Supunere, de Michel Houellebecq, o ficțiune politică și o fantezie masculină care te irită și te lasă mai feministă decât erai înainte s-o citești
Tag Archives: recenzie
Sonia ridică mâna, își mușcă buzele și tace
Al doilea roman al Laviniei Braniște mi-a plăcut, dar parcă nu așa de mult ca primul. „Sonia ridică mâna” te face să te întrebi dacă chiar așa e lumea în care trăiești sau e doar o imagine luată de un fotograf care are o zi nașpa.
Laur, diferența dintre om și omenire
Încă o carte lăudată de Internet se citește la clubul nostru de carte: Laur, de Evgheni Vodolazkin. O poveste de la 1400 scrisă cu mintea omului de acum, 600 de ani mai târziu.
Zuleiha deschide ochii în GULAG
Deschiaburită și „reabilitată” de comuniști, cu de-a sila, tătăroaica Zuleiha se emancipează de viața de femeie asuprită de bărbat și soacră în cel mai improbabil loc: o colonie de muncă forțată. Povestea ei și a altor 18 milioane de oameni, scrisă de nepoata unei bunici deportate în Siberia.
Despre regretele unei vieți râvnite
„Luna și focurile”, prima carte de la clubul de carte de anul ăsta – despre întoarcerea în sat, ca să arăți că te-ai realizat. Se putea și mai bine. După ce a scris-o, Cesare Pavese s-a sinucis. Nici lui nu i-o fi fost ușor.
Calpuzanii, povestea mandatului valah al lui Mavrogheni, care n-a mai fost reales de turci
Petrecut în secolul 18, scris în secolul 20 și citit în secolul 21, romanul lui Silviu Angelescu are minunata calitate de a ne arăta cum suntem, cum am fost și cum vom mai fi, ca popor și ca indivizi, într-un dulce, amuzant grai pe care numai un lingvist și folclorist îl putea născoci.
Americana: de ce să te întorci într-o țară ca Nigeria? Sau România?
Povestea emigrării și a întoarcerii acasă a lui Ifemelu și Obinze, doi nigerieni care nu au mâncat salamul cu soia al sclaviei, și s-au dus de-a gata la democrație și egalitate în vestul corect politic, dar încă discriminator. La următorul club de carte, din octombrie.
O carte optimistă despre lume, în care autorul moare la final
Factfulness, cartea scrisă de suedezul Hans Rosling împreună cu fiul și nora lui, te învață să nu mai iei lucrurile așa în tragic, că lumea nu se duce dracului așa cum ți se pare. Și are câteva argumente bune.
Povești haotice de așa-zisă călătorie
Încă o carte/scriitoare multipremiată care ne dă țeapă la clubul de carte – „Rătăcitorii” de Olga Tokarczuk
Învățare, cartea minune a celor două Americi
Culmea actualității în memorialistică: citești cartea Tarei Westover, apoi intri pe Facebook și îi iei la rost personajele: cum ați putut să-i faceți așa ceva fiicei voastre?!
Articles
-
Industrienacht, cum își laudă elvețienii munca
-
Apocalipsa AI, după Harari
-
De toți banii
-
Ce-am găsit să fie al meu
-
Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi
-
Vechituri
-
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
-
Carnavalul din Basel
-
Cami: Eu aș fi făcut un sarcasm, le-aș fi scris în g...
-
Dollo: Nu știu ce-i cu atâtea comentarii apreciative la...
-
-
-
NeluF: Felicitări pentru jurnalismul educativ și d...
-
Om bun: Daca nu suntem in stare sa participam la club, sau...
-
Alexandru Ioan Roman: Vă urmăresc cu interes constant articolele și s...
-
VASILIU MIRCEA PAUL: Din ”veacurile întunecate” atunci cînd biser...
Ce citim luna asta
