Oamenii mărunți din anticamera Fiscului

Statul român nu e pregătit ca să aibă cetățeni educați și nici să le răspundă cu aceeași monedă, dar insistă că pentru starea de sănătate precară și pentru evaziunea fiscală de vină ar fi totuși lipsa noastră de educație

Avea vreo 70+, o haină din blană sintetică din altă epocă, păr cărămiziu buclat sub căciula din același soi de blană sintetică, rujul întins dincolo de buzele veștede, o geantă mare care părea să respire greoi la fel ca stăpâna, sub toate hainele alea dar mai ales sub greutatea dilemei birocratice pe care venise s-o lămurească. Ținea strâns într-o mână un mănunchi de foi și se plimba cu ele indecisă, de la un contribuabil la altul, în holul strâmt de așteptare din fața „biroului unic” al ANAF sector 3.

Fusese, pare-se, înăuntru, dar în loc s-o lămurească funcționarul mai rău o zăpăcise. Își închiriase casa și venise să declare asta la ANAF. Funcționarul i-ar fi spus că trebuie să facă o declarație de venit și pe 2023, deși anul trecut ea nu avusese niciun venit din chirie, pentru că nu închiriase casa decât de anul ăsta. Un bărbat care stătea la coadă ca să intre i-a zis că nu trebuie, că va declara venitul din chirie abia la anul.

– Atunci ăla de ce mi-a zis să fac și anul ăsta? întreabă femeia

– Păi anul ăsta declarați venitul pe anul trecut, continuă bărbatul s-o încurce

– Dar eu abia am închiriat luna asta, se miră ea.

– Atunci declarați la anul, face bărbatul.

– Anul ăsta faceți o declarație estimativă, doamnă, intervine altă femeie din grămada de așteptători.

– Cum vine asta? întreabă ea și mai speriată, deși apărea că ar fi trebuit să știe ce e aia o estimare.

– Scrieți acolo cât ați câștigat anul trecut și cât estimați că o să luați anul ăsta.

– Dar anul trecut n-am luat nimic…

– Atunci treceți zero.

– Și pentru zero trebuie să fac o declarație?!

Discuția a continuat cu intermitențe, femeia căuta o rezolvare în public, deși nu acolo era de găsit. Era aproape 15.30 când am luat și eu bon de ordine în grămada asta, ca să intru la biroul ăla din care știam că n-o să iasă nimic de fapt. Asta e problema mereu acolo, așa era și acum câțiva ani și de când au făcut prostia asta de reorganizare cu „birou unic”, care ne seacă și pe noi, micii contribuabili, și pe ei, micii funcționari puși în spatele birourilor înghesuite, ca să suporte lucrul cu publicul de la 8.30 la 16.30. Sau până la ultimul client, după cum s-a exprimat paznicul, un individ mărunțel care nu părea să se poată apăra pe sine în caz de vreun „client” mai nervos. Noroc că nervii la ANAF se consumă retoric, n-a ridicat încă nimeni pumnul la vreun agent al Fiscului. Bine, și agenții Fiscului știu, pesemne, cu cine nu trebuie să se pună.

Oameni diverși în fața ghișeului unic

Femeia cu blana ieșise din biroul unic la fel cum intrase, ba poate cu o nelămurire în plus, nu înțelegea de ce trebuie să declare ceva ce NU câștigase și funcționarul nu avusese nici timpul, nici răbdarea ca să-i explice. În mulțime erau diverse alte probleme. O femeie care primise o notificare pentru o sumă de care nu avea habar și se grăbea să prindă un tren. Un cuplu care-și lăsase cei trei copii mici singuri acasă ca să vină să-și rezolve problemele la ANAF. „I-am lăsat acasă ca să nu se zică că țiganii își bagă mereu puradeii în față”, motivează femeia în fața unui afiș care spunea că dacă ai copii mici ai prioritate, dar stătea totuși ca pe ghimpi cu gândul la ce-or face ăia mici acasă. O alta venise să întrebe cum de figura cu o datorie pe PFA dinainte de a avea PFA. Eu venisem ca să aflu ce amendă voi primi că n-am declarat că mi-am vândut în 2019 partea de „acțiuni” din bunurile întregului popor, în valoare de 94 de lei, și pentru care ar fi trebuit să plătesc 9 lei impozit.

Toți oameni mărunți, învățați de mici să aibă grijă să nu rămână datori la stat. „Mai întâi îți plătești datoriile la stat și după aia vezi dacă-ți mai rămâne să și mănânci”. Asta a fost filosofia de viață a mamei pe care mi-a lăsat-o și mie moștenire, în lipsă de altceva mai bun. Așa că atunci când am primit notificarea în Spațiul Privat Virtual, ca de obicei într-o vineri după masa, cât să-ți priască week-end-ul, m-au trecut iar fiorii. De data asta măcar exprimarea era ceva mai clară și am înțeles din prima că uitasem să declar pârdalnica aia de sumă.

