Simțeam în aer o așteptare încordată, că de ce nu zice și Dollo ce părere are ea despre treaba asta, a listelor cu buni și răi, a oengheurilor care vor să ne fure sufletul pur și să ne întineze idealurile, așa că am zis că nu strică să scriu cum se vede sectorul ONG din interior. Mă rog, prin ochii mei care sunt un pic miopi 😉
Recent News Subscribe
Categories:
Ce cărți citim în 2025
17 cărți pe care le vom citi la clubul de carte, teoretic până în vara lui 2026.
Poze cu pisici
Micile mele panseuri împart audiența aici cu cei veniți numai pentru pisici, și pe care i-am văduvit de conținut de când nu mai postez pe fb. Așa că, iaca, o postare cu poze cu pisici. Și cu câinele Șandor, firește.
Cât farmec încape în 93 de ani de viață
Despre arhitectul Romeo Belea, despre care am auzit prima dată datorită unui excelent documentar TVR, dar și unei prietene arhitect care mi l-a recomandat. Plus câteva considerații despre bătrânețe, maică.
Povești aproape pescărești, cu navetiști. La Tropice
Cu „Navetist la tropice”, cartea doctorului Ionuț Șendroiu, încheiem cât de cât fericit tura de lecturi începută la finele lui 2023 și deschidem lista pentru anul ăsta. Aștept propunerile voastre până duminică.
Vigilențe
Fight or flight? aceasta este întrebarea. Plus alte considerații filosofice pe tema: la ce sunt buni vigilenții dintr-o societate, când se poate foarte bine să radem tot și s-o luăm de la capăt. Din timp în timp…
Petre Mihai Băcanu, eliberat după 35 de ani
Memoriile unui om bun despre o lume a răului. În epoca breikingniuzurilor, a titlurilor bombastice, a „adevărurilor” violente, apare această carte scrisă parcă cu stângăcie și modestie, de un bătrân de 83 de ani, care a luptat aproape singur cu comunismul. De aia am pierdut toți.
O stea de la minister, cinci de la oaspeți
În care Dollo e evaluată de o comisie de la Ministerul Economiei Digitalizării Antreprenoriatului și Turismului și rezultă că are un lips major în dotare. Pe care nici nu vrea să-l repare.
Ursitul unei doamne
De Bobotează, mama m-a dus la cimitir ca să-i văd „apartamentul” pe care și l-a pregătit singură, iar eu am visat ce mă macină mai mult când sunt în România.
Scrisorile care n-au găsit pe nimeni acasă după Revoluție
În 1990, o familie de francezi emoționați le-a scris unor români, despre care au aflat de la televizor, că sunt gata să-i ajute să găsească democrația. 34 de ani mai târziu, scrisorile alea încă își așteaptă destinatarii. La fel și democrația.
Articles
-
Camping – dar avem suferință și acasă
-
În realitate nu se întâmplă absolut nimica
-
Vii în București și primul care te ia în primire la aeroport…
-
Păcatele ONG-urilor și ale oamenilor de bine din ele (II)
-
La ce sunt bune ONG-urile. Și eventualele lor păcate
-
Un atac de panică
-
Astfel de lucruri mărunte care fac diferența
-
O lume mai bună, according to Dollo
-
Vii în București și primul care te ia în primire la aeroport…
-
Un atac de panică
-
La ce sunt bune ONG-urile. Și eventualele lor păcate
-
În realitate nu se întâmplă absolut nimica
-
Păcatele ONG-urilor și ale oamenilor de bine din ele (II)
-
Camping – dar avem suferință și acasă
-
dojo: FELICITARI! Acu' aflu si eu ca decizia s-a luat s...
-
Valentina: Nu scapi nici daca faci copil. Te intreaba de ce n...
-
Dollo: Da, noroc că există concurență și oferte dife...
-
-
-
Liviu: salutam, cred ca nenea facea misto de tine. Tu i...
-
Om bun: Eu ii judec si tot eu le gasesc scuze, hehehee...
-
Stelian: Pai ati ajuns departe. Ultima oara am coborit depa...
Ce citim luna asta
