Aveam un coleg pe vremuri, în presă, care la finalul unei zile în care nu reușea să dea nicio știre își zicea singur: azi nu mi-am meritat salariul! Habar n-am la ce-l ajuta asta, poate-l motiva să fie mai activ a doua zi, să nu se lase pe o ureche. Căci scrisul constant te ține antrenat. Nu mai scrii la fel de ușor după o pauză lungă. Constat asta de fiecare dată când fac pauze mai lungi aici pe blog, și de fiecare dată când zic că scriu mă autocenzurez considerând că tema/subiectul nu sunt destul de importante sau că deja au fost dezbătute și în dungă pe Facebook. Am decis azi să încerc ceva nou: un soi de raport săptămânal de viață, ca un jurnal public, că tot îmi plac mie jurnalele în ultima vreme. O să încerc să scriu în fiecare duminică ce mi-a atras atenția peste săptămână. Mă va ajuta să revin la disciplina veche a scrisului și poate că o să vă placă și vouă.
*terapie pentru mentori și bloggeri
M-a întrebat săptămâna asta o fostă colegă de presă, plecată și ea în lumea largă, de ce nu mai scriu, și mi-a spus să îmi recunoaște motivele, că și pe ea o încearcă: deznădejdea, lipsa de timp sau de sens. Mai multe satisfacții îmi dă grădinăritul. Apoi m-a dat pe spate cu ceva ce mi-a spus așa din senin: că am fost unul dintre mentorii ei de profesie și de viață. Am fost surprinsă să aflu asta, pentru că am fost colege într-o perioadă tare stresantă și frustrantă pentru mine, când eram șefa secției Social de la Evenimentul zilei (înainte de 2008, când EVZ era deținut de Ringier) și nu eram deloc mulțumită nici de mine, ca șef, nici de rezultatele echipei mele. De fapt n-am fost niciodată un șef bun (deși am ocupat funcția asta pe la toate ziarele la care am lucrat), pentru că nu am știut să motivez oamenii și mie mi-ar fi plăcut mai mult să scriu eu, nu să-i pun pe alții să scrie. Totuși se pare că din afară s-a văzut altfel, bunăoară dinspre fata asta. Chiar dacă discuția noastră a sunat așa ca în filmele americane, când știi că vine atomica și își spun ăia între ei: a fost o onoare să lucrez cu dvs, sir!, admit că mi-a picat tare bine. Am râs un pic pe seama acestei discuții și ne-am văzut de treabă.
La fel de bine mi-au picat reacțiile voastre la apelul meu către țară. Nici aici nu mă așteptam, iar comentariile și aprecierile venite și aici și pe email au fost incredibil de calde și plăcute. Mi-au făcut bine și mi-au mai redus un pic din sindromul impostorului care mă guvernează și sabotează aproape tot timpul. În plus, am câștigat 37 de abonați noi ca urmare a acelui apel și, o premieră pentru mine, după 15 ani de blogăreală am primul meu subscriber recurent, lunar. Pff, no pressure, cum zice americanul 🙂
*uite de aia moare printul
Și dacă tot am zis de subscriberi, să zic și eu cei doi cenți ai mei despre scandalul Ringier – GSP. De fapt nu neapărat despre acest scandal anume, ci despre ipocrizia asta a publicului de a pretinde să continue să existe ceva la care el, publicul, nu prea contribuie. Uneori nici cu niscai cuvinte de laudă, darmite cu bani. S-a dat lumea cu fundul de pământ că nu se mai tipărește ziarul, dar lumea nu mai cumpără demult nici ziare, așa cum nu cumpără nici cărți. Lumea s-a obișnuit să citească pe Internet și să fie gratis, confundând munca de a documenta un articol cu prostioarele pe care le scriu influencerii de rit nou pe Internet.
Desigur că prima vină ne aparține nouă, ăstora care am făcut presă în ultimii 30 de ani în care am avut șanse să o facem bine, corect, dar n-am făcut-o, pentru că interesele economice au fost mai puternice decât cinstea și gramatica. Presa românească democratică a fost un amestec de diamante și noroi, așa e și acum, cu tot mai puține diamante, iar faptul că publicul nu se implică să plătească, oricât de puțin, pentru produsul pe care-l consumă și apreciază va duce la dispariția acelor puține diamante. Niciun patron de presă nu va avea altruismul de a finanța ceva ce nu-i aduce un profit, fie că e financiar sau politic. Iar dacă noi, cititorii, nu ne plătim ziariștii, vom rămâne pe cap doar cu cei plătiți de politicieni și de infractori.
