Dovezi aveți?

În care Dollo e trasă pe dreapta de poliție și reușește să-l exaspereze și pe agentul ăla ghinionist, cu poveștile ei despre gunoaie. Sunteți de la circulație sau de la poliția... poliție? ;)

Dacă tot v-am povestit cum am rămas înzăpezită pe drumul spre moșie, și m-am bucurat ca nemții după alegerile astea, când am văzut drumul curățat, să vă zic și cine s-a mai bucurat ca și mine, de faptul că se poate circula pe drumul ăla.

Saci cu gunoi aruncați pe marginea drumului proaspăt deszăpezit

Chiar a doua zi după ce se curățase drumul, m-am întors pe el de la București și, surprize-surprize, da, ați ghicit, cineva a aruncat pe marginea lui, pe zăpada aia proaspăt dată la o parte de pe drum, zeci de saci albi, din rafie, plini cu resturi de construcții. Sacii albi, zăpada albă, numai un ochi obsedat ca al meu, format pe gunoaie, a putut să le vadă. Cel mai probabil sunt de la vreun apartament din București din care niște băieți descurcăreți, cu o dubă, au făcut un ciubuc ca să nu mai plătească proprietarul tariful ăla piperat la primărie. Lasă că-i aruncăm „la noi la țară” unde nu știe nimeni cine aruncă, pentru că nu vrea nimeni să știe.

Căci da, majoritatea gunoaielor sunt aruncate pe partea dreaptă a drumului care duce către sate, deci pe unde vin de la „munca de la oraș” oamenii satului. Sacii ăștia albi vor ieși la iveală zilele astea, când se va topi zăpada, precum ghioceii. Tot albi, tot inocenți. Ca tot poporul ăsta minunat, care ar face țara asta ca o floare, dacă l-ar lăsa oculta mondială.

O discuție cu un polițist

Ca să mă simt ca în neagra străinătate, unde elvețienii ne opresc aproape de fiecare dată când ne văd numărul de înmatriculare al mașinii (dar cică nu e profilare, așa sunt ei mai vigilenți), s-a întâmplat să mă oprească și pe drumul spre moșie, într-o seară, poliția, la un control de rutină.

Am văzut de departe mașina de poliție, cu luminile licărind, știam că e zonă de viteză redusă, că e o școală acolo, dar m-am mirat când polițistul mi-a făcut semn să trag pe dreapta. Eram cu domnul inginer, tocmai aterizasem în țară pentru câteva zile și ne-am hlizit între noi că, ia te uită, parcă am fi intrat în Elveția 😉

Agentul tânăr s-a prezentat, n-am reținut numele, mi-a cerut actele, ne-a băgat lanterna în ochi ca să ne vadă mai bine, apoi a zis să așteptăm că verifică actele. A durat câteva minute, după care mi le-a dat înapoi și ne-a urat drum bun. Dar dacă tot m-a oprit chiar acolo, pe acel drum veșnic plin de gunoaie, am zis că e o ocazie bună să-mi spun și eu oful, așa că iată ce discuție am avut cu el:

– Sunteți de la poliția rutieră sau de la poliția… poliție? întreb eu cam lipsită de tact.

Mi-am dat seama de asta după zâmbetul și tonul aproape imperceptibil revoltat:

– Sunt de la POLIȚIE, doamnă!

– Vă întreb ca să-mi dați un sfat. Unde aș putea eu să reclam veșnicele gunoaie pe care oamenii din zonă le tot aruncă pe drumul ăsta, în canalul de irigații și chiar pe câmp? Că am tot reclamat și nu se întâmplă nimic…

I-am povestit pe scurt o parte din saga mea cu gunoaiele aruncate aiurea.

– Unde pe drum, doamnă?

– Uite pe drumul ăsta către sat, pe margine sunt mereu gunoaie aruncate.

– Vă întreb pentru că tocmai am avut noi raportată o bicicletă furată și am găsit-o pe marginea drumului. Și nu mai sunt gunoaie…

– Așa, înseamnă că s-a curățat drumul ca să se găsească bicicleta… Totuși e plin de gunoaie și dincolo de pod, în canalul de irigații…

– Păi eu vă îndrum către Garda de mediu, doamnă, zice polițistul.

– Firește, cu Garda de mediu am început, dar m-au pasat la primăria comunei, să știți. Primăria a zis că nu e drumul ei, că e județean, județul n-a răspuns, iar canalul de irigații aparține de îmbunătățiri funciare.

– Da, deci cei de la Garda de mediu v-au trimis la primărie… zice descumpănit polițistul.

– Da, în cele din urmă primăria a trimis un camion și a curățat canalul de irigații anul trecut, dar acum s-a umplut la loc. Și e clar că oamenii din zonă aruncă, nu vin de la Baia Mare să arunce aici, nu?

– Dar ce fel de gunoaie sunt? întreabă polițistul de parcă el nu se plimbase în viața lui pe drumurile patriei.

– Diverse, de la deșeuri reciclabile până la resturi de construcții, probabil se debarasează apartamente renovate prin București și se aduc aici sacii cu resturi, gresie, rigips, mobile stricate și tot așa. În canalul de irigații de exemplu e și o dormeză.

– Da, doamnă, mai e vorba și de cei șapte ani de acasă… mai aruncă și oamenii din tren… Și până la urmă, știți cum e, le dai amendă și dacă nu o plătesc ce ai rezolvat?

Polițistul avusese o singură soluție – Garda de mediu – și acum trecuse la șabloane fataliste: educația, țara, oamenii, csf, ncsf.

– Totuși aruncarea gunoaielor și chiar incendierea lor e infracțiune, n-ar trebui poliția să se ocupe de asta? Că înțeleg că primarii nu vor să se pună rău cu oamenii și să dea amenzi, dar poliția? Eu zic că e suficient să speriați unul cu un dosar penal și se vor mai gândi și ceilalți… insist eu.

– Da, dar știți că noi nu avem competență asupra drumului decât până la podul peste autostradă, dincolo ține de poliția comunei. Mergeți la poliția comunei și sesizați colegii de acolo. Să aibă în vedere aspectul.

– Aha, la poliția comunei?

– Da, dar dovezi aveți, adică… cine aruncă?

– Păi eu să am dovezi? Eu sesizez că sunt gunoaie aruncate aiurea, nu e treaba poliției să caute dovezi? Uite noi am găsit și dovezile doar plimându-ne într-o zi pe câmp și văzând că pe unele ambalaje aruncate rămăseseră etichetele cu numele destinatarului și adresa lui din sat. Sigur poliția poate să facă același lucru, chiar mai bine ca noi, nu?

– Da, mergeți să sesizați la poliția comunei. Să aibă și ei în vedere aspectul…

Polițistul deja se îndepărtase încet de mașină, scrutând zarea din care se încăpățâna să nu mai vină nicio mașină pe care s-o oprească, ca să aibă pretext să-mi zică să mă car că are treabă. Iar eu nu mai tăceam, vorba aia. Dă-mi un reprezentant al autorității și îi vorbesc despre gunoaie până îl plictisesc.

Până la urmă m-am simțit singură și l-am lăsat în pace. Scăpa mai ușor dacă-mi zicea că el e doar de la rutieră, nu de la „poliția poliție”… Pe drum domnul inginer a conchis:

– Cred că o să te treacă ăștia în sistem să nu te mai oprească niciodată poliția, dacă te întâlnesc pe drum 🙂

Tags: , , ,

4 Responses to “Dovezi aveți?” Subscribe

  1. Florin 25/02/2025 at 19:31 #

    😀Bună ziua v-am dat, belea v-ați căpătat.

  2. Radu 25/02/2025 at 19:47 #

    Trist ca asa sta situatia si fiecare incearca sa scape de raspundere 🙁

    Dar am ris cu pofta citind ultima remarca: „Cred că o să te treacă ăștia în sistem să nu te mai oprească niciodată poliția, dacă te întâlnesc pe drum”.

    • Dollo 26/02/2025 at 17:36 #

      Facem și noi haz de necaz. Ca să-l citez pe autorul cărții citite ultima dată la club, cică oamenii rețin mai degrabă ceva scris cu umor decât în notă gravă/tristă. Așa că încerc să aplic 🙂

      • Om bun 03/03/2025 at 22:24 #

        Eeeh, cred că depinde de gusturi. Sau poate așa sunt oamenii, caută mai mult umorul decât tristeță.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma