Dacă tot nu ne mai interesează să intrăm în Schengen, am zis să mă obișnuiesc cu ideea că vom rămâne noi între noi, loazele, așa că am dat o fugă la bulgari zilele astea.
Dacă tot nu ne mai interesează să intrăm în Schengen, am zis să mă obișnuiesc cu ideea că vom rămâne noi între noi, loazele, așa că am dat o fugă la bulgari zilele astea.
Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.
Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.
Cinema Gloria, inaugurat și folosit doar de PSD deocamdată, nu are autorizație de securitate la incendii. ISU susține că nu poate amenda nici PSD, nici primăria, din cauza unor chichițe legislative. Totuși a amendat în același timp un cinematograf autorizat, închiriat de USR pentru un eveniment public.