Desigur, maniera în care Ringier a decis de pe o zi pe alta decapitarea ziarului și apoi desființarea ediției print este într-adevăr un abuz, pe care probabil n-ar îndrăzni să-l facă în țările cu apă caldă pe unde mai au afaceri. Dar poate că acolo există niște legi care apără jurnaliștii și jurnalismul. La noi inclusiv Clubul Român de Presă – despre care n-am mai auzit de ani de zile, nici nu știu dacă mai există – era de fapt o organizație patronală, nu una de protejare a breslei. Desigur, au existat și încă mai sunt niște sindicate. Într-unul dintre ele mă tot invita o prietenă să mă înscriu, deși nu mai sunt jurnalistă, doar pentru că așa poți câștiga un spor nesimțit la pensie. Bine, nesimțit în sensul că e nemeritat, nu că s-ar compara cu alea din justiție.
Am refuzat să mă înscriu din două motive – unul că mi se pare jenant s-o fac acum, doar pentru acest câștig incorect față de ceilalți pensionari (cum mai scrii tu, jurnalist cu spor de pensie suplimentară, despre pensiile nesimțite din justiție și ordine publică?!) și doi, pentru că m-am uitat la ce prostii naționaliste, antieuropene și pe alocuri rasiste scriu unii de prin sindicatul ăla și mi-a fost iar jenă să fac parte din așa ceva. Rămân la ideea mai veche că jurnaliștii noștri sunt breasla care a știut cel mai puțin să-și ceară drepturile, atât în fața patronilor cât și a politicienilor, și atunci te întrebi pe bună dreptate cât de buni au fost ei să scrie în interes public, dacă s-au descurcat așa de prost în interesul lor? Nu intră aici leprele care s-au vândut cui a dat mai mult, ăia nu au fost niciodată în interes public.
*țara ca o gaură neagră
Și apropos de interesul public. V-am povestit cum onor Guvernul le-a dat pensionarilor cu pensii mici, sub 2000 de lei, câte un ajutor la pensie, de 800 de lei, în două tranșe. Primii 400 au fost dați prin ianuarie 2023, a doua tranșă în octombrie. Pe mama a afectat-o în sensul că din cauza acestor 400 de lei a fost anunțată că nu se mai încadrează la venitul necesar pentru cardul de energie, adică acei 700 de lei cu care putea să plătească căldura sau curentul iarna asta. Cel puțin așa credem, căci nu scrie motivul în acea înștiințare primită de la Ministerul Fondurilor Europene, ci doar că nu mai are dreptul.
Am sunat la Poștă, am trimis pe email actele doveditoare, nu am primit niciun răspuns, e ca o gaură neagră acolo. Problema e că această acțiune cu cardul de energie este o combinație între mai multe ministere și instituții (Fondurile Europene au dat banii – din PNRR – Ministerul Muncii a dat baza de date cu pensionarii eligibili, ANAF și Ministerul Finanțelor i-a căutat la venituri și Poșta Română a tipărit cardurile și gestionează decontările facturilor de energie) și deși există un număr scurt de apelat pentru reclamații și o adresă de email (ambele gestionate de Poșta Română) în realitate nu rezolvi nimic prin aceste două mijloace. Așa că m-am apucat să le fac solicitări de informații la toate aceste ministere, conform Legii 544/2001, în care le-am cerut să-mi spună cum gestionează ei situația, căci aflasem de la telefonul dat la Poștă că sunt mulți pensionari în cazul mamei.
Am primit cel mai prompt răspuns de la Ministerul Muncii (în trei zile), care m-a informat că nu ei au tipărit cardurile (asta știam) și că în jur de 70.000 de locuri de consum din 2,1 milioane, câte au primit cardul de energie, nu mai sunt eligibile în iarna asta, dar că săptămânal se fac verificări și că cifrele sunt în continuă schimbare. Ministerului Fondurilor Europene i-au trebuit trei zile numai ca să-mi răspundă că au înregistrat solicitarea, iar Poșta mi-a scris după două zile că îmi mulțumește că sunt interesată de activitatea lor și că o să-mi răspundă. Nu se știe când. Între timp cel puțin 70.000 de pensionari au luat țeapă, ca și mama, cu a doua tranșă a cardului de energie.
