După ce am scris, la nervi, despre cum ne scumpesc ăștia și asigurarea obligatorie de casă (nouă, fraierilor care o facem) n-au trecut câteva ore de la publicare și primesc un email de la un domn care a zis că e de la PAID și că vrea să vorbim. Am crezut că e o farsă. Cine mă citește pe mine și mă și ia în seamă cât să-mi dea un drept la replică? După ce l-am googălit pe om și am văzut că e chiar Cosmin Tudor, director dezvoltare de la PAID, i-am răspuns și am stabilit un zoom, ca să ne cunoaștem. Am vorbit vreo două ore despre asigurări și ce înseamnă ele. Nu mi-a părut rău.
Nu pot să zic că mi-a schimbat radical părerile, dar nu pentru că n-a fost el convingător, dimpotrivă. Știți cum se întâmplă când îți descrie cineva un tablou așa de minunat al breslei lui, dar îți vine greu să-l crezi, știind că lucrurile astea se întâmplă în România, totuși. Mi-a dat, însă, niște informații care au ajutat la contextualizarea celor pe care le citisem eu de capul meu la ei pe site. Și mi-a plăcut și abordarea pe care a avut-o față de un text cu care evident nu era de acord, dar s-a străduit să-mi arate că am greșit într-un mod elegant.
Pe scurt am înțeles așa: că da PAID e o asociere de firme private din asigurări, dar funcționează ca un monopol de stat pentru a îndeplini o funcție de protecție socio-economică în caz de dezastru natural. Practic ei există ca să adune bani de la noi, ca furnicuțele, pentru cutremurul ăl mare și alte catastrofe naturale. Că e o companie strict controlată de stat știm cu toții că nu înseamnă așa mult în materie de siguranță, căci avem câteva falimente răsunătoare în ultimii ani, în domeniul ăsta strict controlat de stat prin ASF. Dar omul ăsta zice că PAID e cu totul și cu totul altceva, serios și de încredere, controlat financiar an de an de niște auditori serioși. Mai zice că prețul polițelor – care până acum a fost 20 de euro și din 11 noiembrie, adică de azi, vor fi 130 de lei – este oricum subevaluat, ca să și-l permită lumea, că dacă ar fi fost să fie calculat pe bune, cum se calculează în asigurări (actuarial e termenul, pentru premianți) ar fi costat 60-70 de euro. Că grosul banilor din încasări nu îl sparg pe mașini și paranghelii, cum am crede noi, ci îl dau pe reasigurare, adică plătesc peste 60% din încasări altor firme de asigurări din lume, ca în caz de cutremur major ăia să ne dea un miliard de euro ca să ne reclădim fondul locativ distrus. Și că alți 15% din încasări se pun la ciorap, tot pentru cutremurul ăl mare. Practic cutremurul ăla nu are nicio șansă, cu asemenea pregătiri.
Dacă aveți răbdare, am reprodus în mare discuția cu Cosmin Tudor (editată pentru concizie), pentru că abordează mai multe aspecte decât cele de mai sus și mie mi se par interesante. De exemplu zice de ce asigurarea obligatorie acoperă doar aceste trei riscuri, de ce pare mai scumpă, dar cică nu e, comparativ cu aia facultativă, de ce nu vor oamenii să se asigure și nici nu-i poate obliga nimeni, de ce asigurările nu au reputație bună și de ce tot românul încearcă să profite de ele, chiar și în mod necinstit.
Timpul de lectură este 40 de minute, dar puteți să faceți pauze dese 😉 Eu zic că merită.
Asigurăm riscuri, nu certitudini
Cosmin Tudor: În anii 2000 am avut, ca țară, un proiect de consultanță cu Banca Mondială, un proiect care voia să sublinieze care sunt riscurile de țară. A fost un material foarte amplu cu riscuri de tot felul, printre care riscul de dezastru natural. România e foarte expusă la dezastre naturale din mai multe motive: defrișări, infrastructură precară, probleme de climă cu secetă prelungită, după care precipitații mari, mai multe cauze. Plus zona seismică, foarte importantă pentru România. Bucureștiul este cea mai expusă capitală la seism din toată lumea. Mai tare decât Japonia și așa mai departe.
Dollo: Mai rău decât Santiago de Chile?
C.T.: Da, pentru că, deși acolo cutremurele sunt mult mai mari și mai dese, structura solului este alta. Și când vorbim de pagube economice e mai grav la noi, în București. Acum, proiectul ăla s-a desfășurat și au ajuns oamenii respectivi din acel grup de lucru la concluzia că trebuie să adresăm problema asigurărilor. Nu mai știu exact care erau cifrele, dar aveam un grad de cuprindere în asigurare mic, 11-12%. Și întrebarea de atunci a fost de ce nu sunt destule asigurări în România. Printre alte cauze a fost și ăla al calității riscului. Adică, locuințele noastre, marea lor majoritate, nu sunt atât de bine întreținute încât să reprezinte un risc atractiv din punct de vedere al asigurătorilor. Și atunci când ai o locuință făcută din materiale, din chirpici – știți cum sunt locuințele în mediul rural, unele dintre ele, neîntreținute, de 100 de ani, cade acoperișul pe ele – un asigurător privat, obișnuit, nu poate să preia riscul ăsta, că riscul e o certitudine de fapt. Noi, asigurătorii, asigurăm riscuri, nu certitudini. Dar în momentul în care o chestie sigur va cădea, atunci nu o asigurăm. E ca și cum ți-ai face o casă în luncă și știi că în fiecare an în aprilie zona este inundabilă. Nu poți să faci asigurare în mod normal pentru așa ceva, pentru că știi clar că vei plăti daunele. Nu ăsta e scopul asigurărilor. Scopul asigurărilor este să limiteze niște riscuri, nu certitudini. Și atunci persoanele, chiar dacă ar fi vrut să se asigure, nu aveau unde să se asigure. Alt factor era prețul. Prețul asigurărilor poate fi prohibitiv. Chiar un om normal face un efort financiar pentru asigurare, nu e chiar așa ieftin. După care aveam populația vulnerabilă socio-economic, care chiar nu își permitea absolut deloc o asigurare facultativă întreagă. În plus nici nu avem informare la nivelul populației, pentru că noi suntem o societate cu un capitalism un pic sălbatic și un pic imatur. Nu avem informații financiare, nu avem educație financiară la nivelul populației. Toate cauzele astea trebuia să fie adresate cumva. Și atunci Banca Mondială a propus statului român un sistem de asigurare obligatorie. Cine să-l gestioneze? După cum se vede în ultimii ani, toată discuția că CEC-ul va face o societate de asigurare n-a dat roade. E foarte greu să faci o societate de asigurare.
D: Păi de ce, că pare bănos, nu?
C.T.: Vă dau un exemplu așa foarte pe scurt și doar pentru nuanțare. Dacă eu vreau să-mi fac o societate de asigurare și să asigur 10 mașini, că așa vreau eu, trebuie să pun bani deoparte, conform legislației internaționale, de valoarea acelor 10 mașini. 10.000 de euro pe mașină x 10 mașini = 100.000 de euro. Trebuie să-i pun capital social. Altfel eu nu pot asigura cele 10 mașini. Eu iau pe asigurare câte 100 de euro, deci iau 1.000 de euro în total. Și în cazul în care am, Doamne ferește, un cutremur și cad clădirile peste toate mașinile alea, eu trebuie să plătesc 100.000. Nu se pune problema ca eu să nu am banii ăia. Și n-ai voie să faci aceste asigurări, n-ai voie să faci o firmă de asigurare fără să ai capitalul ăsta. Or, statul român n-avea de unde să scoată banii să facă o firmă de asigurare a statului. Și atunci a cerut sprijinul societăților private de asigurare, ca împreună să se asocieze cei mai importanți jucători din piață și să fondeze această nouă societate de asigurare privată, care să funcționeze sub o lege specială. Au venit 12 acționari, au pus banii jos și au înființat această companie de asigurare care se cheamă PAID. Polul de Asigurare Împotriva Dezastrelor naturale.
D: Bun, și de ce e obligatorie chiar și pentru cei care au o asigurare facultativă?
C.T.: Era obligatoriu încă de atunci ca toate locuințele să aibă minim această formă de asigurare. Ea a fost gândită în doi pași. Primul pas e obligatoriu, polița asta PAD. Și al doilea pas e cel opțional, polița facultativă. Cele două polițe nu se suprapun din punct de vedere al acoperirilor. Ele sunt complementare. Adică PAD-ul acoperă doar până la 20.000 de euro și doar trei riscuri: cutremur, alunecare de teren și inundații. Orice vrei în plus poate fi cumpărat separat printr-o poliță facultativă. Care e avantajul aici? E avantajul că noi ca PAID, ca societate reglementată suplimentar de stat, noi nu avem voie să refuzăm asigurarea. Deci la mine dacă vine cineva și vrea să-și facă poliță PAD, eu nu pot să-i spun: locuința ta este neîntreținută, îmi este frică că o să cadă la cutremur sau că o să o ia primul pârâiaș umflat. Eu sunt obligat să o asigur.
D: Inclusiv casele încadrate la gradul 1 de risc seismic? Alea erau excluse și înainte de a apărea legea asta nouă…
C.T.: Și au rămas excluse.
D: Deci pe alea puteți să le refuzați.
C.T.: Conform legii, singurul lucru pe care îl putem refuza este gradul seismic 1, adică bulina roșie. Atât. În rest, eu nu am voie ca societate de asigurare să resping încheierea unei asigurări pentru starea de întreținere a locuinței sau pentru că e într-o zonă expusă mai mult inundațiilor. Dacă o locuință e înregistrată fiscal, construită legal, eu trebuie să o asigur. Și iată cum ajungem că PAD-ul este un mod de incluziune socio-economică. Are acces la el toată lumea. Un alt mod de incluziune socio-economică este cât costă. Prima asta de asigurare nu a fost stabilită actuarial.
