Focuri care ard mocnit

Cum salvează arderile (ne)controlate de deșeuri mica democrație rurală și națională, în care statul nu-și face datoria, dar nici nu pune biciul pe cetățean.

Acum câteva săptămâni, am început să scriu textul ăsta, iar titlul pus atunci era „Ar trebui să le dăm foc!”. Eram într-o stare acută de nervi și frustrare, cum nu-mi amintesc să mai fi fost vreodată. Apoi am zis să stau să mă mai calmez, naibii, deși cu o instigare la violență toți suntem datori în România lucrului bine făcut, FMM!

Între timp m-am mai luat cu ale vieții. Mi se pare că mi-a mai trecut, dar de fapt nu e așa, ori de câte ori îmi amintesc de situațiile astea, care mi-au rămas pe creier ca niște relații încheiate fără discuția lămuritoare de la sfârșit, simt că îmi urcă în gât o furie pe care n-am mai simțit-o niciodată până acum. Până la urmă am decis să scriu, deși sunt conștientă că nu rezolv nimic cu asta, iar pentru fosta jurnalistă din mine e încă o sursă de frustrare.

Sunt câteva situații distincte care m-au adus în starea asta, aparent fără legătură între ele, însă numitorul lor comun este nesupunerea instituțională. În termeni mai de mahala se spune că statul se pișă pe tine cu boltă. E o practică generalizată, de aici și frustrarea că indiferent ce aș face sunt doar o vacă de muls pentru acest stat incoerent în politici, insolent în răspunsuri, și indiferent în ceea ce te privește, dincolo de a-ți lua banii. Sau cum ar zice domnul inginer: aici ești pe cont propriu!

Ce răspunde Garda de mediu când îi reclami depozite de gunoi ilegale

De când trăim mai mult la moșie am ajuns să vedem fața urât mirositoare a României profunde. Oamenii nu sunt obișnuiți, nu le pasă, nu sunt educați, nici amendați, așa că își aruncă tot ce le prisosește prin gospodărie în natură, pe câmpuri, pe marginea drumurilor, pe malurile apelor, în crânguri, peste tot. Asta deși există lege care amendează aceste comportamente, iar firma de salubrizare vine de două ori pe săptămână și-ți ia de la poartă deșeurile reciclabile și gunoiul menajer.

Cine nu aruncă gunoiul anapoda, îi dă foc în butoaie de tablă special scoase la poartă, ca să se știe, sau direct pe câmp. Asta e deja infracțiune, de la 3 la 5 ani sau amendă, în aceeași lege (OUG92/2021) pe care însă se face toată lumea că n-o cunoaște. Nu există zi de la Dumnezeu în frumoasa Românie rurală în care să nu simți în aer miros de gunoi ars, plastic sau cauciuc. De aia mă apucă nervii deja ori de câte ori îmi mai spun cunoscuții: daa, lasă că stai la țară, aer curat, liniște… Cinstit, aerul e mai curat la București, în traficul ăla blocat de pe Magheru la ora la care ies corporatiștii de la muncă.

Am vorbit personal cu diverși vecini care ard gunoi, le-am explicat că nu e bine, că ne otrăvim singuri aerul pe care-l respirăm și că până la urmă nu e nici legal (asta oricum n-a impresionat pe nimeni niciodată). Mi s-a răspuns invariabil că așa e la țară, că toată lumea face așa, că nici lor nu le convine, dar că oricum nu se poate schimba nimic, că de exemplu au preferat să-și cumpere uscătoare de rufe, pentru că au văzut că miroseau urât rufele întinse la soare, dar nici ei nu au renunțat la arderi.

Unii au mai rărit-o, de gura mea, dar asta nu mi-a asigurat un renume bun în comunitate. Alții dau foc în continuare fără nicio jenă, pretextând că ard doar crengi și lemne, că ce, nici asta nu mai ai voie? Și, în definitiv, dacă nu-mi convine, să plec de unde am venit.

Ultimul care m-a lăsat aproape fără replică a fost un tânăr tată de familie care mi-a zis că dacă vreau aer curat să mă duc la pădure.

Am reclamat și la primărie. O dată s-a sforțat primarul și a scos vreo șase basculante de gunoi aruncat într-un capăt al satului. S-a lăudat chiar că va pune camere de luat vederi, ca să prindă făptașii, dar n-a pus. Satul e înconjurat de gunoaie. În plimbările noastre pe câmpuri am făcut o dată poze unor gunoaie în care se vedeau și identitățile celor care le aruncaseră – un ambalaj cu adresa omului pe el, un bon de parcare cu numărul mașinii. Le-am trimis la primărie și mi-au răspuns că „se confirmă” cele semnalate și că le-au pus în vedere celor doi să nu mai facă. Dar gunoaiele tot acolo au rămas. Doar mie mi-a mai crescut „stima” concetățenilor cu ocazia asta, căci evident că se știe cine e aia care reclamă.

Altă dată, exact acum un an pe vremea asta, de „Urlărie” am sunat la poliție – unde n-a răspuns nimeni, că era week-end – pentru că vecinii mei formaseră o grămadă organizată de cauciucuri vechi cărora le-au dat foc în drum. Așa e tradiția de lăsatul secului, mi s-a spus a doua zi. Să arzi cauciucuri, ce dacă e toxic, e doar o dată pe an. În restul anului nu e tradiție, e obicei.

Gunoiul din canalul de irigații, 22 februarie 2024

În fine, iarna asta am tot asistat la creșterea unei grămezi de gunoi în canalul de irigații vecin cu autostrada, exact sub podul care traversează și autostrada și canalul. Gunoiul se întinde de altfel pe toată lungimea drumului care leagă satul nostru de orășelul Fundulea, dar acolo în canalul de irigații era grămada cea mai mare, după cum se vede în poză. E gunoi aruncat de oameni din zonă, că nu vine nimeni din altă țară s-o facă, deși primarul susține că ar fi dubițe cu gunoi cărat de la oraș, din renovările apartamentelor, pe care micii întreprinzători le cară aici, contra cost și le abandonează pe unde pot. Căci nici orășenii nu vor să plătească la primărie să li se ia gunoiul rezultat din renovarea apartamentelor și preferă să le dea ceva unor băieți cu duba care le promit că-i scapă de problemă.