Poate că se va rezolva situația, deși deocamdată aceste carduri nu sunt valabile decât până la finalul lui decembrie și e foarte posibil să nu mai apuce să plătească ceva cu banii ăia, în ritmul ăsta săptămânal de „rezolvare” a încurcăturilor. Se discută să se prelungească valabilitatea până în martie, cum ar fi logic, ca să poți plăti căldura cu ele, mai ales dacă Hidroelectrica nu-ți trimite facturile, însă nu pot să nu remarc batjocura în care se lucrează și aici. Pe site-urile acestor autorități nu găsești decât informări triumfaliste, despre cum au alocat ei 1,44 miliarde de lei pentru plata facturilor, dar dacă ai ghinionul să te încadrezi la erori ești singur în fața găurii negre din care nu ți se răspunde nimic. Un telefon la care ți se spune că nu ești singurul în situația asta și un email la care nu răspunde nimeni. Pensionarii care nu au un copil care să insiste și să trimită emailuri și să sune, cum tot fac eu de aproape o lună, rămân fără banii ăștia, care sunt totuși de un real folos. Și mă întreb oare ce face Guvernul cu banii ăștia câștigați în urma țepuirii unor pensionari? 70.000 x 700 de lei = 49 de milioane, aproape 10 milioane de euro, nu-i de colo.
Mama îl vede la televizor pe Ciolacu și pe acoliții lui din Guvern cum se laudă că ajută pensionarii și mă sună să mă întrebe cum de nu reușesc să dau de nimeni să rezolv situația. De frustrare m-am gândit luna asta la situațiile alea de pe vremuri, când niște disperați se aruncau în fața convoiului lui Ceaușescu doar ca să-i înmâneze o scrisoare. Își imaginau probabil că ăla nu știa ce se întâmpla în țară. M-am văzut și eu aruncându-mă în fața convoiului lui Iohannis, cu talonul de pensie al mamei în mână, dovadă că are 1931 de lei și dreptul la cardul de energie. Noroc că Iohannis se deplasează doar cu avioane secrete și n-am cum să mă arunc pe pistă în calea lui.
Cu sau fără card de energie, Moșii de iarnă s-au ținut sâmbăta asta în condiții optime la mama
*educație proastă, ca zilele doamnei ministru
Săptămâna asta a fost doamna ministru Ligia Deca la o școală și le-a vorbit elevilor despre cât de toxic e mediul online și cum să se ferească. Ea, de exemplu, le-a zis că îi pune pe „colegii” de la comunicare să șteargă comentariile jignitoare pe care le primește pe Internet la orice postează, și dacă nu reușesc ăia să le șteargă suficient de rapid ea le vede și are o zi proastă.
Ar fi trei chestii de discutat aici. Una că CEDO zice că libertatea de exprimare e mai abitir în cazul criticilor aduse politicienilor – adică dacă ești politician ar trebui să suporți mai mult hate decât un om obișnuit, că cetățeanul are dreptul să te critice, să te ironizeze, că măcar atâta să aibă și el dreptul, dacă tot îți bați joc de el – vezi cazul cu pensionarii și cardul de energie de mai sus. Sau chiar cazul cu elevii cu medii de 2 sau 3 care iau burse de merit, datorită ordinului dat de doamna ministru, probabil într-una din zilele alea proaste.
Și doi ar fi că instituțiile publice din România (că nu e Ministerul Educației singurul) au angajați plătiți din bani publici ca să cenzureze feedback-ul populației la adresa miniștrilor (plătiți de asemenea din bani publici), deși cu siguranță că s-ar găsi ceva mult mai util de făcut prin ministerul ăla sau dacă nu, de banii cu care-i plătesc pe oamenii ăia să șteargă comentarii mai bine ar trage apă și WC în școlile care n-au.