D: Ce înseamnă actuarial?
C.T.: O primă de asigurare la orice societate de asigurare se calculează probabilistic și într-un mod matematic foarte complicat. Calcul ăla se cheamă calcul actuarial. Și în funcție de câte obiecte asigurate am, la ce riscuri sunt expuse, care este frecvența evenimentelor și severitatea lor pe ultimii 20 de ani, se calculează o primă de asigurare. Dacă am fi calculat PAD-ul actuarial, probabil că ar fi costat încă de la început 60-70 de euro, nicidecum 20. La momentul respectiv s-a stabilit prin lege prag social, ca să-și poată permite oricine asigurarea asta. 20 de euro însemnând 100 de lei, însemnând 8 lei pe lună, ca să nu fie o problemă, o povară financiară pentru nimeni. Cine vrea mai multe riscuri, apelează, evident, cum am spus mai devreme, la polița facultativă, care vine în completare și acoperă doar diferența.
D: Deci această asigurare obligatorie este mai degrabă un instrument de solidaritate socială și nu o asigurare propriu-zisă.
C.T.: Da, o perioadă bună de timp legea a funcționat așa, dacă aveai o asigurare facultativă care acoperea și aceste riscuri, era de ajuns, nu mai trebuia încheiat și PAD-ul. Trebuia să fii asigurat pentru cele trei riscuri. Mecanismele sunt foarte complicate și aici o să fac o paranteză și o să vă explic ce înseamnă reasigurarea. Noi, asigurătorii, nu avem bani niciodată să plătim, în cazul unui cutremur devastator, toate clădirile. Ne-ar trebui o mie de ani ca să luăm câte 20, câte 20 de la toată lumea și să facem 20.000. Raportul e 1 la 1.000. N-are nimeni o mie de ani să strângă bani pentru despăgubire. Și atunci, din ceea ce colectăm noi ca prime de asigurare, cea mai mare parte a banilor pleacă mai departe către reasigurare. Cum tu te asiguri la mine și eu mă asigur la rândul meu la un consorțiu de reasigurători internațional, peste 50 la număr. Sunt niște calcule foarte, foarte atente aici și avem un program de reasigurare care trebuie să acopere, dauna maximă posibilă, care se calculează tot actuarial. La câte asigurări avem noi astăzi în țară (20%, adică 1,9 milioane de locuințe asigurate), ne-ar trebui 970 de milioane de euro în cazul unui cutremur devastator. Astea sunt calculele probabilistice, asta e dauna maximă posibilă. Noi suntem obligați să asigurăm acele fonduri, nu le avem în buzunar. Noi ne reasigurăm la 50 de companii și avem cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, care are 1.1 miliarde în momentul de față.
Dacă vine mâine cutremurul, trebuie să punem pe piață un miliard de euro.
D: Și cât plătiți pentru asta?
C.T.: Dacă până acum un an noi plăteam pe acest program circa 45% din tot ce încasam, evenimentele din Turcia, cutremurele alea mari, Turcia-Siria, evenimentele meteo foarte grave, uraganele și tot ce s-a mai întâmplat în lume, au făcut ca această piață de reasigurare să se scumpească foarte mult. Ceea ce a făcut ca noi, PAID, în loc să plătim doar jumate din bani către reasigurare, am ajuns să plătim acum aproape 70%, 68% din primele încasate. Asta apropo de informația dvs din articol, că am încasat o sumă mare ca primă de asigurare și plătim daune foarte puține. Și e o realitate, așa este. Noi plătim daune foarte puține, pentru că tipul ăsta de risc de locuință e un risc cu frecvență scăzută, se întâmplă rar. E drept că atunci când se întâmplă avem severitate mare la cutremur, dar la inundații și la alunecări de teren e mai mică severitatea. Deci noi nu cheltuim bani doar pe daune și atât, și restul banilor se topesc. În primul rând, cumpărăm reasigurare, aia e obligatorie. Că fără aia noi nu putem funcționa. Dacă vine mâine cutremurul, trebuie să punem pe piața românească un miliard de euro. Banii ăia nu vin din senin, costă foarte mult ca să-i contractezi.
D: Deci cutremurul din Turcia ne-a scumpit nouă asigurarea obligatorie?
C.T.: Ăsta e unul din motivele pentru care a crescut de la 100 la 130 de lei prima de asigurare. Ăsta e unul din motive. Al doilea motiv este inflația. Că noi n-am mai modificat costul ăsta din 2009, când s-a înființat PAID. De atunci, 55% inflația acumulată, inflația la materiale de construcție e aproape dublă, inflația la mâna de lucru din construcție este și mai mare. Deci astea două motive au făcut să fim nevoiți să creștem.
D: Dar, pe de altă parte, prima era în euro, nu în lei, până acum. Și euro a crescut, nu chiar cu inflația, dar oricum nici salariile noastre nu au crescut cu inflația…
C.T.: Deci noi nu mai puteam face față plăților dacă nu făceam această mișcare.
D: Și dacă ați scumpit polița de ce nu ați mărit și prima de asigurare? Că aia a rămas tot 20.000 de euro.
C.T.: Păi aia este doar o limită maximă. Noi nu plătim 20.000 de euro la fiecare daună. Noi plătim dauna reală. Ori și asta a crescut. Dacă în 2012 aveam 3.000 de lei pe dosar, în medie, am ajuns ca în 2016-2017 să plătim 5.500 de lei, iar anul ăsta să plătim 8.000 de lei. Deci până și dauna medie, din cauza costurilor ăstora crescute cu materiale, a ajuns să se dubleze. Ăsta e și motivul pentru care a trebuit să scumpim polița. Dacă am mări și suma asigurată, s-ar scumpi și reasigurarea și iarăși ar trebui să scumpim. Deci e o nenorocire, e un cerc care nu se poate opri dacă nu îl ponderăm noi. Pentru că această reasigurare este cu atât mai scumpă cu cât o cumpărăm pe bucățele mici. Gândiți-vă că sunt 10 societăți de asigurare, fiecare societate cu câte 100.000 de locuințe asigurate. Fiecare își cumpără reasigurare individuală, se duce fiecare pe piața internațională și obține un anumit preț. Dar dacă mă duc eu, o companie care cumulez toate locuințele alea, 100.000 înmulțit cu 10 și se face un milion, obțin un preț mult mai bun și mult mai eficient pentru statul român într-un final. Că reușesc să mă descurc cu mai puțini bani luați de la oameni. Ăsta e motivul pentru care, după vreo 3-4 ani de funcționare, a venit statul și a zis: băi stați un pic. Partea aia, primul nivel de 20.000 de euro, dați-l pe tot la PAID, ca să poată cumpăra en gros reasigurare. Să fie mai ieftin într-un final, pentru că oamenii tot nu își permiteau asigurări. Și așa am ajuns să împărțim în două activitatea asta, un PAD obligatoriu și o facultativă. Dar prin legea asta nouă se va da posibilitatea ca cele două polițe să fie pe o singură foaie, pe un singur contract.
D: Dar oricum era la aceeași firmă, adică eu nu am PAD-ul la altă firmă decât cea la care am asigurarea facultativă.
C.T.: Da, dar ideea e că noi PAID suntem asigurătorii, suntem monopol. Doar PAID-ul vinde aceste polițe. Firmele de asigurări doar distribuie PAD-ul. În fine, cam asta e ceea ce facem noi. Am vrut să vă subliniez că n-am apărut degeaba, că este o necesitate mare la nivelul populației.
D: Nu contest, v-am spus că vorbiți cu un om care își face asigurări facultative de mai bine de 20 de ani. Dar nu pe mine trebuie să mă convingeți, ci pe ceilalți 80% care nu au asigurare de niciun fel și nici statul nu face nimic să-i convingă, nici dvs, PAID, nu sunteți prea comunicativi ca să creșteți încrederea populației în instrumentul ăsta de asigurări. Prin urmare se vede că numărul de asigurări a rămas constant în aceste decenii de când avem PAD și practic vă concentrați tot pe noi ăștia care deja suntem obișnuiți și ne facem facultative. Sunt 1.600.000 facultative și 1.900.000 obligatorii. Deci practic doar 300.000 sunt true believers în PAD-uri. Restul suntem tot noi.
C.T.: În 2020 noi am început, că de asta am fost și eu angajat aici, să creăm un departament de dezvoltare tocmai cu scopul de a crește vizibilitatea PAID-ului. Și am început în 2020 prin a face două campanii pe an. Noi facem comunicare. Suntem cel mai mare spender din toată industria de asigurări în ceea ce privește reclamele TV, online, print și așa mai departe, peste tot. Și chiar am avut articole negative pe tema asta, că uite cât buget folosește PAID-ul pentru reclamă. Nici acționarii PAID-ului nu își permit asemenea sume. Și normal, pentru că ăsta e unul din rolurile noastre, rol impus de stat, de ASF, să facem educație financiară. Noi din 2020 încoace comunicăm foarte mult. Începând cu 2022 am avut și spot de interes public pe toate stațiile mari. Și niciodată nu am comunicat asigurați locuința cu PAD. Ci asigurați locuința! PAD-ul e doar primul pas. Adică încercăm să dăm un suport întregii piețe de asigurări, tuturor acționarilor noștri, tuturor cetățenilor și așa mai departe.
Plata daunelor nu e cea mai importantă cheltuială la PAID
D: Totuși de ce e așa scumpă asigurarea PAD comparativ cu facultativele? Eu plătesc pentru casa în care stăm aici la moșie, o casă din lemn asigurată cu 50.000 de euro, plătesc 100 de lei la PAD și 250 de lei facultativa, care include toate riscurile plus răspundere civilă și asigurarea bunurilor. Deci 100 de lei pentru primul prag de 20.000 de euro și numai trei riscuri (cutremur, inundații, alunecări de teren), și 250 de lei pentru toate riscurile (incendii, avioane căzute, trăsnet, cutremur, inundații etc) pentru restul, pentru până la 50.000. PAD-ul cu jumătate din bani acoperă doar trei riscuri, iar acei 250 de lei acoperă totul, niște riscuri care din punctul meu de vedere sunt mult mai dese decât cele trei acoperite de PAD. Aici la țară de exemplu e o nebunie cu focul. Toată lumea dă foc la orice și oricând.
C.T.: Dacă nu lucrezi în domeniul ăsta e foarte greu să înțelegi singur. E o aberație să credem că cineva le va înțelege. Haideți să vă spun în primul rând care sunt diferențele între felurile astea de asigurări. PAD și asigurarea facultativă. Există două feluri de asigurări de proprietate în lumea asta. Asigurare proporțională și asigurare de prim risc. La asigurarea proporțională suma asigurată trebuie să fie egală cu valoarea reală a locuinței. Dacă locuința e 100.000, atunci trebuie să îți pui suma asigurată 100.000. La asigurarea de prim risc, cum e PAD-ul, suma asigurată nu reprezintă valoarea reală a locuinței. Suma asigurată reprezintă doar o limită de despăgubire. Care e diferența majoră? Dacă la o asigurare facultativă pentru o casă de 100.000 eu îmi pun suma asigurată 70.000, că așa vreau eu, că am voie, când va apărea o daună, dauna nu va fi despăgubită integral, ci proporțional, între cei 70 și cei 100. Adică dacă am o daună de 1.000 de lei, eu nu voi primi 1.000 de lei. Eu voi primi 700 de lei pentru că eu am ales să-mi asigur doar 70% din valoarea reală a locuinței. În cazul PAD-ului, care e asigurarea de prim risc, nici nu contează cât costă locuința. Eu trebuie să plătesc dauna integral până la concurența cu limita maximă. Adică dacă ai o daună de 1.000 de lei pe polița PAD, primești 1.000 de lei. Nu există proporționalitate. Și atunci acea cotație procentuală despre care vorbeați se reflectă diferit în tarifare. Principiul primului risc este mult mai scump. Deci în mod real nu este mai scump PAD-ul decât polița facultativă. Mai mult decât atât, cele mai scumpe riscuri sunt riscurile de catastrofă naturală în layer-ul inițial.
D: Ce înseamnă layer inițial?
C.T.: Layere înseamnă niveluri, felii ale sumei asigurate. Layer-ul de la 0 la 5.000 este cel mai scump. Pentru că cele mai multe daune apar aici, daunele mici. Fisuri, crăpături…. Layer-ul de la 5.000 la 10.000 e un pic mai ieftin și tot așa până sus. Practic, eu, PAID, care acopăr cel mai scump layer de la 0 la 20.000, eu plătesc cel mai mult pe reasigurare, pentru că acopăr riscurile de NATCAT, de catastrofă naturală. Alea sunt cele mai scumpe. Practic, acolo sunt costurile mele. Deci e normal ca procentual să plătești mai mult pe PAD, pentru că acoperă 0-20.000, cel mai scump layer. Asigurarea facultativă intervine doar dacă dauna depășește 20.000.
D: Da, dar cum spuneam, dacă luăm riscul ăsta mai des întâlnit, focul, la dvs nu se regăsește, dar la ei se regăsește. Deci ei pot să plătească mai des pentru riscurile astea care apar mai des.
C.T.: O să râdeți, dar severitatea este mult mai mică, severitatea medie, la foc. Pentru că la foc de cele mai multe ori se intervine, se stinge și există pagube de suprafață, de fațadă, de geamuri, de sticlărie, de uși, dar clădirea rămâne în picioare și se poate repara cu o anumită sumă. În cazul în care ai o alunecare de teren, noi de obicei la alunecări de teren plătim suma integral, deoarece casa respectivă se strâmbă, se hâiește din fundație și nu mai poate fi reparată. Acolo trebuie demolare. Deci severitatea este total diferită. Este mai des, într-adevăr, focul și sunt și situații în care focul arde tot.
D: La noi, cum spuneam, e casă din lemn. Dacă e foc, nu mai ai casă.
C.T.: Așa e, dar vă spun, pe medie și pe statistică, polița noastră este mai ieftină din punct de vedere al costului versus beneficii decât facultativa și e normal să fie așa. Dar sunt polițe cu funcționalitate diferită. În primul rând ce v-am spus inițial, proporționalitatea. Că la facultativă, dacă te duci și le spui eu vreau doar 20.000 de euro, o să vezi că prețul nu scade proporțional. Pentru că layer-ul 0-20.000 e cel mai scump. Pe măsură ce crește suma asigurată prețul e mai mic și e normal să fie așa.
D: Dar dumneavoastră aveți și un bazin foarte mare din care să strângeți bani. Dacă primăriile și-ar face treaba și chiar și-ar asigura toți locuințele obligatoriu, așa cum zice legea, PAID ar strânge această sumă de la mult mai mulți. Sigur, o să ziceți că și daunele ar fi de măsură, dar până la urmă probabilistic cât de multe daune sunt?
C.T.: Da, cea mai importantă cheltuială pentru noi, pentru PAID, nu sunt daunele. Daunele sunt foarte mici. Ci e reasigurarea. Pe noi ne rup reasigurarea și rezervele.
D: Dar și firmele care vând asigurări facultative sunt obligate să se reasigure, nu? Pe ei nu-i costă la fel?
C.T.: Nu. Pentru că, după cum vă spuneam, reasigurarea se calculează în straturi. Cel mai important strat, cel mai scump strat, din punct de vedere al sumei, este de la 0 la 25.000, iar noi suntem acolo. Iar din punct de vedere al riscurilor, cea mai scumpă reasigurare este pe NATCAT. Noi avem exact catastrofe naturale și exact layerele acelea. Deci la noi se înmulțesc chestiile astea și este cel mai mare preț de reasigurare. Nu se compară rata noastră de reasigurare – că așa se numește indicatorul ăsta, cât la sută din ce ai încasat dai mai departe – nu există rată de reasigurare mai mare de 20%, în afară de PAID, care a avut 45% și acum are 68%. Deci n-au cum să cheltuiască atât de mult.
D: Ziceți că ei dau doar 20% din cât încasează pentru reasigurare? Dar și ei au printre riscurile asigurate catastrofe naturale, adică ce depășește nivelul despăgubit de PAD de 20.000…
C.T.: De ce credeți că cel mai scump layer financiar este de la 0 la 25.000? Pentru că 90% din daune, ca număr, se încadrează acolo. Deci ei au de plată doar în 10% din situație. Maxim 10%. Adică cele mai multe daune chiar la un cutremur. Uite la Gorj, de exemplu, niciun asigurător de facultativă nu a trebuit să scoată niciun leu. Doar pentru bunuri. Noi nu asigurăm bunuri. Dar pentru locuința în sine, noi am plătit integral. Pentru că n-a fost un cutremur atât de mare încât să depășim cei 20.000. Și am plătit la Gorj, la cutremurele astea două, Gorj-Arad, că au fost la interval destul de mic. Am reparat peste 3.000 de case, peste 3.000 de locuințe au fost afectate și am plătit peste 5 milioane de euro, ca să vă zic așa cifre. Deci sunt niște sume foarte mari. Iar la viteza de plată, pot să vă spun în mod real, demonstrat, primele dosare le-am plătit în 8 zile de la cutremur. Nu de la depunerea actelor. În 8 zile de la cutremur. Pentru că oamenii au depus repede actele, că au avut tot ce le trebuie, au avut acte de proprietate, au avut tot absolut, imediat s-au făcut constatările, imediat s-au plătit banii.
Avem 400 de constatatori de daune, mai mulți decât Turcia, dar nu suficienți
D: Ce se întâmplă cu banii adunați de PAD în fiecare an?
C.T.: Noi avem un sub-site pe care chiar vi-l recomand – mituri.paidromania.ro – unde avem niște filmulețe explicative cu demontarea a vreo șase mituri care circulă despre asigurări și în special despre PAD. Într-unul din filmulețe o să găsiți chestia asta. Din toți banii pe care îi adunăm noi, cea mai mare parte se duce pe reasigurare, cum v-am zis mai devreme. Este cea mai mare parte. Mai avem o felie care se duce pe daune, care variază de la an la an. De exemplu, anul ăsta, că e un an special, am avut două cutremure, avem 20% dați către daune. Dar în general, în anii normal, este sub 9%. De cele mai multe ori, în cei mai mulți ani, avem 2, 3, 4%. Ne bugetăm 9% pentru daune, dar foarte rar îl depășim. Anul ăsta l-am depășit, avem 20%. Deci asta e felia care se duce pe daune. Există cheltuieli de funcționare ale firmei care nu sunt mici. Noi, deși avem doar 40 de angajați, avem cheltuieli mari cu funcționarea firmei, pentru că pe noi serverele ne costă, și partea informatică și de cybersecurity, ne costă cam de 4-5 ori mai mult față de alte societăți. Pentru că noi suntem reglementați de lege, noi putem fi oricând vulnerabilizați de un atac cibernetic și avem date despre asigurările a 2 milioane de oameni. Deci la noi costurile astea sunt foarte mari. Trecem și de astea, că nu ne omoară, și ajungem la rezerve.
D: Astea cât ar fi la sută?
C.T.: Nu, știu că eu nu sunt cu financiarul, am un coleg care e specialist în finanțe. Dar le găsiți, să știți că le găsiți, avem informațiile astea transparent, că suntem obligați, pe site, la rapoarte financiare. Și puteți găsi acolo niște date exacte. Voiam să ajung la rezerve. Deci compania noastră este obligată de lege să-și facă rezerve, așa se numesc ele. Și una din aceste rezerve este rezerva de catastrofă, care întotdeauna pune deoparte, până anul ăsta inclusiv, 15% din toate încasările. Merg la rezerva de catastrofă.
D: Ce se întâmplă cu rezerva asta?
C.T.: Rezerva asta se înglobează în capitalul social sau în fondurile proprii și se folosește când vine, Doamne ferește, Marele Cutremur. Nu ai voie să o folosești până atunci. Este specială pentru un cutremur devastator, pentru o daună devastatoare, dar numai cutremurul poate să fie cu asemenea mizerii. Ei, 15% se duc acolo. Noi am acumulat fonduri proprii de peste 400 milioane de lei în timp. Și astea se adaugă la programul de reasigurare.
D: Banii ăștia sunt acumulați de când există PAID-ul?
C.T.: Da. În fiecare an, prin acești 15%. Ei, și noi mai avem și profit. N-a avut de la început profit, că au fost cheltuielile la înființare, mai greu mă rog, dar ulterior a fost profit. Noi avem și profit și avem o politică prudențială. Noi nu dăm dividende de mai mult de 8% din profit. Restul merge tot la rezervă. E o firmă de importanță strategică și tot restul rămâne la rezervă. Cu excepția a 8% din profiturile acumulate care merg către acționari. Când încercăm să explicăm întregii piețe, chestia asta nu o înțeleg mulți din asigurări. De la cei din afara asigurărilor, ce pretenții să mai am? Scopul nostru principal nu e profitul, așa cum este la o societate comercială obișnuită. La noi profitul este esențial ca să ne ținem acționarii aproape. Atât. În schimb, scopul nostru principal este să rezistăm la un cutremur devastator. Deci noi trebuie să ne pregătim din toate punctele de vedere pentru un cutremur devastator. Atunci când trebuie să despăgubim pe toată lumea.
D: Ce înseamnă pregătirea asta?
C.T.: Înseamnă: 1 – financiar și avem programe de reasigurare și rezerve și tot ce trebuie. Și 2 – operațional. Că degeaba ai bani dacă nu poți să-i dai, nu? Cum dai tu banii dacă nu poți să faci constatările la timp? Dacă nu poți să organizezi plățile? Pentru noi operaționalul este foarte important. Gândiți-vă numai că avem un miliard de adus în țară. Gândiți-vă numai ce înseamnă un miliard de euro adus în economia reală. Vă dați seama ce influență are asupra cursului valutar? E o nenorocire. Și noi apelăm la BNR și la toate băncile. În ce bancă pun eu un miliard? Mie-mi trimit reasigurătorii banii. Unde îi pun? Că banii ăștia nu se pun într-un ciorap. N-am seifuri aici cu lingouri de aur. Trebuie să-i pun în bancă. Cine-mi primește mie un miliard de euro în bancă? Deci sunt niște probleme operaționale semnificative pentru care ne pregătim și toate astea ne costă. Altă problemă operațională. Știți că în Turcia, când a fost cutremurul ăsta, ei aveau la nivel național doar 300 de constatatori? Inspectori, ingineri, constatatori. 300 la o populație de 80 de milioane de oameni. Am vorbit cu șeful ASF-ului din Turcia, care a venit la noi la eveniment acum în septembrie, ne-a explicat tot ce au pățit oamenii ăia acolo. Că și ei au un sistem de obligații la asigurare la cutremur. Ei au numai pentru cutremur. Dar ei au grad de cuprindere de 50%.
D: Și noi câți constatatori avem?
C.T.: Noi avem aproape 400 de constatatori. La o populație de patru ori mai mică. Dar tot nu sunt de ajuns. Numărul pe care noi îl estimăm de daune va fi de peste 200.000 la marele cutremur. Ce fac eu cu 400 de constatatori? Când apuc eu să fac constatările la amărâții aia săracii, care au rămas fără nimic? Când? Noi PAID avem un mare proiect care se numește Prometheus și care se referă strict la instrumentarea daunelor în caz de catastrofe. Și trebuie să digitalizăm tot ce putem ca să compensăm lipsa de oameni din momentul ăla.
D: La ce vă referiți prin digitalizare?
C.T.: Digitalizarea la instrumentarea dosarelor înseamnă trei etape.
Etapa 1 este de notificare. Notificare înseamnă atunci când clientul mă anunță că are o daună. Am digitalizat procesul ăsta. Avem aplicație de notificare, care deja a fost conectată cu toți ceilalți asigurători. Pentru că noi facem acest proiect împreună cu toți asigurătorii de locuință. Nu suntem singuri în povestea asta. Că ei trebuie să facă constatările. Noi nu avem personal de constatare, nu avem nici personal de vânzare. Vânzarea se face prin celelalte companii. Noi doar administrăm sistemul. Deci am digitalizat notificarea.
Etapa 2 este digitalizarea constatării. Avem o aplicație care se descarcă pe telefon și cu care inginerul merge la constatare ca să nu piardă timp cu 200 de foi și să ține el minte 12 pași de făcut. Totul este ghidat electronic din aplicația aia, se plimbă cu telefonul prin casă, face pozele, pozează documentele. Dosarul e făcut automat. Îi mai cere 2-3 documente care nu s-au găsit și după aia se poate face plata. Aplicația asta are și opțiunea de autoconstatare. În momentul în care treci de anumite criterii, după ce ai notificat dauna, dacă e locuință într-un mediu controlat, urban, valoare nu știu de care, se bifează niște condiții și ai dreptul să-ți faci singur constatarea. Primești un link, îți descarci aplicația și respecți pașii din aplicație. Acum pozează sufrageria, acum pozează bucătăria. Și se face autoconstatare, nu mai trimit om acolo. Noi am asumat în proiectul ăsta că în cazul unui cutremur devastator, 60% din constatări se vor face prin aceste mijloace electronice. Și atunci nu o să ne bazăm doar pe cei 400. O să vină toți cei care emit polițe să ajute clienții.
Etapa 3 e calculul devizului. Am dezvoltat o aplicație împreună cu companii specializate în construcții și în evaluări. O aplicație de calcul automat al devizului de reparație. Ca să nu ținem oamenii legați, că vă dați seama că toate firmele de construcție o să fie sufocate. Și am dezvoltat aplicația asta care face un calcul automat al devizului pe care îl trimitem clientului și dacă el e de acord îi dăm banii imediat. Dacă după ce a primit banii ăia, când vine firma adevărată și face reparații, constată că mai trebuie bani, întocmește un deviz suplimentar și ni-l trimite spre verificare. Pentru că noi nu o să plătim toate prostiile, evident, plătim numai ce e drept să plătim. Pentru că altfel ne închide ASF-ul. Nu facem spălări de bani aici. Aici plătim exact ce s-a stricat. Și uite, etapele astea trei, notificare, constatare, calculație deviz, sunt deja pregătite. Și noi suntem în implementare cu proiectul ăsta. Ferească Dumnezeu să vină cutremurul înainte.
D: Dar dacă aceste aplicații funcționează deja, ele pot fi folosite de acum, nu? De ce să așteptați cutremurul ăl mare?
C.T.: Nu așteptăm. La asta lucrăm acum. Dar le vom folosi în momentul în care sunt legate. Deja am legat notificarea, suntem în prima fază, am legat notificarea cu încă vreo 3-4 asigurători, mai urmează încă pe atâția, să-și termine și ei dezvoltările, că astea sunt dezvoltări care îi costă foarte mult pe asigurători. Toate interconectările astea cu aplicațiile noastre. Noi estimăm că la începutul anului viitor, în Q1, putem deja folosi aplicațiile de constatare și autoconstatare. Teoria e teorie, practica ne mai omoară din când în când. Partea operațională e greoaie.
D: Deci ăsta a fost finanțat stric de PAID?
C.T.: Da. De PAID și de alții asigurători. Că noi am făcut partea noastră. Dar acasă la Allianz, acasă la Groupama, acasă la … ei trebuie să investească.
De ce nu acoperă PAID și riscul de incendiu
D: Dar cu banii ăștia, 400 de milioane acumulați, ce faceți? În ce îi investiții?
C.T.: Orice societate de asigurare este foarte strict reglementată pe partea de investiții. Nu avem voie să-i jucăm la loto. Nu avem voie să-i punem pe bursă unde vrem noi. Sunt niște instrumente financiare acceptate. Și cele mai multe sunt titluri de stat.
D: Ca și pensiile din pilonul II?
C.T.: Da, suntem reglementați exact ca pensiile. Adică e cam aceeași normă care funcționează. Nu poți să te joci cu banii ăștia. Și fiecare audit, cu asta începe la societățile de asigurare. Unde-s banii? Aici. OK, se respectă legea, mergem mai departe. Noi am trecut printr-un program toate societățile de asigurare, având în vedere falimentele care au fost, Uniunea Europeană, prin EIOPA (așa se numește instituția europeană de control: European Insurance and Occupational Pensions…. ) a desfășurat în România un program de verificare, de audit internațional, care s-a numit BSR, Balance Sheet Review. Și au fost auditate toate companiile de asigurare din România și am obținut cele mai bune rezultate, a venit un raport fără rezerve. Asta înseamnă că lucrurile stau foarte bine și sunt certificate. Și vă repet, fondurile proprii sunt bine administrate, bine puse la punct, transparent. Avem absolut totul la zi. Aici nu e o joacă. Nu e o companie mică, obscură.
