Două amenzi pentru depășirea vitezei și două avertismente pentru încălcarea unor reguli de circulație – cele patru păcate pentru care am fost și prinsă în cei 12 ani de când sunt șoferiță.
Două amenzi pentru depășirea vitezei și două avertismente pentru încălcarea unor reguli de circulație – cele patru păcate pentru care am fost și prinsă în cei 12 ani de când sunt șoferiță.
„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini
Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.
Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.