Curierul național (1994-2004)

1999
Cum era să petrec Revelionul 2000 cu un gigolo…

Din categoria „cu ce umplem ziarul înainte de Revelion”, m-am dat singură și disponibilă la mica publicitate, ca să găsesc un bărbat de închiriat. Am găsit mai mulți, ba chiar și cupluri disponibile, iar articolul este rezultatul unor discuții amuzante cu pretendenții

În Rahova, la pușcărie

“Am mai făcut-o pă vremea lui Ceaușescu, da’ nu se pune. Aicea e bine, nu ne lipsește nimic, numa’ libertatea. Că ar trebui umblat și la Codu’ ăla Penal, să se mai schimbe pedepsele alea. Păi dă o pedeapsă de douăj’ de ani, da’ să se uite și la noi, că noi nu suntem în Europa nici măcar cu degetu’. Să se dea pedepse mai mici, că nu trăim cât o cioară, 400 de ani…” – un deținut de la Rahova, nemulțumit de durata pedepselor din Codul Penal. Într-un reportaj de două zile la cea mai modernă pușcărie a României, la momentul 1999.

2000
Oșenii din Certeze și vilele lor

Povestea comunei Certeze, localitatea care contribuia în 2000 cu unu la sută la veniturile RomTelecom prin numeroasele convorbiri telefonice cu Occidentul pe cap de locuitor.  Comuna în care cel mai amărât om era primarul, iar numărul autoturismelor străine întrecuse demult numărul vitelor. Oșenii recunosc că pentru ei goana după bani a devenit un scop în viață. Întrecerea declanșată în anii 70 – în care nici unul nu s-a lăsat mai prejos, adică fără casă și mașină în ogradă – își are rădăcinile în felul “nealcoș” (fudul) de a fi al oșeanului. Rezultatul întrecerii poate fi considerat mulțumitor, privit din afară, dar dincolo de această fațadă, susținută de casele certezenilor, sălăsluiește dezamăgirea românilor în căutare de muncă peste hotare, pentru că țara nu mai are nevoie de mâinile lor bătătorite până nu demult în construirea socialismului.

Fără curse de cai și dueluri, viața de club din România pare o tichie de mărgăritar

Probabil primul articol din presa română care face o descriere a cluburilor de servicii reapărute după 1990 în România. Despre Rotary, Lions, Jockey Club și micile rivalități dintre ele. Între timp lucrurile au evoluat, pe alocuri involuat, dar clubiștii tot n-au făcut valuri, cum se lăuda un membru Lion în anul 2000.

2001
Cum a ajuns Andrew Vorkink să culeagă porumb în satul tulcean Visterna

În perioada în care România avea angajamente financiare cu Banca Mondială, nu cu Fondul Monetar Internațional, un alt personaj venea regulat în țară, ca să ne verifice: Andrew Vorkink. După vizitele numeroase şi pretenţioase de la Palatul Victoria, la Cotroceni sau invers, Andrew Vorkink, director al Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi de Sud, s-a dus într-un week-end la cules porumbul în satul Visterna, comuna Sarichioi, judeţul Tulcea.

2003
Harghita şi Covasna, judeţele unde românii sunt „kisebbsegi”*

O radiografie tristă a unei …naţionalităţi conlocuitoare

Comunitatea românească de aici trăieşte un profund sentiment de abandon şi izolare. Paradoxal, această stare nu a condus nici la o coeziune pe plan politic şi nici la o solidaritate de interese comunitare. Ceea ce a adus ultimul deceniu este doar resemnarea şi inerţia. Comunitatea românească a învăţat să tacă, să nu reacţioneze, să se ascundă şi să aştepte. Trebuie să învăţăm că nu suntem cetăţeni de rangul doi, că nu suntem minoritari în propria noastră ţară şi că vrem să contruim o relaţie de parteneriat cu maghiarii care sunt majoritari în acest judeţ”.

Cel mai bătrân cofetar ține în viață, cu greu, singura cofetărie cu tradiție rămasă în București – Scala

Dumitru Temciuc a făcut milioane de prăjituri, dar n-a mâncat niciuna în întregime. Povestește într-un interviu cum era viața de ucenic înainte de război, cum îi controla patronul dacă sunt sănătoși, dezbrăcându-i la piele pe toți la rând și ce gusturi au românii la prăjituri: amandina să fie amandină, savarina, savarină, fursecul, fursec!

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.