D: De ce nu figurează și focul printre riscurile acoperite de PAID?
C.T.: Noi acoperim numai catastrofe naturale. Focul nu e o catastrofă naturală.
D: De cele mai multe ori se întâmplă din prostie și asta e cea mai mare catastrofă naturală.
C.T.: Ăsta e rolul firmelor private. Private sută la sută, și noi suntem privați, dar sub o lege specială.
D: Am înțeles asta, numai că era în interesul comunității, pentru că tot PAID este un instrument social, de solidaritate socială, este o chestie care ar ajuta mai mulți oameni, pentru că focul se întâmplă mai des decât catastrofa naturală. Și ar fi văzut și oamenii că există asigurări și ar fi plătit din convingere, nu obligați.
C.T.: Da, dar ar trebui să tarifăm mai mult. Câți bani să iau? Oamenii nu dau nici suta asta de lei. Câți bani să le iau?
D: Deci, încă o dată, ca să lămurim, de ce ne obligați și pe noi, cei cu asigurări facultative să facem și asigurarea obligatorie când noi oricum ne asigurăm?
C.T.: Pentru că la nivel de stat s-a constatat că noi, PAID, avem o credibilitate și o capacitate mult mai bună de a contracta reasigurare. La un preț corect, la un preț mai mic. Și atunci pentru clienți este în avantaj. Pentru că dacă noi preluăm cea mai mare parte a reasigurării la costuri mai mici, automat polița facultativă e un pic mai affordable, mai domoală la preț. Dacă noi nu am fi preluat acest 0 – 20.000 din layer, care e cel mai scump, ar fi trebuit să îl cumpere asigurătorii. Și atunci prețurile ar fi fost mult mai mari. Nimeni nu spune, dar înainte de a apărea PAID și PAD, prețul la asigurarea de locuință, toată lumea zice acum că era mai mic. Dar nu era mai mic dacă calculezi cu inflația de atunci. Era mult mai scumpă asigurarea decât totalul celor două de astăzi.
Cum s-a stabilit valoarea maximă de 20.000 de euro
D: Într-adevăr, când am început eu să fac asigurare la casă, era scumpă. Era echivalentul a 100 de euro pe an la momentul acela, dar după aia a scăzut pentru că n-am avut daune etc.
C.T.: Eu lucrez în asigurări de peste 25 de ani. Eu când m-am angajat în asigurări, făceam asigurări de locuință și ieșea Mărmureanu la televizor și speria oamenii. Aveam sediu la coada calului la Universitate și veneau săracii oameni și stăteau câte o oră, două la coadă să-și facă asigurări. Și plăteau oamenii pe atunci 1,1% din valoarea locuinței. Și toată lumea întreba, când auzea cât costă: pe lună? Nu, pe an. Deci era puțin și așa. Era 1,1%. Astăzi, cotația de primă este de 0,11% media pe piață. Există și cu 0,08%. Atunci când s-a înființat PAID, o garsonieră pe Calea Victoriei era 20.000 de dolari. Deci iaca de unde și suma de 20.000 de euro de pe polița obligatorie, ca să-și ia omul o garsonieră.
D: Pe Calea Victoriei 😊 Care este relația PAID cu primăriile și cu autoritățile?
C.T.: Păi prin lege, așa cum este acum, noi suntem în parteneriat cu ei. E o formă de parteneriat public-privat. Noi suntem obligați să asigurăm fondurile, funcționarea companiei, sustenabilitatea financiară și operațională. Iar statul român, prin primării, este obligat să impună legea.
D: Deci să se asigure că oamenii se asigură.
C.T.: Primăriile trebuie să trimită înștiințări către persoanele care nu au asigurare. Noi, PAID, am fost digital before it was cool. Din 2010, noi avem bază de date securizată, pusă la dispoziție primăriilor. Primăriile din țara asta, sunt 3.200 de UAT-uri, de unității administrativ-teritoriale, care au user și parolă la noi în program și care pe baza acestor credențiale își pot descărca oricând lista de polițe de asigurare. Și prin diferență – că ei au acces la noi, noi nu avem acces la ei, că nu-i normal să avem – prin diferență ei pot vedea cine are și cine nu are polițe și trebuie să-i înștiințeze să-și facă. Foarte puțini au făcut-o și cel mai frumos exemplu este la Brașov. La Brașov, când au trimis înștiințările astea, a crescut gradul de acoperire, care oricum era mai mare decât toată țara, era 25%, a ajuns la 50%. În 2018 s-a întâmplat. S-au trimis înștiințările alea și de atunci Brașovul e campion la localități, acum e undeva spre 45%.
D: Dar n-ați avut niște discuții cu primăriile? Adică în toți anii ăștia totuși gradul de asigurare nu a crescut…
C.T.: Ba da, ba da. Facem un roadshow în fiecare an, eu cu șefa mea, cu doamna Nicoleta Radu, care este directorul general. Mergem și vizităm primării și le explicăm primarilor. Și habar n-au de lege. Habar n-au ce acoperim, ce nu acoperim. Am fost tratați uneori foarte bine, și-am făcut protocoale de colaborare, am pus anunțuri pe site-ul primăriei și oamenii și-au dat interesul. Și în alte locuri am fost tratați cu aroganță.
D: Dar n-au dat niciodată o explicație? De ce nu dau amenzi?
C.T.: Nu dă nimeni nicio amendă. Pentru că nu e normal ca amenda s-o dea primăria. Pentru că primarul este funcție electivă. Funcția electivă se bazează pe încrederea cetățenilor. Dacă tu, primar, dai amenzi cuiva, trebuie să dai spre binele cetățenilor. Adică îi dai amendă că a parcat greșit și că nu poate trece o doamnă cu căruțul cu copilul. Atunci oamenii înțeleg amenda. Îi dai amendă unuia că poluează fonic și distruge liniștea cetățenilor. Sau că varsă vidanja în mijlocul satului. Cum și-ar justifica primarul o amendă dată unor oameni care nu își protejează propria locuință? E locuința lor. De ce mă obligați? E viața mea. Fac ce vreau cu viața mea. Casco e obligatoriu? Nu. Și atunci de ce mă obligi să-mi asigur casa?
D: Casco nu, dar RCA e.
C.T.: Da, dar RCA-ul este o răspundere. Cu alte cuvinte, tu mergând pe stradă poți să creezi un prejudiciu unui nevinovat. Dar cu casa ce ai avut? Așa mă întreabă lumea. E normal. Toată lumea spune așa. Dacă mă punea să-mi fac asigurare de răspundere față de vecini, nu aveam nimic împotrivă. Îmi lua banii, că asta e. Vecinul e nevinovat. Dacă eu dau foc la casă sau explodează butelia, plătesc. Dar de ce mă obligi să-mi asigur proprietatea mea? E bunul meu, e munca mea, e treaba mea. Eu nu vreau asigurare. E greu să le explici oamenilor că bugetul de stat și bugetul central, în caz de calamitate, este destinat refacerii infrastructurii critice. Nicăieri în lumea asta nu se plătesc bani pentru reconstrucție proprietarilor. Se repară școli, se repară poduri, se repară drumuri, se repară spitale. Asta se repară din bani publici. Nu se dau bani pomană la oameni. Ăia trebuie să se asigure.
D: Dar la noi s-au dat și s-au învățat așa.
C.T.: Ei, aici e foarte bună chestiunea asta. Haideți să vă zic eu ce s-a dat și unde e greșeala guvernului. Noi suntem un stat social, plecăm de la chestia asta și este normal să ne ajutăm cetățenii. E normal să dăm ajutoare de urgență. Dacă oamenii ăia, în urma viiturii, au rămas fără porc, găini, nu mai au ce mânca, au rămas fără sursă de apă potabilă, au rămas fără acoperiș deasupra capului, e normal ca tu, guvern, să le dai niște ajutoare de urgență pentru a trece un pic peste necazul ăsta. E normal să le asiguri locuirea de urgență temporară. Și se dau ajutoare de 7.000 de lei, 6.000 de lei. Ați văzut hotărârile de guvern cel mai probabil. Partea proastă e că guvernul, la fiecare hotărâre, face o paralelă între câți bani dă și cât e gradul de avariere a caselor. Și zice: pentru casele avariate 75%, se dă un ajutor de 8.000 de lei. Pentru casele avariate 50%, se dă un ajutor de 6.000 de lei… și așa mai departe. Un om normal, care nu lucrează în asigurări, nu e normal să creadă că alea sunt despăgubiri? Dacă vine și îmi spune că pentru procentul ăsta am luat 8.000 de lei, cum să-i explic eu când oamenii ăia săraci abia își duc zilele? Cui să-i explic eu că de la mine, de la PAID, poate încasa o sută de mii de lei să-și repare toată casa? Și de la stat ia 7.000 de lei. Cui să-i explic? Oamenii nu au noțiunea banilor, oamenii care nu au bani în general și trăiesc de pe o zi pe alta, nu au noțiunea banilor. Degeaba le spui lor că un politician a furat 17,6 miliarde de franci elvețieni. Că nu înțelege nimeni ce e aia. Dar dacă îi spui că un politician a furat șase case, o să înțeleagă mai ușor. El vizualizează șase case. Mamă, cât de mult a furat ăsta! De aia e foarte greu pentru noi să exprimăm tot ceea ce facem în niște modele care să fie un pic vizuale, un pic auditive, un pic pentru fiecare să le înțeleagă. E foarte grea munca asta.
În ianuarie o să vă treziți cu înștiințare de la primărie să vă asigurați casa
D: Da, comunicarea în general e grea. Deși ar trebui să fie ușoară. Deci cine ar trebui, după părerea dvs, să dea amendă în locul primarului?
