Cărți pentru 2024

Primim propuneri de cărți pe care le-ați citit, v-au plăcut și le recomandați sau despre care v-au zis alții, care mai citesc, că n-au putut să le lase din mână. Pentru clubul de carte.

Am ajuns la coada listei de cărți de la tura de anul ăsta, a clubului de carte, și a venit deci timpul să adunăm noi propuneri pentru la anul. Privind retrospectiv, lasă că m-am lenevit eu și n-am mai scris nici măcar despre cărți anul ăsta, dar  nici cărțile nu prea mi-au dat ghes. Din lista lui 2023 constat că numai una a reușit să se califice pentru un soi de recenzie, deși ar fi meritat vreo două, dacă nu chiar trei.

Despre „Memoriile lui Hadrian” voiam să mai scriu, căci mi-a plăcut și merită recomandat. Că nu e rău să afli ce ar fi putut avea prin cap unul dintre despoții luminați ai Imperiului Roman. Am și început de fapt să scriu despre asta, dar n-am reușit să termin articolul până la club, iar după aia m-am luat cu altele, dar e undeva în bogata colecție de drafturi din măruntaiele blogului, la care mă gândesc cu vinovăție, și-mi propun să le reiau și finalizez vreodată.  Tot acolo a rămas, de exemplu, și draftul despre „Epoca întunecării”, carte citită anul trecut și la care s-a făcut referire la clubul de carte de anul ăsta, când am discutat despre Hadrian și experiențele lui cu habotnicii creștini.

Apoi mi-a mai plăcut, din tura asta de cărți, și „Pachinko”, pentru că vorbește așa de subtil despre cum ne jucăm viețile la păcănele și nu suntem în stare să ne depășim setările din fabrică. Nici noi, nici coreenii din carte, nici japonezii care-i discriminează, nici alte nații de pe pământul ăsta, atât de obsedate de fibra lor națională.

În fine, nu am scris despre toate lumile astea virtuale în care am fost anul ăsta, parte din cauza lipsei de timp, dar cred că motivul mai serios e că mi se pare că ce aș avea eu de spus aici, despre cărțile care mi-au plăcut, e mai palid decât discuțiile pe care uneori reușim să le avem împreună, la club, pornind de la aceste cărți. Câteodată ne aprindem mai tare de la cărți care nu ne-au dat pe spate, ce să vezi 😉

Am reușit în câțiva ani, de la pandemie încoace, de când ne vedem online, să închegăm un grup destul de eterogen, dar cu gusturi aproximativ comune, iar dezbaterea unei cărți într-un grup din ăsta de lectură, oricât de prețios ar suna, vă spun eu că face mai multe parale decât scrisul la două mâini pe blog. Deși, categoric, are și asta o utilitate, mai ales memorialistică, deoarece dintr-un club de băutori, în vremurile bune, am trecut încet încet spre o gașcă de uitători 🙂

Am început să uităm titlurile și autorii, dar ne amintim diverse teme sau senzații din ele, așa că ne trezim că avem discuții de genul: am citit noi la club o carte scrisă de un evreu american care divorțase și făcea mișto de alți evrei care simțeau chemarea țării sfinte și se duceau să lupte pentru ea. Asta a venit aseară pe fondul dezbaterii despre „Învierea” lui Tolstoi, la care s-a vorbit despre oamenii cu idealuri, dacă mai sunt în ziua de azi și cum se manifestă. A reieșit că mai sunt câțiva, la fel de patetici, pe alocuri, ca și prințul Nehliudov al lui Tolstoi sau revoluționarii lui tineri și fără minte. Că

Caricatură de Ion Barbu, poștită pe un grup de intelectuali dintr-un club de carte

ci ce poate fi mai trist decât să îl citești azi pe Tolstoi vorbind despre corupția și decadența din imperiul țarist, știind ce a urmat după.

