Se scumpesc și țepele obligatorii, zise și asigurări contra dezastrelor naturale

Asigurările obligatorii PAD se scumpesc cu 30%, căci nu le ajungeau milioanele de euro pe care le colectau până acum de la fraieri. Plus alte modificări legislative care consfințesc clar interesul politicului pentru borcanul cu miere din asigurări

Începând din noiembrie 2023 se scumpesc și asigurările obligatorii de locuințe, numite PAD, care erau până acum maximum 20 de euro și de acum vor fi 130 de lei cel puțin. Zic cel puțin pentru că odată cu schimbarea monedei în care se încheie asigurarea se acordă puteri sporite și ASF (da, acea instituție foarte competentă care a păstorit trei falimente de societăți de asigurări în ultima decadă), deci ASF va putea să decidă scumpirea periodică a asigurărilor obligatorii. Și de ce n-ar face-o, nu?

Înainte de orice merită spus că Guvernul (Orban era PM atunci, în 2020, când a început „dezbaterea” legii) a dat aviz negativ acestei inițiative legislative a doi parlamentari PSD (domnul genunche Pop și domnul Șimon). De ce a fost Guvernul împotrivă? Iată câteva argumente de care oricum nu s-a ținut cont:

  1. proiectul de lege este neclar și are numeroase prevederi potențial neconstituționale;
  2. gradul de respectare a vechii legi a asigurărilor obligatorii (L 260/2008) era oricum de doar 20%, deci nu era necesar să se mai și scumpească asigurările de vreme ce oricum numai fraierii care își fac asigurare facultativă o făceau și pe asta obligatorie;
  3. noua lege prevede că în PAID (societatea care gestionează asigurările obligatorii și care e formată acum doar din firme de asigurări) să poată intra ca acționari (deci să fie parte la profit) și alte entități, nespecificate, iar Guvernul consideră că astfel se poate ajunge la situația în care aceste entități neprofesionale să devină și neprofesioniste, adică să ajungă să ia decizii în privința asigurărilor în locul societăților de asigurări. Nu e ca și când ar fi pentru prima dată, căci în ASF tot niște „profesioniști” sunt, fii, fiice, neveste și amante de politicieni, iar asta ne arde pe toți la buzunare;
  4. noua lege le permite și altora în afara brokerilor de asigurări să vândă polițe PAD, de exemplu funcționarilor din cadrul administrației publice locale. În acest fel se va ajunge la situația următoare: primăria are acces la baza de date PAID și vede cine are și cine nu are asigurare obligatorie din sat. Se duce la cine nu are și îi zice: cumpără, bre, o poliță obligatorie PAD de la mine (primarul vicele, secretara, consilierul, agentul de pază etc). Cum, nu cumperi? Pac, amendă între 100 și 500 de lei, că nu vrei să te asiguri obligatoriu contra dezastrelor naturale. Bine, nimic nu împiedica până acum primăriile să îi amendeze pe contravenienți, dar nu aveau niciun interes s-o facă, or de acum încolo, pe lângă faptul că pot vinde în câștig personal polițe obligatorii, pot să și păstreze banii strânși din amenzi la bugetul local. Vorba aia, dacă nu curge, pică.
  5. tot noua lege spune că nu mai poate fi înregistrată în cartea funciară nicio locuință care nu are asigurare obligatorie. Guvernul a zis că nu e OK să condiționezi una de alta, căci e mai în interesul societății să aibă o carte funciară cât mai completă și adusă la zi, decât să își umple unii buzunarele cu bani din asigurări care nu vor fi niciodată plătite. Mă rog, Guvernul nu folosește chiar cuvintele astea, dar asta e ideea.
  6. și nu în ultimul rând, noua lege prevede că toate construcțiile cu funcție de locuință, chit că sunt sau nu folosite, trebuie să aibă asigurare obligatorie.

Legea 115/2023 a trecut tacit de Senat și a fost adoptată de Camera Deputaților exact așa cum au vrut inițiatorii (și foarte probabil niște asigurători din spatele lor) în luna mai 2023 așa că din 11 noiembrie intră în vigoare, iar noi ăștia care avem case și vrem să le asigurăm facultativ vom fi obligați, ca și până acum, să le asigurăm și obligatoriu, dar cu 30% mai scump.

