Macabre

Unde poți să arunci un cadavru în România - ipoteză contrazisă de realitate.

De câte ori ies de pe autostradă la Fundulea, ca să ajung la moșie, mă izbește grămada de gunoi aruncat permanent în refugiul ăla unde aproape întotdeauna așteaptă cineva. Ba o autospecială de tractări, gata de intevenții, ba vreun TIR sau alte autoutilitare ale căror șoferi sunt în căutare de șmenuri, ba mașina poliției care mai face câte un control de rutină. Nu pare că deranjează pe nimeni gunoiul, din contră, pesemne toți cei care opresc contribuie și ei la colecția aia, cu un cauciuc, cu niște resturi de mâncare, era și o valiză la un moment dat, probabil cineva care plecase în vilegiatură și și-a lăsat greutățile pe drum, în fine, diverse. Un studiu al oricărei depuneri necontrolate de gunoi te lasă întotdeauna uimit de ce fel de obiecte, la care nu te-ai gândi niciodată, aruncă oamenii pe câmpuri sau oriunde altundeva decât ar trebui.

Anul trecut cineva lăsase acolo o mașină. În primele zile a fost întreagă, aveai impresia că o lăsase șoferul parcată acolo, temporar. și se dusese cu alta mai departe. În câteva zile au început să-i dispară diverse. Geamurile s-au spart primele, apoi i-au dispărut oglinzile, câte o ușă, în funcție de ce părți componente avea nevoie fiecare. În câteva luni n-a mai rămas nimic din ea. De fiecare dată când treceam pe acolo mai înregistram așa în viteză stadiul în care ajunsese. Până a dispărut complet.

Nu există camere de luat vederi acolo. Adică există una pusă pe un stâlp dar e îndreptată în jos, adică spre baza stâlpului. Nu vrea nimeni să vadă ce se face în zona aia. Pentru că probabil se știe. Deși eu cred că o cameră din asta ar documenta o întreagă lume pestriță în refugiul ăla, dacă ar înregistra permanent ce se petrece acolo. Când eram la EVZ venise un ziarist bătrân, elvețian parcă, trimis de trustul care ne patrona, Ringier, să ne învețe cum să facem presă (pe vremea aia nu punea pumnul în gura jurnaliștilor). Și unul din subiectele lui favorite era ăsta: să se ducă un reporter și să stea o zi întreagă pe sau lângă o bancă în parc, să observe ce se petrece pe ea, cine se așează, ce face etc, și să scriem un reportaj despre viața acelei bănci. Râdeam atunci de bătrânul ăla. Pentru că la noi colcăiau subiectele despre corupție, furăciuni, mortăciuni, câini care omorau oameni, rețele de termoficare sparte, străzi fără apă, sărăcie lucie, cine avea timp să scrie și cine ar fi citit ceva despre poezia unei bănci din parc?! Era un subiect numa bun pentru Elveția, unde se rezolvaseră toate neajunsurile și nu mai aveau ăia despre ce scrie.

Revenind la refugiul meu de pe auostradă, în spatele lui se cască o mică râpă în care au crescut sălbatic tufișuri și copăcei. Zilele trecute am remarcat chiar un măr sau un păr plin de flori și mă gândeam că uite că pe ăsta nu-l atacă niciun gândac păros, deși nu-l apără nimeni cum îmi apăr eu pomii din curte.

În fine, acolo în mica râpă care stă între refugiul de la ieșirea de pe autostradă și drumul care se împarte către Fundulea sau către Nana, iarna când nu e vegetație se văd și mai bine gunoaiele. Utilajele care mai repară autostrada când și când, și mai depozitează pe refugiu diverse grămezi de griblură sau alte materiale de asfaltat, mai vin și împing în râpă ce le prisosește. Așa ajung și gunoaiele adunate pe refugiu în râpă și dă senzația că se mai face curat. Probabil în timpul vieții noastre râpulița aia se va umple cu gunoi și va deveni un teren plat, dar deocamdată e o groapă în care nu cred că se încumetă nimeni să-și julească pielea.

Acolo, m-am gândit la un moment dat, ar fi un loc ideal de aruncat un cadavru, dacă ai vrea să scapi de el, pentru că ar fi ușor de ascuns și cu siguranță nu ar căuta nimeni ceva în fundul ăla de pământ. Ce să cauți acolo? Nu știu de ce m-am gândit la ascunderea unui cadavru, dar pesemne că e un gând firesc, nu?

E, azi am citit despre rămășițele unei femei găsite de câmp de un tractorist. Se crede că fuseseră aruncate exact în zona unui astfel de refugiu, dar de pe A1 – e plină România de refugii ale nimănui în care se aruncă lucruri surprinzătoare – de unde le-au cărat animalele sălbatice și așa au ajuns pe câmpul adiacent, unde făcea tractoristul ăla lucrări agricole. Ca să vezi că totuși nu există crimă perfectă, deși poți crede că ai găsit locul potrivit ca să scapi de un cadavru.

P.S. Oare am o obsesie pentru gunoaie? Că văd că scriu cam des despre asta…

Etichete: , , ,

3 comentarii la “Macabre” Subscribe

  1. Bogdan 12/04/2024 at 12:37 #

    Pai daca tot dai cu ochii si cu nasul de ele, normal ca ajung sa te obsedeze. Cu niste ani in urma, cand am avut o problema la sold si am schiopatat foarte vizibil vreo cateva zile, am inceput brusc sa vad toti schiopii de pe strada.

    • Dollo 13/04/2024 at 07:47 #

      Da, ce păcat că nu ne obsedează pe mai mulți

  2. Motanul 13/04/2024 at 21:38 #

    Chestie de civilizatie! Cu părere de rău, noi suntem de fapt o “civilizație” orientală!
    La aeroportul din Cluj nu există hârtie de șters pe mâini la toaletă. În plus s-au instalat cele mai ieftine chiuvete posibile. Aglomerație ca la piață!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.