Industrienacht, cum își laudă elvețienii munca

Industrienacht, un format încă nou și pentru elvețieni, a avut loc vineri, 25 aprilie, la Basel. A fost a patra ediție care le-a și întrecut pe celelalte, în număr de vizitatori – peste 20.000 de data asta.

Ce s-a întâmplat? Vreo 50 de firme, companii mari sau mici din Basel, și-au deschis porțile pentru public, vineri seara după program, de la ora 17.00 până la miezul nopții. Oricine a plătit un bilet de 10 euro/franci a putut să intre în oricare din firmele astea ca să vadă ce și cum produc ele, bunuri necesare întregului popor: de la celebrele Roche, Bayer și Novartis, la firme locale care produc mobilă, lentile, bere sau vin, asigură comunicațiile sau reciclează, până la locuri în care ai zice că n-ai ce vedea, cum ar fi gara din Basel, firma de transport local sau portul pe unde vin și pleacă mărfurile în containere.

Mi s-a părut o idee extraordinară, de care n-am mai auzit, așa că ne-am dus și noi să vedem minunea.

Organizarea a fost, cum altfel, elvețiană. Existau câteva linii speciale de autobuze care te transportau de la o firmă la alta, prin oraș, dar în practică am văzut că au fost destui ca noi care au folosit propriile biciclete ca să se deplaseze mai rapid. Autobuzele oricum erau destul de pline.

Pe site-ul evenimentului erau afișate toate firmele vizitabile, ce anume oferea fiecare, dincolo de tururile obișnuite, ce linii de transport ajungeau acolo, harta și de unde cumperi bilete. Încă de acasă puteai să-ți faci o listă de preferințe pe care s-o urmezi, căci era evident că nu aveai cum să vizitezi prea multe în cele câteva ore. Chiar în articolul de bilanț al evenimentului, organizatorii zic că în medie un vizitator a putut să ajungă la trei firme.

Noi am fost mai harnici, am văzut patru: Bayer, Optiswiss, Tschudin și Swisscom. Bine, lista de preferințe fusese mai lungă, dar astea patru s-au nimerit relativ apropiate, așa că le-am vizitat pe astea. La anul, dacă ne mai nimerim în zonă, o să ne concentrăm pe altă parte a orașului.

Bayer – de la roșii la menopauză

Am început cu Bayer, care a atras grădinăreasa din mine cu un atelier despre cum cresc roșiile. A fost evident o păcăleală, căci nu era ce mă așteptam, ci o serie de planșe, video și quizz-uri cu informații menite să demitizeze manipularea genetică a plantelor, printre care și roșiile. Căci, normal, Bayer face d-astea.

Am aflat că alunele inițial erau amare, porumbul era o plantă cu boabe negre și mărul era pădureț, înainte de a fi modificate genetic ca să arate ca azi. Modificările astea nu sunt diavolești, cum umblă vorba, ci naturale, adică la scara istoriei se petrec și în natură, fără intervenție umană (se cheamă evoluție) dar cer prea mult timp. Pe când ce face omul cu mâna lui se petrece mult mai repede și ajută planta chiar să capete puteri noi, cum e de exemplu orezul care poate crește și în apă sărată, dacă dulce nu mai are. Evident, aceeași știință ajută și la eradicarea unor viruși care atacă plantele, viruși cauzați probabil tot de mâna omului și uite așa, cine face și desface… 😉

Mă rog, despre roșii n-am aflat mare lucru, decât că și ele au suferit diverse modificări de-a lungul istoriei, atât naturale cât și provocate de mâna omului, așa încât azi poți să produci și o sută de kile de roșii pe metru pătrat dintr-un anume soi. Ce să zic, nu mi s-a întâmplat.

Tot la Bayer am asistat și la niște experimente de laborator, destinate mai degrabă copiilor – era o ciurdă acolo – cu amestecuri de substanțe care generează tot felul de reacții mai mult sau mai puțin spectaculoase. Copiii au fost entuziasmați.

Apoi, în alte două camere, erau puse pe pereți informații despre „bolile” moderne de care suferim tot mai mulți dintre noi ăștia trecuți de anumite vârste: menopauza la femei și andropauza la bărbați. Simptome, cauze, și câte un panou pe care vizitatorii puteau să lipească post-it-uri cu propriile simptome sau enervări cauzate de a treia vârstă ingrată.

Mi s-a părut interesant că niște creativi de la Bayer s-au gândit să facă aceste două camere în care practic nu ziceau nimic nou – e plin Internetul de informații despre menopauză, efecte, tratamente – doar ca să atragă vizitatorii interesați (și se pare că erau ceva) spre produsul lor de umezit vaginul. Genial, ce să zic, bravo lor! Dacă răspundeai la un test despre simptome, parcă, aveai ocazia să și câștigi niște produse Bayer. Era evident coadă la asta, nu mi s-a părut important.

La ieșirea din Bayer era un ditamai peretele cu îngrijorările elvețienilor, culese dintr-un sondaj de opinie. Pe la mijloc printre ele (evident pe primul loc erau astea legate de sănătate) era din nou Trump, care-i îngrijorează pe 19% dintre elevețieni. Observasem asta și la Carnavalul din Basel.

IOR-ul elvețian nu face decât lentile, și numai în germană

A doua oprire a fost la Optiswiss. Într-o hală destul de modestă, pe vreo două etaje, se produc lentile swiss made. N-ai fi zis, de pe exterior. IOR-ul nostru, lângă care am copilărit și la care a lucrat și mama o viață, vorba aia, era incomparabil mai impunător, cu clădiri multe, mari și în care se produceau, pe lângă lentile, microscoape, lupe, binocluri și lunete (mândra Industrie Optică Română) și cuțite și ce mai avea nevoie omul în economia comunistă multilateral subdezvoltată.

Când eram copil cred că am fost de câteva ori „la mama la servici”, dar nu-mi amintesc să fi văzut vreodată lentile strunjite, șlefuite, ori procesul de producție (mama lucra la arhivă oricum) așa că a trebuit să ajung în Elveția pentru asta. Numa probleme…

La intrare la elvețieni, coadă. Când să întrebăm o fătucă din cele în uniformă, care umblau pe acolo, cât durează oare coada aia, ce să vezi, fata ne răspunde fix în română. Că ne auzise vorbind românește, așa că s-a bucurat și ea și noi, ca și când ne-am fi revăzut după ceva vreme. Am aflat că poate dura cam jumătate de oră până intri, dar dacă tot ne legasem bicicletele am decis să stăm și noi. A mers mai rapid însă.

Înăuntru, niște strunguri automatizate strunjeau lentilele cu niște diamante mici, triunghiulare, iar niște linii robotizate, întinse prin toate halele alea, le duceau de colo-colo, în niște cutii de plastic. Teoretic am văzut procesul tehnologic automatizat al producerii lentilei, de la bucata de plastic groasă cât fundul de sifon, neșlefuită, până la lentila subțire pusă în plic și etichetată cu dioptria aferentă. Practic însă ne-am cam uitat ca curca în lemne, am înțeles mai mult vizual procesul, căci spre deosebire de Bayer, unde am primit la intrare un pliant cu traducerea în engleză a tuturor chestiilor din turul lor, la Optiswiss s-a mers pe vorbit direct cu vizitatorii. Care știau germana.

Domnul care explica procesul de la strunjire, tratare, aplicare de filtre etc, probabil își spusese poezia deja de multe ori până la ora la care am ajuns noi în fața lui, așa că atunci când l-am întrebat dacă nu cumva vorbește și engleza a părut excedat. Inițial ne-a zis să așteptăm, că ne zice și nouă după ce trece valul de vorbitori de germană. Am așteptat o vreme, dar vizitatorii tot veneau din urmă, și el le tot spunea cum merge treaba. Până la urmă ne-a zis și nouă un you should learn german și aia a fost, am plecat mai departe.

Era o chestiune de timp până când aveam să ne întâlnim și cu replica asta, aici în neagra străinătate. Dar domnul optician elvețian ar trebui să stea la rând cu germana lui, că de mai bine de un an abia mă chinui să parlesc franceza, așa că germana mai are de așteptat. Oricum, admit că așa un pic faza asta nu mi-a picat bine. Oricât de mult am înțeles contextul situației, căci omul chiar era depășit de câtă lume era acolo și el era singurul pus să explice, o fi fost și o problemă organizatorică la mijloc… Dar cert e că treaba asta ne-a cam dat rețineri și la restul vizitelor, să mai cerem să ni se explice în engleză.

Ca fapt divers, însă, am constatat că inclusiv între muncitoarele din Optiswiss, care lucrau la diversele operațiuni cu lentilele, erau niște turcoaice care nu vorbeau germana, așa că posibil să fi fost mai mult decât oboseala la domnul optician, poate era și un pic de supărare pe propriile colege. În fine, am mers mai departe.

Lemnul e sexy

A treia oprire a fost în apropiere, la o firmă de lemnărie – Tschudin – care produce mobilier și din lemn masiv, și din diverse materiale derivate. Aici a fost plăcerea domnului inginer, că el iubește lemnul.

Aici am avut noroc că am găsit un om care ne-a vorbit în engleză și a părut bucuros de vizită. Ne-a explicat că produc inclusiv mobilier pentru avioane, custom, am și văzut diversele lor produse, iar în două dintre halele lor aveai ocazia să dai și la rindea, ceea ce s-au înghesuit să facă o mulțime de copii și nu numai.

Datul la rindea avea ca rezultat și niscai fâșii de lemn frumos mirositor de cedru, pe care ți le puteai lua acasă. Să le mai miroși și să-ți aduci aminte de Tschudin.

Unul dintre beneficiile asumate ale acestei Industrienacht este acela că tinerii, dar nu numai, pot vedea dacă li se pare interesantă o anumită activitate dintr-o firmă și se pot gândi să-și depună CV-ul ca să lucreze acolo. Sau să-și aleagă viitoarea meserie în funcție de ce i-a atras pe unde a vizitat. Deci treaba nu are neapărat o componentă turistică, ci mai degrabă de apropiere între oameni și industria orașului lor.

Ce m-a frapat pe mine a fost plăcerea, însuflețirea cu care cam toți oamenii din firmele astea ți se adresau când le călcai pragul. Deși nu erau cu siguranță toți de la PR, ci mai degrabă păreau pur și simplu angajați ai respectivei firme, majoritatea explicau cu plăcere și pe alocuri chiar mândrie despre ce se produce acolo. Să fi fost mândri de munca lor, oare?

Swisscom, unde nici germana n-ar fi fost de ajuns

De exemplu la Swisscom, furnizorul de telecomunicații, am ajuns aproape de închiderea programului, pe la 11 noaptea. Ne-am înscris la unul din cele două tururi existente, respectiv turul subsolului, ca să le vedem cablurile de Internet. Că celălalt tur, care suna mai sexy – comunicarea în situație de criză – cerea să știi germana mai bine, după cum ne-a spus tipul de la intrare. Pe când niște cabluri poți să le vezi și fără traducere, a zis el.

OK, până a început turul, ne-am dus afară să vedem o dronă expusă, și o stație mobilă de internet, pe care o duc ei la concerte și alte manifestații cu public numeros, ca să amplifice semnalul pentru zecile de mii de oameni de acolo. Stația asta e botezată de ei COW (vacă în engleză), adică Cell On Wheels, adică celulă (stație radio) pe roți. În fața „vacii” ne-a abordat un lucrător Swisscom, întrebându-ne dacă vrem să știm ce e cu camionul ăla. I-am zis că am vrea, dacă ar ști să ne zică în engleză. A avut și el, săracu o ezitare, că nu părea prea sigur pe engleza lui, dar a făcut un efort și s-a descurcat de minunte. Și la el am observat această mândrie, plăcere de a explica, chiar și într-o limbă străină, ce face el acolo și ce dotări are firma la care lucrează el.

Apoi am intrat în subsol, unde a început turul despre infrastructura de internet. Aici angajatul responsabil ca să facă pe ghidul i-a întrebat pe toți cei vreo opt-zece oameni dacă înțelege toată lumea elvețiana sau e nevoie să vorbească germana. Toată lumea a zis da, așa că noi n-am mai avut tupeu să zicem că noi vrem engleză. Așa că în următorul sfert de oră am asistat (ca mamaie la filmele la care îi citea mama din când în când dialogurile), la ce le spunea la fel de mândru și însuflețit angajatul Swisscom despre mățăraia aia care duce Facebook și Netflix în casele elvețienilor.

Am admirat curățenia, ordinea și proiectarea rețelei, făcută pe probabil foarte mulți ani înainte, și din când în când domnul inginer, care mai știe ceva germană, mai înțelegea câte ceva din elvețiana aia. Am aflat și că au niște echipamente de ultimă generație, lucru de care nici nu ne îndoiam.

Cam asta a fost prima noastră noapte a industriei la Basel. De vină pentru micile inconveniente am fost evident noi, că nu le vorbim limba. Deși în apărarea noastră trebuie să zic că am fost un pic și păcăliți de program, care afișa la toate locațiile la care am fost că există și traduceri în diverse limbi, printre care engleza. Dacă am fi fost doar turiști, și nu unii care locuiesc de aproape doi ani în coasta Baselului, am fi fost poate și mai frustrați. Dar dincolo de asta am apreciat ideea evenimentului, care demonstrează încă o dată că elvețienii știu să pună lucrurile în mișcare, să stimuleze participarea publică la viața orașului și nu în ultimul rând să facă bani. Căci pe lângă vizitele astea de informare s-a mai și mâncat, dansat, băut în orașul ăla, în noaptea aia. Ceea ce i-a dat acestui loc, altfel destul de banal, un aer special, plăcut și viu. Ah, și nu mai zic de senzația extraordinară de a avea o rețea vastă de benzi pentru biciclete, pe alocuri chiar adevărate autostrăzi pentru bicicliști. Dacă n-aș fi pedalat personal aș fi zis că e o utopie.

Tags: Basel, Bayer, Elveția, industria elvețiană, industria optică română, Industrienacht Basel, IOR, lentile, menopauza, Optiswiss, slider, Swisscom, Tschudin