Toată iubirea din cozonaci și sarmale – 10′#8

Despre nevoia de proteste și importanța lor, despre nevoia de sens și de rezultat și nu în ultimul rând despre cozonaci și sarmale. Crăciunul 2023

De când am început să scriu rezumatul ăsta săptămânal de zece minute (deja a ajuns la nr. 8), ca să-mi păstrez antrenamentul de a scrie, dar și ca să-mi aduc aminte ce trăiesc, îmi scriu aproape zilnic aici, în ciornă, diverse însemnări de peste săptămână. Și constat la finalul săptămânii, când mă apuc de scris rezumatul, că unele parcă nu mai sunt așa de acute cum le-am simțit în ziua în care le-am scris. Asta ar trebui să ajute, poate, la o vedere mai relaxată a situației.

Bunăoară, a fost acea săptămână din an în care se vorbește mult despre Revoluție. Suntem cât se poate de relaxați pe tema asta. Ne era mai bine înainte.

*Alegeți o parte, nu stați de-o parte

De exemplu azi, în duminica dinaintea Crăciunului, mi se pare departe ziua de luni, cu drumul dis de dimineață până la București și înapoi, „doar” ca să fiu alături de Emilia Șercan, în protestul ei din fața Parchetului general.

De fapt, la scara evenimentelor și a istoriei probabil nici nu contează. Prezența mea și a altor câtorva foști sau actuali jurnaliști, alături de ea, acolo, a contat mai mult pentru psihicul ei, să vadă că nu e singură împotriva sistemului, și în mod clar a contat pentru noi cei câțiva. Pentru mine cel puțin a contat că mi-a dat senzația că fac ceva, o declarație, ceva ce n-am mai făcut demult, de pe vremea când ieșeam în stradă cu iluzia că apărăm justiția. M-a întrebat cineva dacă sperăm să obținem ceva cu asta și mi-am dat seama că exact asta m-a dus acolo, faptul că nu mai sperăm nimic. Dar că am nevoie măcar să știu că fac ceva, nu stau doar cu mâinile în sân și disper.

Habar n-am de unde vine această vină pe care o simt că nu fac nimic ca să fie mai bine. O fi ceva de rit nou, care ni se inoculează prin informațiilor despre ce (credem că) fac ceilalți. Sau o fi ceva care vine cu vârsta. La mine clar e a doua, căci spre rușinea mea nu am ieșit la protest nici în 89 (atunci habar nu aveam de capul meu), nici la mineriade, nici multă vreme după aceea, când de fapt nici n-au prea mai fost mișcări ample de stradă. Iar ca jurnalist întotdeauna m-am mințit cu ideea că de fapt eu trebuie să consemnez, nu pot fi nici de o parte, nici de alta. Privind în urmă cred că e greșit, trebuie să alegi o parte.

În caz că tocmai ați ieșit de sub o piatră și nu știți de ce protestează Emilia Șercan, uite aici un interviu cu toată tărășenia.

*Ce e mai rău decât corupția politică

Aseară m-a culturalizat domnul inginer cu un film vechi, care se găsește gratis pe net – Z, de Costa Gavras. E cu niște monștri sacri francezi, dar inspirat din fapte reale petrecute în Grecia în anii 60, când au avut o dictatură militară. E trist, dar interesant de văzut că într-o situație în care puterea, armata și poliția își dau mâinile ca să mușamalizeze o crimă politică, există destul de mulți cetățeni și oameni din justiție dispuși să meargă până la capăt ca să scoată adevărul la lumină. Desigur, în final strică totul niște judecători, ca în viața reală…

De văzut, în caz că aveți seri libere și nu vă ajunge realitatea românească. Se poate și mai rău decât corupție politică democratică, se poate dictatură militară combinată cu creștinopatie.

* De ce o să boicotăm Auchanul

Tot din categoria alegerii unei părți, săptămâna asta unii dintre noi, aflați de partea asta a activismului, ne-am inflamat la vestea că un dezvoltator imobiliar celebru – alde One Properties, sigur ați văzut prin București multe clădiri sau șantiere de-ale lor – a cerut și obținut în instanță dizolvarea a două organizații civice destul de cunoscute: Miliția Spirituală și Asociația Salvați Bucureștiul. Despre Miliție știam de anul trecut chiar de la liderul ei, care a preferat atunci să păstreze tăcerea pe subiect. A explodat, însă, acum, când același imobiliar a obținut și desființarea asociației fondată de Nicușor Dan (înainte de a face USR), și cu care s-a tot pus contra multor dezvoltări imobiliare abuzive, cam cum sunt majoritatea pe meleagurile noastre. De aici și numeroasele voci împotriva lui.

Desigur că există și partea cealaltă, a celor care vor construcții oricum și oriunde, căci altfel nu ar fi arătat orașele noastre cum arată azi, adică fără cap, înghesuite, niște ghetouri scumpe și de prost gust, care emană șpaga prin toți porii betonului și ai sticlei. Dar de vină nu sunt dezvoltatorii, firește, ei vânează doar profitul, ci autoritățile care ar trebui să aibă planuri urbanistice și reguli care să apere interesul public, fără să-l nedreptățească pe cel privat. Cam așa s-a dezvoltat vestul ăla pe care-l admirăm.

Asociațiile dizolvate de One Properties au atacat în instanță autoritățile și avizele emise de ele, pentru o investiție pe care One Properties și Auchan o fac în zona Floreasca. Cele două asociații (de fapt există și o a treia) au cerul anularea unor autorizații emise prost de autorități, cerând ca investiția să se facă cu acordul cetățenilor din vecinătate și cu respectarea vieții acestora. Organizațiile au atacat primăria, agenția de mediu și s-au trezit că luptă de fapt împotriva celui mai potent dezvoltator imobiliar, apărat de firma de avocatură a unui fost ministru de justiție liberal. Nu numai că banii au câștigat procesele, dar au cerut și dizolvarea asociațiilor tocmai ca să nu le mai pună probleme pe viitor. Desigur, pretextul a fost că n-au avut bani ca să plătească cheltuielile de judecată (care sunt, firește, foarte mari pentru oricine, nu numai pentru un ONG care trăiește din proiecte și donații), însă motivația reală, admisă și în instanță și în dreptul la replică dat în presă, a fost asta, că asociațiile astea trebuie să-și cunoască lungul nasului, să nu pună bețe în roate unor investiții de miliarde. Descrie destul de clar Mihai Bumbeș toată situația.

Ce mi s-a părut mie trist a fost că am văzut la absolut toate luările de poziție pe temă (și pe fb și în articolele de presă) reacții de bucurie la vestea că un dezvoltator privat reușește, cu bani, în instanță să închidă o inițiativă cetățenească, pentru că prea se punea de-a curmezișul sfintelor investiții civilizatoare. Desigur că nu toată societatea civilă e imaculată, și între organizațiile neguvernamentale e atâta impostură câtă e și în politică și în societate în general, dar esența democrației e că existența unor voci diverse, contra, este un beneficiu pentru toți, chiar dacă aparent e greu de înțeles. Cum te poți bucura că moare o voce civică, chiar dacă nu ești de acord cu ea, dar nu te îngrijorezi că rămân singuri la butoane niște politicieni corupți care vor face nestingheriți ceea ce au făcut deja de am ajuns aici. Iar a te bucura, ca cetățean, de moartea unei organizații civice care militează pentru un urbanism prietenos cu mediul și cu oamenii e la fel de stupid ca bucuria unui condamnat că i s-a comutat pedeapsa din decapitare în detenție pe viață.

33 de ani de democrație și mulți români nu numai că nu donează bani sau timp pentru organizații neguvernamentale și cauze civice, dar li se pare chiar un lucru bun desființarea lor, pentru că îndrăznesc să se opună „progresului” reprezentat de niște betoane. Ar fi înduioșătoare dacă n-ar fi tristă dovada atașamentului profund al unora pentru capitalism, deși ei abia au după ce bea apă exact din vina capitalismului veros care-i plătește prost și le ține discursuri despre depășirea condiției prin forțe proprii.

Nu știu ce vor face alții, am văzut că se strâng bani pentru plata datoriei Asociației Salvați Bucureștiul și în felul ăsta se speră că la recurs nu va fi dizolvată, ca Miliția Spirituală. Mie mi se pare că cei cu care se luptă ei nu vor de fapt banii, ci doar să le închidă gura, iar a strânge bani pentru asta e ca și când ne-am cumpăra dreptul de a protesta. Domnul inginer zice să-i boicotăm pe ăștia de la Auchan, de la care ne facem cumpărăturile săptămânal. Ceea ce nu e o idee rea. O să cumpărăm mai scump de la concurență, dar unde nu e scump acum?!

*Cum am ajuns să fac sarmale și cozonaci

Primii cozonaci au ieșit cam bronzați

Într-o seară la telefon m-a întrebat mama ce e ăla „pod-cast”? I-am zis că e un fel de emisiune la radio, doar că e pe Internet. Nu m-a crezut, căci ea tocmai vedea unul la TV. A rămas cu impresia că nici eu n-am habar ce e ăla și s-a concentrat să mă învețe tot ea pe mine câte ceva. Asta, plus grija că moare azi-mâine și nu a lăsat în urmă rețetele de sarmale și cozonac. Așa că joi după masă, cu pisica Toshiba și nenumărate ustensile de bucătărie pe care le-am cărat de la București până la moșie, am adus-o pe mama aici pentru trainingul intensiv de gătit de Crăciun.