Dar hai să trecem la obiectul acestei postări, căci deși nu pare ea are totuși o utilitate. Și anume cererea de oferte. Adică strângem propuneri de titluri ca să alegem dintre ele cărțile care ne vor enerva la anul.

Așteptăm, așadar, până săptămâna viitoare câte două propuneri de căciulă, cărți pe care le-ați citit și v-au plăcut și le recomandați sau despre care v-au zis alții, care mai citesc, că n-au putut să le lase din mână. Nu contează dacă sunt clasice sau contemporane, dacă au luat Nobelul sau nu (ba chiar ar fi bine să nu-l fi luat, căci nu avem experiențe bune cu titluri din astea nobelizate).

 

Recomandările pot fi scrise aici, în comentarii, ca să-mi fie și mie mai ușor să le centralizez, dar știu din anii trecuți că oricât le-ai zice oamenilor să facă asta ei tot vor scrie trei sau patru titluri în comentarii pe Facebook și aia e, le iau eu și de acolo.

După asta, din toate propunerile adunate, o să votăm noi, ăștia de la club, vreo duzină cu care să ne enervăm, întrebându-ne cine dracu a propus prostia asta, și bineînțeles, cine a fost fraierul care a votat-o 😉

Etichete: , ,

20 comentarii la “Cărți pentru 2024” Subscribe

  1. Ady 11/10/2023 at 20:20 #

    1. Diane Setterfield- A fost odată un râu
    2. Andrei Oișteanu- Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură

  2. Laura 13/10/2023 at 01:43 #

    Varujan Vosganian – Cartea soaptelor
    Jaume Cabre – Confiteor

  3. Liviu 15/10/2023 at 11:00 #

    in contextul textelor tale de la cei plecati si de la cei care au ramas, as propune o carte de istorie, Cred ca ne ar aminti de ce am fost si de ce putem deveni sau mai bine zisce si cat se poate schimba !
    Bogdan Murgescu, Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), exista si pdf

  4. Vlad 16/10/2023 at 14:44 #

    Animale bolnave – Nicolae Breban

    Cartea clanului din Baltimore – Joel Dicker

  5. Catalina 18/10/2023 at 14:40 #

    Marele marinar – Catherine Poulain

    Jumătatea mai bună. Despre superioritatea genetică a femeilor
    – Sharon Moalem

  6. alfabet 20/10/2023 at 11:56 #

    Anii – Annie Ernaux (nobelizata si buna)

  7. Monica 22/10/2023 at 13:17 #

    Deși nu fac parte din clubul de carte, las totuși o propunere aici:
    ‘Distractia care ne omoara’ (Amusing ourselves to death”) de Neil Postman.
    Mai jos, câteva cuvinte despre această carte:
    „Distractia care ne omoara ramane cea mai citita si mai influenta carte a sa, fiind tradusa in mai mult de douasprezece limbi si continuand sa fie un bestseller la 30 de ani de la aparitie. O carte cu adevarat profetica, scrisa in 1985 si infricosator de proaspata, adevarata si relevanta astazi. Postman arata cum televiziunea a transformat prezentarea faptelor sau a fictiunii in divertisment, afectand puternic educatia, politica sau religia si canalizandu-ne atentia, banii si energiile intr-o maniera care ne face susceptibili de a fi mult mai usor manipulati social, politic sau economic. Inspirat de aceasta carte, Roger Waters, liderul trupei Pink Floyd, a realizat albumul Amused to Death (1992).”

    • Dollo 23/10/2023 at 10:02 #

      Mulțumim pentru propunere, dar este tardivă. Am început deja votul pe propunerile adunate în prima săptămână de la postare, așa cum am scris în text. Voi anunța rezultatele cât de curând. Ne reauzim cu propuneri la anul 🙂 Propunerile se strâng de la oricine, nu trebuie să fie „membri”, de altfel nici nu există un membership ca atare, la club vine cine citește cartea 🙂 Vă așteptăm, așadar, dacă citiți vreuna din cărțile votate, să participați și la discuțiile online de la club.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.