A treia chestie este totuși incapacitatea comentatorului român de Internet să aducă cuiva o critică, fie ea și neconstructivă, fără să se lege de aspectul fizic, de trecutul, sexul, culoarea sau de familia preopinentului. Și aici aș zice că libertatea asta de exprimare n-ar trebui să fie garantată și pentru maimuțe. Admit că politica și viața în România te aduc la disperare, dar nu găsesc că ajută la ceva turnatul de lături în capul politicienilor. Fie măcar și pentru a nu-i descuraja pe unii de bună credință care ar vrea să se bage vreodată acolo. Dacă cerem ca politicienii să aibă musai mațe pentru acest fel de job atunci n-ar trebui să ne așteptăm de la ei să aibă și umanitatea necesară unor decizii sensibile. Căci ne dorim de fapt niște brute nesimțite.
*cu homofobii la bine și la rău
Și dacă tot veni vorba de oameni noi în politică, iat-o și pe doamna Lasconi care a oripilat electoratul progresist cu declarațiile ei homofobe din categoria n-am nimic cu gheii, dar să stea la ei în dormitor. Aici întrebarea ar fi de fapt care mai e electoratul USR, căci după epurările succesive din acel partid în care au mai rămas doar ăia care nu au vrut să plece, e greu de spus care mai e doctrina. Nu că ar fi avut vreuna vreodată. Și Nicușor Dan și Clotilde Armand fac parte din același cuib homofob din care au mai ieșit câțiva în frunte, ca păduchii, și iată că tot i-am ales la primării. Iar eu una cel puțin nu regret că l-am ales pe Nicușor, consider că este deocamdată cel mai bun vot cheltuit de mine, deși clar nu rezonez cu el pe toate palierele.
Dar una e la primărie, unde cât de homofob ai fi tot trebuie să lași o Gay Parade pe străzi că te obligă legea, și alta e la (euro)parlament, unde chiar tu faci legea și s-ar putea să votezi cum consideri tu că ar trebui să facă lumea sex în dormitor, adică musai creștinește și nu altfel.
Pe de altă parte, problema nu e neapărat la ce scot pe gură oamenii din USR, ci la cât de îndreptățiți ne considerăm noi să fim dezamăgiți de ei. Cu politicienii e cam ca și cu presa. Ai pretenția să-ți livreze marfă bună, de calitate, dar gratis. Că tocmai ce ziceam mai sus că oamenii nu vor să se implice în politică. De fapt nu considerăm că e gratis, că le dăm votul, doar că votul vine de la mai mulți și nu toți gândim la fel. Și aici ajungem de fapt la esență: oamenii sunt diferiți și se pot uni temporar în jurul unei idei, cum ar fi anticorupția, dar continuă să gândească diametral opus despre minoritățile sexuale, migrație sau fumatul de iarbă. Cam ăsta cred că e cazul USR.
Nu pot să zic că sunt așa de surprinsă sau dezamăgită de noul scandal din USR, partidul pentru care am făcut voluntariat în primul lui an și am donat chiar bani, dar acum chiar mă pun în situația de a nu mă mai duce la vot, căci cu cine să mai votez?
*pepeni galbeni și pisici
La moșie vremea asta ciudată a făcut să rodească niște pepeni galbeni ieșiți complet neașteptat din semințele aruncate la întâmplare. Sunt trei pepenași ca niște nuci care îmi fac în ciudă că astă primăvară, când am pus semințe de pepene galben în cuiburi, frumos, în pământ proaspăt săpat, nu a ieșit niciun fir, în schimb au crescut și chiar rodit acum, în noiembrie, aici lângă pompa de apă, unde clătim tava în care mâncăm pepeni vara.
Unul din cei trei pepeni care nu vor apuca să se coacă
Cam atât pentru săptămâna asta, văd că m-am întins cât pentru o lună, deși îmi imaginam când am început că vor fi maxim câteva paragrafe. Îmi propuneam să scriu concis 🙂 Dar am băut niște must în timpul ăsta, din primul meu must făcut la moșie, și nu m-am mai oprit. Am scris cam 2500 de cuvinte, cât încăpeau pe vremuri într-o pagină de ziar cu tot cu poze. Timp de citire 10-12 minute. Data viitoare voi fi mai scurtă.
