Cetatea Golubac, 2024
Probabil așa se vede și la noi, cineva care vine mai rar în România se minunează de câte s-au mai schimbat. Dacă stai tot timpul într-un loc ești tentat să-i vezi numai defectele. De aia am luat-o și eu din loc, pentru o vreme, ca să mă mai pot minuna de lucrurile bune de la noi 🙂
Lăsând gluma la o parte, am refăcut ieri drumul București-Belgrad, după 9 ani. Noi și alte câteva mii de stranieri cu numere de UK, IT sau D, care se îndreptau și ei spre locurile lor de muncă, cu lunetele blocatele de pachete „de acasă”. Drumurile patriei sunt zilele astea mai aglomerate de mașini „rulate UE”, îndreptându-se spre diversele puncte de graniță, după ce și-au pupat pentru încă un an dorurile și grijile lăsate în urmă.
La sârbi am regăsit în esență aceleași sate pustii pe malul Dunării, ca într-un film pandemic în care toată lumea era consemnată în izolare. Casele sunt ceva mai răsărite decât erau acum 10-13 ani, semn că și banii sunt ceva mai mulți și pe aici. Totuși grămezile de gunoi de pe marginile de drum reflectă, ca și la noi, faptul că banii nu sunt destul de mulți și de vechi, ca să însemne și civilizație.
Drumul care însoțește Dunărea, de la Porțile de Fier până la Cazane, e la fel de îngust, mai cu petice, mai cu șleauri, dar mai încolo, spre Belgrad, se lucrează pe tronsoane lungi la șosele noi, motiv pentru care sunt tot felul de devieri.
Șoferii lor sunt, uneori, la fel de bezmetici ca și ai noștri, mai ales dacă au multe cerculețe pe mașini.
Surpriza a fost Cetatea Golubac, pe care o vizitasem prima dată în 2011 când era o ruină prin mijlocul căreia trecea șoseaua de pe malul Dunării, iar acum e un muzeu cu taxă de 6 euro la intrare.
Transformarea e spectaculoasă, cu numai 8 milioane de euro, dacă e să nă luăm după ce scrie pe wikipedia. Banii au venit și de la UE și de la austrieci (asta scrie și la intrare), deci au împăcat pesemne toate preferințele geostrategice ale sârbilor 🙂 Cert e că după niște lucrări anevoioase, care au durat mai mult decât fusese estimat, a ieșit ceva bun.
Cetatea Golubac în 2024
Cetatea Golubac în 2011
Șoseaua a fost deviată prin spatele cetății, prin două tuneluri săpate în stâncă special, cetatea a fost reconstruită parțial și i s-au adăugat niște săli cu arhitectură interesantă, modernă, care adăpostesc expoziții despre istoria lungă și încercată a cetății.
Împrejurimile au fost de asemenea amenajate ca să pună în valoare cât mai instagramabil rezultatul reabilitării. O pajiște întinsă și verde la intrare, o terasă restaurant, niște grupuri sanitare fără pată, o parcare, o atmosferă civilizată care contrastează destul cu ce vezi pe drum până acolo.
Nu mă pricep nici la arhitectură, nici la restaurări, dar din punct de vedere turistic locul pare o reușită. Din păcate, peste apă, pe malul românesc al vechilor porți de fier ale Dunării, nu se vede ceva similar, în afara deja celebrului cap al lui Decebal, aflat mai în aval. Sau poate or fi proiecte și la noi și n-am auzit eu. Dar îmi amintesc că ultima dată cînd am fost pe la Drobeta, tot într-o ruină era piciorul podului lui Apolodor.
Uite și câteva fotografii comparative pe care i le-am făcut Cetății Golubac în 2011 și azi. Dacă vă nimeriți prin zona Cazanelor Dunării, și aveți pașaportul la voi, puteți să dați o fugă și până aici.
În 2011 șoseaua trecea prin cetatea care era doar o coajă
În 2024 șoseaua ocolește cetatea
În 2011
În 2024
În 2024
În 2011
În 2011
În 2024
În final, ca să nu îi laud prea mult pe sârbi, la Belgrad am nimerit într-un Airbnb care trăsnea a miros de tutun amestecat cu mucegai și balsam de rufe – ca să mascheze greu încercatele lenjerii. Cada tip jacuzzi, care oricum nu se potrivea cu căbănuța în care fusese instalată, trecuse și ea prin prea multe ca să merite vreo șansă și în general locul denota uzură avansată și minimă rezistență. Totul la un preț pentru care eu, în garsoniera mea din București, ofer condiții care pot fi considerate, prin comparație, de 5 stele.
Așa că încă din prima noapte în concediul ăsta am dormit în sacul de dormit, nu înainte de a face aici o scurtă dare de seamă 😉
Va urma.
Ați trecut pe làngă Lepenski Vir?
“The latest radiocarbon and AMS data suggests that the chronology of Lepenski Vir spans between 9500/7200 and 5500 BC“
Pe cât de spectaculos e locul, pe atât de ușor de ratat, fiindcă e fix pe malul Dunării, mult mai jos de drum, iar panourile sunt destul de discrete😆 Dacă îți faci timp să vizitezi, însă, e unul dintre cele mai impresionante muzee în (semi) aer liber — cupola de deasupra săpăturilor păstrează încă sentimentul că vezi ce vedeau oamenii ăia acum 10 mii de ani. Și cred că tot bani europeni au fost și acolo. De-abia aștept să vizitez din nou.
Abia aștept continuarea. Nu de alta dar din impresiile tale de călătorie am avut mereu ceva de învățat, iar pe la sârbi nu am ieșit până acum din țară. Drum bun și vacanță plăcută!
Recomand și Cetatea RAM (https://ramskatvrdjava.rs, https://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Ram), pentru cine este prin zonă…
Cred că, acum vreo două-trei seri, am întâlnit-o pe mama dvs. Traversa C-lea Văcărești pe trecerea de pietoni.
Am vrut să las fereastra și să strig „Mama lu’ Dollo!”🙂.
Ar fi fost frumos, mai ales că sigur nu era mama 🙂