Poate fi adevărat, doar că micii întreprinzători sunt de fapt oamenii locului, unii au dubițe cu care fac naveta în București, și când se întorc seara acasă își lasă pe drum și micile câștiguri făcute cărând gunoiul orășenilor încoace. Munca la negru a construit toate casele astea în regie proprie pe care le vedeți în toate satele, și a sădit și consolidat în mentalul rural ideea că aici nimeni/statul nu te ajută, dar nici nu te împiedică. Practic ești pe cont propriu, te descurci.

Revenind la problema mea cu gunoiul, căci se pare că n-o mai au și alții, și neștiind cui aparține acest drum și toată zona presărată cu gunoaie, m-am gândit că cel mai nimerit ar fi să sesizez Garda de mediu. Să facă ei anchetă să vadă cine răspunde de zonă. După ce am scris emailul aveam chiar remușcări, că să vezi că o să vină Garda de mediu și o să amendeze autoritățile că au permis acumularea de deșeuri și o să-mi bată obrazul primarul că de ce nu m-am dus la el mai întâi, adică ce, nu m-a ajutat el de fiecare dată când i-am zis de gunoaie sau ce…?!

Da, încă mai am naivități din astea inexplicabile.

Canal de irigații în Bărăgan, 22 februarie 2024

La câteva zile după ce am scris reclamația, am și primit răspuns. Cu deosebită considerație, comisarul șef m-a trimis la… primărie:

Răspunsul Gărzii de mediu Călărași

Iar la câteva zile a venit și răspunsul primăriei:

Răspunsul primăriei

Pentru că gunoiul ăsta devenise responsabilitatea mea, m-am apucat să caut pe site-urile celor trei vinovați identificați în răspunsul primăriei, să văd pe ce adrese să îi fac atenți că le-a crescut niște gunoi în zona de responsabilitate.
Pe 5 martie 2024 le-am scris și trimis fotografii următorilor:

  • președintelui, vicepreședinților și secretarului Consiliului local Călărași,
  • Primăriei orașului Fundulea,
  • directorului Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și directorului filialei Călărași.

N-am primit de la niciunul vreun răspuns sau măcar vreun semn că au primit sesizările mele. Însă…

Pe 8 martie la ora 17.08, la trei zile de la emailul meu către toate autoritățile suspomenite, în canalul de irigații se dăduse foc la gunoi, iar o mână de gospodar cu utilaj împinsese pământ proaspăt de pe mal, ca să acopere urmele. Situația arăta așa:

Gunoiul din canalul de irigații, după sesizarea „autorităților”

Ieri, 15 martie, după aproape o săptămână de ploi, am trecut peste podul ăla și grămada aia de gunoi încă mai fumega, semn că cineva s-a dus din nou și a incendiat ce mai rămăsese la vedere.

Nu am nicio dovadă pentru cine anume a făcut mizeria asta, dar bănuiala mea e că lucrurile s-au desfășurat așa: cineva de la consiliul județean sau cineva de la agenția asta de „îmbunătățiri funciare” l-a sunat pe unul dintre primarii din zonă și i-a zis: trimite, mă, și tu un băiat și rezolvă treaba acolo, că ne scrie o nebună că o deranjează gunoiul când trece cu mașina p-acolo.

Și „autoritățile” au rezolvat:

Atunci când am trecut pe acolo și am văzut fumul ăla ridicându-se puturos din canalul de irigații mi-a venit un gust amar la gândul că mi-am băgat toate economiile mele în această casă construită în această țară, în care dacă vrei aer curat ești trimis la pădure, iar dacă reclami că sunt gunoaie ești trimis la plimbare chiar de către autoritatea care ar trebui să aplice legea. Iar legea e drastică, tovarăși, doar că n-o aplică nici dracu.

OUG92/2021

Articolul 62

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele fizice, și de la 50.000 lei la 70.000 lei, pentru persoanele juridice

(3) Abandonarea deșeurilor

(4) Eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop

(5) Incendierea deșeurilor de orice fel

Articolul 66(1) 

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte:

e) incendierea oricărui tip de deşeu și/sau substanță sau obiect.
f) îngroparea deșeurilor.
g) eliminarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate

Acuma, întrebarea e  cui să mai sesizezi că s-a produs această infracțiune, și că de fapt ea se produce zi de zi în satele României, cu largul concurs al autorităților de tot felul?

Ministerul Muncii se răstește la pensionari

A doua chestie care m-a adus în starea de frustrare de care spuneam a fost situația cu cardul de energie al mamei, despre care v-am tot povestit toată iarna că m-am chinuit să descopăr cine și de ce decisese că nu mai are dreptul la el. Întâmplarea face că în aceeași perioadă cu schimbul ăsta fructuos de mesaje cu autoritățile, pe tema gunoiului, mi-a venit și răspunsul de la Ministerul Muncii, la plângerea în legătură cu cardul de energie al mamei.

Din octombrie până acum am făcut toate demersurile posibile ca să aflu de ce statul a considerat că mama, care avea pensia sub 2000 de lei, nu se încadrează ca venit printre beneficiarii acelui card. E o treabă românească, în care statul a pus la un loc mai multe instituții ca să nu poți trage la răspundere în mod concret pe niciuna.

Ministerul Fondurilor Europene a dat banii (700 de lei/om ca să-și plătească facturile la energie), Ministerul Muncii prin Casele de pensii au dat listele cu beneficiari, ANAF a contribuit și el cu evidențele lui și Poșta a fost mandatată să tipărească cardurile și să le distribuie.

Eu am făcut trei solicitări la Poștă, ca să aflu de ce mama nu a mai primit card iarna asta – iarna trecută primise. Nu mi-a răspuns la niciuna dintre solicitări. Am cerut anchetă socială la Primăria de sector, s-a făcut, am depus-o și pe aia la Poștă. În zadar, o ignorare totală indiferent dacă sesizările au fost la telefon, pe email, sau direct la oficiul poștal. Pur și simplu mi se spunea să aștept, că voi primi răspuns, și că nu ține de ei, ci de Ministerul Muncii.

