Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi

Pentru micul orășel în care stăm, aici în Franța, au candidat doi dintre foștii adjuncți ai primăriței căreia tocmai i s-a terminat mandatul. Stephanie, o femeie de 50+, de profesie comerciant, și Daniel, un bărbat de 80+, pensionar, fost declarant vamal. Niciunul dintre ei afiliat vreunui partid politic, ci doar „cetățeni ai orașului”. Acum mai bine de o lună am primit în cutia poștală câte o revistă de prezentare a fiecăruia dintre ei.

Stephanie și cei 35 de consilieri din echipa ei promiteau: ameliorarea vieții în oraș, acces mai facil la servicii de sănătate (localitatea tot caută medici de ceva vreme, dar e greu să-i atragă când Elveția cu salariile ei mari e peste râu), întărirea securității, facilitarea mobilității și dinamism local. Echipa lui Daniel („O listă care vă seamănă”) își înșira și ea prioritățile: securitate, sănătate, educație, mediu, amenajarea teritoriului și economie. Poate a fost o chestie de buget sau doar de alegere: pliantul femeii avea patru pagini duble, hârtie lucioasă, clar ceva mai scump, în timp ce pliantul bărbatului a fost un A3 îndoit, din hârtie normală.

Ce am remarcat la ambele pliante a fost limbajul simplu și direct, chit că ambele erau de fapt doar promsiuni electorale. Bonus, în pliantul lui Daniel m-a surprins plăcut că a tradus mesajele esențiale și în engleză și germană. În pliantul Stephaniei mi s-a părut foarte mișto o hartă a orașului, întinsă pe două pagini, iar pe ea însemnate vreo 15 solicitări concrete de la cetățeni. De urmărit dacă le face.

În revista primăriei, primită cam în aceeași perioadă, în limbaj la fel de simplu și clar, ți se spunea ce trebuie să faci ca să poți vota și unde vor fi secțiile de vot. Deși am fi putut să ne înregistrăm și noi ca să votăm, am neglijat aspectul, mai degrabă dintr-o reținere: nu mă simt în măsură să votez aici unde nu plătesc taxe și impozite, plus că nu știu cu adevărat care sunt problemele orașului, ci am doar observații punctuale despre viața mea de aici.

În ziua votului, week-end-ul trecut, a fost frig și ploios, și n-am prea ieșit din casă, deși îmi propusesem să merg să văd și eu cum se votează la ei. A câștigat din primul tur Stephanie și echipa ei, cu 77%, la un absenteism uriaș, de peste 65%. Practic din cei 10.000 de cetățeni înscriși pe listele electorale (adică jumătate din câți cetățeni are localitatea oficial) au votat numai vreo 3.700.  Restul suntem fie tolerați pe aici, ca mine, fie lucrători transfrontalieri, adică oameni care lucrează de fapt pentru firme din Elveția sau Germania și locuiesc în Franța, din varii motive.

Azi a avut loc ceremonia de învestire a noului consiliu local ales și alegerea primarului din rândul consilierilor. M-am dus și eu din două motive: ca să văd cum decurge procedura și (un pic românește așa) să văd dacă se intră ușor sau ba la un astfel de eveniment.

Mă gândeam că să vezi ce de lume o să fie și ce pază și protecție pe acolo, deja îmi pregătisem de acasă cuvintele în caz că aveam să-i dau socoteală vreunul cerber de la intrare. N-a fost cazul deloc. Ceremonia s-a ținut de la ora 10.00 la sala lor polivalentă, a cote de piața volantă de sâmbăta. Nu m-a întrebat nimeni cine sunt și cu ce treburi pe acolo, de fapt nu era nimeni la intrare. Ușa dată de perete, înăuntru cei 35 de consilieri proaspăt aleși erau așezați la mesele dispuse într-un pătrat, iar în spatele acestor mese, pe mai multe rânduri, scaune pentru audiență. Nimeni nu era poziționat mai sus decât restul, nici consilierii, nici primarul, nici cetățenii. Liberte, egalite, fraternite, frate!

Oameni diverși, copii care se mai chirăiau printre rânduri, lume în general elegantă, chit că după aia probabil au dat toți o raită prin piață.  Nicio față bisericească (deh, stat laic) niciun alt boss politic, în afara oamenilor locului. Pardon, se pare că ar fi fost și o doamnă senatoare în sală, dar a fost doar amintită în treacăt, nu a fost scoasă în față.