Toshiba la moșie Mama față cu bradul nostru de la moșie

Mi se întâmplă deja de ceva vreme transformarea asta, cam de când m-am mutat la moșie și am descoperit bucuriile grădinăritului și am observat ce satisfacție îți oferă faptul că iese ceva din mâinile tale. Crești o plantă din sămânță și ajungi să-i culegi roadele, E ceva palpabil, spre deosebire de meseriile multora dintre noi, în care nu reușim să vedem foarte clar sau deloc rezultatul muncii noastre. Iar asta e important pentru mine în ultimul timp. O fi tot vreo chestie de vârstă. Așa am început și să gătesc destul de mult – mă rog, e și pentru că lucrăm de acasă și e mai comod așa – și chiar să fac lucruri pe care am considerat mult timp că nu le voi face niciodată. Cum ar fi sarmale sau cozonac.

Cu cozonacul nu mă omor (sunt mai mult a chec person), iar sarmalele mi s-au părut mereu prea elaborate ca să merite efortul. Dar pentru mama și ideea de a fi alături de ea cât mai mult în timpul care ne-a rămas am făcut anul ăsta pentru prima dată în viață și sarmale și cozonaci. 100 de sarmale fix și 5 cozonaci 🙂

Pentru sarmale am mai muncit câteva ore și după, ca să editez filmulețul ăsta, dar cu cozonacii n-am mai avut răbdare și nici n-am putut filma toate etapele, căci ostilitățile s-au derulat ceva mai rapid – drojdia a crescut repede, zahărul a trebuit topit în lapte, untul topit separat, mirodeniile, cernut făina, amestecat pe rând, apoi frământat, lăsate să dospească, făcut crema cu nucă și cacao, întins foile, rulat cozonacii, pus la cuptor, frăsunit pe lângă cuptor căci păreau că se ard prea repede de sus și sunt necopți de jos, mama nu e obișnuită cu cuptorul meu electric etc. La final de zi rezultatul a fost satisfăcător, cozonacii arată bine, sunt gustoși, au fost apreciați și de vecin și de domnul inginer, doar mama găsește o satisfacție aparte în autocritica cozonacului pur – că i se pare ei că nu sunt perfecți.

Unul dintre cozonacii mei

Eu sunt relativ mulțumită că am bifat ceea ce spuneam mai sus. Că i-am făcut ei o bucurie. Habar n-am dacă după ce ea nu va mai fi o să mai fac asta. E posibil s-o fac doar ca să-mi amintesc de ea, de gustul sărbătorilor cu ea. Cred că asta e ce ne aduce pe toți „acasă” de sărbători, deși cu siguranță ar fi binevenită o vacanță pe undeva prin lumea largă.

Așa că în seara asta închei într-o notă mai sentimentală, cu speranța că sunteți toți undeva bine, sănătoși, cu voi și ai voștri de sărbători. Ne mai citim zilele astea, căci plănuiesc să nu las să treacă anul fără să scriu și cum a fost la Veneția cu mama – unica vacanță de anul ăsta – și poate o retrospectivă foto, căci am strâns ceva pisici și peisage prin telefon și e păcat să le las doar acolo 🙂

Crăciun liniștit vă doresc!

Crăciunul 2023 la moșie

Etichete: , , , , , ,

8 comentarii la “Toată iubirea din cozonaci și sarmale – 10′#8” Subscribe

  1. Radu 24/12/2023 at 22:36 #

    Craciun fericit si linistit 🙂

  2. Marius Georgescu 25/12/2023 at 08:04 #

    Craciun linistit, Dollo !

  3. ely 25/12/2023 at 12:50 #

    Craciun fericit! 🙂

  4. Liviu 26/12/2023 at 04:49 #

    Creciun fericit !

  5. Mad 27/12/2023 at 22:43 #

    E un aparat de rulat sarmale. Chiar asa se numeste.

    Interesanta reteta cu oua si cartof.

    Bulionul picant e cu ardei iute?

    • Dollo 28/12/2023 at 10:13 #

      Da, i-am zis și eu mamei de aparatul ăla, a zis că e o prostie, că până nu strângi sarmaua în mână nu iese bună, ce vrei, old school. Bulionul da, e cu roșii și ardei.

  6. Mad 28/12/2023 at 20:01 #

    De aratat mamei si poate e util(in viitor) Din ce am citit important e sa fie original(banda aia trebuie sa fie cauciucata)

    Si mai e chestia ca la sarmalele cu varza trebuie curatata foaia de nervuri

    https://www.youtube.com/watch?v=M635aM2y-4Y

    https://www.youtube.com/watch?v=ZMUsdARiObA

  7. Sorina 02/01/2024 at 00:50 #

    Minunat articolul, adorabil videoul! Sa trăiască mama cu sănătate încă mulți ani și sa va bucurați maxim unii de alții ❤️

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Perla Harghitei din Călărași (V)

noi

Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.