C.T.: Din punctul nostru de vedere, amenda trebuie să vină de la o instituție care nu este electivă.
D: Poliția?
C.T.: Dacă zic poliția, mâine mă bate poliția pe stradă 😊 Dacă zic ISU, că avem protocol de colaborare cu ISU și colaborăm cu ei foarte bine pe multe lucruri, pe dezastre, pe astea. Ne-au spus că nu au personal și nu au capacitate. Am mai propus noi prefectura, prin anumite instituții subordonate. Dar nici prefectura nu poate. N-au vrut politicienii să schimbe asta și-au lăsat-o asupra primarilor. Dar o să rămână la fel, nu o să dea nimeni nicio amendă. Bine, noi nici nu încurajăm amenda. Noi încurajăm acele înștiințări. Și pentru prima dată apare în lege un calendar. Până acum n-a fost calendar. A fost așa, domnule trebuie să trimiteți înștiințări. Acum e scris clar, semestrial, începând cu 15 ianuarie 2024. Deci nu se mai pot ascunde primarii. Și mai mult decât atât, lucru care pe noi ne bucură, este că statul român încet, încet se implică. Nu foarte mult, cât am vrea noi, dar ușor, ușor se fac pași. Există strategia națională de combatere a schimbărilor climatice. Document în dezbatere publică, puteți să-l căutați. Are o pagină dedicată asigurărilor de locuință. Și scrie: primarii trebuie să facă 1, 2, 3. Prefecții trebuie să verifice dacă primarii și-au îndeplinit obligațiile din legea cutare. Și dacă nu și le-au îndeplinit să-i sancționeze, să-i constrângă, să nu știu ce. Un alt pas foarte mișto făcut de stat este că în legea nouă am pus pentru prima dată un check point. Un punct de control al poliției PAD. Altul decât primăria. Și anume Cartea funciară.
D: Guvernul s-a opus acestei prevederi. Pentru că în Cartea funciară oricum se înregistrează foarte puțini. Sunt o grămadă care în continuare nu au înscrierea în Cartea funciară. Și practic îi loviți și pe ăia care se mai înregistrau, cu prevederea asta.
C.T.: Știu asta. Categoric. Dar sunt proiecte la nivelul fiecărui UAT, cu gratuitate la cadastru…
D: Sunt, dar nu se fac. Eu vă vorbesc din viața reală, de aici, din satul ăsta în care ne-am mutat. Primăria are 8 sau 9 sate în administrare și sunt varză, probabil de-abia au bani de salarii. Nimic din ce se vorbește la TV nu se face într-o primărie mică de țară.
C.T.: Eu mă bucur pentru fiecare realizare, atât cât este de mică. E un pas înainte. E foarte greu să obținem altfel… Oricum, nu o să fie o mare creștere cu această prevedere, dar o să fie. Pentru că, în fiecare an, pe la Cartea funciară, trec în jur de 100 și ceva de mii de modificări. O să fie 100.000 de polițe în plus, asta înseamnă 5% creștere. În fiecare an s-adună, nu o să reînnoiască mulți polița, dar…. ușor, ușor, mai sunt modificări care sunt în măsură să mai crească numărul. Uite, de exemplu, s-a deschis distribuția…
D: Asta era următoarea întrebare. Explicați un pic cum e cu vânzarea asta de polițe de către funcționarii din primării.
C.T.: Acum polița PAD este dublu intermediată. O intermediază firma de asigurări și mai departe brokerii de asigurări. O modificare care intră în vigoare acum, la 11 noiembrie, este că se pot face contracte direct între brokeri și PAID. Adică polița nu o să mai fie dublu intermediată. Brokerii își vor păstra tot comisionul. Ca să fie stimulați să vândă. Comisionul e de 10%. Adică 10 lei. Păi dacă din ăia 10 lei firma de asigurări oprește 2 lei (nu toate opresc, ce-i drept) brokerul rămâne cu 8 lei. Ce să facă cu 8 lei, că și hârtia îl costă mai mult. Și benzina….
D: Păi să vândă mai multe și încasează comision mai mult, nu?
C.T.: Păi da, dar nu-i chiar așa simplu. Că nu-i RCA să-l ceară lumea. Că la RCA te oprește miliția și îți dă amendă. Aici la casă nu-ți dă nimeni amendă.
D: Deci până acum brokerul nu putea să lucreze direct cu PAID?
C.T.: Trebuia să lucreze doar cu fiecare societate din PAID. Și da, foarte important este și că din noiembrie o să aibă voie să distribuie și angajații primăriilor și ai altor instituții subordonate. Asta e un lucru foarte important. Dar acum așteptăm să iasă legislația secundară, ca să vedem cum anume o să poată acei angajați să distribuie. Sunt norme prin care distribuitorul de asigurare trebuie să facă curs obligatoriu, să fie autorizat de ASF, să aibă un cod anume. Să vedem cum o să fie cu primăriile. Se pot înrola ca asistenți în brokeraj, part-time. Sau pot distribui pur și simplu, prin excepție de la lege. Că e un produs foarte simplu. Trebuie să vedem. Încă nu știm exact.
D: Dar asta la propunerea cui s-a făcut? Sună așa tot ca o cointeresare a primăriilor să aplice legea.
C.T.: Da, la propunerea noastră. Noi am solicitat ca primăria în sine, ca instituție, să organizeze lucrul ăsta. Politicienii în Parlament, când am mers cu legea, au spus nu instituția, ci angajații instituției. Adică să nu aibă răspundere instituțională pe această distribuție. Ci să fie permisă distribuția în cadrul primăriei de către angajați. Adică să-și ia jumătate de normă la asigurător.
D: Asta ar putea să fie și un conflict de interese.
C.T.: Păi tocmai că scrie în lege, cu excepție în situații…, nu este conflict de interese.
D: Știți cum se exceptează excepțiile în România.
C.T.: Știu, nouă nu ne-a convenit asta, dar suntem un stat parlamentar. La urma urmei, Parlamentul are dreptul să legifereze. Noi am făcut niște propuneri, Parlamentul pe unele le-a acceptat, pe altele nu.
D: Și acea prevedere că pot să intre în acționariatul PAID și alte entități. Care ar fi acele alte entități?
C.T.: Până acum, acționarii noștri puteau fi doar societăți de asigurare care au dreptul de practică a riscului de catastrofă. Deci asigurătorii de locuințe puteau fi acționari cu un procent de maxim 15% din acțiuni. Tocmai ca să nu existe un control anticoncurențial. Acum poate intra orice altă companie, persoană fizică doar cu aprobarea ASF-ului. Conform legii asigurărilor.
D: Deci dacă vrea Gigi Becali să-și cumpere acțiuni la PAID, poate să devină acționar?
C.T.: Dacă are de la cine să le cumpere. Asta e una la mână. Dacă vinde cineva acțiuni, și nu e cazul, sau dacă îi aprobă ASF-ul, care are niște norme foarte clare despre cine poate fi acționar al unei firme de asigurări. Cazier, reputație… sunt mai multe. Acești noi acționari vor trebui să aștepte ca dintre actualii acționari să-și vândă acțiunile.
D: Nu o să se facă o majorare de capital?
C.T.: Nu se pune deocamdată problema. Majorarea de capital și atragerea unor noi investitori poate fi făcută. Dacă acționarii actuali zic: hai să mărim capitalul social, să mai atragem, au dreptul să o facă. Au dreptul inclusiv la bursă. Dacă vor să listeze. Dar nu e cazul, vă spun, deocamdată. E prematur. Noi abia ne chinuim să implementăm modificările astea legale și să le facem să meargă, să le vedem că dau roade. Nu ne arde acum de ieșit la bursă. Dar e o posibilitate.
D: Și asta e bine sau e rău? De ce punctul de vedere al Guvernului a fost negativ?
C.T.: Pentru că noi avem 37% din acțiuni deținute de acționari care au intrat în faliment. Reputațional nu e bine. Astra Asigurări era acționar cu 15%. City era acționar cu 5,5%. Euroins era cu 5,5%, Certasig la fel, totalul ăsta e 37%. Pe noi nu ne afectează, că noi avem fondurile proprii aici, banii sunt aici, la noi, nu sunt la ei acasă. Dar reputațional oamenii nu înțeleg și spun: 37% sunt falimentari, cum să mă asigur la voi? Dar noi avem reasigurarea cumpărată, avem fondurile noastre proprii, suntem societate individuală față de acei acționari. Acuma, lichidatorii vor vinde acțiunile alea altora. Omniasigul a făcut oferă, urmează să fie acționar. S-a mărit până la 25% posibilitatea asta de a deține acțiuni. Tocmai ăsta a fost scopul, ca să putem să terminăm cu acționarii ăștia falimentari, să poată mai ușor să cumpere lumea acțiuni. Că nu sunt atâtea societății de asigurare pe piața noastră, suntem foarte puțini. Nu avea cine să mai cumpere.
D: CEC-ul?
C.T.: Da, așa ar trebui, dar de la gură până la faptă e mare distanță.
D: Deci prevederile noii legi sunt toate bune? Nu e nimic care să vă încurce?
C.T.: Nu, sincer să fiu nu e nimic care să ne încurce.
D: Deci s-a făcut un lobby de succes.
C.T.: Da, au fost 5 ani de zile de public affair, din care ultimii 2-3 au fost sub atenția mea directă. Eu pentru asta am venit aici.
D: Puneți-vă această atenție și în sporirea numărului de polițe.
C.T.: Păi dvs care credeți că e indicatorul meu final? Ăsta. Dar nu crește din pământ.