Ostilitățile au început punctual, a vorbit fosta primăriță, care i-a felicitat pe noii aleși, a zis exact câte procente a avut fiecare, a anunțat că ordinea de zi are șapte puncte, și a dat cuvântul decanului de vârstă, nimeni altul decât perdantul alegerilor, monseur Daniel. Apoi s-a ridicat de la masa la care stătuse și s-a dus să se așeze și ea, ca toată lumea nealeasă, în public. Fosta primăriță probabil își făcuse suma, n-a mai candidat la alegerile astea.

Mai domol așa, conform vârstei, monseur Daniel a citit ordinea de zi, care a început cu alegerea noului primar. A fost propusă numai madame Stephanie, căci cine altcineva putea să mai aibă șanse, cu o majoritate de 32 din 35 de consilieri decât ea? Așa că votul secret, băgat în urnă de fiecare consilier a fost mai degrabă o formalitate. Doi dintre cei mai tineri consilieri aleși au numărat totuși voturile și a reieșit că toți cei 32 de consilieri de pe lista ei au ales-o. Apoi i s-a pus eșarfa tricoloră pe piept și a fost unsă primăriță.

Nu tu sobor de preoți, nu tu jurăminte fierbinți pe Biblie, pe Constituție sau pe ce mai are ea pe acasă. Simplu și eficient, după ce a mulțumit și a fost aplaudată, madame Stephanie a preluat conducerea ședinței, a propus o listă cu nouă adjuncți, care a fost și ea supusă la votul consilierilor. De data asta a fost unanimitate, toată lista a primit 35 de voturi din 35. După ce au fost numărate și aceste voturi, fiecare din cei nouă adjuncți (patru femei și cinci bărbați) au venit la primăriță ca să-și primească și ei eșarfele tricolore. Pupat toți între ei și trecut fiecare la locul lui. Madame primar le-a citit tuturor ce drepturi și obligații au, în calitate de aleși ai poporului: să nu mintă, să nu fure, să nu profite de funcție, să-și folosească toată priceperea întru propășirea morală și spirituală a… glumesc, habar n-am cum s-ar zice propășire în franceză, dar părea că nu au cuvinte așa sforăitoare prin articolele alea citite.

De fapt ce m-a șocat a fost toată această simplitate și eficiență a ceremoniei. Ședința s-a încheiat fix după o oră de la începere, cu scurta alocuțiune a noii primărițe, în care a mulțumit tuturor pentru eforturile depuse în campanie, și familiei ei că a suportat-o, fostei primărițe că ce bine a lucrat pentru oraș, a zis că și ea o să  lucreze în următorii șase ani ca să fie bine în orășelul lor și a anunțat următoarea ședință de consiliu, pe 2 aprilie, la care, din nou, e invitat oricine dorește din oraș.

La final, ca să mă dau în stambă un pic și să-mi testez și franceza la care tot trudesc de mai bine de un an, m-am dus și eu la primăriță și i-am zis vreo două (felicitations și alea alea – cred că eram cam high așa, că mi-a plăcut atmosfera). M-a ascultat, m-a pupat și m-a invitat să beau un pahar cu ei în sala alăturată, dar am refuzat politicos, că mi-era frică să nu se termine piața volantă, că aveam de luat niscai verdețuri pentru acasă.

Cam asta a fost ceremonia de înscăunare a primarului la francezi. Mi s-a părut cea mai naturală dintre toate evenimentele politico-administrative la care am mai participat și eu la viața mea, prin România. Și nu pricep de ce, dacă tot am copiat atâtea de la francezi, n-am luat și simplitatea asta a ceremoniilor de învestire, în schimb le-am înzorzonat cu tot felul de rahaturi care n-au nicio legătură cu democrația, dar sunt menite doar să dea o spoială de solemnitate baronetului ales.

Francezii ăștia n-au cântat nici măcar imnul la ceremonia asta. Dimpotrivă, în pauzele de vot se auzea așa o muzică de jazz în surdină, în sală. Niște păgâni, ce mai!

L-am întrebat pe Claude de ce francezii nu se jură pe ce au mai sfânt când sunt unși în funcții și mi-a zis că Legitimitatea vine din vot, nu din jurământ. În viziunea republicană franceză, un ales își derivă autoritatea din mandatul popular, nu dintr-un act solemn ulterior. Alegerea în sine este suficientă.

Tags: alegere primar Franța, ceremonie investire primar, consiliul local, Franta, jurat pe biblie, primar Franța, slider