Tag Archives: succesiune

Momentul testamentului la români

testament1

Să-ți scrii parola de la email în testament și să te apuce râsul la gândul că executorul o va vedea și n-o va înțelege.

Mai mult 15 comentarii

Dollo – o casă jumate

mostenire

Azi am realizat ce trebuie să fi fost în sufletul lui Năstase, când i-a murit mătuș-sa Tamara. Tristețe că a pierdut pe cineva din familie și ușurare că nu se va speti muncind ca să plătească impozite majorate către stat

Mai mult 4 comentarii

Epoca de aur a hârtiilor inutile

leagan-mic

De ce se acoperă un notar cu un munte de hârtii despre care admite că uneori pot fi și false sau cel puțin inexacte. Și ce legătură are asta cu abureala guvernului cu inechitatea impozitării progresive a proprietății.

Mai mult 8 comentarii

Nu eliberăm acte morților, dar le luăm banii

Și Toshiba s-a săturat

Încă un episod din saga succesiunii după tata: În țara în care defuncții au rol fiscal, plătesc impozite și votează, primăriile refuză să elibereze acte de stare civilă pentru ei.

Mai mult 6 comentarii

Mai mare dragul să plătești impozite pentru defuntul de tac-tu

taxe si impozite 3

După ce i-am deschis rol fiscal și i-am plătit impozitul pe casă, am dat azi și o declarație în numele tatălui meu mort, cum că n-a mai avut alte proprietăți în viața lui. Deși asta urmează să aflu după dezbaterea succesiunii.

Mai mult 4 comentarii

Justiție de supermarket (III)

Tribunalu București, raionul dosare arhivate

Tata cred că e deja reîncarnat într-o altă viață în timp ce eu mă chinui să fac succesiunea după el și mă plimb ca orbetele între avocat, notar și, mai nou, judecători. Accesul la justiție e împiedicat de însăși faptul că nimeni nu te luminează pe unde se intră în accesul ăsta.

Mai mult 37 comentarii

Câte originale poate avea un act în România (II)

Birocrație și prostie

… și de ce nu e suficient certificatul de naștere ca să demonstrezi că te-ai născut. Două din aberațiile scornite de mintea unui notar sătul de bani și a funcționarilor Republicii Birocratice România.

Mai mult 29 comentarii

Legea succesiunii în România, câți notari, atâtea obiceiuri

Într-o zi, fiule, nimic din toate astea nu va fi al tău, din cauza taxelor

De când umblu să fac succesiune după tata înțeleg de ce se dau de ceasul morții nevestele și fiicele de politicieni să fie notărese. Păi să fii notar în România e mai tare decât să extragi petrol din Golf

Mai mult 69 comentarii

Oldies but goldies

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?