D: Da, mai e mult până ajungem la normalitate. Până una alta, cum spuneam, noua lege ar fi fost bine dacă se referea și la aceste riscuri mai des întâlnite în realitatea românească, cum ar fi incendiile, uite după cazul Crevedia…
Toată lumea fură, minte și înșală
C.T.: Știți ce nu e normal? Ca o firmă, indiferent ce obiect de activitate are, să poată funcționa fără asigurare de răspundere civilă.
D: Firma care a produs explozia de la Crevedia funcționa și fără autorizație.
C.T.: Aia e altă nenorocire, dar nu e normal să ai magazin, utilaje care lucrează cu ulei, combustibili care ard, nu e admisibil să lucrezi fără asigurare de răspundere civilă. Numai în țările bananiere se întâmplă asta, nicăieri în lume.
D: Și noi de ce nu avem? De ce nu ați băgat și asta în legea proaspăt modificată?
C.T.: PAID nu are nicio treabă cu asta. Dar sunt alte legi care ar putea să prevadă, că avem multe asigurări obligatorii în țara asta, de exemplu medicii, știți că sunt obligați să facă asigurări de mal praxis? Știți la ce sume derizorii trebuie s-o facă? Nici doi ochi nu acoperă. E o formalitate. Îți expui toată cariera medicală într-o operație și nu poți să-i dai omului ăla nici… spitalul e obligat să aibă poliță de mal praxis. Știți la ce sumă? La un milion de euro. Deci dacă spitalul ăla în care au ars bebelușii ăia la Giulești, și atâtea camere de gardă de la oxigen, și în care mor oameni ce faci cu poliță de 500.000 – 1 milion de euro? E o mizerie. Din punctul ăsta de vedere suntem cu 150 de ani în urma Europei. Nu mai vorbesc față de America.
D: Acolo se dau despăgubiri uriașe și în instanțe.
C.T.: Știți că ani de zile România nu a avut un barem de vătămări corporale? Fiecare judecător dădea sume după cum credea el. Era un haos. Abia anul trecut a apărut baremul de vătămări. Ne mirăm de ce falimentează hoții care vând asigurări la jumătate de preț. Păi dvs știți cât acoperă un RCA? 6 milioane de euro. Vă dați seama ce răspundere e acolo? Treci cu mașina printr-o benzinărie și îi plătești pe toți. Dar știți unde sunt cele mai mari daune pe RCA? Sunt pe TIR-uri care circulă în UE unde, dacă faci accident trebuie să plătești nelimitat, nu contează că e limitat la noi, acolo plătești cât dă judecătorul. Acolo sunt cele mai mari despăgubiri.
D: De astea ne-a crescut nouă RCA-ul?
C.T.: Da, și noi credem că ne fură cineva. Noi considerăm că asigurările sunt o pușculiță publică. Nu ați auzit expresia: ți-ai zgâriat mașina? Fă-o pe Casco. Oamenii nu înțeleg mecanismele. Nu știm de unde vin banii din asigurări. Zic: trebuie să aibă că ăia sunt hoți. Noi avem mentalitate de infractori. Declarăm lucruri false la bancă, ca să luăm credit, declarăm fals la asigurător ca să încasăm despăgubirea. Și sunt oameni cu multă școală și mult bun simț care nu înțeleg cum funcționează asigurările. Înșală cu intenții normale, bune, dar nu înțeleg că să declari fals la asigurări înseamnă hoție.
D: Pe de altă parte, văzând ce nu face ASF și cine lucrează acolo și ce salarii are, oamenii se comportă ca atare.
C.T.: Aveți dreptate, e o realitate. Dar asta e și scuza teroriștilor Hamas. Am omorât copii și femei pentru că în decursul timpului Israelul a făcut și a dres. Cel mai ușor lucru e să găsim scuze de ce furăm. Pentru că statul nu ne protejează, pentru că statul face și drege, dar realitatea e că noi furăm.
D: E un cerc vicios…
C.T.: Doamnă, oamenii fură. Fac parte din comitetul de daune după cutremurul din Gorj. Am respins undeva la 10% din dosare (250-260 de dosare). Toate dosarele respinse au fost pe tentativă de fraudă. Ar fi trebuit să le facem plângere penală. Se vedea clar că crăpăturile sunt vechi, înnegrite, au vegetație în crăpături, nu erau de la cutremurul ăsta. Și se judecă cu noi unii, nici măcar nu zic: asta e, am încercat, n-am reușit, plec acasă. Se judecă cu noi, atât de mult tupeu au. Și ei sunt oameni buni în rest, sunt sigur că nu fură în rest (așa cum e definit furtul în Codul penal), nu-și omoară copiii, nu-și bat nevestele, sunt oameni normali, dar la asigurări au cu totul altă atitudine. Să ni se dea! Este inadmisibil ce se întâmplă, oamenii abia așteaptă un cutremur de două grade ca să deschidă un dosar de daune. 260 de dosare refuzate nu sunt puține cazuri. Și ăștia au fost cei la care am putut proba să daunele erau mai vechi, și le-am respins, dar am avut dosare în care am plătit pentru că nu am putut proba, nu am avut dovezi ale preexistenței daunelor. Deși era clar. Cutremurul a fost în 14 februarie. Și unii și-au făcut polițe în 20 februarie. Nici măcar a doua zi. Dar au aflat, au vorbit cu vecinii care aveau, uite nouă ne dă despăgubiri, și și-au făcut poliție. Au așteptat o replică – cutremurul ăla a avut 180 de replici – și au zis: uite mi s-a crăpat casa. Se vedea că erau crăpături orizontale de la acel cutremur inițial, era casă de om gospodar, îngrijită, dar nu era de la replica de cutremur. Aia a avut intensitate 1, nici animalele nu o simt. Cutremurul din Gorj a fost de 6. Au fost crăpături și la 6, nesemnificative, dar au fost. Cum pot eu să probez că daunele sunt de acum două săptămâni și nu de la replica aia de după?
D: E, știți cum se zice, pierzi câștigi, negustor te numești. Și noi asigurații am plătit la Euroins. Acuma ne-a mai prelungit guvernul…
C.T.: Asta e foarte grav, toți oamenii ăștia care vor aștepta despăgubiri după Euroins vor aștepta mult și bine. Dar știți că, de exemplu, în caz de daună, ce plătește FGA e plafonat la 500.000 de lei/eveniment și dacă dauna e mai mare sunteți chemată în judecată să plătiți ce depășește?
D: Nu știam asta. Dar, iată, not so fun fact, Spitalul din Botoșani, unde a murit gravida nebăgată în seamă de medici, avea asigurare la… Euroins. De unde vin banii ăștia din Fondul de garantare?
C.T.: Sunt taxe pe care tot noi, ceilalți asigurători care am rămas în piață, le plătim. De exemplu, la începutul anului trecut, în 2022, cota pe care noi o plăteam către acest FGA era de 2% din tot ce încasam, din primele încasate, din costul asigurărilor. Acum a ajuns la 7%. Deci a crescut treptat, tocmai pentru că au existat aceste falimente, iar fondul trebuie îndestulat cu bani să poată face față plăților.
D: A crescut de la un an la altul?
C.T.: Nu. Imediat după City a crescut de la 2% la 4% și după Euroins a crescut de la 4% la 7%. În final banii vor veni tot de la consumatorii săraci. Că dacă avem costurile astea mai mari, automat vor crește costurile cu asigurările, primele de asigurare și, evident, de asta lumea e nemulțumită. Marea nemulțumire, în schimb, nu vine de aici. Pentru că astea sunt mecanisme greu de înțeles pentru populație. Marea nemulțumire vine de la creșterea prețului RCA-ului. Pentru că înainte, când existau City și Euroins, plăteai 200 sau 300 de lei pe un RCA. Și rezultatul s-a văzut, că nu e sustenabil prețul ăsta. Știi cum e? Când ai de gând să nu plătești daune, când ți-ai propus din start să faci o porcărie, nici nu contează cât încasezi, că-s bani cu plus și tu n-ai de gând să plătești. Așa că e clar că nu erau sustenabile costurile respective. Și atunci când ăia au dispărut, celelalte companii oricum erau mai scumpe. Și lumea le acuză că „ați făcut un cartel împreună ca să jupuiți…”.
D: Și nu e așa?
C.T.: Nu e așa. Dar nu sunt bani în mod real. Că de aia au intrat în faliment firmele alea. Că încasau prea puțin față de ce obligații aveau, față de ce daune trebuia să plătească.
D: Nu că duceau bani în altă parte?
C.T.: Bineînțeles. Păi asta e și ideea. Că din banii ăia nu aveau cum să plătească daune. Acolo era o schemă bine elaborată de a amâna plata daunelor până când cineva se prinde. Și uite că s-au prins. ASF-ul la un moment dat i-a băgat în faliment.
D: Dar nici ASF nu și-a făcut treaba, nu?
C.T.: Da. Lumea spune că au existat partipriuri, că a existat o incompetență. Sunt mai multe teorii. Mai puțin important, cert, este că am ajuns în situația asta în care, după ce că oricum eram blamați, acum suntem de trei ori mai tare blamați. Nu e o problemă, că știm lucrul ăsta. Pe noi nu ne deranjează. Eu am citit articolul dvs și n-am avut nici o clipă vreun sentiment de de ce scrie doamna chestiile astea? E normal să fie scrise așa. Noi doar vrem să lămurim că sunt unele lucruri care nu sunt în realitate așa. Mi-a plăcut articolul oricum. Pentru noi articole de genul ăsta să știți că sunt o minge la fileu pentru a crea o dezbatere pe temă.
D: Da, până la urmă nu există bad publicity, există doar publicity.
C.T.: Nu e vorba de asta. Noi avem și teoria asta că cine nu te critică nu te ajută. Oamenii care scriu, jurnaliștii, bloggerii, cei care pot influența opinia publică trebuie să știe că au o mare responsabilitate pentru ceea ce scriu, pentru că pot influența oamenii și unii, săracii, vor renunța să-și facă asigurări și vor plăti o viață niște daune doar pentru că nu și-au făcut o asigurare când trebuia.