Vă las cu Garfield, cel mai răsfățat motan de la moșie.
Garfield
Pentru mine a fost destul de puțin.
Viata lungă ii doresc acestui raport săptămânal, ca are subiecte din care sa se hrănească.
Cele mai bune cadouri sunt cele pe care nu le aștepți, mai ales luni dimineață când ai nevoie de inspirație, iar Dollo scrie cu umor și e generoasă cu timpul și comentariile ei.
Ca de obicei, un articol spumos pe care l-am citit cu placere..
Este un articol bun, nu prea lung asa cum crezi,
Bine ai revenit!
Daca te referi la uzpr, e ceva sinistru intr-adevar, un fel de gashca de fosti militari (cel putin) care la un moment dat au avut intrare la Gabriel Oprea si au fost declarati ‘de utilitate publica’; asa au ajuns astia singura organizatie de ziaristi cu indemnizatie oficiala. A fost un material pe PressOne pe vremuri.
Am remarcat printr-un comitet de conducere de-al lor si vreo 2 nume pe care le stiu din presa locala, cozi de topor, scriu de peste 50 de ani la secera si ciocanul, pe care dupa revolutie au redenumit-o si la un moment dat au preluat-o ca sef & adjunct. Am facut o documentare prin arhiva respectivei publicatii si i-am gasit inainte de 89 mancand tot cacatul imaginabil (faceau, prin rotatie, paginile despre tovarasu), plus o doza de penibil pe care nici eu nu mi-o imaginam (din doi tineri care debutasera la sfarsitul anilor 60 ca redactori la cultura, respectiv sport, ajunsesera in anii 80 sa umple cu indarjire pagini intregi de indemnuri la productie cat mai mare in agricultura, sa-i certe efectiv pe oameni ca nu fac indeajuns de mult. Specialisti in usa grajdului.
(evident, in primele zile ale lui 90 au inteles imediat cum bate vantul si s-au lipit de cine trebuie; ziarul a fost, luni de zile, un fel de Azi/Dimineata local, de o violenta care mi-a intors stomacul pe dos)
Acum sunt amandoi veterani respectati, unul dintre ei e aproape un fel de patriarh al presei locale (cel putin in unele cercuri). Ai ratat sansa sa-ti fie sef.
Dap, ei sunt.
Măi, dar eu nu înțeleg următoarea chestiune. Așadar, UZPR este ceva sinistru, pentru că, presupun, organele sale de conducere sunt populate de dubioși. În același timp, conform unui interviu din aprilie 2020, avea 3508 membri cotizanți, și îndrăznesc să cred că nu-s chiar toți cozi de topor. Asta permite implementarea unei manevre numite în engleză „hostile takeover”. Pe românește, Dollo și prietenii săi neînscriși în sindicat se organizează să contacteze cât mai multe persoane neînscrise în sindicat dar eligibile, pentru efectuarea operațiunii. Înaintea unei adunări generale ordinare, întreaga rețea se înscrie subit în sindicat și solicită alegeri generale. Factorul surpriză paralizează conducerea care nu poate lua măsuri eficiente în timp util, și gata!
E o negresă celebră pe net care a spus asta: ain’t nobody got time for that! 🙂
Buna,
Am scris un comentariu si saptamana trecuta, dar cumva nu a aparut – sunt aproape sigur ca nu am vazut vreun mesaj de eroare.
Nu eram abonat si te citeam plecand de la FB
Acum m-am abonat cu usurinta si am primit email-urile unde trebuie, sigur vor determina mai multe citiri din partea mea.
Trebuie sa aranjezi mai bine emailul ala.
S-a rezolvat 🙂
Comment doar pentru meschinaria statului: Fac economie la orice nu e dedicat castei privilegiate care ne conduce. Da, chiar daca e meschin, astia cu sume mici sunt mulți.
Eu as fi avut dreptul la vaccin antigripal anul asta, doar ca au schimbat procedura : nu le mai primește medicul de familie, te duceai o data si rezolvai. Te duci o data, iei reteta, cumperi vaccinul, il tii la rece si te duci iar la medicul de familie sa ti-l faca. Evident ca m-am lipsit. L-am cumpărat si administrarea a costat si ea, ca m-am dus unde aveam treaba, nu ma plimb aiurea în tramvai doua seri. Îmi imaginez insa ca unii (ex. pensionari) s-or fi lipsit de tot.
