Desigur e o miză mică în comparație cu marile nedreptăți care se petrec în lume și chiar în țărișoara noastră cvasi-democratică, dar este mica mea supărare, trăită destul de acut mai ales în zilele în care mă enervam încercând să aflu ceva de la autoritățile noastre competente.
Saga e lungă, a început în septembrie 2023 când mama a primit acasă o scrisoare de la Ministerul Fondurilor Europene în care era anunțată că nu mai primește a doua tranșă din așa numitul card de energie, pentru că nu mai îndeplinește condițiile. Cu o iarnă înainte îl primise pentru că avea pensia mai mică de 2.000 de lei. Totuși și în septembrie 2023 mama avea aceeași pensie.
Între octombrie 2023 și martie 2024 m-am chinuit să aflu de la toate instituțiile implicate în povestea asta de ce mama nu mai are dreptul la cei 700 de lei cu care i-aș fi plătit o parte din facturile la energie electrică. Nu am reușit decât să mă enervez. Am trimis pe email documente doveditoare, aceleași documente au fost depuse personal la Poștă (instituția care dă cardurile) am făcut sesizări, petiții și reclamații la Ministerul Fondurilor Europene (care dă banii) și la Ministerul Muncii (care decide cine are dreptul și cine nu, pe baza veniturilor declarate de Casele de pensii sau alte instituții din subordine). Nicio instituție nu a fost capabilă să-mi spună care sunt veniturile alea mai mari ale mamei, în afară de pensie, care o descalifică.
Am făcut inclusiv cerere la primăria de care aparține mama, ca să-i facă o anchetă socială. I-au făcut, dar degeaba. Ce m-a enervat cel mai mult în această sagă a fost de fapt atitudinea funcționarilor publici și ping-pong-ul pe care l-au făcut cu mine, trimițându-mă de la una la alta ca să mă facă să renunț. Fie nu mi-au răspuns deloc, fie au dat răspunsuri impertinente, doar ca să nu zic că nu mi-au răspuns. La final de martie am primit în sfârșit și un răspuns la fel de insolent de la Poștă, care mă anunța că în evidențele lor mama figurează cu venit peste medie, și că gata, oricum la 30 martie se închide perioada cu cardurile, deci game over.
Cum nu am reușit în tot timpul ăsta să aflu care sunt acele venituri peste medie, m-am gândit să dau în judecată Ministerul Muncii, pentru că ei sunt responsabili să rezolve și petițiile adresate de cetățenii nemulțumiți pe temă. Mie nu mi-au rezolvat-o. Vreau să facă dovada că mama avea venituri mai mari decât plafonul necesar pentru cardul ăla și să-și ceară scuze dacă au greșit.
Așa că am contactat niște avocați ca să aflu cât mă costă. Primul mi-a zis că nu crede că am șanse, dar a admis și că nu a studiat prea bine legislația. Însă a zis că în general procesele în contencios sunt dificile și de durată, iar onorariul minim pentru asta ar fi 5.000 de lei. Mi-a cerut să studieze documentele și n-am mai auzit nimic de atunci din partea aia 🙂 Pesemne prețul ăla a fost ca să mă facă să renunț.
Al doilea avocat mi-a studiat documentele, a zis „oho, dar ce sagă ați avut!” și a admis că un proces în contencios nu e chiar așa floare la ureche cum s-ar crede, dar că nu s-ar da înapoi. Onorariul – 3.500 de lei. Ar dura de la 6-8 luni în sus, mi-a zis avocatul, la ce termene se sau în justiție în ultima vreme, și evident nu garantează nimeni că voi câștiga. De asemenea, presupunând că aș câștiga nu e sigur dacă și cum ar putea statul să îi dea mamei cei 700 de lei cuveniți, pentru că de fapt acel card de energie nu era cu bani, ci era o formă prin care tot statul compensa facturile de energie. Deci ar fi complicat să-i mai compenseze facturile peste un an sau când ar fi să se termine procesul, dacă îl vom câștiga.
I-am zis că oricum nu mă mână în luptă banii, pentru că facturile i le-am plătit din banii mei, ca de fiecare dată, aș vrea doar să sancționez astfel comportamentul insolent al instituțiilor și al funcționarilor. Măcar să-l cheme prin instanțe pe funcționarul ăla care a semnat non-răspunsul de la Ministerul Muncii, să dea cu subsemnatul și să se gândească de două ori data viitoare când o mai semna astfel de mizerii.