D: Da, dar și cei care și-au făcut și se simt păcăliți, cum m-am simțit și eu de multe ori, se întreabă ca și mine: oare ce altă soluție mai există ca să-ți asiguri bunurile, fără să apelezi la firmele de asigurări?
C.T.: Bogăția, doamnă. Bogații nu au această problemă, că au de unde pierde. Asigurările nu sunt pentru bogați, sunt pentru oamenii normali.
Din punctul meu de vedere e tot japca. De ce ar trebui sa fiu eu obligat sa platesc pentru altii? Cine vrea sa-si faca asigurare isi face, cine nu – nu. E la fel si la auto si la sanatate si la calatorii si la orice altceva. Daca platesc ceva – platesc sa ma protejez pe mine, nu pe altii.
Iar legat de prostia asta cu PAID acopera daune pana la 20.000 EUR – ati lucrat vreodata cu statul? Daca am dauna <20.000 EUR ar trebui sa stau dupa PAID sa-si miste fundul, iar daca am dauna de 20.001 EUR sau mai mult si am si asigurarea facultativa – ar trebui sa depun doua dosare, in loc sa fie lucrurile simple, si nici macar n-as putea sa-mi repar casa, pentru ca tot ar trebui sa stau dupa PAID sa-si miste fundul.
Poate fi asociere de oricate entitati private – atata timp cat e reglementata si controlata de stat nu se va putea lucra cu ei. Ati avut vreunul RCA la City Insurance sau la Euroins? V-ati recuperat vreunul banii de pe polita mai devreme de 6 luni de la FGA? Asta e interactiunea cu statul, in conditiile in care la RCA doar s-a returnat o parte din contravaloarea politei si n-a fost nevoie de dosare de dauna, sau de poze sau mai stiu eu ce.
Ia sa vedem, daca da un cutremur si vin 100.000 asigurati sa depuna dosare de dauna, cand plateste PAID daunele? La Pastele Cailor, de exemplu?
Tot japca, deci. Platim ca prostii pentru incompetenta statului.
Păi PAD-ul este asigurarea locuinței personale, nu a altora. E un soi de Casco dar mai ieftin și rămâne de văzut cât de util 😉
Draga domnule, te contrazic profund. Bogatii sunt cei mai asigurati si sunt cei ce se judeca cel mai abitir cu asiguratorii, ca noi cei prosti si platitori nu prea avem resursele sa ne judecam cu voi.
Problema mea acolo e politizarea excesiva. Daca ati pune sefi niste unii meseriasi, toate ar merge super fain. Dar acolo pe linga ca-s pusi politic mai sunt si… de dau in gropi. Ca daca ar fi buni si societatile alea ar face profit nimeni n-ar avea nimic impotriva…
Se intimpla ceva la mine acasa si vii si vezi si faci evaluarea. Daca evaluarea facuta de tine nu acopera peste 90% din costul reparatiei atunci ma asigur degeaba. Asta e problema uriasa.
Insa aici unde stiu eu merge extrem de bine sistemul asigurarilor la masini. Bine, pentru noi cei ce platim. La nici unul din incidentele mele n-am avut probleme cu asigurarea, dar am dus masina la garajul agreat de asigurator cel mai aproape de mine. AM lasat masina, am semnat evaluarea si am luat-o reparata foarte bine, eu platind practic numai acea franciza zic ei, o suma minima pe care o stabilesti cind inchei asigurarea. Ai prima mai mica platesti mai mult la reparatia dupa accident, ai suma mai mica sau deloc, prima lunara e mai mare…
Aici problema e că nu prea mai avem service-uri care să repare mașini „foarte bine” 🙂
Interesant articolul (mi-a lamurit destul de multe curiozitati mai vechi) si istet jumatate-birocratul asta, Cosmin Tudor. In orice caz, e articulat, si-a facut temele si a stiut sa speculeze o ocazie favorabila lui.
Dar tot am ramas cu cateva nelamuriri:
1) Daca treaba este asa de complicata si dupa atatia ani abia au reusit sa o urneasca cat sa nu zica ca sta pe loc … de ce ar mai vrea alte firme de asigurari sa intre in actionariat? Care e marea atractie? Si de ce au intrat primii actionari in afacere, de grija exagerata pentru cetatenii bietei noastre tarisoare (zice el ca nu prea face profit si distribuie putine dividende)?
2) Rezervele PAID se duc, reglementat in … titluri de stat (majoritatea). Cat de convenabil facuta legea asta pentru guvern,.. Nu e de mirare instituirea monopolului.
3) Dupa ce declara (corect, as zice) dl. Tudor ca suntem, ca societate, o natie de hoti … spune ca „ar fi trebuit sa le facem palngere penala” (celor care au incercat sa ia bani din PAD prin frauda). Cum vine asta, dl. Tudor?! Pai, ne batem joc de scoala?! La cum vad ca ii inucrajezi, practic, ce sa cred despre tine, ca individ membru al societatii asteia de mincinosi si amatori de ciupeala, ca faci parte din majoritate sau din exceptii? Sa mai cred ceva din ce ai zis pana in punctul ala din discutie?!
Vrei si aplauze pentru faptul ca nu le-ai facut plangere, saracilor amarati – ca ai fost de partea statului social?
Adica tu cladesti sau distrugi societatea astfel … cam cum crezi?
4) Inteleg ca acum va putea vinde PAD oricine, inclusiv angajatii din primarii, ca un fel de job part-time.
Totusi, pana acum cum era? Doar actionarii monopolului puteau emite PAD si atunci aveau clientii captivi (caci mai nimeni nu-si facea PAD-ul la o firma si, mai apoi, asigurarea facultativa la alta firma)? Sau putea emite orice firma de asigurari PAD (dar pentru una din firmele din actionariat)?
Altfel spus, i-a manat in lupta concurenta neloiala sau idealurile statului social?
1. E o întrebare bună 🙂 Probabil câștigul nu e totuși de lepădat, judecând după faptul că și alții ar jindui la acțiunile alea. În plus dă bine la palmares să fii în PAID, ca firmă de asigurări. Probabil dacă îi întrebi pe toți din firmele astea îți vor spune că abia dacă văd profitul și în activitatea lor din firme, nu doar din PAID.
3. Omul a zis că ei nu vor de fapt nici amenzi, ci notificări, deci nu sunt adepții pedepselor cu orice preț.
4. Până acum vindeau polițe doar brokerii acreditați de ASF. Polița PAD e emisă doar de PAID, așa și scrie pe ea, dar da, de fiecare firmă acționară în parte. Omul zice că se poate să ai PAD de la o firmă și facultativă de la altă firmă, că nu e obligatoriu să fie ambele emise de aceeași firmă. Mie personal brokerul meu mi le vindea de la aceeași firmă. De acum brokerii vor vinde direct polițe emise de PAID, fără să mai fie intermediate de firme, deci vor câștiga comisionul întreg. Pe funcționarii primăriilor i-au adăugat în lege ca să motiveze primăriile să se implice mai mult în creșterea gradului de asigurare. Idealurile statului social sunt doar pentru marketing 🙂
La (3) vorbim de infractori, nu de contravenienti. Vorbim de cei care au incercat sa declare in fals si sa fure societatile de asigurari, nu cei care nu si-au incheiat PAD-uri.
Odata ce esti in posesia informatiilor cu privire la savarsirea unei infractiuni esti obligat (legal si moral) sa anunti organele competente. Ca d’aia e infractiune si nu e contraventie – gravitatea sociala a faptei este mare si pericliteaza functionarea societatii.
Adica, dl. Tudor cu o mana imi spune ca vrea sa ajute la bunul mers al societatii (chiar daca printr-o metoda nedreapta – dar, deh, asa e treaba cu statul social) si cu cealalta mana zice ca vrea sa ajute la distrugerea societatii (protejand infractorii). Decurge ca dl. Tudor este contradictoriu. Odata ce accepta o contradictie, ii pot demonstra, fara putinta de respingere, dlui Toma diverse lucruri, cum ar fi ca Mos Craciun exista sau ca el este dusmanul asigurarilor de orice fel…
Putina rigoare in gandire nu strica nimanui, mai ales la nivelul respectiv.
La (4) ideea era (daca nu gresesc) ca mai demult nu emiteau PAD-uri decat actionarii PAID (de aici si concurenta neloiala!), adica daca voiai asigurare si mergeai direct la Popescu_asigurari (deci nu la un broker), te trimitea intai sa faci PAD la unul dintre actionari (caci doar ei puteau emite PAD-uri) si sa te intorci apoi la el sa inchei facultativa. Adica foarte neconvenabil, fara sa apelezi la un broker (care sa-ti faca PAD la una, facultativa la alta).
Practic, pe Popescu_asigurari il concurau neloial. Stii cum se zice, si unul nedreptatit si deja e prea mult. 🙂
# # # #
In concluzie (PAID sa ia notite, ca sa-si formuleze concluziile):
– fie e obligatorie aceasta asigurare si atunci aplici sanctiuni ca sa poti impune transformarea din facultativa_de_facto in obligatorie
– fie nu o mai declari obligatorie si atunci nici nu mai ai de ce sa aplici sanctiuni.
Nu poti sa le ai pe amandoua, si nici chiar obligatorie dar si obligatorie in acelasi timp. Decat daca chiar crezi, ca mai sus, ca Mos Craciun exista … 🎅 😁
Altfel, orice explicatii bine imbracate in expresii frumoase se reduc la asistenta sociala pe banii lu’ Dollo si a altora ca ea (inclusiv eu)!