Altfel, eu m-am bucurat de sumar 😊
Probabil medicii de familie se bucură că le-au mai luat o chestie de pe cap. Da, chiar ar fi un subiect ăsta cu câte „economisește” statul de pe urma batjocurilor mici și dese.
A mea oricum se străduiește sa ma convingă ca n-am nevoie de vaccinuri, eu cred ca nu-i pare rau deloc 😂
În clădirea în care funcționează cabinetul medicului meu de familie este și o farmacie (încă vreo 3-4 la 2-10 minute) de mers pe jos.
La mine a funcționat la modul: am primit rețeta și mi s-a făcut vaccinul în cabinetul medicului, am coborât și am cumpărat vaccinul (compensat 100%, în ciuda susținerii mele că-l pot cumpăra, medicului m-a căutat de bube până a găsit motiv de compensare) și m-am întors 2 etaje la cabinet și l-am dus medicului pt următorul pacient.
foarte bine ca v-ati apucat de rubrica asta. obligatoriu poze cu pisici, la sfarsit, la inceput, oriunde 🙂
am observat totusi ca doamna Lasconi a fost apreciata pentru comentariile ei, chiar de multi useristi. nu mai zic de auristi si restul. oricum din interviul acela se vedea clar ca nu are vreo intentie sa ajunga la bruxelles, nici macar nu s-a pregatit pentru cele 2-3 intebari simple si previzibile.
succes in lupta cu statul gargamel.
apropo daca vreti sa omorati ceva neuroni, recomand interviul lui ciuca de la digi, unde zice foarte mandru ca el n-a fost in niciun concediu in afara tarisoarei noastre, romaniaaa 🙂
Păi când ești primul pe listă ce pregătire îți mai trebuie? 🙂
Poti sa explici ce anume e homofob la Elena Lasconi? Pentru un grup de oameni care spun ca promoveaza iubirea mi se par exagerate reactiile la declaratiile ei.
In ceea ce priveste alegerile pentru Parlamentul European cred ca Elena Lasconi a scapat de o grija in plus prin faptul ca a fost scoasa de pe lista. Majoritatea persoanelor care se declarau ofensate vor trebui sa caute acum alt motiv sa nu mearga la vot.
Definiția homofobiei: aversiune sau teamă patologică (fobie) care se manifestă printr-o discriminare sau ură față de persoanele cu o orientare sexuală alta decât cea heterosexuală, în principal față de homosexuali. Doamna a spus că ea e creștin ortodoxă și că nu vede familia decât cea formată dintre un bărbat și o femeie, că a votat DA la referendum. Apoi a întors-o că ea nu are nimic cu gheii, câtă vreme nu îi deranjează pe ceilalți. Nu a explicat cu ce o deranjează legalizarea relației de familie dintre două persoane de același sex, dar din „convingerile” exprimate reiese că dacă ar fi pusă în situația de a vota o lege pentru recunoașterea familiilor LGBTQ, ea ar fi împotrivă. Asta înseamnă discriminare, întrucât doamna este politician și funcționar public, plătit inclusiv din taxele și impozitele persoanelor cu alte orientări sexuale decât cele ortodoxe, dar cărora ea, prin convingerile personale transpuse în viitoare politici publice, le refuză aceleași drepturi de care beneficiază persoanele heterosexuale.
Că voia sau nu să ajungă la Bxl nu contează. Alt motiv pentru a nu merge la vot tocmai a ajuns pe locul 1 pe listă, în locul doamnei Lasconi :))
Ai dreptate, nu stiam si de partea cu discriminarea din definitie. Multumesc
Sa traiasca ani multi noua rubrica! Citesc de destul de demultisor – de pe vremea dubitrei parcate in fata Postei Vitan.
Nu sunt abonata- intru eu destul de des pentru ca imi place tare mult ce si cum scrieti.
Ma amuza povestile cu pisici, mai ales, pentru ca in curtea casei mamei – unde sunt momentan partial relocata- aveam in vara vreo 12 – au ramas 9 acum – autodeclarate stapane :).
Oho, dubița albă din Vitan, ce vremuri!