Ce lasă în urmă călătorii care mituiesc nașul
Dacă la ultima vizită în țară v-am povestit cum a fost cu transportul în comun bucureștean, de la aeroport până în oraș, să vă zic și cum a fost cu trenul de la București la moșie. Mai exact trenul R 8007, cu plecare de la Gara Obor la 16.25, către Constanța. Zic asta pentru organele competente care poate ar vrea să verifice ce spun eu aici și în realitate 😉
Am ajuns în gară cu vreo 20 de minute înainte de plecarea trenului, dar fiind sâmbătă (31 mai, tot pentru organele alea zic) nu exista program de casierie, așa că agentul de pază ne-a asigurat că putem lua bilete din tren. Cele două vagoane erau relativ goale, cu bagaje lăsate ici-colo pe scaune, semn că ocupanții își omorau timpul de așteptare la măsuțele de la bufetul gării, care spre deosebire de casierie funcționa și în week-end, că pesemne era privat.
Am ocupat și noi două scaune și am așteptat cuminți că plece trenul, care a și plecat la ora stabilită. Între timp pe cele patru scaune de peste culoar, lângă noi, au revenit posesorii sacoșelor, un cuplu și copilul lor de 5-6 ani, fiecare înarmat cu smartphone-ul aferent, cu sonorul la maxim. În restul vagonului, lume diversă, de la mămăi cu cărucioare de piață la navetiști de tot felul.
Domnul inginer se tot foia pe scaun de grija biletelor, mai ales că trenul nu avea validatoare de la care puteai cumpăra și cu cardul, cum au trenurile de la Otopeni, și era îngrijorat că dacă totuși nu se pot cumpăra bilete cu cardul, de la naș. Ca niște veritabili expați ce suntem nu aveam decât 5 lei cash, iar biletul costa 7,50.
La un moment dat i-a venit ideea – târzie – să le cumpărăm online, dar nu se mai putea, căci trenul plecase din gară. Cu ocazia verificării site-ului CFR am aflat și cât avea să dureze călătoria noastră. Aproape o oră. Mi s-a părut brusc că nu pot să stau o oră cu sunet de desene animate la maxim (la care se uitau tatăl și fiul, fiecare pe telefonul lui) amestecate cu alte filmulețe de la ce o fi ascultat mama, pe rețeaua ei de socializare pe care o scrola, așa că m-am aplecat peste culoar și l-am rugat pe domnul tată dacă se poate să-și dea telefonul o idee mai încet. Fără să întoarcă capul spre mine, a dat din cap încă zâmbind, cu ochii la desenele la care se uita, că da, se poate să le dea mai încet. Dar nu imediat.
A mai durat un pic până când și-a închis telefonul. A mai rămas al copilului care până la urmă și-a pierdut accesul la Internet, s-a lamentat puțin dar a renunțat și el. O vreme am ascultat numai glasul roților de tren, dar numai până la prima stație, când de la Complexul Dragonul Roșu s-au urcat câteva doamne încărcate cu marfă. Pungi cu semințe prăjite și sărate, numai bune pentru o călătorie cu trenul, și spray-uri anti muște și țânțari, că doar lumea se ducea la țară, unde nu e canalizare, doar muște.
În scurt timp un alt zgomot s-a insinuat în vagon, aproape dolby surround, cel al spargerii semințelor în dinți. Dacă tot nu mai putea să se uite la desene animate din cauza mea, tatăl a cumpărat o pungă cu semințe și s-au pus toți trei pe gogit. Ce-i drept au pus grosul cojilor în cutiuța aia de gunoi de sub măsuța de la geam. Dar semințele astea au neplăcutul obicei de a mai cădea și pe lângă, așa că la coborâre tot au rămas niște urme ale cateringului pe și printre scaune.
Dar nici măcar asta nu e cea mai mare problemă.
După Brănești a ajuns nașul și la noi în vagon. Domn bonom, trecut de 50 de ani, zâmbitor, cu o dexteritate exersată în ani vechime de a subtiliza bancnotele primite de la călători în buzunarele propriilor pantaloni. Niciun bilet dat în schimb. Din ce am putut observa, în vagonul în care eram noi, am fost singurii care i-am pus la încercare abilitățile de a manipula aparatul de plată cu cardul, și imprimanta care a scos cele două bilete. În rest s-au dat bani cash, fără a primi și bilete în schimb, sau au fost scanate niște abonamente/sau bilete. Ca proporție aș aprecia că au fost jumate-jumate cei care au dat bani și cei care aveau deja vreun titlu de călătorie. Nu știu cum a fost în celălalt vagon, dar dat fiind că acolo stăteau doamnele cu semințele și cu marfa de Dragonul Roșu cred că nu e hazardat să cred că nici acolo nu s-au dat bilete, ci doar s-a plătit maxim jumătate din prețul biletului. Bunăoară cuplul cu copilul din dreapta noastră pare că i-a dat vreo șapte lei nașului, deci mai puțin decât prețul unui bilet, pentru doi călători jumate.
La Brănești, pentru că mersese deja de vreo juma de oră și obosise, trenul a stat preț de vreo 10 minute în gară, cât să fumeze fumătorii la scara vagonului și să se mai schimbe impresii între călători și naș. La plecare, a reapărut în vagon doamna cu semințe, de data asta cu vreo patru cinci spray-uri de muște, 10 lei bucata. S-a proțăpit în fața tatălui cu desenele animate și i-a zis să cumpere și un spray de muște. El a zis că dacă-i dă două la zece lei, ea a zis ete pula!, și a plecat.
M-am gândit după experiența asta pe cine vor blama oamenii ăștia din tren, care preferă să-l mituiască pe naș în loc să plătească cinstit biletul întreg și să și pretindă dovada plății, pe cine vor blama, deci, când CFR-ul va scoate trenurile astea pe care se bazează ei ca să facă naveta? Pentru că, atunci când se trage linie, se va constata că trenurile astea nu sunt rentabile. Căci evident că în felul ăsta nu sunt, că la final de lună nu se numără și banii din buzunarul nașului. Sau poate că se numără și se împart, dar în alte buzunare.
Iar dacă se va constata că trenul CFR nu e rentabil, pentru că de fapt nașul fură de conivență cu pasagerii, se va băga unul privat, care va fi rentabil pentru că va fi subvenționat de noi toți, de la buget, ca să se bage pe o rută nerentabilă, nu? Apoi îi vom blama pe politicienii corupți (pe bună dreptate) și pe UE și alte himere, pentru că nu se vrea să avem și noi trenuri de stat, ci se dă totul la privați, în timp ce oamenii pleacă din țară ca să fie sclavi la străini. Noi nu vom fi făcut nimic rău, nu vom avea nicio vină în toate astea, pentru că, nu-i așa, noi suntem niște victime perpetue, fără educație, care nu trebuie blamate, ci ajutate, pentru că decalaje istorice, pentru că inegalitate de șanse, pentru că…
În fine, am vrut să fac și o sesizare la CFR pe tema asta. Pe site-ul CFR ai posibilitatea să alegi între mai multe probleme pe care să le reclami. Am oscilat între „comportamentul personalului” și „taxarea în tren” și am ales comportamentul personalului, dar și dacă aș fi ales taxarea tot dracul ăla era. Dacă dai click pe „vezi” ți se cere să-ți validezi o adresă de email, apoi primești pe email o litanie scrisă conform regulilor de CSR, despre cum descurajează compania comportamentele inadecvate și luptă contra încălcării normelor, și te asigură de întreaga ei considerație, pentru că ai depus o sesizare, dar de fapt tu nici nu ai depus-o, doar ai încercat și nu ai reușit. CFR nu vrea în realitate să știe că e furată, vrea doar să te asigure că face totul ca să fie bine.
Și cel puțin aparent se străduiește. Vagonul era curat, scaunele așijderea, înainte de trecerea oamenilor prin el. Cu obiceiurile mai are de luptat, dar poate se vor mai schimba și astea vreodată.
Închei așa ca să nu ziceți că îmi pute tot în România, dar să știți că începe să-mi cam pută tot mai mult de câte ori revin p-aci.
Ei, si noi, in acest weekend, in drum spre Bremen, intr-un tren de mare viteza (adica unde am platit gras pe un bilet), s-a urcat o familie de 3 nemti, spalatei, curatei, doi adulti si o copila si s-au pus pe gogit (m-am amuzat, nu stiam de existenta termenului) fistic. Aveau ei niste cutii de plastic unde au pus grosul, dar cand am ajuns in Bremen, pe toata frumusetea de covor zaceau resturile cazute si lasate asa. Tot drumul au mancat, si au mancat, si au mancat, si au vorbit de parca nu mancasera si nu vorbisera pana atunci si nici de atunci incolo.
Adevarat, devine din ce in ce mai obositor oriunde oamenii sunt needucati si lipsiti de orice respect. Devine o boala universala 🙁
Asta cu fisticul are sens. Când te iei de el nu poți să te mai oprești, trebuie terminat că altfel simți un gol in suflet. Gen cum e cu semințele dar mai rău. Dacă semințele sunt ceva light cum e cannabis, fisticul e fentanyl direct.
Am gogit și eu ceva la viața mea ca să țin minte termenul, dar ce-i drept nu-l mai folosisem demult 🙂
Cind ai cu ce compara… Dar nu ca si un turist. Turistul e una, a trai undeva e cu totul altceva.
Deci cind ai cu ce compara vezi distantele ce au ramas de parcurs.
Cu nasul, ba chiar si blat negru am facut, toata studentia.
Si am avut tot soiul de discutii placute sau mai putin placute cu tot felul de nasi. Mai glumeti, mai haiosi, mai scortosi pe internationale. De cind am primit salariu n-am mai mers decit cu bilet.
Si da, aveti dreptate, si pe afara sunt situatii. Dar in majoritatea cazurilor este OK.
Si totusi azi trenurile sunt rezonabile. Nu se mai merge pe scara, au disparut pachetele alea de carti soiase si partidele de septica si trenurile automotoare cu banchete de lemn… In schimb se merge exasperant de incet, cu mari intirzieri.
Căldură mare, șine dilatate, necazuri 😉
Ce sa mai faci si cu educatia oamenilor. Odata erau niste camere prin tren. Mai functioneaza ?
Chiar mi s-a părut că erau niște camere în tavan, dar pesemne că nu funcționau de vreme ce nașul băga banii pe față în buzunar.
Camerele sunt… sunt și monitoare pentru afișarea mesajelor de interes public.
Dar, ca pentru orice bun -pod, tren, etc.- în țara asta, de mentenanța și întreținerea lui nu se ocupă nimeni, acum nu mai funcționează!
Revenind… duminică, 1 iunie, ne-am întors de la Brașov, cu trenul, IR 1624. Ne-am luat bilete cu loc cu o săptămână înainte, căci duminica trenurile Bv.-Buc. sunt pline. Am avut locuri în vagonul 1, clasa 1.
Totul bine, până să ne urcăm în tren, căci, trecând pe lângă vagoanele 4, 3, 2 am descoperit că urmează… locomotiva.
Vagon 1, lipsă stoc. Este, dar s-a terminat.
Dă-i întrebări, nașa umblă pe tableta, răspuns: vagonul 1 s-a defectat, NU s-a mai atașat la tren, sunteți redistribuiți… la vag. 2, aceleași numere la locuri. Dar restul vagoanelor erau de cls. a 2a. Nu ne-am mai agitat prea mult din cauza asta, urcat, venit, dând mărunt din buze. Întârziere 0 minute!
Seara, am zis să facem și noi reclamație, nu?
Ce a umat:
”În fine, am vrut să facem și o sesizare la CFR pe tema asta. Pe site-ul CFR ai posibilitatea să alegi între mai multe probleme pe care să le reclami. Am oscilat între „comportamentul personalului” și „taxarea în tren” -noi nu prea ce să alegem, varianta asta nu era pe site – și am ales comportamentul personalului, dar și dacă aș fi ales taxarea tot dracul ăla era. Dacă dai click pe „vezi” ți se cere să-ți validezi o adresă de email, apoi primești pe email o litanie scrisă conform regulilor de CSR, despre cum descurajează compania comportamentele inadecvate și luptă contra încălcării normelor, și te asigură de întreaga ei considerație, pentru că ai depus o sesizare, dar de fapt tu nici nu ai depus-o, doar ai încercat și nu ai reușit. CFR nu vrea în realitate ….”
…parcă am mai văzut filmul ăsta.
După ce ne-am învârtit pe site ca mâța-n jurul cozii, am înțeles că pagina aia de reclamații e doar pentru responsabilul cu ISO9001, să-i arate auditorului de calitate ce bine urmărește CFR Călători satisfacția clientului, iar pentru călători efectiv, vezi răspunsul din tren al vânzătoarei ambulante: ete…!
Da, practic nu s-a făcut decât o informatizare, dar resursele au rămas aceleași.