– Am mai multe monede de 50 de bani dintr-o pușculiță, pe care vreau să le schimb, aveți nevoie de mărunt?
– Nu avem nevoie, că au venit cei de la biserică adineauri și le-am schimbat trei milioane.
Pușculița versus cutia milei
– Am mai multe monede de 50 de bani dintr-o pușculiță, pe care vreau să le schimb, aveți nevoie de mărunt?
– Nu avem nevoie, că au venit cei de la biserică adineauri și le-am schimbat trei milioane.
Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.
Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.
Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască
Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.
Povestea casei din lemn de la Harghita și minunații unguri de la Ecowoodenhouses care au construit-o