Care-i treaba cu cardul de fidelitate

Poză generată de ChatGPT, care a prins ideea doar dintr-o descriere foarte scurtă 😉

Prima dată ești întrebat de cardul de fidelitate și după aia, dacă e cazul, îți mai cer și alte dovezi de existență. Dar dacă nu ai card de fidelitate nu ești om. Poate nici nu exiști. Că ce om e ăla care să nu fie de acord să-și dea cele mai intime date unei corporații, contra unui cadouaș sub formă de săpun lichid, șervețele umede sau, la alegere, un ceai contra hemoroizi?

Eu am fost găsită fără fidelitate, la câteva examene întâmplătoare, și asta m-a transformat, zilele trecute, într-o nebună care se ceartă din senin cu vânzătoarele drăguțe de la farmacie, care nu mi-au mai urat sănătate la plecare. În apărarea mea, trebuie să spun că sunt împotriva cardurilor de fidelitate în general, dar mai cu seamă la farmacii, încă de pe vremea când apăruse primul, la celebrul lanț Sensiblu. Fusesem contra ani de zile, mă ținusem tare până prin 2017 când m-au prins cu buzunarul gol și am cedat tentației de a primi o reducere la medicamente. După asta au urmat telefoanele de marketing primite de la firme necunoscute, care primiseră acces la baza de date a Sensiblu. De atunci am tot refuzat să mai fac vreun card de fidelitate la vreo farmacie. Dar rezistența asta demodată, aveam să constat că a fost depășită prin alte metode insidioase.

Ieri am vizitat aproape toate lanțurile de farmacii de pe o rază de câteva stații din sectorul 3 și nu am găsit medicamentul pentru care aveam rețetă. Dar pentru început nu ăsta a fost cel mai exasperant lucru, ci faptul că înainte de a-mi spune dacă au sau nu medicamentul respectiv, eram întrebată insistent, aproape condiționată de existența acestui pârdalnic card de fidelitate. Dacă nu am, de ce nu vreau să-mi facă și dacă totuși nu știu ca vreun membru al familiei sau vreo rudă îndepărtată să aibă card la ei și dacă da, să le dau telefonul ăluia ca să-l caute în calculatorul lor. În final, după ce admiteam, fără tragere de inimă, că „s-ar putea” ca mama să aibă card, le dădeam telefonul mamei, o identificau în baza lor de date, tot zbuciumul se dovedea în zadar, căci nu aveau medicamentul.

Problema de fapt a început acum vreo două luni, când am fost la Spitalul Colentina (v-am mai povestit) de unde am primit un tratament compensat pentru o boală de care sufăr. Am fost îndemnată să merg să iau medicamentul chiar de la farmacia din incinta spitalului, care este un Dr.Max. Farmacista mi-a văzut rețeta, dar înainte de orice m-a întrebat:

– Card de fidelitate aveți?

– Nu.

– Nu doriți să facem?

– Nu doresc.

– Dar de ce?

– Dar de ce insistați?

– Păi aveți o reducere…

– E o rețetă compensată, ce reducere ar mai fi?

– 92 de lei. Chiar nu are nimeni de la dumneavoastră din familie card?

– Cred că are mama, dar…

– Dați-mi numărul mamei.

Recunosc, aici am fost slabă, dar vă jur că e foarte greu să le ții piept. Insistă și se uită la tine cu asemenea atitudine, de parcă ori ești nebun, ori ai vreo boală incurabilă și pur și simplu nu vor să meargă mai departe cu procedura de achiziție până nu le dai numărul ăla. Ca orice pensionară mare consumatoare de medicamente, mama are, evident, carduri de fidelitate cam la orice lanț de farmacii, căci e clientă veche, după cum are și un dulap plin de „cadouri” de la farmaciile respective, chestii pe care nu le folosește, dar refuză să le refuze când i se oferă. Pe lângă asta mai are și un lung șir de SMS-uri spam pe care i le mai șterg eu din telefon când mai ajung să fac asta. La început o deranjau, dar de când i le-am pus pe mute n-o mai deranjează nici astea. E un client fidel tuturor farmaciilor, dar care a învățat să-și ignore stăpânii.

După ce a dibuit-o pe mama în calculatorul ei, vânzătoarea de la Dr Max mi-a zis că tot trebuie să-i mai dau „90 de bănuți”, semn că nici reducerea aia a lor, dată pe card, nu era chiar sută la sută. Medicamentul costa vreo 400 de lei și era compensat doar trei sferturi. Cu cardul mamei mi-a redus 91 de lei, dar tot au mai rămas câțiva bani. I-am dat mărunțișul, mi-am luat medicamentul și am plecat jurându-mi că nu mai calc pe acolo, căci m-am simțit păcălită și constrânsă într-un moment vulnerabil pentru mine. Am crezut că a exagerat ea suma de plată, când de fapt era vorba de „90 de bănuți”, doar ca să mă convingă ori să-mi fac un card de fidelitate, ori să-i spun de-a cui sunt. Mă rog, nu fusese chiar așa, dar eu tot păcălită m-am simțit.

Asta a fost prin martie. Ieri am ajuns din nou la Colentina, medicul mi-a dat iar aceeași rețetă, și m-a îndemnat din nou să merg la Dr Maxul din incinta spitalului. Am zis că las că s-o găsi medicamentul și în altă farmacie din oraș, așa că iat-o pe Dollo cu rețeta în mână, călcând toate farmaciile din zona de reședință, și aflând că nu, medicamentul ăla nu se găsește oriunde.

Aici am mai constatat o anomalie. Farmaciile aveau alte medicamente cu aceeași substanță activă, dar nu-l aveau fix pe cel prescris de medic. Totuși, pe rețetă scria așa: Substanța activă/ Medicamentul X, iar în opinia mea, atunci când pui / între două chestii rezultă că acele două chestii sunt interschimbabile. N-ai aia, o iei p-ailaltă. Medicul a recomandat o denumire anume a medicamentului, dar în același timp a pus și substanța activă, ceea ce poate însemna că dacă nu ai respectivul medicament îi poți da omului altceva, cu același efect. Asta era în capul meu.

În farmacie s-a dovedit, însă că nu se poate. Pentru că „nu avem voie”.  Ulterior mi-a explicat și medicul de familie că da, deși e o prostie, farmaciile nu au voie să dea alte medicamente decât cel scris de medic, și că mi-ar fi dat dacă medicul ar fi scris pe rețetă numai substanța activă, lăsând deci la latitudinea farmacistului ce să ofere.

E, cam de aici m-am luat la harță și cu vânzătoarele de la farmacie. Am intrat în prima (aveți card? nu), în a doua (aveți card? nu), în a treia (…), nu aveau deloc nici medicamentul, nici substanța activă. Am intrat și într-un Dr Max, că nu aveam cum s-o evit, în plus m-am gândit că dacă aia de la spital are medicamentul, o avea și asta din alt sector, că doar sunt același lanț. Scena s-a repetat la virgulă, cu aia din farmacia spitalului: aveți card?, nu vreți să facem?, dar are cineva din familie? etc. A găsit-o pe mama în calculator și abia după aia mi-a spus că de fapt nu are medicamentul de pe rețeta mea, deși stătuse cu rețeta în mână tot timpul cât mă anchetase despre existența cardului de fidelitate. Are în schimb numai substanța activă, dar nu poate să-mi dea că nu are voie. Am strâns din dinți, deși aș fi mușcat din ghișeul ăla cu fidelitatea, și am intrat peste drum, într-o farmacie Dona.

Cu ăștia avusesem expriențe plăcute alte dăți, când am fost să-i iau mamei medicamente, ba chiar le trimisesem pe email rețetele ei așa că m-am gândit că aici va fi altfel. Prima întrebare a fost dacă am card de fidelitate. I-am zis direct că n-am, că are mama (în prostia mea m-am gândit că acest „are mama” mă scapă de restul discuțiilor cu de ce nu vreți să facem un card…), dar că aș vrea să știu mai întâi dacă are medicamentul. Cu rețeta în mână, a zis că ar trebui să-l aibă. Ușurată, i-am zis numărul de telefon al mamei și a durat câteva minute până când a găsit-o și în sfârșit s-a apucat să caute și medicamentul. Aaa, zice, dar nu am medicamentul, că v-a scris medicul aici anume medicamentul ăsta și noi avem doar substanța activă, și nu avem voie să dăm altceva…

