Memoriile unui om bun despre o lume a răului. În epoca breikingniuzurilor, a titlurilor bombastice, a „adevărurilor” violente, apare această carte scrisă parcă cu stângăcie și modestie, de un bătrân de 83 de ani, care a luptat aproape singur cu comunismul. De aia am pierdut toți.
Alazarul ruștesc, din nou la clubul de carte

„Fantoma din moară”, încă un roman al Doinei Ruști care ne arată că zădărnicia s-a născut la sat, dar din păcate n-a murit acolo.
Ana Blandiana – Mai mult ca trecutul

Întâmplări de râsu-plânsu din Epoca de Aur, scrise la cald, în 88-89, și redescoperite 30 de ani mai târziu, ca într-o sticlă aruncată în mare. Rămâi la final cu o întrebare fără răspuns: o fi meritat?
Inocenții – parfumul unei copilării, fie ea și comunistă

„Cât de greu înțelegi unele lucruri pe care nu le-ai trăit direct și cât de diferit le înțelegi, în timp, chiar și pe cele la care ai asistat sau ai contribuit” – Inocenții, de Ioana Pârvulescu.
De fapt nu știe nimeni ce e de făcut

Două documentare făcute de Adam Curtis ne arată de unde am plecat – de la căderea comunismului – și unde am ajuns prea târziu – într-o democrație care caută soluții de supraviețuire, dar pe care nu le are nimeni
40 de ani de la primul Oltcit – povești aproape pescărești

Cum s-a produs prima sută de Oltcit-uri, de ce la Craiova, cât a costat fabrica, de ce a fost o mașină bună, dar a mers prost, toate povestite de oameni care au proiectat-o, i-au strâns șuruburile, au condus și testat cea mai modernă mașină ieșită din industria auto românească în anii 80.
Povești rusești de păcălit popoare

Al doilea roman al lui Guzel Iahina, despre mărirea și decăderea germanilor, strămutați pe malurile Volgăi de Ecaterina cea mare și decimați de marele Stalin. Copiii de pe Volga, lectură utilă zilele astea, încă o poveste rusească de adormit popoarele conlocuitoare.
Arhipelagul Gulag și Boracay-ul meu*

… am citit eu pățaniile lui Alexandr Soljenițîn ca să nu fii nevoit s-o faci tu, deși n-ar strica să te chinui un pic să citești cartea asta, că poate astfel nu mai repetăm tâmpeniile din istorie
Sonia ridică mâna, își mușcă buzele și tace

Al doilea roman al Laviniei Braniște mi-a plăcut, dar parcă nu așa de mult ca primul. „Sonia ridică mâna” te face să te întrebi dacă chiar așa e lumea în care trăiești sau e doar o imagine luată de un fotograf care are o zi nașpa.