Ministerul Fondurilor Europene, la fel, trimitea la Ministerul Muncii, care, conform legii era abilitat să stabilească cine are dreptul și cine nu la cardurile astea. Ministerul Muncii, la telefon, mă trimitea tot la Poștă sau la Fondurile europene. Nimeni nu știa nimic, fiecare te trimitea la celălalt. Și asta au făcut cu un om de 83 de ani. Toată zbaterea asta a durat din octombrie 2023 până acum și tot nu știu de ce mama nu a avut dreptul la acel nenorocit de card. Și nu voi ști niciodată, decât dacă mă apucă nebunia și mă decid să dau în judecată Ministerul Muncii.

Când am făcut plângerea la Ministerul Muncii – la final de ianuarie – eram convinsă că oricum nu va mai primi niciun ban, căci cardurile astea sunt valabile doar până la finele lui martie, dar măcar voiam să știu de ce nu a primit, cine făcuse greșeala? Căci sunt convinsă că e o greșeală la mijloc. Stătea în puterea lor să facă o mică anchetă și să afle de ce fusese scoasă de pe listă. Ba chiar așa zice și legea, că ei trebuie să rezolve astfel de situații.

După 30 de zile de așteptare, la final de februarie m-am apucat să sun la minister ca să aflu ce e cu plângerea, căci evident că nu primisem răspuns, deși măcar aici aveam număr de înregistrare. La telefon m-a luat la rost o cucoană, că ce, nu știu că nu se mai dau carduri de energie? Și că de ce sun la ei, să sun la Fondurile europene, că ăia au dat banii. Știți, tonul ăla superior al funcționarului care te consideră prost apriori, și te tratează în consecință, deși tu i te-ai adresat curtenitor.

Până la urmă, la o zi după ce m-a luat la rost cucoana la telefon mi-a trimis și pe email un scuipat de răspuns:

Așadar lor le-a fost lene o lună de zile să întrebe la Casa de pensii (instituție subordonată) de ce nu a mai fost mama inclusă între beneficiarii cardului de energie, au trimis un om de 80 de ani, pe drumuri, să afle de ce au greșit ei. Că nu vă imaginați că ar fi primit vreun răspuns la telefon. Și, grijulii, i-au atras atenția la final că nu mai are decât 30 de zile la dispoziție ca să afle, căci expiră în curând.

Răspunsul ăsta mi-a pus capac. Pur și simplu îmi venea să merg la minister să le dau foc. O pornire pe care n-am simțit-o niciodată față de nimeni, în viața mea. Dar această insolență, acest dispreț care răzbate din fiecare literă pe care o primești în răspunsurile scuipate ale instituțiilor statului sunt de natură să scoată fiara din tine.

Toate astea s-au întâmplat în același timp în care ANAF mi-a trimis notificare să plătesc 9 lei impozit pentru titlurile de proprietate de care am scăpat în 2019. În același timp în care sunam zi de zi la toate clinicile posibile ca să găsesc un loc să-mi fac și eu analizele medicale anuale la care am dreptul, pentru că plătesc asigurări. După o lună de zile am reușit măcar să-mi fac analizele, dar nu am găsit și loc să-mi fac o mamografie.

18 milioane de focuri mocnite

E, toate astea, plus mizeriile politice pe care le vezi zilnic pe toate ecranele, cum toți își umflă piepturile și rostogolesc doar vorbe goale în legătură cu nimic concret și folositor, în timp ce în spate își umplu conturile cu bani necuveniți, pe care-i plătim tot noi în final, iar viețile noastre se degradează constant, toate astea mi s-au așezat ca o ceață pe ochi și aș fi strâns pe cineva de gât, dacă aș fi avut ocazia.

Mai mult, îmi seama că sunt ridicolă și că nu am de fapt nimic în plus față de problemele altora. Toți suntem o aglomerare de frustrări mai mari sau mai mici, de nedreptăți acumulate în timp și lăsate să treacă pentru că știi că n-ai alternativă, de copii cu probleme, de școli proaste, de spitale scumpe, de joburi fără nicio satisfacție, de părinți bătrâni și neputincioși, de tâmpiți care-ți dau flash-uri pe autostradă că le stai în cale, de șmecheri care se învârt și nu plătesc nimic, dar câștigă mai mult, de speciali de tot felul, iar tu vezi că le plătești pe toate din taxele și impozitele tale, pentru că nu ai sângele ăla să fii evazionist.

Nimeni n-are timp de lamentațiile altora. Fiecare are problemele lui cotidiene și nimeni nu mai are nici chef să citească despre mizerii sau necazurile altora. Suntem sătui de mizeriile cotidiene pe care le vedem toți și pe care nu le rezolvă nimeni. Suntem sătui de mizeriile globale pe care le vedem la știri și care sunt în afara puterii noastre de acțiune. Suntem sătui de ei, de toți politicienii ăștia care nu fac nimic dacă nu e în propriul interes, suntem sătui de propria neputință, pentru că de fapt nici măcar ce stă în puterea noastră de acțiune nu stă de fapt. Și chiar și noi, ăștia care am mai ieșit pe vremuri în stradă, suntem sătui și descurajați de rezultatul acestor ani de zbateri.

Și totuși, frustrările astea toate se adună. Sunt câte puține sau mai multe în fiecare. Cândva, într-un fel, ele vor exploda. Sau poate că nu. Era un comentariu la un articol despre creșteri de taxe, pe Hotnews cred, un tip care zicea așa:

Nu-i nimic, cu cât mă forțezi mai mult să-ți dau ce nu ți se cuvine, cu atât mai abitir caut să te fur pe alte părți. Înmulțește frustrarea asta asta a mea cu 18 milioane și o să-ți dea rezultat starea de fapt din România.

Suntem 18 milioane de focuri care ard mocnit și tot nu e de ajuns încă pentru a aprinde focul ăla mare. Pentru că de fapt există debușee. Și asta știu și ei, ăștia care nu fac nimic ca să îmipedice, de exemplu arderea de gunoaie. Știu că nu trebuie să supere cetățeanul pentreu care el, statul, nu face nimic în rest, ca să-l ajute, și atunci nici nu-l pedepsește pentru când încalcă legea. Cam așa mi-a explicat situația tânărul tată de familie care mă trimitea la pădure să respir. Și se pare că el a înțeles mult mai bine și mai repede cum funcționează sistemul. Nu ne face canalizare, nu ne trage apă, nu ne bagă gaze, de ce să mă amendeze că dau foc, ce, face el primarul ceva pentru mine?

M-a avertizat că de „Urlăria” de anul ăsta să plec din sat, dacă mă deranjează fumul de cauciucuri, că ei nu renunță la tradiția lor pentru mofturile mele. Și nici poliția nu le va face nimic. Și așa este. Ca să previi un foc mare trebuie să lași să ardă mocnit, zi de zi, focurile mici din fiecare. Cine nu pricepe acest principiu național de existență e condamnat să tacă sau să se ducă unde o vedea cu ochii.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

17 comentarii la “Focuri care ard mocnit” Subscribe

  1. M 16/03/2024 at 16:37 #

    Mda. Cam de aia am plecat in 2020 dij tara

    • Dollo 17/03/2024 at 07:48 #

      Și nu ți-e ciudă că ai fost silit s-o faci?

  2. Cetatean 16/03/2024 at 21:31 #

    votati la locale?

    • Dollo 17/03/2024 at 07:48 #

      Am votat de când mă știu și totuși nu mi se mai pare o soluție.

      • Ciorchine 17/03/2024 at 17:09 #

        poate nu-i o solutie, dar la o populatie de sub 7000 locuitori s-ar putea sa insemne multicel votul ala

        • Dollo 17/03/2024 at 19:32 #

          Mda, e nevoie de mai mult de un vot, iar în cazul de față nu e primarul de aici o problemă, cât sistemul în general. De altfel nici nu cred că are contracandidat, de 20-25 de ani de când e în funcție… Comunele au bani puțini și chiar dacă ar vrea să facă chestii se screm mult până scot de undeva o basculantă cu care să care niște gunoi. În plus, sunt toți aici neamuri, încrengături vechi, nu se amendează între ei, nu vor să se supere reciproc… nu prin vot se schimbă lucrurile, trebuie niște schimbări mai profunde și generale. Să zicem că începând cu respectarea legii, asta ar fi o soluție care ar mai salva lucrurile. Dar eu una nu văd care sunt candidații ăia care să promită și chiar să facă asta.

          • VASILIU MIRCEA PAUL 27/03/2024 at 11:09 #

            ANA BLANDIANA ― Mai mult ca trecutul

            Încă din anii aceia (1988) povestea cu Motanul Arpagic ≈ Ceaușescu (într-o carte pentru COPII !) mi s-a părut absurdă. DACĂ deformezi o mîță pînă la echivalarea ei cu un NE-OM, șarada devine de neînțeles.

            Citind Mai mult ca trecutul, mînăria securității a devenit evidentă: s-a găsit un PRETEXT pentru ca unei intelectuale ”de frunte” să i se arate… pisica. Nu fiindcă ea, în sine, ar fi fost periculoasă, ci pentru a da un EXEMPLU CELORLALȚI.

            Adică, pe fondul răsturnărilor de situație din Europa de Est (declanșate de Gorbaciov), ”băjeții” și-au luat măsuri de precauție: Băi, inteligenților, vă avem la mînă ! Dacă mișcați în front, vă lăsăm fără pițule !

            În cazul Blandianei metoda a funcționat perfect: și ea, și soțul, au dat repede într-o fandacsie disperată. Privind doar la propriul buric, nu ÎNȚELEGEAU UNDE AU GREȘIT (față de regimul pe care îl slujiseră ”neabătut”). CUM s-ar fi putut face vreo paralelă între EI și Doina Cornea ? Moțul de pe tortul de carton l-a reprezentat așa-zisa ”urmărire” cu mașinile staționate în fața casei (BĂI ! Ăștia nu GLUMESC !).

            De fapt ȚINTA era TOATĂ GAȘCA literato-filozofilor aflați în fruntea ”inteligheției” valahe. Ceea ce ne povestește Ana acum a circulat în mod sigur de la gură la ureche, provocînd contra-erecții și transpirații nocturne.

            În acest punct mă aflam după ce am terminat cartea.
            **********************************************************

            Molfăind informațiile și ”studiind” Wikipedia, mi-au mai venit niște idei. Recte să deplasez focalizarea de la persoană, la ÎNTREAGA SCENĂ pe care EA și-a jucat rolul.

            Așadar, în 1977, Paul Goma se apucă de făcut scandal pe marginea ”Cartei 77” (inițiată de Václav Havel ― o consecință a acordurilor de la Helsinki din 1975 care, pro forma, impuneau anumite limite abuzurilor totalitare ― subscrise de TOATE țările comuniste europene). După ce manifestul lui Goma a fost contrasemnat de niscai ”sute” de ‘telectuali români (de rangul 14 – singurul proeminent a fost Dr. Vianu) GAȘCA este pașaportată în Occident.

            DAR ”securimea” se alertează. CE ne facem DACĂ, în fața unei inițiative similare, se COALIZEAZĂ mai multe figuri de top ? Pică în baltă tot ”renumele” țărănoiului scorniceștean, care tocmai ce defilase în „caleașca reginei Marii Britanii”.

            Aicea intră în funcțiune metodele KGB ― prăvăkația, tavarișci, prăvăkația !

            La finalul aceluiași an (1977 ― culmea coincidenței ?!), în România răsare-apare ”meditația transcendentală”. O aiurerală-șmechereală-abureală, inițiată de un cetățean ”francez” de origine română (?!) care primise, cică, aprobare de la însăși Elena Ceaușescu.

            ”Transcendentala” escrocherie racolează idioți pînă prin 1981 cînd, brusc, subit (dar neîntîmplător) se iscă furtuna. Trăznetele ”partidului” se abat asupra ei și a celor pe care îi captase.

            De altfel dacă acea mișcare chiar era ceea ce se spunea în acuzații asta ar fi însemnat o palmă zdravănă pe obrazul ”atotștiutoarei” și ”atotputernicei” securități care a lăsat-o să ”zburde” atîția ani.

            ”Maestrul” Andrei Pleșu, care participase la o singură ședință (unde fusese doar un simplu invitat ― așa spune el), se trezește trimis ”la munca de jos” la Tescani (în casa fostă a lui George Enescu !!!). Îi scrie două memorii disculpator-autocritice lui Nicolae Ceaușescu și, după o vreme, este ”reîncadrat”. ”Iertarea” este atît de completă încît devine bursier la Universitatea din Heidelberg în 1983 ― 1984 (împreună cu amicul Gabriel Liiceanu). Tot EI îl frecventau asiduu și pe Constantin Noica ― ex-simpatizant legionar, fost deținut politic (din motivul de mai sus) și ”convertit” la ultranaționalismul ceaușist (ce mirare !) ― aflat în ”pustnicie-recluziune” la Păltiniș (Sibiu). Unde nu suferea de frig (precum restul României) fiindcă se încălzea cu… lemne.

            Dar marea farsă fusese jucată ― ”pisica”, scoasă din sac, rînjise un pic și-și arătase ghearele. ”Bărbații neamului” urinaseră pe ei, trecînd în ”silenzio stampa” și visînd noapte de noapte fantomaticul zîmbet al mîței (din Cheshire, desprins de corp și suspendat deasupra patului ― Alice în Țara Minunilor).

            Drept consecință Blandiana (& consortul), care NU marșaseră la escrocheria ”meditației”, au simțit niște fiori pe șira spinării. EXACT la fel ca Marin Sorescu ș.a. în 1988 cînd au aflat despre ostracizarea poetei.

            CERCUL S-A ÎNCHIS !

            Rezultatele au devenit vizibile imediat după 1990: GDS ― ”Revista 22” & alte grupuscule ”opoziționiste” (Dilema, Dilema Veche), auto-proclamate ”conștiința neamului”, s-au pus pe ”frecat mangalul” (fix la fel cum făcuseră și înainte de ”revoluție”).

            Printre altele, Ana Blandiana a fost ”șefa” GDS pînă în anul 2000. În această ”foncție” ne-a îndemnat, isteric-disperată, să-l votăm pe Ion Iliescu DOAR pentru a-l șunta pe saltimbancul ”ca(T)indat” Corneliu Vadim Tudor.

            MAARE DEȘTEPTĂCIUNE !

            MAARI INTELECTUALI AI NAȚIEI !
            Dar, pînă să se ajungă la clinciul Iliescu―V. C. Tudor, CE făcură EI timp de PATRU ANI, cînd Emil Constantinescu & ”Convenția” (lu’ pește) și-au dat sistematic cu tesla-n COAIE ?

            CE ?
            **********************************************************
            …dar să nu fi aflat Pleşu?, Liiceanu?, Manolescu?, Blandiana? Uricaru?, Adameşteanu?, Mircea Martin (aflat cu întreaga familie în Fundaţia Securia?), Dinescu? Dimisianca?, Prelipceanu, Denisa Comănescu?

            Ba vor fi aflat – ei şi? Câte altele asemenea vor fi aflat la viaţa lor, dar au tăcut, în virtutea înţelepciunii de veacuri a poporului român: «Fiecare cu “micile-i economii-porcării”»; precum şi din tradiţie:

            Intelectualul român – de orice sex ar fi – se ocupă de slujba lui, de apartamentul lui, de cartea lui, doamne-fereşte să iasă-n faţă, să apere principiul carte, principiul libertate. EL supravieţuieşte, rezistînd cultural, adică urmărindu-şi interesul, nu vreun păcătos de principiu.

            Paul Goma în BASARABIA LITERARA

            Cînd am băgat în arhivă textul de mai sus am crezut că Goma exagerează în privința ”anumitor” persoane. Acum (abia ACUM) îmi dau seama că ȘTIA perfect (ce vorbește).
            **********************************************************

            Intrăm mai adînc în ”problemă”. Tot în fatidicul 1977 apare și America ogarului cenușiu de Romulus Rusan (soțul Blandianei). Cartea povestește călătoria cuplului de-a lungul și de-a latul USA (1973), invitat fiind de către diverse universități la diverse simpozioane ”poetice”. ”Ogarul cenușiu” (Greyhound) era simbolul firmei de autobuze cu care puteai străbate țara la cele mai modice prețuri (!) Am cumpărat-o mintenaș, am citit-o și… n-am rămas cu NIMIC.

            Stimulat de Mai mult ca trecutul am re-citit-o ― NIMIC-bis !

            Adică ”mărunțișurile” lăbărțate pe niște sute de pagini puteau fi ”emise” și de o aprozaristă mai dezghețată.

            Un mic exemplu: în 1973, cea mai fertilă epocă a muzicii rock (la care spațiul anglo-saxon contribuise cam în proporție de 90%), se apropia de sfîrșit. Nici măcar UN ”ecou” al formidabilelor festivaluri Woodstock nu răzbate din carte (că tot sîntem în sfera ”culturii”).

            În acele vremuri supraviețuiam PSIHIC și cu ajutorul rock-ului (magnetofoane, casetofoane, discuri la mîna a doua, infernal de scumpe). Plus muzica simfonică, care, din fericire, se mai găsea.

            NICĂIERI Romuluț & consoarta nu amintesc ceva despre subiect.

            Oricum în cele două case (din ”satul cu miniștri” București și satul-sat Comana) se pare că NU EXISTA nici o sculă modernă de ”auzit-văzut” (fie chiar și televiziunea bulgară sau vreun ”video” cu Rambo & Van Damme).