Am căutat fișa fiscală pe care o primisem când am vândut acțiunile și am completat declarația cu venitul de 94 de lei și impozitul de 9 lei. Dar când am urcat-o în SPV am primit două răspunsuri contrare: o eroare și o recipisă. Care să fi fost corectă? În plus, pe notificare oricum zicea că trebuie să mă prezint la birul unic ca să fiu „audiată conform legii”. Mai era și un număr de telefon acolo, dar suna tot timpul ocupat, așa că mi-am sacrificat câteva ore dintr-o zi ca să văd ce e și cu asta.

Când am luat bonul de ordine, aparatul arăta vreo 21 de persoane în fața mea. N-au fost toți, că unii s-au mai lăsat păgubași pe parcurs, așa că am reușit să intru în biroul unic după mai puțin de o oră de așteptare. Funcționarul aflat la capătul unei zile de lucru cu publicul părea letargic. A verificat notificarea și mi-a spus aproape dezamăgit:

– Doamnă, fiind o sumă atât de mică vă sugerez să așteptați decizia de impunere…

– Dar se vede acea sumă în sistem, că mie mi-a dat eroare când am încărcat declarația?

– Da, se vede, o puteți plăti alături la casierie dacă vreți.

– Păi cât trebuie să plătesc, 9 lei sau îmi dați și vreo amendă?

– E, amendă…

Voiam să mai întreb ceva dar s-a băgat peste mine următorul – soțul doamnei cu cei trei copii acasă – și n-am mai reușit să-i atrag atenția funcționarului. Stătusem o oră la coadă și nici măcar n-am reușit să întreb tot ce voiam. Așa că am trecut alături la casierie, unde erau două doamne mult mai vesele și gureșe. Se vede treaba că la încasat bani nu e același stres ca alături, la explicat contribuabililor de ce sunt f…i pentru sume mici, când alții la știri sunt prinși cu sute de mii de euro în portbagaje.

– Mi-a spus domnul de alături că trebuie să plătesc suma de 9 lei, că se vede în sistem… zic eu la casierie.

– Dacă el a zis 9 lei, 9 lei vă luăm, că noi nu vedem nimic în sistem, vă vedem doar pe dumneavoastră! zice amuzată una dintre ele.

– Dar a zis că ar trebui să vină și o decizie… în general după ce faci o declarație de venit nu trebuie să aștepți o decizie de impunere și după aia să plătești? întreb.

– Nu vine, doamnă, nicio decizie, vă vine direct somație că n-ați plătit, și nu cred că vă doriți asta, conchide colega la fel de veselă ca prima.

Am ieșit de acolo cu chitanța mea de 9 lei, obolul dat statului român pentru îmbogățirea de pe urma acțiunilor „investite” în Fabrica Miraj, timp de aproape 30 de ani. Fabrica nu mai există, e un Kaufland demult în locul ei, iar Rovana Plumb, directoarea fabricii, cred că încă e europarlamentar. Nu știu ea cât o fi plătit la stat de pe urma vânzării fabricii.

De fapt mai mare daraua cu acțiunile astea, că de aia le-am și vândut, tot din cauza ANAF care îmi imputa niște presupuse dividende de un leu sau doi, deși eu nu le văzusem niciodată. Oricum, am scăpat ieftin, puteam să fiu amendată pentru nedepunerea la timp a declarației de venit. Sunt bucuroasă că am reușit să-mi plătesc la zi datoriile către stat, ca să nu stau stresată că cine știe ce mă paște. Ca președintele Iohannis, bunăoară, ce stres o fi pe el săracul cu datoria aia de 320.000 de euro încasați din chirii de pe urma casei ăleia care nu trebuia să fie a lui de fapt.

Acum pot să-mi dedic întreaga atenție și răbdare către cealaltă provocare pe care mi-o oferă statul român: găsirea unui laborator cu fonduri de la Casa de Asigurări de Sănătate unde să-mi pot face analizele de sănătate gratuite, prescrise de medicul de familie luna trecută. Sun deja de câteva săptămâni, aproape zilnic, pe la diverse clinici și nicăieri nu există locuri, iar pentru o mamografie, despre care ni se tot spune pe toate canalele că ar trebui s-o facem anual, noi astea de 40-50 de ani, nici nu poate fi vorba. Pentru mamografii gratuite sunt liste de așteptare până în luna mai. Am fost și eu trecută pe o astfel de listă. Desigur, dacă le vrei mai repede poți plăti echivalentul a 10% (asigurarea de sănătate pe o lună) dintr-un salariu de 1000 de euro și le faci oricând vrei. Dar atunci de ce mai plătești asigurarea, nu? O explicație documentată a dat Europa Liberă, că tot am mai abordat subiectul ăsta pe aici. Pe scurt, plătești mai mult pentru că faci parte dintre proștii care oricum plătesc, în orice situație.