– A, dar să știți că funționarul ăla oricum nu pățește nimic, că așa e legea la noi, instituția va fi pedepsită, dacă veți câștiga, funcționarul nu va păți nimic. Și de aici izvorăsc și marile probleme din țara asta, dacă mă întrebați pe mine, pentru că atâta vreme cât cei care greșesc nu sunt trași la răspundere, vom avea această situație. Am avut caz cu pensie calculată greșit și pus omul să dea bani înapoi din urmă, de a făcut infarct când a aflat. Credeți că a pățit ceva funcționarul care a calculat pensia? Nu, Casa de pensii a plătit.
– Deci tot noi de la buget vom plăti, înțeleg?
– Da, exact.
În final a rămas că mă mai gândesc, am la dispoziție șase luni ca să dau în judecată statul în contencios pentru asta. Și am pus în balanță lucrurile: cheltuiesc cel puțin 3.500 de lei pentru un câștig iluzoriu de dreptate. Adică poate că mi se va spune că da, în cazul mamei „s-a făcut o greșeală”. Ar fi suficient? Probabil m-aș enerva și mai tare. Dar în același timp ar fi o închidere a cazului, din punctul meu de vedere.
Mama l-a închis demult, a zis că dinspre ea nu ar mai face nimic, dar cea roasă de neputințe sunt eu. M-am întrebat dacă merită să cheltuiesc banii ăștia doar pentru un principiu, pentru nevoia de a avea dreptatea dovedită. Pentru a da o lecție statului… Oare chiar ar înțelege statul lecția asta?
Apoi, 3.500 de lei nu e o sumă mare, dar nici mică. E mai mult decât pensia mamei și mai mult decât salariul meu pe juma de lună. Am banii ăștia și aș putea să fac un efort să îi plătesc, deși aș găsi și alte scopuri mai utile pentru ei, dar încă mă întreb dacă merită sau nu, indiferent de verdictul pe care l-aș obține.
Mă întreb dacă merită să cheltui și mai mulți bani pe fundul statului român decât plătesc deja prin impozite și taxe, în timp ce toate știrile îmi arată că banii ăștia sunt irosiți. Am fost somată de curând de ANAF să plătesc impozit și CASS pentru simbolica sumă de 90 de lei cu care mi-am vândut parte din „bunurile întregului popor” – titlul ăla de proprietate primit în anii 90. M-a fugărit ANAF pentru 9 lei impozit și 1 leu asigurare de sănătate. În timpul ăsta Iohannis se plimbă cu avioane private și ține cheltuielile la secret, judecătorii au pensii speciale de zeci de mii de lei sau chiar euro, iar primarii prăduiesc bugetele pe tot felul de prostii, împreună cu firmele lor.
Are oare statul acesta urechi pentru apelul meu în instanță? Are rost să-i mai dau încă 3.500 de lei (OK, doar 45% din banii ăștia vor fi taxe plătite de avocat către stat) ca să încerc să aflu că i-a greșit mamei, fără garanția că acei funcționari insolenți nu vor face la fel data viitoare, în cazul altui bătrân de 80+ care le va scrie să le ceară socoteală?
Și adevărul e că parcă nu m-ar trage inima să cheltui banii ăștia, dar în același timp mă întreb: așa mică valoare are un principiu pentru mine? Încă mai dezbat cu mine însămi.
Voi ce ziceți?
Formatul votului nu-mi permite să pun întrebări deschise, așa că vă invit în comentarii să scrieți altă variantă pe care ați alege-o dacă ați fi în locul meu.
As renunta si mi-as utiliza energia economisita pentru alte subiecte cu impact pozitiv in viitor, de exemplu cresterea responsabilitatii functionarului.
Orice razboi are batalii castigate si batalii pierdute, important e finalul…
Da, e o soluție bună, doar că eu una nu prea mai văd impact pozitiv la ce fac în ultimii ani pe aici, în afară de grădinărit. Și nici acolo mereu, că nu te pui cu natura. Dar parcă cu natura e mai ușor de lucrat decât cu natura umană.
I-as da in judecata intr-un singur caz: cel in care as avea suficienta energie, putere, platforma si o tactica foarte bine gandita pentru a face din asta un subiect public, cu posibil impact.
Deci nu 🙂
I-aș da în judecata dacă as ști ca nu se poate întinde mai mult de un salariu în timp. As cere cheltuieli de judecata onorariul și daune morale pentru bătaia de joc.
Mai știu pe cineva care nu a primit cardul ala de bonuri sociale decât după un an sau asa ceva, evident nu retroactiv, și tot asa s-a plimbat de la Ana la Caiafa și nu a aflat de ce nu a primit de prima tura, avand aceeași pensie.
Mare nesimțirea pe funcționari. Am avut treaba de curând la Administratia fondului imobiliar și îmi venea sa le dau foc.
Focul e o opțiune tot mai des întâlnită și în gândurile mele 🙂
Din pacate traiti in Romania si asta va consuma toata energia. Prin vest se poarta masiv RECURSUL COLECTIV, ceea ce aduce bani putini celor ce intra si bani multi avocatilor, ca ei iau procent din ce se cistiga.Ei sunt putini, cei ce reclama multi, dar pe final se ramine cu justitia infaptuita…
Greu sfat de dat, fiindca stiu si podul si buzunarele sunt pline de sfaturi bune.
Din sondaj lipseste o optiune: M-as cara din tara asta.
Ma rog, eu asa am facut…
Va rog sa nu va suparati si sa mi-o luati in nume de rau, dar ati fost oarecum dresati sa stati la mila statului si a functionarilor lui. In loc ca omul sa aiba pensii decente si salarii decente, fiindca asa e normal, sunt pensii si salarii mizerabile in general si guvernantii stiind asta isi cumpara pacea sociala cu un card de energie electrica, cu o subventie la aia termica, cu mai stiu eu ce alt ajutor dat. Si vi se pare absolut normal. e ca in bancul cu John americanu care se intoarce in sat si vreo 2-3 ani de zile da fiecaruia cite 100 $. Intr-un an nu le da si le spune ca are probleme, ca afacerile au mers mai prost, ca a trebuit sa plateasca scoala la copii. Iar mucalitul satului zice: Auzi ba, la John isi tine copiii la scoala pe banii nostri.
Stiu foarte bine ca statul va jupoaie de vii si nu e suficient, mai vrea sa va si arda cite un pic, dar acolo e foame mare de bani pentru privilegii si nepasare crunta fata de oameni.
Azi e inca o zi in care in Spitalul facut de societatea civila nu-s internati copii…. Treziti-va dimineata cu fraza asta si nu va mai trebuie alta definitie a Romaniei. Daca statului roman nu-i pasa de copiii bolnavi de cancer avind un spital de peste 4 luni, cum ii va pasa de mama dumneavoastra de peste 80 de ani???
Doamnele care au strans bani vor sa fie la conducerea spitalului. Daca il dai la stat, il conduce statul, daca nu, il faci privat si gata.
Doamnele n-au strins numai bani. Au coordonat construirea si echiparea unui spital, ceea ce e cu totul altceva. Dar au mai facut si altele.
Eu le-am auzit spunind altceva, acum ceva vreme.
Si chiar daca una ar fi in conducere n-ar fi rau, sunt convins de asta. Si stiti de ce?
Pentru ca cei 5-6 ani de lupte le-au adus niste cunostinte si abilitati in materie de legi si proceduri pe care multi nu le au.
O societate are nevoie de frizeri, dar cind frizerul se crede bun sa conduca si jocurile de noroc, atunci societatea are o problema extrem de grava.
Nu toata lumea trebuie sa aiba studii academice, dar cind cel fara studii macar medii este premier, problema societatii e tare grava.
Da, am fost dresați 50 de ani în comunism și încă câțiva după, dar lucrurile au fost totuși pe o pantă ascendentă la un moment dat. Ne-am amăgit cu gândul că totuși se vor schimba în bine și la noi, chiar dacă mai greu. Eu una văd că în ultimii ani aceste schimbări nu numai că nu merg mai departe, ci lucrurile regresează. Acuma, rămâne de văzut dacă regresează numai la noi sau și în restul civilizat al lumii.
Dacă fieșticare, atunci când suntem faultați, am mere până în pânzele albe, de paregzamplu când îți rupi amortizorul într-o groapă nesemnalizată de premărie suni la 112 și, cu riscul de a-ți lua amendă, nu pleci fără să ai un proces verbal în care să fie pomenită respectiva groapă criminală de amortizor, iar mai departe meri în tribunal să-ți ceri dreptatea, mno, dacă fieșticare nu s-ar lăsa călcat în picioare de slujbași miserupiști lucrurile ar mere muult mai bine. Dar noi suntem ca-n cântecul la Marfar, Las-o bă că merge așa.
Și așa mere foraibăr. Părerea mea.
https://youtu.be/94EfbIIHLpk?si=WeGbYl1sOBB9Aey_
Stict la cazul din poveste. Eu aș da în judecată fix funcționarul care a semnat scrisoarea de la Ministerul Fondurilor Europene în care era anunțată doamna-mama că nu mai primește a doua tranșă din așa numitul card de energie, pentru că nu mai îndeplinește condițiile. Și pe funcționarul ăla care a semnat non-răspunsul de la Ministerul Muncii.
ȘI nu aș cere despăgubiri, ci ca ăia să fie ejaculați din sistem.
Habar n-am dacă este posibil, dar sistemul sunt exact oamenii care-și fak sau nu-și fak treaba.
Singura actiune care ar merita, poate, ar fi plangere pentru abuz in serviciu al functionarului care a hotarat (abuziv) ca mama nu se mai incadreaza, desi ea se incadra.
Cercetarea organului de cercetare penala (politistul) – minim 1 an in care nu se intampla nimic (o data la 4 luni mai ia vreo declaratie, ca sa poata raporta ca nu sta in nelucrare dosarul), contestarea rezolutiei procurolui (care isi insuseste orice scrie politisul judiciarist de sectie) inca vreo luna, contestarea confirmarii de catre procurorul sef a rezolutiei procurorului de caz inca vreo luna si ceva, termen la judecatorul de camera preliminara inca vreo doua luni si acolo … ai sanse de vreo 3% sa pleci cu dreptatea acasa (estimez eu).
Pentru ca judecatorul va gandi ceva de genul „pai functionarul asta e ca mine, care sunt cu 100 de dosare pe cap si justitiabilii sunt vesnic nemultumiti ca termenele sunt lungi si ca nu situ in amanunt dosarul fiecaruia. Idealisti din astia n-au legatura cu realitatea iar eu nu traiesc in acea cea mai buna dintre lumile posibile pe care si-o inchipuie ei. Se respinge.” (Asta daca nu a absolvit Dreptul pe la Spiru, caci nu ne imaginam noi cati judecatori cu facultate_taraba impart dreptate prin societatea asta schioapa a noastra…).
Nu merge dat în judecată funcționarul, sunt semne de întrebare dacă nu cumva instanța ar putea respinge acțiunea chiar și împotriva M Muncii, pentru că ordonanța care reglementează cardurile astea e făcută de așa natură că e neclar cine anume răspunde de ce acolo. Adică teoretic e, dar practic s-ar putea să nu fie …
Îi chemi pe toți, explicând de ce, și îi lași pe ei să explice instanței de ce nu au calitate procesuală pasivă.
Nu prea merge așa, că instanța îți respinge ea acțiunea dacă e făcută aiurea.
Păi nu aiurea. Eu m-am judecat cu statul pe Legea 165/2013, care zicea ceva de genul „instituțiile statului au obligația să-și facă treaba până la termenul X. Dacă nu, atunci păgubitul (adică io) are 6 luni la dispoziție să-i dea în judecată”. La momentul respectiv, dosarul meu era ascuns prin străfundurile ANRP, nemișcat și inaccesibil prin audiențe. Am dat în judecată atât ANRP ca instituție-umbrelă cât și structurile sale interioare, neștiind exact care din ele deține dosarul meu. Instanța a încuviințat și diversele structuri au răspuns: „dosarul e la CNCI, de aceea eu nu am capacitate procesuală pasivă”. Și de acolo am mers mai departe și am câștigat, atât pe fond cât și în apel, cu tot cu cheltuielile de judecată.
I-as da in judecată și as face și “caz” pe tema asta, in presă, nu numai aici pe blog, mai ales ca e an electoral, pentru a scoate in evidentă nevoia de reformare a interacțiunii stat – contributori (contribuabili?)
E un caz de slab interes pentru presă, din păcate aici știu cum funcționează lucrurile. Nici dacă mi-aș da foc în fața M Muncii nu aș obține decât maxim o știre de care ar uita toată lumea a doua zi.
1) As chema in judecata (e un fel de a spune, caci sunt sanse mari sa se acopere unii pe altii, incluzandu-l aici si pe judecatorul de camere preliminara) in sensul in care as actiona doar daca as sti carui functionar exact sa ii fac plangere de abuz in serviciu.
2) Chiar daca ai castiga, nu vei afla niciodata care anume functionar ti-a gresit. De cand cu GDPR-ul, se acopera toate institutiile asa: dvs reclamati ceva cu privire la functionarea institutiei noastre, ceva ce omul respectiv a facut pentru noi, ca insititutie. Deci noi vom lua masurile necesare sa nu se mai intample iar sanctionarea respectivului functionar face parte din relatia noastra cu el – carevasazica dvs. nu sunteti parte (dvs. aveti o relatie doar direct cu noi). In plus, sanctiuni, reduceri de salarii, etc. … sunt date personale, deci nu e cazul sa le aflati dvs.
Dealtfel, nici functionarul respectiv nu va afla vreodata ca din cauza lui s-a ajuns in instanta, pentru ca_consilierul juridic trateaza procesle pe banda, cu intampinari sablon, cu argumentari stas si fara sa isi bata capul prea tare (probabil ca are si prea multe dosare, ca doar n-o fi vreo institutie care sa functioneze cat de cat in parametri).
Oricum nu tine nimeni socoteala procese pierdute vs. procese castigate, pentru ca_consilierul juridic este birocrat si el – nu e remunerat pe baza de performanta ci de prezenta.
3) Am avut si eu o incruntare d’asta cu Admin Financiara, lipsa raspuns, lipsa justificare sume, etc. Am facut plangere, am cerut sanctionare + explicatii … pana am ajuns la sefa Admin. Financiara.
O doamna foarte simpatica, care a recunoscut ca ea e singura din cladire care stie sa-mi dea explicatiile respective (dupa ce mai incercasera vreo doua colege care s-au blocat intr-una sau alta din intrebarile mele), ca am dreptate cu privire la faptul ca n-aveam nicio sansa pe lumea asta sa-mi dau seama singur ce si cum din raspunsuri oficiale sau din legislatie (explicatiile ei de 15 minute s-ar fi tradus, ipotetic, intr-o explicatie scrisa de cateva capitole! Cine ti-ar da asa raspuns?), ca asa este, cineva a gresti si altcineva a depasit termenul de raspuns si, tot jovial ca dealtfel intreaga discutie, mi-a zis si ca, chiar daca am dreptate, ea n-o sa sanctioneze pe nimeni. Ca este exclus. Nu sunt oameni si ceea ce cer eu e rezonabil, dar mult peste ce poate oferi ANAF-ul.
Deci asta ar fi cam maxim din ce ai putea obtine si tu. In caz ca te multumeste.
Da, e foarte posibil să fie așa, minus conducătorul instituției, care în cazul meu nu cred să fie simpatic :))
Eu cred ca v-ati consuma energia si banii degeaba. Pe toti functionarii o sa-i doara in cot de orice proces si oricum nu schimbati nimic. Nu e despre „merge si asa”, ci despre faptul ca vreti sa mutati un munte cu o lingurita.
My 2 cents…
Energie am consumat deja, dezbaterea e dacă mai bag și bani sau nu 🙂
Ar fi util un demers in care fiecare functionar cu raspundere din institutiile statului sa aiba asigurare pentru cazuri de acest gen. Sa plateasca asiguratorul si nu statul. Asiguratorul are masuri mai bune pentru recuperarea prejudiciului decat un om normal, ca noi, pagubit care nu are de partea lui toate instrumentele.
Probabil ar fi pervertită și legea asta ca și aia din sănătate. Din câte știu fiecare medic/asistent din sistemul de sănătate e obligat să încheie asigurare, și totuși în caz de malpraxis mai întâi trebuie să decidă comisia de la Colegiul medicilor/asistenților dacă a fost sau n-a fost, ca să se ajungă la despăgubire. Și tot din câte știu se decide extrem de greu/rar că a fost malpraxis.
Ca una trecuta prin doua procese diferite, cu toate documentele in regula si dreptatea la purtator, va pot spune ca si daca va hotarati sa alegeti optiunea procesului, o sa aveti acolo o surpriza si mai mare (asta presupunand ca macar avocatul dvs. este OK si isi face treaba). O sa aveti ce scrie aici vreo doi ani despre sistemul nostru juridic.
Frustrarea va fi si mai mare cand veti constata ca probele dvs. vor fi rasucite si luate in raspar.
Uitati-va numai ce se intampla cu procesul lui Vlad Pascu unde mie personal mi se pare ca totul este limpede ca lumina zilei si unde ne indreptam spre un final care probabil ne va scarbi si mai mult.
Noi incercam sa ne tinem de principii si sa ne luptam avand aceste principii cu un stat care nu are principii.
Nu poti sa te lupti „in lupta dreapta” cu cineva care nu are notiunea asta.
Da, și asta e posibil, chiar foarte posibil în justiția din România.