocând tot felul de pretexte ca să NU ne facem treaba, în care poliția nu prinde infractori decât când e prea târziu, în care judecătorii nu-i condamnă, în care medicii lasă oamenii să moară în saloane, în țara asta merită să onorezi un om care-și face treaba, uneori și plătit prost și tot și-o face.

Mă întreba domnul inginer cum ar trebui să alegem acel nume din miile de electricieni, de exemplu, care au muncit la metrou, sau miile de mineri etc. Păi să facem ca la soldatul necunoscut, alegem unul generic, îi zicem Vasile Ionescu, el a tras cablurile și heblul și a dat drumul metroului să circule. Face cât o semnătură de director? Face mai mult chiar, că fără cablurile alea nu ne-am fi plimbat noi azi cu metroul. Și în Vasile Ionescu se vor recunoaște toți electricienii care au lucrat la metrou, să zicem.

Da, dar, zice el, e un necunoscut, nu e un Anghel Saligny care chiar a făcut ceva, un pod peste Dunăre… Așa cine știe cine naiba a fost Costin Georgian, de exemplu? Păi a fost tot unul dintre foștii directori ai metroului, care a murit exact înainte de inaugurarea stației Basarab, a ajuns nume de stație datorită acestei împrejurări. Și el a fost un om banal, care și-a făcut datoria, așa cum probabil și-a făcut-o și domnul Udriște – fapt aproape blamat de semnatarii petiției. Doar că Udriște trăiește, încă.

Iar anonimatul e doar un pretext. Foarte bine, nu știe lumea cine a fost? Păi google it și afli cu ocazia asta: a fost un om care și-a făcut treaba. Datorită lui tu beneficiezi de serviciul ăsta. Peste niște ani, mulți nu vor ști nici cine a fost Saligny sau alte nume celebre. Uite la Doamna Chiajna, săraca, nici măcar numele ăsta celebru n-au știut să i-l scrie corect.

O stradă din sectorul 3

O stradă din sectorul 3

Înțeleg, până la un punct, reacția de nemulțumire din partea oamenilor de pe o stradă, care ar fi obligați să-și schimbe actele când se redenumește strada, dar aici nu e cazul. Nu trebuie să-și schimbe nimeni buletinul după stația Udriște, fostă Timpuri Noi. Chiar și așa, disconfortul de a te duce să-ți schimbi buletinul este insignifiant pe lângă „disconfortul” trăit de omul care ți-a botezat strada, că tot întreba cineva prin comentarii cine naiba e Erou X. Că avem multe străzi cu eroi. Unul dintre ei a fost, de exemplu, Dan Urucu, despre care știu pentru că am scris acum vreo zece ani, și cu numele căruia, coincidență, m-am întâlnit acum vreo lună. Când a trebuit să ajung acolo și persoana la care mergeam mi-a spus care e numele străzii. Aha, știu cine a fost Dan Urucu, ce chestie! Poate că dacă n-ar fi murit „ca fraierul” la Revoluție ar fi ajuns un inginer de aviație care și-ar fi făcut meseria cu pasiune, și-ar fi făcut datoria toată viața, iar când ar fi avut 80 de ani cineva ar fi zis: băi, hai să-i punem numele domnului inginer Urucu undeva, să vadă și el înainte să moară că l-am apreciat. Și el ar fi știut atunci că n-a trăit degeaba, că ce a făcut a constat puțin pentru alții.

Da, poate că toate astea n-ar fi supărat pe nimeni azi, dacă am fi avut mai multe tronsoane de metrou și mai multe stații, pe care să le putem boteza în voie după cum ne trece prin cap. Dar asta ar fi presupus ca și alți oameni să-și facă treaba în ăștia 33 de ani care au trecut de la Revoluție. Ceea ce, după cum se vede, nu prea s-a întâmplat, nu-i așa?

Etichete: , , , , ,

2 comentarii la “Timpuri noi și oameni vechi” Subscribe

  1. ghita mircea 19/09/2023 at 08:21 #

    Exista mania schimbarii numelor, pentru ca unii vor sa dea aparenta de schimbare in bine. Cam ca si numele ministerelor care se schimba cu fiecare guvern, dar in esenta raman in aceeasi brambureala…
    Ma gandeam de multe ori cum fac altii, parizienii de exemplu, ca-si pastreaza denumirile locurilor cu sutele de ani, indiferent de schimbarea oranduirilor?

  2. Ady 22/10/2023 at 12:14 #

    totuși anumite redenumiri pot duce la confuzii.
    1. uite, bd. 1 Mai din București. toată lumea când zice de 1 Mai încă se gândește la actualul Mihalache. doar că au pus numele de 1 Mai unei străzi prin Drumul Taberei.
    am lucrat pe strada aia din Drumul Taberei și deși, spuneam la telefon că e 1 Mai, fost Compozitorilor sau Drumețului (parcă) foarte mulți tot se duceau pe 1 Mai aia de-o știau ei și apoi ne povesteau cum s-au plimbat juma’ de bucurești.
    inclusiv eu, când m-am dus pt interviu pt job am pățit asta. și eu nu eram din bucurești să am niște repere intrate in adn.

    2. mi-ai zis cândva că trebuie să cobor la stația Muncii- metrou, ca să ajung la Turnul cu apă, cred. am mai mers pe jos încă vreo 1,5 ore. 🙂 stația la care te gândeai tu fusese redenumită Costin Georgian (cred), oricum, altcumva. 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.