De aia mi se pare hilar când văd prin presă și nu numai îndemnuri din astea la educație și prevenție. ANAF-ul însuși anunța zilele trecute că vrea să ne facă educație financiară, cică să ne învețe despre importanța declarării veniturilor și plata impozitelor. Tot pe noi ăștia cărora ne țâțâie curul când primim o notificare în SPV și nu știm cum s-o rezolvăm mai repede. Ălora care nu plătesc impozite pe principiul „nu vrem să avem de-a face cu ANAF-ul” nu le face nimeni nicio educație. La fel ălora cu evaziunea de miliarde prin diverse scheme politice sau nu. Sistemele informatice ale ANAF se blochează atunci când sunt luate cu asalt de contribuabilii corecți, care vor să se conformeze – vezi e-factura sau RO-eTransport – și ei bat câmpii în continuare despre cum e nevoie de educație pentru conformare. Nu e nevoie de educație, căci cine a putut fi convins cu morcovul s-a conformat deja, acum e nevoie de bici.

În sănătate la fel, se tot lamentează unii și alții că poporul nu e educat, că există gravide care nasc direct fără să le fi văzut vreun medic pe durata sarcinii, că a crescut numărul de cancere tratabile dacă ar fi depistate la timp. Păi dacă atunci când se duc la spital gravidele sunt omorâte cu indiferență sau când vor să-și facă analizele anuale, de prevenție, nu există fonduri și trebuie să plătească încă o dată ca și când n-ar fi asigurați, despre ce lipsă de educație mai vorbim?

Deci nu e că nu are poporul educație pentru prevenție sau ca să-și plătească impozitele și taxele. O anumită parte din popor are și educație, și etică, și un pic de frică de consecințe. Dar nu găsește răspunsul adecvat în partea cealaltă. Pentru că statul român nu este de fapt pregătit să aibă cetățeni educați și uneori mă întreb dacă chiar și-i dorește.

Etichete: , , , , , , , ,

5 comentarii la “Oamenii mărunți din anticamera Fiscului” Subscribe

  1. Maria 26/02/2024 at 15:50 #

    Dap, dar sa știți ca ați scris un articol chiar soft pentru câtă revoltă cred ca simțiți.
    Nu am mai prea avut deca face cu ANAF ul și oamenii lui în ultima vreme, ultima data m-am încăierat cu o șefă de birou de am făcut tensiune 18.
    Dar cred ca cel mai mult ma revoltă polițaii care alungă mamaiele cu leuștean sâmbăta la piață, mă abțin din ce în ce mai greu să nu fiu ireverentioasa cu organele…

  2. Marius 27/02/2024 at 10:54 #

    In Romania, daca esti cetatean corect si iti platesti darile catre stat esti considerat prost! Desigur, daca ti-ai platit darile catre ANAF (ca tot ai fost prost si ai completat Declaratia unica) de ce sa nu le mai platesti inca o data? Ca doar se poate, romanul are frica de ANAF si ANAF-ul incearca sa stoarca si ultimul leut de la contribuabilul corect. Cat despre aia cu „fara numar, fara numar”, florarese si alti afaceristi cu evaziune la vedere … nimic. Daca nu au depus Declaratie, nu au castigat nimic, nu?

    • Dollo 27/02/2024 at 11:10 #

      Nici nu știu dacă florăresele și maneliștii sunt cei mai evazioniști, am impresia că ei sunt doar cei mai vizibili. Sunt alții mult mai mari, în afaceri, și partenerii lor din politică.

  3. Ady 27/02/2024 at 12:50 #

    tocmai mi-am închiriat apartamentul. am depus și declarație de venit.
    pe anul în curs, cu suma provenită din contract, respectiv chiria pe lună x 11 (am închiriat începând cu 1 februarie). d-na de la biroul pt îndrumarea cetățeanului a calculat restul chestiilor, conform sumei care a rezultat din calcul.
    mi s-a spus că declarația pt impozit o depun la anul.
    nimeni nu mi-a zis nimic de anul trecut.
    am terminat destul de repede. anaf sector 1

  4. Nick 08/04/2024 at 18:43 #

    De 25 de ani lucrez cu ANAF! Sunt groaznici! La început, când greșeau, ziceau că au motiv, că au salarii foarte mici. Acum sunt la ei niște salarii foarte bune și din acest motiv s-au angajat toate pilele, fără să aibă habar de impozitare, legislație, iar sistemul on-line e un mare mister pt ei. Acum la ANAF se ține o evidență pe calculator, dar în paralel și prin dosare. Cu toate astea funcționarii nu știu cât ai de plătit, cât ai plătit, de ce apar diferențe, de ce nu e egal impozitul la soț și sotie pt venituri împărțite egal. E un program parcă făcut de elevi de generală, dar sigur plătit ca făcut în Silicon Valley!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia