Cel mai recent roman al Laviniei Braniște schimbă registrul cu care ne obișnuise, de la angoasele tinerei care nu-și găsește locul în România, la deruta, dezrădăcinarea, imposibilitatea emigrantului bătrân de a-și mai găsi un loc, mai ales dacă a avut ghinionul să se nască într-o familie în care n-a moștenit altceva decât rătăcirea.
De ce au emigrat, dacă nu vor să se schimbe

„Dinți albi”, de Zadie Smith, o carte despre incapacitatea oamenilor de a-și lăsa în urmă trecutul, chiar dacă asta îi face nefericiți oriunde s-ar afla.
Viața trece ca un glonț, chit că nu știi ce vrei de la ea

Memoriile lui Dorian Galbinski de la BBC. Povestea unui om obișnuit care a avut noroc de o viață bună, și tot ce a făcut pentru asta a fost să se lase trăit de ea.
A.C. – Sunt norocoasă să pot lua din ambele culturi ce e mai bun

Romania va fi mereu o parte din mine, indiferent unde aleg sa emigrez
I.N. – n-am considerat că e nevoie să emigrez ca să-mi urmăresc visurile și să rămân fidelă valorilor personale

Cunosc în România o mulțime de oameni normali, muncitori și mișto care-și fac treaba în pătrățica lor și cred că asta e soluția pe termen lung. E un proiect pe termen lung, dar după atâția ani de comunism / socialism luminos, e imposibil să fie altfel.
Vali Constantinescu: În Vietnam am început o viață nouă, așa cum mi-aș fi dorit să am, ca pensionară, în țara mea

De România mă leagă tot și mă desparte tot. Emigrarea, în cazul meu, este una atipică, din cauza vârstei și a fricii de a rămâne singură, bătrână și neajutorată într-o Românie căreia nu-i pasă de cetățenii ei și mai cu seamă că bătrânii României sunt bătaia de joc a guvernanților. Și nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna.