Curierul național (1994-2004)

1999
Cum era să petrec Revelionul 2000 cu un gigolo…

Din categoria „cu ce umplem ziarul înainte de Revelion”, m-am dat singură și disponibilă la mica publicitate, ca să găsesc un bărbat de închiriat. Am găsit mai mulți, ba chiar și cupluri disponibile, iar articolul este rezultatul unor discuții amuzante cu pretendenții

În Rahova, la pușcărie

“Am mai făcut-o pă vremea lui Ceaușescu, da’ nu se pune. Aicea e bine, nu ne lipsește nimic, numa’ libertatea. Că ar trebui umblat și la Codu’ ăla Penal, să se mai schimbe pedepsele alea. Păi dă o pedeapsă de douăj’ de ani, da’ să se uite și la noi, că noi nu suntem în Europa nici măcar cu degetu’. Să se dea pedepse mai mici, că nu trăim cât o cioară, 400 de ani…” – un deținut de la Rahova, nemulțumit de durata pedepselor din Codul Penal. Într-un reportaj de două zile la cea mai modernă pușcărie a României, la momentul 1999.

2000
Oșenii din Certeze și vilele lor

Povestea comunei Certeze, localitatea care contribuia în 2000 cu unu la sută la veniturile RomTelecom prin numeroasele convorbiri telefonice cu Occidentul pe cap de locuitor.  Comuna în care cel mai amărât om era primarul, iar numărul autoturismelor străine întrecuse demult numărul vitelor. Oșenii recunosc că pentru ei goana după bani a devenit un scop în viață. Întrecerea declanșată în anii 70 – în care nici unul nu s-a lăsat mai prejos, adică fără casă și mașină în ogradă – își are rădăcinile în felul “nealcoș” (fudul) de a fi al oșeanului. Rezultatul întrecerii poate fi considerat mulțumitor, privit din afară, dar dincolo de această fațadă, susținută de casele certezenilor, sălăsluiește dezamăgirea românilor în căutare de muncă peste hotare, pentru că țara nu mai are nevoie de mâinile lor bătătorite până nu demult în construirea socialismului.

Fără curse de cai și dueluri, viața de club din România pare o tichie de mărgăritar

Probabil primul articol din presa română care face o descriere a cluburilor de servicii reapărute după 1990 în România. Despre Rotary, Lions, Jockey Club și micile rivalități dintre ele. Între timp lucrurile au evoluat, pe alocuri involuat, dar clubiștii tot n-au făcut valuri, cum se lăuda un membru Lion în anul 2000.

2001
Cum a ajuns Andrew Vorkink să culeagă porumb în satul tulcean Visterna

În perioada în care România avea angajamente financiare cu Banca Mondială, nu cu Fondul Monetar Internațional, un alt personaj venea regulat în țară, ca să ne verifice: Andrew Vorkink. După vizitele numeroase şi pretenţioase de la Palatul Victoria, la Cotroceni sau invers, Andrew Vorkink, director al Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi de Sud, s-a dus într-un week-end la cules porumbul în satul Visterna, comuna Sarichioi, judeţul Tulcea.

2003
Harghita şi Covasna, judeţele unde românii sunt „kisebbsegi”*

O radiografie tristă a unei …naţionalităţi conlocuitoare

Comunitatea românească de aici trăieşte un profund sentiment de abandon şi izolare. Paradoxal, această stare nu a condus nici la o coeziune pe plan politic şi nici la o solidaritate de interese comunitare. Ceea ce a adus ultimul deceniu este doar resemnarea şi inerţia. Comunitatea românească a învăţat să tacă, să nu reacţioneze, să se ascundă şi să aştepte. Trebuie să învăţăm că nu suntem cetăţeni de rangul doi, că nu suntem minoritari în propria noastră ţară şi că vrem să contruim o relaţie de parteneriat cu maghiarii care sunt majoritari în acest judeţ”.

Cel mai bătrân cofetar ține în viață, cu greu, singura cofetărie cu tradiție rămasă în București – Scala

Dumitru Temciuc a făcut milioane de prăjituri, dar n-a mâncat niciuna în întregime. Povestește într-un interviu cum era viața de ucenic înainte de război, cum îi controla patronul dacă sunt sănătoși, dezbrăcându-i la piele pe toți la rând și ce gusturi au românii la prăjituri: amandina să fie amandină, savarina, savarină, fursecul, fursec!

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor