Archive | Românisme RSS feed for this section

Șase sfaturi nesolicitate, pentru ministrul finanțelor, de la o victimă a ANAF

anaf3

A durat un an jumate ca să îndrept o greșeală făcută de ANAF la adresa mea. Timp în care s-au schimbat două guverne și s-au făcut promisiuni de digitalizare și simplificare birocratică. La ANAF sector 3, ca peste tot în țară de altfel, lucrurile merg la fel de prost. Și pentru contribuabili și pentru funcționarii care, ca tot omul, comit greșeli. Din păcate singurii care le plătesc suntem noi, contribuabilii.

Read More 26 Comments

Guvernul reînvie secretarul de partid județean

guvernare

Coaliția de guvernare, care ne-a promis profesionalism și competență, rezolvă disfuncționalitățile unei instituții publice politizând-o. Prefecții și subprefecții pot fi din nou membri de partid.

Read More 3 Comments

Schimb furnizor de energie, aștept Hidroelectrica

toshiba-priza

Cum mă împinge ENEL de la spate să devin și eu o „fată deșteaptă din energie”, abonându-mă aproape cu de-a sila la cea mai profitabilă companie de stat – Hidroelectrica. E drept că Hidroelectrica habar n-are că urmează să-mi furnizeze curent, că n-a reușit nimeni să afle dacă le deschide cineva emailurile 🙂

Read More 75 Comments

Cum a fost învins Orban și de sfânta ștampilă

ordonanta cu stampila

Mai mulți oficiali, în frunte cu fostul prim ministru Ludovic Orban, au eșuat în încercarea de a-i convinge pe funcționarii din Otopeni să aplice legea și să renunțe să mai ceară ștampila pe un act de închiriere

Read More 11 Comments

Somnul rațiunii naște funcționari români

coada la taxe1

Despre mica prostie a funcționarului român care te seacă zi de zi mai rău decât marea corupție cu care luptă politicienii și justiția împreună – cazul DITL sector 3

Read More 6 Comments

Să se dezbată primesc, dar să nu se schimbe nimic – din nou despre parcările din sectorul 3

trasare locuri parcare

Noul regulament al parcărilor promis de primarul Robert Negoiță e tot ăla din 2017, în care voia să liciteze locurile. Primăria se face în continuare că nu există toate mașinile parcate pe trotuare.

Read More 4 Comments

O mașină iubită

oltcit si casa poporului2

Combinația dintre cocoșul galic, cățeaua oltenească și seul de oaie – industria auto românească a născut pui vii care mai stârnesc pasiuni și azi. Întâlnirea posesorilor de Oltcit 2020.

Read More 3 Comments

Nevoia de un Spirache la primărie

ponta canal dunare marea neagra

Dacă noi votăm cu ochii deschiși, ei de ce mai simt nevoia să ne mintă? Despre noii oameni din politică și tentația lor de a le călca pe urme vechilor politicieni.

Read More 10 Comments

Întâlnirea cu Dumnezeul de pe centura București

iesire centura bucuresti

Intrarea/ieșirea din București, spre centură și autostrada Soarelui, e întotdeauna o chestiune de timp până când îți vine și ție rândul. Fie să-l vezi pe Dumnezeu, fie doar pe polițistul de serviciu.

Read More 6 Comments

Moderna piață agroalimentară din Fundulea

piata fundulea

Orășenii vor să se mute la țară, dar țara încă nu e pregătită pentru ei.

Read More 5 Comments

Oldies but goldies

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.