Aici mi s-a rupt filmul și i-am zis vreo două:

– Că puteați să-mi spuneți din start că nu-l aveți, dar m-ați întrebat înainte de cardul vieții, ce naiba vă tot freacă grija de cardurile astea de fidelitate, de ce nu e suficient că ai card de sănătate, care îți conferă statutul de asigurat și deci dreptul de a lua un medicament compensat? Toate farmaciile l-ați înnebunit pe dracu cu cardurile astea de fidelitate, în loc să-mi ziceți din start că nu aveți ce mă interesează…

– Dar trebuia s-o găsesc mai întâi pe mama dumneavoastră în sistem și după aia…

– Dar de ce trebuia s-o găsiți pe mama, de ce vă trebuie card de fidelitate, ce eu nu sunt om, nu am dreptul să iau rețeta aia și fără cardul vostru de fidelitate?

– Dar vă făceam un cadou…

– Nu-mi trebuie cadou, mi se pare un abuz ce faceți cu cardurile astea de fidelitate…

Apoi s-a băgat în seamă și cealaltă vânzătoare, în apărarea colegei ei, și lor li se părea complet legitim ce făceau. Că probabil asta li se cere, or avea plan de făcut carduri sau… dracu știe.

Admit și că reacția mea a fost exagerată pentru ele, pentru că nu aveau de unde să știe experiențele mele trecute cu farmaciile celelalte, și exasperarea față de chestiunea cardului. Și evident că n-am rezolvat nimic vărsându-mi nervii pe ele, și am plecat și mai furioasă. La următoarea farmacie – una no name, la care, dimpotrivă, avusesem o experiență neplăcută, că luasem pentru mama o cutie incompletă cu medicamente scumpe – nu m-a intrebat nimic de card, s-a uitat direct în calculator și a văzut că nu are, apoi din proprie inițiativă a căutat la alte farmacii și mi-a zis să mă duc la sigur la Farmacia Tei, că ei sunt mai mari și îl au acolo. Am mulțumit și m-am înarmat cu multă răbdare pentru coada de la Farmacia Tei. Eram deja fezandată.

La fața locului s-a dovedit că nu era așa de mare coada. Am stat cam jumătate de oră până am ajuns la ghișeu, nu m-a întrebat de niciun card de fidelitate – ăștia de la Tei încă te fidelizează prin prețuri, deși nu mai sunt așa de mici nici la ei – ci doar buletinul, așa cum era firesc, și am luat în sfârșit medicamentul. Aleluia!

Apropos de prețuri, la Tei medicamentul a costat 374 de lei. CNAS a compensat 307 lei din el, iar restul de 67 de lei l-a oferit farmacia ca discount, fără vreun card de fidelitate. O operațiune pe care ar fi putut s-o facă și Dr Max și toate celelate farmacii care te hărțuiesc cu pretenția lor de fidelizare. Dar ele aleg să-ți ceară datele în schimbul acestui discount, ca să-și facă o bază de date cu tot ce ai tu mai sensibil: nume, prenume, telefon, CNP, diagnostic și tratament.

Mă întreb dacă toate aceste baze de date, dincolo de tranzacționarea lor pentru marketing, sunt folosite și la altceva? Pentru că altfel de ce vrea o farmacie, o firmă privată, să aibă dosarul tău medical, la ce-l poate folosi? Nu mă întreb de ce oamenii acceptă atât de ușor să-și dea aceste date despre ei, pentru că înțeleg motivul financiar. Și mai e și motivul celălalt, al inconștienței că ce-o să facă cineva cu informațiile astea? Sau că ce am de ascuns? Oamenii vorbesc despre bolile lor și cu străinii în stația de autobuz. Însă m-aș întreba de ce autoritatea de protecție a datelor personale nu face ceva pentru limitarea acestui fenomen. Că e deja un fenomen, sunt mai puține farmaciile care nu au card de fidelitate decât restul. Însă până la urmă ce rost au atâtea întrebări, scapă cine poate și de cardul ăsta de fidelitate. Și după cum se vede nu prea scapă nimeni.

Tags: abuz, card de fidelitate, date personale, farmacie, slider