            Tot ce aflăm (minimalist) este că ”Romi” (Romulus Rusan), profund stresat de securiștii din automobilul parcat vizavi, frecventa frecvent… CINEMATECA (o facilitate exclusiv bucureșteană). ÎNSĂ nici o vorbuliță despre filmele văzute ??? Or fi fost TOATE niște ciurucuri ?
            **********************************************************

            …Dantès era un om simplu, fără educație. Trecutul rămăsese pentru el acoperit de acel văl întunecos pe care numai știința îl poate ridica. În singurătatea celulei și în pustiul minții sale nu-i era cu putință să revadă epocile trecute, să reînsuflețească popoarele stinse de mult, să reclădească cetățile antice, pe care închipuirea le mărește și le poetizează, făcîndu-te să le vezi aievea, gigantice și luminate de focul cerului,… Dantès nu-și avea decît trecutul său atît de MĂRGINIT, prezentul atît de MOHORÎT și viitorul atît de îndoielnic…

            Problema nu ține doar de cuplul în discuție ― ea este mult mai vastă.

            ”Umaniștii” noștri ”înțeleg” CULTURA cam așa: 90% literatură & poezie, un pic de teatru și film, arte plastice pe ici, pe colo. Biologia, medicina, istoria, geografia, ș.a. – asimptotic spre zero.

            În fine, această categorie de oameni nu cunoaște absolut deloc științe exacte, deși se reclamă de la Socrate și urmașii lui. Parcă Platon și-a fondat Academia pe imperativa lozincă Să nu intre cine nu-i matematician ! (?) Păcatul n-ar fi capital dacă aceste ramuri ale cunoașterii ar fi doar ignorate ― dar ele SÎNT DE-A DREPTUL DISPREȚUITE (împreună cu cei ce le stăpînesc).

            Iată un exemplu semnificativ.

            Așadar: s-a tipărit într-un tiraj de masă şi relativ ieftin ”Enciclopedia Universală Britannica”. Nu e chiar Britannica originală, dar înseamnă ceva pentru românul mediu. Ce face însă Dl. Radu Cosaşu (Oscar Rohrlich), printre altele ”maestru spiritual” al Dilemei (așa declară Dl. Pleșu) ?

            Un foarte bun prieten, tobă de carte, şi-a cumpărat, bucuros, primele două volume ale Enciclopediei Universale Britanice (volumul I: A capella – Augustin, volumul II: Augustin – Bowditch) şi, în fiecare zi, îşi găseşte timp să citească două-trei articole din cuprinsul ei; a insistat îndelung să fac şi eu aşa; l-am ascultat; nu pot să vă spun cît de bine îmi face să ştiu cine a fost Belizarie şi ce sînt ELEMNICII.

            Radu Cosaşu Dilema Veche Nr. 322/15-21 aprilie 2010

            Observaţi sarcasmele veninoase (”tobă de carte”, detaliile ”pedante” cu privire la numerotarea volumelor, etc.).

            Precum hoţul prins cu ocaua mică (probabil după vreo revoltă a cititorilor), în următorul număr individul bate în retragere:

            Dintr-o eroare umană, în recomandarea mea din numărul trecut a apărut că aș fi citit în Enciclopedia Universală Britannica despre elemeniți. Nu există așa ceva. În enciclopedie există – deși în natură au dispărut – belemniți, un grup de cefalopode înrudite cu sepia și caracatița. Of, erorile umane !

            Poltronerie clară: elemnicii se transformă în elemeniţi ca să rezulte mai ușor belemniți – adică doar o minusculă ”eroare umană” (nu ni se spune și A CUI: autorul sau tipografia ?). Despre aruncarea în derizoriu a enciclopedismului și, în subsidiar, a remarcabilului personaj istoric Belizarie, nici o vorbuliță, nici o scuză.

            Nici măcar auto-educarea altora nu place acestor ”guru” naționali.

            Constat din nou ce observasem și mai înainte, anume că universitarii români nu pot contribui la discuții relevante în spatiul public pe teme grele, lămurind oamenilor subiecte complicate. Ei eșuează în caterincă lejeră, limbă de lemn, fixații personale ori comandă politică & autocenzură. Asta e, misiunea publică e nix.

            Sorin Ioniță

            Acești nenorociți de intelectuali AU AVUT OCAZIA ― timp de peste 30 de ani ― să încerce o reeducare generală, în special prin exemplu personal. Să se coboare printre oameni învățîndu-i gîndirea ordonată și consecventă. Dar s-au tot învîrtit după cireș, mulțumindu-se cu articolașe nici așa, nici altminteri (deviza revistei Dilema – trunchiat din Caragiale) și cu diverse cărțulii absconse (încercați să citiți Minima moralia de Andrei Pleșu – dacă treceți de pagina zece vă dau premiul Nobel).

            Exemplu exemplar: Lucian Boia ! Zeci de cărți în care a încercat să demonteze mitologia pășunistă națională. Cînd, exasperat de situația momentului (suspendarea lui Băsescu) a tipărit un pamflet (De ce este România altfel ?) toată gașca, atinsă la ”glanda național(ist)ă” i-a sărit în cap.

            Însă cel mai grav lucru ar fi că țin scena ocupată de dragul propriilor ifose, blocînd apariția unora mai viguroși și mai activi.

            Blocajul: nu e vorba doar de persoane în viață sau tinere. Înainte de 1989 au fost create cîteva opere capitale cum ar fi cele ale lui Anton Dumitriu, Ovidiu Drimba Istoria culturii și civilizației, sau Enciclopedia civilizației romane (coordonator Prof. Dumitru Tudor). În fine Victor Kernbach cu Dicționar de mitologie generală și Biserica în involuție (ultima reprezentînd un exemplu tipic de ocolire a cenzurii prin dezordonare calculată a textului, ceea ce nu împietează deloc asupra inteligibilității ― a se compara cu Minima moralia). Anton Dumitriu, pe lîngă Istoria logicii (mai pentru specialiști) a scos o serie de cărțulii de ”popularizare” a filosofiei de o claritate cristalină, care efectiv îți ordonează gîndirea. Precum cuplul Liiceanu-Pleșu și el vorbește despre Heidegger, dar ÎNȚELEGI CE SPUNE.

            Ei bine, toate acestea sînt ignorate voit pentru a nu permite comparații cu derizoriile creații ale ”intelectualilor” despre care discutăm.

            Mai ofer un exemplu concret: după vreo TREI ANI de cîcîieli, TVR a difuzat ÎN FINE remarcabilul documentar Soviet Story al letonului Edvins Snorre. În încheiere blablagii de serviciu Pleşu și Liiceanu l-au îngropat urgent printr-o şuetă de cafenea. Spuneți-mi vă rog cu ce ați rămas din multiplele lor întîlniri televizoristice în calitate de ”piscuri” ale gîndirii românești ?

            Dacă Pleșu este un infatuat complet nefolositor, trebuie să concedem celorlalți un dram de acțiune pozitivă: chiar manifestînd un caracter dubios (vezi discuțiile cu Herta Müller) Liiceanu, indiferent în ce manieră a pus mîna pe Editura Politică, tipărește la Humanitas cărți fundamentale; cloroticul Patapievici, dincolo de limbajul deliberat prețios, a gestionat onest ICR-ul. E ceva, dar nu-i destul (pentru poziția pe care și-o arogă).

            ÎNSĂ NICIUNUL nu poate servi drept exemplu personal. NICIUNUL nu a ieșit în arenă să doboare în luptă dreaptă taurii furioși ai moștenirilor noastre analfabetice. CUM A FOST posibil ca securistul Pleșiță să se lăfăie nestingherit pe micile ecrane timp de ani de zile ? Sau Silviu Brucan ? CUM E posibil ca clovnul legionaroid Dan Puric să-și eructeze incontinent idioțeniile zăpăcitoare ?

            ***************************************************************

            Glosatori peste medie dar cu idei originale puţine. OPOZANŢI şi ACOMODANŢI în acelaşi timp. Opere minore şi prolixe, dar plăcuţi la conversaţie. Răi de gură dar meşteşugiţi la dojene. Complet rupţi de omul de rînd. NU REPREZINTĂ DECÎT O ELITĂ AUTO-PROCLAMATĂ, CORUPTĂ, PLINĂ DE ILUZII ŞI STERILĂ.
            Ion Haiduc 13/10/2013

            ***************************************************************

            Adăugate în 04.02.2024 (wikipedia)

            La 16 decembrie 1980 Constantin Pârvulescu a fost exclus din partid cu aprobarea unanimă a membrilor CPEx. A fost criticat dur mai ales de Nicolae Ceaușescu și de 𝐆𝐨𝐠𝐮 𝐑𝐚𝐝𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 (G.R. în jurnalul Blandianei).

            Ales în structurile de vârf ale partidului în 1965, a ținut să-și păstreze privilegiile și a participat la crearea cultului lui Ceaușescu. În particular, printre prietenii săi intelectuali, pretinzând că este beat, el își exprima greața și disprețul pentru „Conducător”, în timp ce public era unul dintre cei mai servili propagandiști și promotori ai mitului Ceaușescu. După ce a fost arestat, unii oameni de cultură, printre care Geo Bogza, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Ana Blandiana, au trimis o scrisoare procurorului susținându-l pe Gogu Rădulescu. Cu toate acestea, a fost judecat împreună cu alți membri ai Comitetului Executiv. Rădulescu a fost eliberat din motive de sănătate și a decedat la Spitalul Comunității Evreiești din București (cu toate că nu era evreu).

            După cum se poate observa, prezența lui 𝐆𝐨𝐠𝐮 𝐑𝐚𝐝𝐮𝐥𝐞𝐬𝐜𝐮 ― G.R. în paginile cărții ― nu mi s-a părut suficient de importantă pentru a spune ceva despre asta. Mai ales că toate ”întîlnirile” se desfășurau sub egida marelui ticălos Geo Bogza. Dar contrasemnarea scrisorii postdecembriste de susținere a individului pur și simplu aruncă în derizoriu întreaga mea analiză și astfel nu-mi mai rămîne să spun decît

            Ana Blandiana ! Ești doar o TÎMPITĂ !

            Sau ”prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost DESTUL”.

            Nu Silviu Brucan, nu Ion Iliescu sau Petre Roman (și alți politicieni post-decembriști) m-au ÎNȘELAT, ci TU ! Tu, împreună cu CULTURNICII TĂI (că-z nu degeaba te aleseră ”șefă”).

            HAI SICTIR !

  3. Clara 17/03/2024 at 09:57 #

    Cum spuneam (și mă înjura lumea), țara care te urăște, țara în care trăiești în ciuda ei. 🙂

    • Ciorchine 17/03/2024 at 17:29 #

      nu te uraste tara, nu o lua personal, tara merge cu locuitorii ei, daca nu te adaptezi majoritatii fie suferi fie pleci la padure, la aer curat, e o alegere personala

      daca totusi vrei o schimbare trebuie sa intelegi ca nu poti cere primarului din Sectorul 6 sa faca ceva cand tu locuiesti in Chiajna, ca nu esti de-al locului, asa cum nici Biden nu te asculta in problemele cu imigrantii din Mexic

      un fel de „te inteleg si simpatizez, dar in acte nu existi”

    • Dollo 17/03/2024 at 19:33 #

      Eh, țara e formată din oameni.

  4. pavel 17/03/2024 at 19:08 #

    Acum 10 ani am trimis cateva sesizari la Primaria Sector 6.
    De vreo trei ori pentru ca acele containere colorate pentru sticla, plastic si hartie nu se goleau regulat, iar la un moment dat deveneau colectoare de gunoi. Oamenii incercau sa recicleze, dar cand ajungeau la container si il gaseau plin, lasau ce adusesera pe langa. Arata oribil, cam ca in pozele de mai sus. Am constatat cu uimire ca imediat dupa sesizare containerele erau golite, odata s-a intamplat chiar duminica dupa-amiaza (!).
    A patra oara am trimis o sesizare in care am mentionat ca pe strada mea masinile sunt parcate pe trotuar pe ambele parti, practic dupa iesirea din bloc singura varianta pentru pietoni era sa circule pe carosabil. Adica sa mergi la alimentara din colt sau la parcul din capatul strazii nu aveai alta varianta decat strada, indiferent ca erai cu carucior, sau copil dupa tine.
    Dupa cam o saptamana am primit un apel de la un politist local, care mi-a spus cu obida ca i-am umplut de reclamatii, si ca nu are ce face cu masinile parcate pe trotuar decat sa le dea un avertisment. Am zis ca e bun si ala, desi de rezolvat nu a rezolvat nimic.
    Mi-am luat copiii si lumea in cap la scurt timp dupa, si de atunci trec odata pe an prin zona. Cu surprindere am constatat anul trecut (dupa opt ani adica) ca strada a devenit cu sens unic, iar cel putin pe unul din trotuare nu se mai poate parca, practic pietonii au primit in sfarsit dreptul de utiliza trotuarul (vorbim de un cartier din Bucuresti aflat la 2 statii de metrou de Piata Victoriei, si nu de vreo Residence din parloage).

    In concluzie:
    – sesizarile ajuta, macar imping administratia in directia corecta. Fara ele putem fi absolut siguri ca nu se va intampla niciodata nimic, sub presiunea cetatenilor mai devreme sau mai tarziu se va misca ceva (mai ales cand apare efectul bulgarelui de zapada);
    – majoritatea se opune progresului, evolutia e dureroasa, dar pana la urma se intampla, la unii mai repede la altii mai tarziu, la unii cu binele la altii cu forta;
    – intrebarea e cat te tin ficatii, si daca esti dispus sa-ti petreci viata in mocirla, asteptand momentul cand ea va seca, cu un an inainte sa-ti dai duhul. Eu nu am mai asteptat…

    • Dollo 17/03/2024 at 19:27 #

      Da, și eu eram de părere că sesizările ajută, am tot propovăduit filosofia asta și am făcut câteva la viața mea, însă mie mi se pare că lucrurile se degradează în ultimii ani și că puținul care s-a câștigat până acum s-a pierdut sau se pierde. Autoritățile sunt tot mai insolente, inclusiv cu presa. Practic nu mai au „frică” de nimeni, nu se mai agită nimeni că a apărut ceva undeva, că s-a făcut o sesizare, că se poate afla ce nesimțiți au fost sau sunt. Și da, ficații nu prea mai țin nici aici.

  5. Om bun 18/03/2024 at 07:48 #

    Uite ce nu stiu ministrii de la ministerul mediului. Ar trebui ca toti sa faca publice acest articol, sa vina cu colutii. Evident ca se fac ca nu stiu. Ca sa rezolve problema ar trebui sa-si puna in cap oamenii din sate si astat ar insemna mai putine voturi.
    Dar asa se explica si harta care e pusa aici: https://www.biziday.ro/278709-2/.
    Eu credeam ca ar trebui sa avem poluare doar in zonele industrializate de langa marile orase, dar cu acest articol se explica toate. Suntem prosti si avem o durata de viata mai scurta din cauza asta. Nu suntem toti prosti, doar majoritatea.

  6. Dorel 18/03/2024 at 13:22 #

    La ora actuala functionarimea din administratia centrala sau locala este o increngatura de pile, relatii, interese si cumetri intre partide.Cum psd si pnl si-au dat mana la jaf si spolierea generalizata a bugetului fii sigura ca orice reclamatie si orice sesizare se rezolva in genul a nu se face nimic.
    Coruptia nu este endemica, este pandemica in romania la toate nivelele atat locale, cat si centrale.
    Ca sa nu se mai bata intre ei si sa nu-si mai faca dosare unii altora s-au unit si in alegeri, asa cum putin a confiscat rusia, psd si pnl vor confisca romania (3/4 e deja luata).
    De aici atat insolenta cat si indolenta functionarilor care se stiu la putere prin pilele si relatiile care i-au pus unde sunt. Legile cu privire la incendiile de pajisti si de resturi menajere si desuri periculoase (pet, cauciucuri, medicale, etc) sunt, exista, sunt date la presiunea UE dar nu vor fi aplicate niciodata 100%, cum de altfel nu se aplica multe alte legi care sunt luate si date la presiunea UE, dar lasand la toate portite de fentare a legii desigur cu concursul functionaramii.
    Asadar dupa alegeri cand psd si pnl isi vor betona pozitiile castigate cu greu si se vor mai procopsi si cu altele marindu-si puterile, asteptati-va la o dictatura multipartita. Deja cetatenii simt talpa pe grumaz.
    Si cand nu ai cu cine vota, patesti excat ca rusia la ora actuala. Ii injuri si ii bagi in pza ma-sii pe toti si iti vezi de treaba, vrei sa supravietuesti
    PS – nu te mai certa cu vecinii. Primarul, psd, pnl astia se mai schimba, dar vecinii la tara niciodata si nu-i alegi. Nu-i schimbi si nu-i educi tu acum si sunt multi iar tu singura. Si iti faci zile fripte degeaba la mosie, oricata dreptate ai avea!
    Dupa niste ani, te vor asculta si pe tine, acum e prea devreme.

  7. Ely 19/03/2024 at 15:31 #

    Sa fi fost Transilvania o solutie mai buna pentru constructia casei? Mereu acolo a fost un aer mai de vest si lumea cu ceva mai cu bun simt. Nu stiu cum se mai prezinta acum, dar parca nici asa…. Oricum, trist, foarte trist.

  8. A. 05/04/2024 at 23:44 #

    Cu ani in urma, cand ai inceput bucuroasa aventura de la tara, vroiam sa-ti scriu aici: fugi, nu te lega intr-un sat romanesc, pentru mine experienta a fost un vis urat. A inceput bine, naiv, „bucurestean”, dar m-a dezgustat definitiv. Am tacut pentru ca m-am gandit ca eu am ratat, altii se descurca altfel, mai bine. Acum am vazut unde ai mosia, la cateva sate distanta de unde am stat eu… Personal, in satul romanesc, mie mi-au murit toate naivitatile legate de „viata la tara”.

    • Dollo 06/04/2024 at 09:21 #

      Da, viața la țară ne-a arătat și nouă adevărata țară… Unii încă se mai amăgesc că e vorba de sud, căci în alte părți ar fi altfel. Tu acum în ce sat stai? 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău