Cel mai important act al românului a devenit cardul de fidelitate. La farmacie. Nu buletinul, nu cardul de asigurat. Încă o mizerie pe care o tolerăm cu fatalitate mioritică, deși acolo sunt cele mai sensibile date ale noastre
Recent News Subscribe
Noi te feliem, ca să-ți cunoști interiorul
Ăsta e sloganul unui centru de imagistică medicală din Galați. Cum credeți că arată felia de român?
Bingo Metropolis face glume cu BCR
În numai câteva minute am câștigat 25.000 de lei la Bingo Metropolis, dar i-am pierdut pe drumul spre BCR
Mirosul toamnei
Mamaie ținea mereu pe sobă niște porumbei din ăștia pentru floricele. Îi creștea în fundul curții, acolo unde avea și buda… În toiul iernii, când erau uscați bine, îi curăța de boabe, încingea ceaunul de tuci, îl stropea cu niscai ulei și îl umplea apoi cu floricele pocnitoare.
Scârța scârța, în față la KFC
Ce credeți că face moșulică din imagine, care scârțâie la vioară la ușa KFC-ului, cu banii adunați în cutia viorii?
Alți oameni, alți câini
Speedy, fiica lui Skiny din Sibiu, se pregătește la Ciolpani să devină salvatoare de vieți în caz de cutremur.
De ce să schimbi ceva care merge?
Noul Nissan Micra, într-o lume plină de botoxate și siliconate ei schimbă o mașină dodoloață și veselă cu una cu liposucții și cu buzele strânse ca o acritură.
Week-end nașpa la bulgari
Jumătate din oala aia cu scoici a fost plină cu carcase. Mama le tot scotea și zicea: „uite încă una goală, ăștia ne-au dat o oală cu carcase!”. Eu, nu și nu, precum copilul optimist care primește o balegă de Crăciun, speram că apare și calul la un moment dat. Degeaba, la fundul cratiței n-a fost nimic. Probabil că ele erau în alte meniuri, pe alte farfurii.
Pleșu, despre dumnezeii ei de politică
Un portret excelent al politicii internaționale, văzută de pe scaunul de ministru de externe. Cu diplomație despre „candoarea” lui Constantinescu și sinceritatea plebee a lui Băsescu.
Clubul de carte – viața în cimitirul de piane
Eu aș zice sâmbătă seara (12 noiembrie), la o cârciumă unde se poate bea vinul casei – că vin portughez , mai greu în București – ca să fim așa în pielea personajelor și în atmosfera în care se simțeau ei bine. Aș plusa și cu un pește sau o caracatiță bătută bine de pragul ușii, dar știu că e prea mult 🙂