Veți zice că lasă, domnule, foarte bine, să-și facă lumea asigurări că uite așa, în caz de belea, nu mai stau cu mâna întinsă la alde Ciolacu. Ar fi așa dacă nu ar fi altfel, și mai exact cum am scris deunăzi, după Crevedia, când am constatat și eu, cu uimire, că polițele obligatorii acoperă doar trei riscuri cu grade destul de mici de incidență, în schimb nu acoperă explozia sau focul, care se iscă mult mai des în viețile noastre.

Concret, judecând după numărul incendiilor de locuințe la care au acționat pompierii, în 2022 de exemplu (peste 7.000 de incendii, cu o mie de victime și peste 300 de morți – sursa), și focul pare să fie un dezastru la fel de natural, deci ar trebui inclus între celelalte: cutremur, alunecări de teren și inundații. În fiecare zi din an aproape 20 de case ard în România. Cauzele sunt diverse, de la instalații electrice defecte, hornuri necurățate, mijloace de încălzire improvizate, fumatul sau chiar incendierea intenționată. Așadar, focul e un necaz care pare să se întâmple mai des decât cutremurele, inundațiile sau alunecările de teren, și totuși este scăpat din vedere de polițele de asigurare obligatorii. De ce?

Explicația e ascunsă la vedere. Dacă ne uităm pe încasările și plățile PAID, de la ei de pe site, vedem că au vândut 1,9 milioane de poliție într-un an x 20 de euro bucata = 38 de milioane de euro. Poate nu sunt toate de 20 de euro bucata, mai sunt și de 10 euro, să zicem un 15 euro așa pe medie, ajungi la încasări de 28 de milioane de euro/an numai din polițele obligatorii. Iar daunele plătite în anul curent ajung la vreo 3,8 milioane de euro cumulat: inundații, cutremur și alunecări de teren. Sigur, se poate că am avut un an bun, fără catastrofe, dar e cam mare diferența între venituri și plăți pentru o chestie obligatorie. De ce să nu acopere și acest risc mult mai frecvent care este incendiul?

De exemplu în cazul meu, la moșie, sunt într-o zonă în care este extrem de puțin probabil să se producă vreodată vreo inundație, la fel și o alunecare de teren, iar cu un cutremur toți suntem datori în viață. Însă mult mai probabil și chiar periculos este un incendiu – fie și numai judecând după cât de piroman e poporul român care preferă să ardă gunoaiele decât să le dea la reciclat. Eu de mai bine de 20 de ani plătesc asigurări facultative, iar din 2008 și pe alea obligatorii la pachet, pentru apartamentele din București (al meu și al mamei), și de doi ani am început să fac același lucru aici, la moșie. Desigur, primele nu sunt mari, în cazul meu să zicem cam 2-300 de euro anual toate cele trei asigurări, dar pe principiul câte puțin de la câteva milioane (9 milioane de locuințe avem în țărișoară) ajungem la afacerea cea mai bănoasă și lipsită de riscuri care este asta a asigurărilor. Căci raportul despăgubiri-încasări este grăitor.

Prin urmare, singura rațiune a noii legi nu este aceea a conștientizării populației asupra riscurilor și necesitatea asigurării sau a unei acoperiri mai mari prin introducerea incendiilor de exemplu între riscurile acoperite de polițele obligatorii, ci doar introducerea unor categorii noi de „entități” cu acces la borcanul cu miere al fondurilor colectate din asigurări obligatorii. Că nu poți să lași atâtea milioane de euro doar pe mâna unor privați, trebuie să se lingă și politicul pe degete.

Mă gândesc cum aș putea oare să-mi asigur amărâtele de bunuri altfel decât prin asigurările facultative (care le includ și pe astea obligatorii) și nu-mi vine nimic în minte. Aveți idei?

Etichete: , ,

10 comentarii la “Se scumpesc și țepele obligatorii, zise și asigurări contra dezastrelor naturale” Subscribe

  1. Sergiu 17/10/2023 at 12:06 #

    Efectiv ramai scarbit dupa toate masurile astea, in conditiile in care ei nu se preocupau de aplicarea acestei masuri a asigurarii obligatorie, dovada procentul de 20% (deh, necesita munca), deci tot noi astia fraierii si corectii le plateam, desi corect spus, probabilitatea sa si beneficiem de ele este mica.

    Intrebarea e, luand in considerare si seria plecati vs ramasi, cat mai rezistam ? Ca oricum suntem doar o bula de ne preocupam de lucrurile astea.

    • Dollo 17/10/2023 at 14:37 #

      Probabil până la anul, după alegeri, când vom vedea ce a ieșit la vot 🙂 Asta e o lege votată de parlament, adică și de ăia pe care i-am trimis și noi acolo, care dacă nu au votat măcar s-au făcut că plouă și nici măcar nu au atacat-o la CCR.

  2. mihai 19/10/2023 at 15:08 #

    Sunt de acord pe fond cu critica politicului, însă contest argumentul oximoronic că „se poate că am avut un an bun, fără catastrofe, dar e cam mare diferența între venituri și plăți pentru o chestie obligatorie”. Un plan de afaceri se face pe baza prezumției de profitabilitate. Adică, indiferent ce s-ar întâmpla, firma trebuie să fie profitabilă. În cazul asigurărilor, PAID trebuie să-și facă planul de afaceri în așa fel încât să scoată măcar un pic de profit chiar dacă se întâmplă 5 ani plini de dezastre unul după altul. Corolarul e că într-un an mai bun profitul va fi mai mare: poporul rămâne cu casele iar PAID cu profitul. Acestea fiind spuse, adăugarea incendiului între riscurile acoperite bineînțeles că se poate face, doar că estimarea plăților daunelor va crește semnificativ. Luând același an 2022, daunele plătite au fost 626. Dacă la ele adăugăm cele 7000 de incendii, o creștere a daunalității de 10 ori. Păi, după mintea mea, și prima de asigurare ar trebui să crească în această situație tot de 10 ori. Vrei să plătești 100€/an să-ți asiguri casa de la moșie pentru incendiu? Poate că vrei. Poate poporul să plătească așa ceva? Cred că nu.

    Lăsănd asta la o parte, PAD a fost inventată ca răspuns la câțiva ani cu inundații frecvente, în care locuințele au fost afectate în calupuri, ceea ce a depășit capacitatea comunității locale de a absorbi șocul. Adu-ți aminte de marele binefăcător național Becali, care prin 2006 (chiar înainte de legea PAD) a construit sute de case pentru sinistrați). Prin comparație, incendiile, deși mai frecvente, nu au mai afectat felii întregi de localități de multe zeci de ani. Dacă îți ia foc casa, sunt șanse să te găzduiască vecinii sau rudele o vreme, până te pui pe picioare. Dar dacă o viitură v-a luat casele tuturor, magnitudinea problemei e cu totul alta.

    • Dollo 19/10/2023 at 15:46 #

      Nu sunt împotriva profitului, totuși o diferență așa de mare între încasări și cheltuieli nu mai intră la profit, ci la tun. Desigur, eu nu mă pricep la biznis, vorbesc doar din puțul unei gândiri limitate din punct de vedere economic. Dacă aduni câte puțini de la mai mulți, unde o consistentă parte din ăia mulți nu vor avea niciodată daune, s-ar putea să ai în continuare profit chiar și așa cu înmulțirea daunelor de zece ori. Iar dacă pun și onor primarii osul la treabă, să convingă poporul că trebuie să-și facă asigurări (căci dacă adaugi și incendiul sigur îi cointeresezi pe mai mulți, care până acum nu se speriau de celelalte trei riscuri) și uite așa crești și încasările. O să iei mai puțin de la și mai mulți, dacă nu chiar de la toți, deci va crește și profitul ăla. Poate nu va mai fi tun, dar va fi cu siguranță un profit cinstit, nu așa ca într-o țară bananieră.

      • mihai 19/10/2023 at 17:17 #

        În asigurări nu mai poți să evaluezi diferența dintre venituri și cheltuieli, ochioscopic, așa ca la buticul din colț, și să judeci neavizat „ăsta e tun, ba nu, e profit cinstit”. La asigurări intervin niște tabele de riscuri pe care le calculează niște specialiști într-un anumit fel de statistică numiți actuari. Acuma, și tabelele alea, trebuie să fii actuar ca să poți să-ți dai seama dacă sunt bune sau nu 🙂 Și se presupune că ASF ar trebui să aibă și actuari pe statele de plată, ca să-i poată supraveghea corect pe asigurători 😉

        • pavel 20/10/2023 at 14:32 #

          Si care sunt tabelele in care s-au uitat expertii actuari, astfel incat sa concluzioneze nevoia de crestere a primei de asigurare? Sa intelegem ca pe statisticile din ultimii ani nu, ca nu se potriveste, atunci poate pe niste previziuni construite convenabil pentru a mai aduce niste milioane nemuncite in buzunarele unor baieti destepti?

          Cum adica asigurare obligatorie impotriva unei pagube proprii? E ca si cum ai pune obligativitate pe asigurarea Casco la masina ( sa nu dam idei….). Am carnet de sofer de 30 de ani si niciun incident in acest timp. Si in cazul ipotetic in care in perioada urmatoare masina mea pateste ceva, din banii economisiti neplatind asigurare Casco in cei 30 de ani imi pot cumpara una noua si-mi mai raman si de benzina gramada. Sau am in continuare grija de ea conducand preventiv si raman cu bani buni in buzunar, evident in cazul in care baietii destepti nu gasesc vreo modalitate sa ajunga la ei, cu ajutorul unor legi construite dupa propriile interese..

          • mihai 24/10/2023 at 19:34 #

            Casco te despăgubește și în situația când mergi ca taică-meu pe Valea Oltului și-ți cad pietre pe mașină (fun fact: s-a oprit la Poliția Călimănești să declare incidentul, iar prima întrebare a polițistului a fost „ați consumat băuturi alcoolice?”), și în situația când parchezi mașina sub un copac din București și furtuna îți doboară copacul pe mașină, cum am pățit eu. Iar riscul de apariție al acestor incidente nu are legătură cu cât de preventiv conduci și câtă grijă ai de mașină.

            Altfel, sunt de acord cu tine că asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva dezastrelor naturale este o măsură socialistă, similară în esență cu asigurarea de sănătate plătită de toți salariații, inclusiv de cei care n-au suferit niciodată de nimic. Spre deosebire de tine, eu nu consider că măsurile socialiste sunt inerent greșite.

          • pavel 25/10/2023 at 16:03 #

            exista tari in europa in care orice apartament/casa construita are si garaj asigurat. Sau cu 50 Euro pe luna poti inchiria un garaj inchis, asa ca riscul sa cada un copac pe masina dispare, plus ca se reduc majoritatea celorlalte riscuri semnificativ (furt,.rozatoare,…).
            Iar pietrele de pe Valea Oltului sunt ca drobul de sare de pe casa, sa faci asigurare doar pentru asa ceva e cam exagerat…..

            Oricum am deviat de la subiectul articolului, dar ne putem intoarce la el cu un alt exemplu aberant – pensiile private obligatorii. Adica statul obliga pe toti muncitorii legali din tara sa le dea in fiecare luna bani unor baieti destepti, iar acei baieti destepti vor avea grija de bani timp de 30 de ani si ii vor returna muncitorilor la pensie, cu profitul aferent. Si ne putem imagina ca grija primordiala a respectivilor baieti destepti sunt siguranta si profitabilitaea banilor pe care i-au primit fara niciun efort in administrare si fara niciun obiectiv de performanta (?).

          • mihai 26/10/2023 at 15:49 #

            Despre pensiile private obligatorii pot să spun că, la fel ca tine, nu mă încântă nici pe mine performanța lor. Totuși, eu nu pierd din vedere faptul că alternativele lor sunt mult mai proaste, amândouă (mă refer atât la pensia publică, model Otto von Bismarck, care e funcțională doar într-o societate cu populație în creștere, cât și la modelul ultraliberal al investițiilor pe cont propriu, pe care covârșitoarea majoritate a omenirii nu îl stăpânește).
            Și în aceste condiții, constat că randamentele mici ale fondurilor de pensii private reprezintă efectul delegării efortului de a gestiona investițiile către niște oameni care, fără a fi genii, măcar au făcut niște studii economice în plus. Oameni care au și ei burți de hrănit acasă.

            Dacă mă înșel și identifici tu vreo metodă mai bună de a asigura pensii unei întregi țări, sunt tare curios să mi-o spui și mie.

  3. mihai 19/10/2023 at 15:15 #

    Corecție, nu e oximoron, ci „non sequitur”.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum a distrus Oprescu o investiție de 14 milioane de euro, deturnând 5 milioane

oprescu_telegondola

Pentru o datorie de 5 milioane de euro a RATB către Metrorex, Primăria Capitalei preferă să arunce la coș o investiție de 14 milioane de euro, parte a unui proiect mai amplu, de 35 de milioane de euro, făcut din credite externe.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci